Articol de Dana Verescu
L-am descoperit pe Santtu-Matias Rouvali în 2023, când a dirijat Orchestra Simfonică din Göteborg la Festivalul George Enescu. Am fost fermecată de Concertul nr. 5 pentru pian al lui Beethoven și mai ales de finețea și forța acestui finlandez în aparență fragil, în fapt dinamic și plin de vigoare.
Născut în Lahti în 1985, într-o familie de muzicieni – ambii părinți au făcut parte din Orchestra Simfonică din Lahti -, Santtu-Matias a studiat percuție din copilărie, continuându-și studiile la Academia Sibelius. De la 22 de ani a fost atras de baghetă, iar de la 24 de ani și-a început cariera de dirijor, printre orchestrele cu care a lucrat numărându-se Orchestra Simfonică Radio din Finlanda, Tapioca Sinfonietta, Orchestra Filarmonică din Tampere, Filarmonica din Copenhaga.
În 2014 a dirijat pentru prima oară Orchestra Simfonică din Göteborg, pe care o conduce și în prezent. În 2021 a preluat funcția de dirijor principal al Orchestrei Philarmonia din Londra. Este al șaselea dirijor cu acest titlu, de la fondarea orchestrei în 1945. Orchestră cu care a sosit în acest an la Festivalul Enescu. Una dintre cele mai bune orchestre din lume, unul dintre cei mai aclamați dirijori ai momentului.
Prima seară a început cu o delicatețe și dulceață care ar putea păcăli pe cei care nu l-au mai văzut niciodată în acțiune pe Rouvali. Capriciu italian de Ceaikovski, perfect pentru o seară de vară. Suav, jucăuș, fluid, așa a fost sunetul, așa a fost dirijorul și orchestra lui bine temperată. Încântat el însuși, la finalul piesei și în aplauzele publicului, Rouvali l-a atins cu bagheta în cap pe tânărul concertmaistru al orchestrei. Pentru că bucuria e greu de ascuns și ar fi păcat să nu fie exprimată. Iar eu mi-am imaginat că seara va fi sprințară și vioaie.
M-am înșelat, desigur, Santtu-Matias a venit pregătit să ne amuțească, să ne facă să vibrăm și să respirăm în ritmul dictat de bagheta lui scânteietoare, într-un torent rusesc de excepție.
A urmat Concertul nr. 1 în mi bemol pentru violoncel și orchestră de Șostakovici, o lucrare dedicată de compozitor violoncelistului Rostropovici. Solist, Andrei Ioniță, câștigător al Concursului Ceaikovski. Ziarul The Times îl numește “unul dintre cei mai fascinanți violonceliști care au apărut în ultimul deceniu”. S-a ridicat la înălțimea renumelui, ba chiar și mai mult.
Concentrat, uneori zâmbitor, deseori încruntat, scufundat în frazele sarcastice și sfâșietoare ale lui Șostakovici, ne-a țintuit pe scaune și ne-a demonstrat că instrumentul lui e mult mai versatil decât ne-am fi închipuit vreodată. Solo-ul de la mijlocul concertului, de o tensiune greu de suportat, a fost parcă suspendat în spațiu, anulând orice nu are legătură cu muzica. Separând între esențial și futil. Trasând o linie clară între ceea ce contează și deșertăciuni. În aliniament perfect cu o orchestră care acționează ca un singur om, finalul concertului a electrizat și a hipnotizat.
Trebuie să mergeți măcar o dată în viață la un concert de Șostakovici, pentru a înțelege nu doar sufletul slav, ci și de ce compozitorul a fost cenzurat și atacat în timpul Marii Terori din URSS, când mulți dintre prietenii săi muzicieni au fost închiși sau uciși. Reabilitarea sa completă a venit după moartea lui Stalin, în 1953. Iar în 1960, Șostakovici a devenit membru al Partidului Comunist. Tumultul din viață s-a reflectat în muzica pe care a compus-o. Și pe care Orchestra Philarmonia, condusă măiastru de Rouvali, a adus-o pe 27 august la Sala Palatului.
Andrei Ioniță a răsfățat publicul cu două bisuri. Prima parte din Rapsodia română sună sobru, dar la fel de sfâșietor și melancolic pe strunele violoncelului. Al doilea bis nu putea fi decât Bach, așa ne-a mărturisit Andrei, nu poate exista violoncel fără Bach. Un fragment dintr-o suită, care a adus un pic de ordine în răvășirea cauzată de Șostakovici.
