Cel de-al doilea concert la care am asistat la această a 27-a ediție a Festivalului George Enescu s-a petrecut luni 25 august la Ateneu, și a avut în centru Orchestra de Cameră Radio, alături de dirijorul rezident David Grimal și de un solist cu totul deosebit, pianistul Roman Lopatynskyi, câştigător al Concursului Internațional George Enescu 2024.
Un concert care a început și s-a terminat sub semnul valorii tăcerii, care pune în valoare muzica. A început cu Silent Music de Valentin Silvestrov și s-a terminat cu Omagiu cu J.S.B (cred că am ghicit corect, este vorba despre Johann Sebastian Bach).
Îi sunt recunoscătoare lui David Grimal, care îmi prilejuiește mereu întâlnirea cu un compozitor contemporan care-mi atrage atenția (am mai scris despre o astfel de întâmplare la Sala Radio aici: https://palindrom.eu/frecvente-ale-sufletului-omenesc/) – de data aceasta întâlnirea a fost cu compozitorul ucrainian Valentin Silvestrov.
Introducerea tăcerii în muzică arată că ceea ce ne stârnește entuziasmul nu este sunetul neapărat, în calitate de audibil, ci un anumit fel de a curge în lume, sau un mod de a ne acorda atenția la vibrațiile fine ale lumii, pe care muzica în pune îndeobște în valoare.
Sub acest semn, întregul concert a fost dedicat celor mai fine dintre vibrațiile coardelor – un concept creat și realizat de David Grimal cu sprijinul Orchestrei de Cameră a Radioului, cu care colaborează mereu excelent, ceea ce am avut ocazia să constat de repetate ori în concertele de la Sala Radio.
David Grimal este un muzician recunoscut pentru curiozitatea sa intelectuală, pentru gustul său privind provocările muzicale și pentru contribuția sa la dezvoltarea societății. El concertează cu regularitate pe cele mai mari scene ale lumii și colaborează ca solist cu cele mai importante orchestre și cei mai renumiți dirijori. Totodată, numeroși compozitori i-au dedicat operele lor.
Între 2004 și 2024, Grimal a creat o nouă formă de artă dirijorală, dedicându-și o parte din carieră evoluției orchestrei Les Dissonances, al cărei fondator, director muzical și artistic este. Filmări ale concertelor susținute de orchestră au fost difuzate în peste 60 de țări.
Din 2025 este colaborator artistic al Orchestrei de Cameră Radio din București și desfășoară periodic activități de dirijor și solist cu numeroase alte orchestre. Muzician de cameră apreciat, David Grimal este invitat la cele mai importante festivaluri din lume.
Artistul a creat în 2022 Festivalul Academiei Lumières d’Europe, sub președinția lui Serge Haroche, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică. Festivalul are loc în mai multe capitale europene, în colaborare cu importante instituții culturale, contribuind la formarea profesională a tinerilor muzicieni europeni.
Tot între 2004 și 2024, Grimal a conceput proiectul L’Autre Saison. Acesta a constat într-un sezon de concerte pentru persoanele fără adăpost din Paris, la care au participat artiști importanți din întreaga lume, și a contribuit la îmbunătățirea condițiilor de viață pentru peste 400 de persoane, ajutându-le să depășească sărăcia extremă. Înregistrările sale pentru EMI, Harmonia Mundi, Aeon, Naïve, Transart, Dissonances records, La Dolce Volta au fost apreciate de presă, respectiv la BBC choice, Choc Classica, Arte selection, Télérama, Diapason d’or.
David Grimal predă vioara la Universitatea de Muzică din Saarbrücken și este invitat să participe în juriile marilor concursuri internaționale și să țină cursuri de măiestrie în întreaga lume. Cântă la o vioară Stradivarius Ex-Roederer fabricată în 1710 și la un Don Quichotte creat exclusiv pentru el de Jacques Fustier.
A fost numit Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor în 2008 de către Ministerul Culturii din Franța.
O încântare să observ din nou modul neconvențional în care dirijează David Grimal, numai din privire, participând din plin la vioară. Solist-dirijor, el face o pereche excepțională cu pianistul Roman Lopatynskyi, care dă dovadă de o virtuozitate de zile mari în Concertul în re minor pentru pian, vioară şi orchestră de coarde de Felix Mendelssohn.
Roman Lopatynskyi s-a născut în 1993 la Kiev.
Ca laureat a peste 20 de competiții internaționale de pian, precum Concursul Internațional de Pian Hamamatsu, Concursul Internațional de Pian Ferruccio Busoni din Bolzano, Concursul Internațional pentru Tineri Pianiști în Memoria lui Vladimir Horowitz din Kiev, Concursul Internațional Arthur Rubinstein Piano Master –, este unul dintre cei mai proeminenți și aspiranți tineri pianiști din Ucraina.
