
Cu Răzvan Popovici despre SoNoRo Musikland, o incursiune muzicală în Toscana estului Europei
Suntem în al șaselean an (deja) de SoNoRo Musikland și deja este un eveniment așteptat al verii din spațiul transilvan. Înainte de debutul ediției, am

Suntem în al șaselean an (deja) de SoNoRo Musikland și deja este un eveniment așteptat al verii din spațiul transilvan. Înainte de debutul ediției, am

Pe pianista Cristiana Mihart o cunosc și o apreciez după ce am văzut-o în numeroase concerte SoNoRo, de aceea pentru mine a fost o mare

Prin bursele SoNoRo Interferențe, ne-am dorit să creăm o elită nouă, tânără, spune Răzvan Popovici, fondator SoNoRo Suntem în cel de-al XVIII-lea an de SoNoRo

Șerban Savu este autorul proiectului artistic care reprezintă România la Bienala de Artă de la Veneția anul acesta. Proiectul lui Șerban se numește What work

Ecouri (echoes) este numele celui mai nou festival muzical, care va apare anul acesta la noi. Organizatoare este Maria-Clara Brumariu, nepoata regretatului compozitor român Aurel

Pe Răzvan Suma l-am revăzut anul trecut pe scenă cu violoncelul său, după ceva timp, și am avut o revelație. Era un concert la Sala

Programul Festivalului Film O’Clock ediția a IV-a s-a concentrat pe prezentarea exclusiva a filmelor produse in cele 8 tari participante (Romania, Lituania, Ucraina, Moldova, Bulgaria,

Despre fenomenul KinetoBebe, din interior, cu dragoste și responsabilitate, în ziua în care „și-a primit buletinul“ – aniversarea de 14 ani! O cunosc de multă

Simona Strungaru este prima dirijoare – adică nu dirijor – care a activat vreodată în Big Bandul Radio Romania. Când am mers la un concert

Deși a plecat din țară încă din 1991, la 18 ani, urmându-și familia mai întâi în Canada, apoi în Statele Unite, Simona Laiu a păstrat