Cavaleri misterioși și nobile idealuri – aventuri în Sovata secolului 21!

Alte articole

Cavaleri misterioși și nobile idealuri – aventuri în Sovata secolului 21!

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn
fbt

La Sovata, aveam să aflu, Evul Mediu nu a apus nicicând, deoarece nu au apus nici manierele, nici amour courtois, nici menestrelii, nici zăngănitul armelor, nici larma mulțimilor și nici farmecele vrăjitoarelor. Le-am văzut în acțiune într-o seară de august!

Închipuiți-vă că s-a lăsat seara peste o zi obișnuită a secolului XXI și la orizont, pe tăpșanul din fața ta, stau neclintiți trei cavaleri medievali cu trei domnițe. Ei bine, așa a început aventura noastră pe tărâmul cavalerilor – pe numele său lumesc Casa Romantic din Sovata.

Ne-a întâmpinat amfitrionul, Cavalerul Romulus Romanticus, alături de soața sa, preanobila doamnă Sorina. Și numai bine ce-am sosit, că ne-au și invitat să ne primenim, adică să ne alegem veșmintele ce simțim că ne caracterizează în lumea medievală în care aveam să ne petrecem seara. 

Am zis pe loc DA – și nimeni din grupul nostru n-a ezitat o clipă (ulterior aveam să aflăm că sunt grupuri unde unii sau chiar toți membrii refuză categoric veșmintele medievale la început, urmând ca pe măsură ce seara înaintează și spiritul medieval îi cuprinde să ajungă să ceară ei înșiși să aibă și veșmintele pe măsură). 

Cât despre mine, abia așteptam și m-am pus imediat pe ales cu simț de răspundere outfitul serii. Când am fost pe deplin mulțumită, m-am înveșmântat cu entuziasm și am ieșit în curte unde am auzit… un zăngănit familiar. Într-una din curțile interioare băieții din grupul nostru deja se confruntau cu săbii și halebarde, așa că am înșfăcat și eu rapid o sabie medievală, desigur mult mai grea și mai rigidă decât săbiile mele ușoare chinezești. Aici ar merita să deschidem o discuție despre istoria armelor și artelor marțiale, dar probabil va urma chiar într-o discuție cu însuși Cavalerul Romulus, cunoscător în ale panopliilor medievale.

Ca să vedeți cât de mult face haina pe om și de ce merită să avem veșminte cu atitudine, vă prezint aici câteva avataruri ale Rowenei-Roxana la curtea Cavalerului Romulus, domn liber din Transylvania.

Plină de curiozitate, am descoperit în sala alăturată un arsenal medieval bine pus la punct – așa că m-am pus pe încercat săbii, spade și alte asemenea. 

Însuși Cavalerul Romulus a venit să ne întâmpine apoi cu proclamațiunea de rigoare citită cu solemnitate și tot hazul aferent de pristavul oficial. Nota bene – proclamațiunea ne adresată nouă și numai nouă – aici la curtea Cavalerului Romulus nu există formule prefabricate, pentru că fiecare nobil domn și fiecare gingașă domniță are propria poveste care merită onorată. 

Cavalerul Romulus ne-a spus apoi povestea lui însuși: ajuns pe aceste meleaguri pentru a fi director de bancă, s-a îndrăgostit de aceste plaiuri și aici a rămas, cu tot cu consoarta dumnealui, pe care a răpit-o traiului citadin. A cumpărat acest pământ pe care se află acum Casa Romantic pe când era doar un câmp gol, un soi de pășune. Au creat împreună totul de la zero, de la copaci la construcții. 

Viața lui Romulus s-a schimbat când aici, la Sovata, l-a cunoscut pe Cavalerul Emil Hartmann care l-a învățat totul despre arme și codul onoarei, dar și despre cum se organizează turniruri și happeninguri în stil medieval, foarte prizate la festivaluri. Mentorul cavalerului Romului, cavalerul Emil Hartmann nu mai trăiește acum, dar este mereu onorat cu loialitate în acest castel și portretul lui tronează în sala de onoare.

Au pornit apoi ospățul, dansul și întâmplările medievale, până târziu în noapte.

Cert este că această primă întâmplare a sudat grupul nostru și a devenit nu numai reper pentru conversații, ci și reper pentru tot ce aveam să spunem, pentru glume, pentru postări – pe scurt pentru ceea ce cărturarii ar numi ˝imaginarul nostru colectiv˝.

Ulterior am aflat că această intuiție fundamentală stă la baza unui întreg modus operandi: Casa Romantic este loc pentru teambuildinguri de valoare și în general pentru întâmplări care au în centru grupuri.

Nimic mai adevărat: o călătorie, ca experiență, trebuie structurată în jurul unei povești – în cazul nostru ethosul medieval având în centru onoarea, respectul, sinceritatea, încrederea în celălalt, un cod recunoscut de toți.

Este ideal pentru teambuilding în cazul echipelor în care se pune problema puterii, autorității, camaraderiei, loialității.

Printre glume și snoave, Cavalerul Romulus ne-a povestit câte ceva despre toate câte le-a deprins el însuși de când activează în calitate de cavaler medieval în secolul XXI.

Cunoașterea cavalerului se adâncește învățând de la oaspeți – această aventură medievală este un vis clădit cu răbdare, așa cum pentru fiecare oaspete și fiecare grup construirea atmosferei începe în momentul costumării, primul moment, chiar înainte de welcome drink, în care fiecare își asumă implicit identitatea înnobilată alegându-și veșmântul.

Intuiția este foarte corectă, deoarece cu toții am fost prinși de poveste nu numai cele câteva ore petrecute acolo, ci în toată  călătoria noastră. A fost elementul care a definit și a legat grupul nostru de jurnaliști și influenceri mobilizat de Travel Communications (https://travelcommunication.ro/), Visit Sovata și Visit Mureș (https://visitmures.com/sovata). 

.Despre călătoria noastră povestesc pe larg aici: https://palindrom.eu/13-senzatii-in-3-zile-de-wellness-de-vara-la-sovata/

Aflați mai multe despre Sovata de aici: https://palindrom.eu/sovata-noua-sovata-veche/

Deocamdată ceea ce vreau să arată este că toată lumea a vorbit timp de câteva zile despre cavaleri, domnițe și arme strălucitoare – și, mai mult, a vorbit în savurosul stil medieval – iată aici numai o mică mostră: