
Festival Enescu 2025 #4: Foc și pară la Ateneu
Articol de Dana Verescu O zi de 6 septembrie înflăcărată, la propriu și la figurat, în cadrul Festivalului George Enescu. În program, orchestra de cameră

Articol de Dana Verescu O zi de 6 septembrie înflăcărată, la propriu și la figurat, în cadrul Festivalului George Enescu. În program, orchestra de cameră

Sovata ni se pare tuturor cunoscută, cel puțin pentru că am auzit de ea din poveștile părinților și bunicilor. Totuși, ce știm cu adevărat despre

Am fost provocată la trei zile de wellness la Sovata și am acceptat imediat! Mai ales pentru că iubeam Sovata din perspectiva ca ceea ce

La Sovata, aveam să aflu, Evul Mediu nu a apus nicicând, deoarece nu au apus nici manierele, nici amour courtois, nici menestrelii, nici zăngănitul armelor,

Articol de Dana Verescu Luni, 1 septembrie, a avut loc la Ateneul Român un concert care mi-a amintit cât de savuros și odihnitor poate fi

În 2023, la ediția nr 26 a Festivalului Enescu îl vedeam și-l ascultam pentru prima oară pe dirijorul finlandez Santtu-Matias Rouvali, atunci la pupitrul Filarmonicii

Cel de-al doilea concert la care am asistat la această a 27-a ediție a Festivalului George Enescu s-a petrecut luni 25 august la Ateneu, și

Articol de Dana Verescu L-am descoperit pe Santtu-Matias Rouvali în 2023, când a dirijat Orchestra Simfonică din Göteborg la Festivalul George Enescu. Am fost fermecată de

Mocănița circulă acum între Sovata și Câmpul Cetății: pornește din strada Gara Mică zilnic de la orele 10, 13:30 respectiv 17. Cu o vechime de

Articol de Dana Verescu Din doi în doi ani, Bucureștii devin capitala muzicală a lumii. Festivalul George Enescu este o marcă culturală de renume și