Seara s-a încheiat cu Suita Pasărea de foc de Stravinski. Un contemporan al lui Șostakovici, despre care acesta din urmă spunea: “Pe Stravinski compozitorul îl venerez. Pe Stravinski gânditorul îl disprețuiesc.” Stravinski a compus Pasărea de foc pentru compania de balet a lui Serghei Diaghilev, iar premiera a avut loc în 1910 la Paris. A fost prima vizită a compozitorului în capitala Franței. Lucrarea a fost foarte bine primită, fiind considerată o capodoperă ce îmbină în mod unic miturile și spiritul rus.
Stravinski a folosit mai multe laitmotive în armonie, un sistem pe care el însuși l-a denumit “lait-armonie”. Scrisă pentru o orchestră mare, piesa a electrizat publicul și de data asta. Rouvali a luat pe sus publicul cu bagheta lui magică, încheind seara cu 2 bisuri. Al doilea, cel mai celebru vals al lui Șostakovici, m-a mângâiat și alinat, disipând tensiunea fantastică a ultimelor două lucrări și lăsând muzica să vibreze în mine până târziu în noapte.
Și a venit a doua seară, 28 august. Două piese, Fantezie pentru pian și orchestră de Enescu și Simfonia Leningrad de Șostakovici. Două lumi aflate la poli opuși. Enescu a început să compună Fantezia când avea 12 ani și a terminat-o la 16. Precocitate și vitalitate. În interpretarea inegalabilei Alexandra Dariescu. În 2017, pianista a încântat lumea cu producția sa “Spărgătorul de nuci și eu”, un spectacol multimedia original, care include solo de pian, dans și animație. Scopul declarat al acestei creații este de a construi punți și de a face muzica clasică accesibilă oricui.
Alexandra Dariescu este prima pianistă româncă ce a urcat pe scena Royal Albert Hall și a concertat cu marile orchestre ale lumii. Iar Festivalul Enescu din acest an i-a oferit ocazia să se afle pe scenă pentru prima oară alături de dirijorul Rouvali. Rezultatul? Un univers întreg cuprins în 25 de minute. O arhitectură sonoră expansivă, momente de virtuozitate, un flux al imaginației care oprește timpul în loc.
3 bisuri, pentru că nimeni din sală nu voia s-o lase pe pianistă să plece. Nici măcar orchestra.
Iar după pauză, tumultul, uluirea, transmutarea. Simfonia Leningrad a lui Șostakovici, terminată în decembrie 1941. Dedicată inițial lui Lenin și apoi orașului Leningrad, unde a fost cântată pentru prima oară în august 1942, la un an de când orașul se afla sub asediul trupelor germane. Simfonia s-a auzit la difuzoare în tot orașul, semn al sfidării adresate asediatorilor.
A devenit un simbol al rezistenței împotriva fascismului și totalitarismului, în parte datorită faptului că Șostakovici a înregistrat-o în Samara și apoi a fost transportată clandestin, prin Teheran și Cairo, până la New York, unde a fost difuzată la radio pe 19 iulie 1942. Se pare că Șostakovici a început să lucreze la simfonie înainte de atacul nemților și că avea “alți inamici ai umanității” în minte când lucra la această piesă de anvergură. Când a dedicat simfonia orașului Leningrad, nu se gândea la atacul nemților asupra Leningradului, ci la faptul că Stalin a distrus orașul, iar Hitler doar a terminat ce a început acesta.
Orchestra Philarmonia și-a îndeplinit misiunea. Am trăit alături de muzicieni oroarea, durerea, triumfalismul, duioșia, absurdul, moartea, iubirea. Am ascultat simfonia pentru prima oară și mă îndoiesc că o voi mai putea asculta în interpretarea altcuiva. Ce am trăit în cele 80 de minute se poate numi dez-pietrirea inimii. Dacă ne împietrim fără să ne dăm seama, dacă cotidianul devine deprimant, opresiv, constrângător, muzica ne oferă ieșirea. Topirea. Transmutarea. Ce mai rămâne după ce se oprește muzica? Dacă o lași să treacă prin tine, dacă o lași să vibreze în toate ungherele tale întunecate, vei rămâne doar tu. Cel adevărat.
M-am îndrăgostit din nou în cele două zile care se numesc Santtu-Matias. De dirijor, de câțiva muzicieni din orchestră pe care-i vedeam mai bine (contrabasiști toți!), de muzică, de oameni, de viață. La final, după bis, același vals de Șostakovici din seara precedentă, Rouvali a aruncat în sală buchetul de flori primit de la organizatori. Cred că și el s-a îndrăgostit din nou!
Citiți aici încă o cronică scrisă de Dana Verescu la ediția a @&-a a Festivalului George Enescu: https://palindrom.eu/muzica-e-pentru-toti/
Aflați mai multe despre programul festivalului de aici: https://www.festivalenescu.ro/ro/festivalul-george-enescu/concerte