Roman Lopatynskyi este membru al Academia Festivalului Heidelberg din 2017.
Este invitat frecvent să cânte în săli de concerte și la festivaluri internaționale renumite, precum Ginza Tokyo Hall, Steinway Hall din New York, Festivalul Internațional de Pian Mariinsky din Sankt Petersburg, Festivalul Next Generation Classic din Bad Ragaz, Festivalul de Muzică Heidelberger Frühling și a colaborat cu succes cu Orchestra Simfonică Națională și Filarmonica Națională din Ucraina, Orchestra Simfonică din Tokyo, Orchestra Filarmonicii Radiodifuziunii Germane Saarbrücken Kaiserslautern, Orchestra dell’Arena din Verona și Filarmonica Teatrului din Bologna.
De asemenea, a debutat la Musikverein și la Konzerthaus din Viena.
La fel ca și primul concert al acestei ediții a Festivalului, acest concert de la Ateneu care a avut în centru coardele a gravitat în jurul lui Enescu și măiestriei sale întru vibrație.
Piesele enesciene Pastorală, Menuet trist şi Nocturnǎ (aranjate pentru orchestră de cameră de Dan Dediu) au fost punctul culminant al concertului, centrul nevralgic sau filonul de aur din care se pot alimenta și tăcerea și virtuozitatea.
Bogăția sonoră și sentimentală a creațiilor lui Enescu este în continuare ceea ce mă atrage și mă hrănește cel mai mult anul acesta, la acest festival.
Valentin Silvestrov s-a născut în Kiev în 1937, a început să studieze muzica la 15 ani, predominant în calitate de autodidact. Lucrează din anii 1970 ca un compozitor independent, chiar underground, deoare estetica lui nu corespundea ideologiei. În ciuda popularității lucrărilor sale în concerte din lumea occidentală (la care lui Silvestrov însuși nu-i era permis să asiste), muzica lui a rămas ˝sub rosa˝ în țara natală, unde eticheta de avangardist nu-i promitea nimic bun.
La sfârșitul anilor 80 însă popularitatea lui a căpătat un avânt extraordinar. Silvestrov a descoperit un stil comparabil cu postmodernismul occidental. Numele pe care l-a dat acestui stil este „metamuzică”, o formă prescurtată a „muzicii metaforice”.
Acum Silvestrov este refugiat la Berlin.
Dintre toate numeroasele traduceri ale particulei combinative grecești meta (post-, supra-, ultra-, extra- etc.), Silvestrov preferă „supra” sau „ultra”. El consideră metamuzica „o conotație semantică a muzicii”. Într-un anumit sens, „metamuzică” este, de asemenea, sinonimă cu un stil universal (un concept pe care Silvestrov îl folosește de ceva vreme) și un limbaj universal. El o înțelege ca însemnând „un «lexicon» general care nu aparține nimănui, dar poate fi folosit de oricine în felul său”. Lexiconul de astăzi este însă nelimitat, ceea ce îi obligă pe compozitori să caute sensul ontologic pierdut al muzicii ca artă.
Iată cum rezumă Silvestrov meta-muzica, într-un interviu recent pentru Huxley Magazine cu Alexey Botvinov: ˝ai impresia că muzica reală care se cântă este de fapt un simbol al unui alt tip de muzică dintr-o altă lume. Mesajul pe care îl auzim nu este direct; sugerează altceva.˝
În viziunea lui Silvestrov, una dintre premisele cruciale pentru existența continuă a muzicii rezidă în melodie, pe care o privește și într-un sens extins al termenului.
˝Mie mi se pare că muzica este cântec în ciuda a tot, chiar și atunci când nu este capabilă să cânte în sens literal. Nu o filozofie, nu un sistem de credințe, ci cântecul lumii despre ea însăși și, în același timp, un testament muzical al existenței.” spune compozitorul.
Și în altă parte:
˝În muzica secolului XX a apărut un lucru ciudat – frica de tăcere. Dar, de fapt, tăcerea poate fi cel mai valoros lucru de pe pământ. Cea mai semnificativă idee este o viață liniștită și pașnică…. Când compun, totul începe cu un sunet, niciodată cu o idee. Ideile au făcut atât de mult rău în aceste secole încât mă tem foarte tare de ele.˝
Aici puteți citi precedenta relatare de la Festivalul George Enescu ediția 27: https://palindrom.eu/festivalenescueditia27-1-tragicul-romanesc/
Aflați mai multe despre programul festivalului aici: https://festivalenescu.ro/ro/festivalul-george-enescu/concerte
fbt