Articol de Dana Verescu
Luni, 1 septembrie, a avut loc la Ateneul Român un concert care mi-a amintit cât de savuros și odihnitor poate fi un concert de muzică “old school”. Orchestra de cameră din Lausanne, dirijată cu vervă și spirit de Renaud Capuçon, a în-cântat publicul cu Bach, Enescu și Beethoven. Acest Capuçon este și violonist, după cum urma să aflu, iar dacă vă întrebați dacă are vreo legătură cu un alt Capuçon, violoncelist, ei bine aflați că acesta din urmă este fratele său mai mic, și el umblat pe scenele Festivalului Enescu cu ani în urmă.
Cât despre orchestră, și ea îmi era cunoscută din anii trecuți. Fondată în 1942, Orchestra de cameră din Lausanne (OCL) se remarcă prin marea versatilitate în alegerea repertoriului, care cuprinde atât lucrări baroce, cât și creații contemporane. Este invitată în mod regulat la Festivalul Enescu, așa că am pornit spre concert cu anticiparea unei după-amieze fermecătoare.
Ziua toridă din București a fost bine temperată de prima lucrare din program. Concert în re minor pentru două viori, de Bach. Compus în jurul anului 1730, este una dintre cele mai cunoscute și de succes lucrări ale compozitorului. Poate chiar cea mai cântată. Ultra-celebră. Mega-hit ba-rock.
În piesă este vorba despre relația foarte expresivă dintre două viori, iar structura imită o fugă. O urmărire jucăușă a două viori, care se împletește într-o arhitectură sonoră de dublu helix înflorat și strict.
Cel puțin așa mi-a sunat mie, pe cât pot exprima în cuvinte modul în care percep muzica compozitorului meu preferat. Pe care l-am descoperit, cred, pe la începutul liceului. Și despre care vorbea neîncetat de mult dispărutul Iosif Sava, la emisiunea lui televizată nocturnă despre muzica clasică. Dar divaghez.
Pe scenă au intrat muzicienii, apoi concertmaistrul, o femeie. Mi-a plăcut să remarc ce multe femei sunt în orchestră, de fapt. Mi-ar fi plăcut să fiu una dintre ele în acel moment. Și apoi, în zâmbetele plăcut uluite ale audienței, solista, eclipsându-l aproape în întregime pe dirijor. Hyeonjeong Lee părea că plutește în rochia ei albă, învoaltă, presărată cu flori bleu.
Violonista care în decembrie va împlini 15 ani, înaltă de aproximativ 1,50 m, cântărind cel mult 40 kg cu tot cu rochie și vioară, a câștigat anul trecut Premiul pentru cea mai bună interpretare la Concursul Internațional George Enescu. Este studentă la Conservatorul din Seul și are o gingășie și fragilitate care se topesc și se transformă în pasiune când începe să miște arcușul pe strune.
Vioara ei a fost la înălțimea viorii lui Capuçon, vizibil mișcat și el de grația tinerei sale companioane. Nu știu când au trecut cele 15 minute, pentru că m-am pierdut în contemplarea muzicii, vibrației, culorilor, gusturilor trezite la viață de scena la care asistam. Gingășie dublată de hotărâre, fragilitate acompaniată perfect de spirit. Parcă niciodată Bach nu a sunat mai frumos în răcoarea Ateneului.
A urmat Enescu, lucrarea Aria și Scherzino, o fantezie contemporană de 6 minute, cu care violonista părea că se joacă. Ne-a vrăjit, desigur, și cu un bis. Ne-a spus ce va cânta, dar vocea era în acord cu aerul ei eteric, așa că habar nu am despre ce lucrare a fost vorba. A interpretat tot în ton de joacă. În fond, chiar și marii violoniști ai lumii pot fi copii la 14 ani.
După-amiaza s-a încheiat în glorie, cu Simfonia a patra de Beethoven. Mai puțin cunoscută decât celebrele Eroica, Pastorala, Simfonia destinului sau Simfonia a noua, cea de-a patra simfonie a fost foarte admirată de cunoscători și de mulți muzicieni. Povestea lucrării e simplă. În septembrie 1806, Beethoven a mers în vizită la contele Franz von Oppersdorff, care deținea o orchestră personală. Aici Beethoven a fost onorat de gazdă, a cărui orchestră a cântat Simfonia a doua a marelui compozitor, scrisă cu patru ani înainte. După aceea, contele i-a oferit lui Beethoven a sumă considerabilă pentru a scrie o simfonie nouă pentru el. Simfonia a patra poartă dedicația “Nobilului silezian contele Franz von Oppersdorff”.
Dar deși contele a plătit pentru drepturi exclusive asupra lucrării în primele 6 luni, Simfonia nu a fost cântată în primă audiție de orchestra lui. Premiera a avut loc la Viena, în martie 1807, în casa prințului Lobkowitz, un alt patron al compozitorului. Manuscrisul lucrării se află acum în Berlin și poate fi văzut online.
O orchestră bine acordată, un dirijor bine temperat, o prea gingașă solistă. Și încă o zi în care m-am simțit norocoasă că locuiesc în ceea ce este, până pe 21 septembrie, capitala mondială a muzicii clasice.
Citiți aici alte relatări de la Festivalul Enescu 2025: https://palindrom.eu/festival-enescu-2025-2-o-declaratie-de-dragoste/
Aici găsiți programul complet al concertelor: https://festivalenescu.ro/ro/festivalul-george-enescu/concerte?start=60
