Răzvan Suma: Măiestria există și se poate transmite prin generozitate

Pe Răzvan Suma l-am revăzut anul trecut pe scenă cu violoncelul său, după ceva timp, și am avut o revelație. Era un concert la Sala Radio și sunetele fuzionau splendid – violoncelul cu orchestra, dar mai ales Răzvan cu violoncelul său. Violoncelul nu mai era instrument, ci o voce, o ființă nu foarte separată de Răzvan însuși. Magie pură!

M-am bucurat enorm să pot sta de vorbă cu el înainte de debutul celei de-a treia ediții a Festivalului CellEAST ( 6-15 mai 2024).

In cadrul festivalului, la București vor cânta violonceliști invitați de renume internațional, cu o bogată experiență solo și pedagogică. În paralel cu CONCURSUL INTERNAȚIONAL și programul de concerte, vor avea loc două Masterclass-uri – Future CellEAST și MiniCellos, programe educaționale pentru avansați și începători, susținute la Universitatea Națională de Muzică din București.

Îl mai puteți vedea, asculta și aplauda pe Răzvan Suma la Sala Radio pe 15 mai 2024, alături de Orchestra de Cameră Radio, în concertul de inchidere a Festivalului CellEast și pe 14 iunie, alături de Orchestra Națională Radio și Alexandru Tomescu într-un concert integral Brahms.

CellEast

Răzvan, povestește-ne mai întâi despre festivalul CellEast, singurul festival de violoncele de la noi. Cum a luat ființă și cum a evoluat?

Toate proiectele la care am fost părtaș în calitate de creator au avut la bază un vis, o idee, o întâmplare sau un hazard. CellEAST Festival face parte din aceeași gamă. După mai multe participări la festivaluri de violoncele și anume Klaipeda – Lituania, ArtCello – Ucraina, Cellissimo – Bulgaria, un drag colaborator pe care îl vom vedea în ediția 2024 a CellåEAST Festival – Denis Severin, mi-a spus Răzvan, cred că ar fi momentul să faci un festival și în România. Și iată că acum avem un festival de violoncele în țara noastră. 

Acest festival este organizat de A. C. PlaCello, U.C.I.M.R. și Echit Art, o echipă extraordinară coordonată de Ella Bokor și alături de cei mai importanți violonceliști din țară.

De asemenea, avem un sprijin extraordinar din partea Universității Naționale de Muzică din București, care ne oferă infrastructura extrem de necesară, Filarmonicii Enescu, care prin spiritul violoncelistic al directorului și mentorului nostru Marin Cazacu găzduiește cele mai multe dintre recitaluri și concerte și din partea Societății Române de Radiodifuziune,  care pe lângă organizarea unui concert pe data de 15 mai, ne ajută la promovarea festivalului pe canalele specifice de comunicare RRC și RRM. 

Ce noutăți aduce actuala ediție?

Conceptul de festival de violoncele este unul care nu aduce neapărat noutăți. Cam toate festivalurile de genul acesta au o parte educațională – Masterclass și o latură concertistică. Noi am venit cu ceva unic în România – CellEAST Competition – singurul concurs internațional dedicat violoncelului.

Este o competiție pe patru categorii de vârstă, care a atras 70 de concurenți din 18 țări, un număr impresionant pentru o primă ediție.

Este un concurs care deja s-a plasat în primele două concursuri din Europa de Est, alături de Geringas Competition din Lituania, parte a Klaipeda Cello Festival, care este deja la a patra ediție. 

Este foarte important de precizat că acest tip de concurs pe categorii de vârstă nu intră în competiție cu concursurile de tip Concursul Enescu sau ARD, Markneukirchen etc., ci dimpotrivă. Consider că violonceliștii vor fi mai buni la concursurile mai sus menționate dacă participă înainte cu patru luni la CellEAST Competition.

Cum ai creat PlaCello și cum vezi evoluând acest fenomen?

Ansamblul PlaCello a fost creat tot dintr-o dorință de colaborare profesională. Alături de prieteni violonceliști promovăm violoncelul cu repertorii foarte fresh, de obicei nemaicântate în țara noastră. Proiectul UVERTURA va avea o prezentare frumoasă în cadrul CellEAST Festival pe un suport interesant și unic.

Copilărie și maeștri

Cum ai ales muzica și cum ai ales violoncelul? Ce are violoncelul și nu au alte instrumente? Dacă ar fi să il compari cu o ființă, ce ființă ar fi ?

Pe când aveam eu șase ani nu prea aveam șansa să alegem noi, precum de exemplu fiul meu Tiago a ales violoncelul. De asemenea, Noa, fetița mea, alesese tot acest instrument minunat, dar l-a și schimbat cu chitara, tot din inițiativă personală. Însă mie, pe atunci, în 1982, pur și simplu mi s-a pus în brațe violoncelul și am avut mare noroc.

Cred că violoncelul creează un curent pozitiv în jurul lui, strânge artiști care simt că vor să facă lucruri împreună. Datorită acestui spirit există festivaluri de violoncele sau concerte cu zeci sau sute de violoncele. 

Dacă ar fi o ființă, cred că ar fi ceva lipsit de răutate, o căprioară de exemplu, un animal pe care ai vrea doar să-l protejezi cu orice preț.

Dacă ar fi să-ți amintești un moment din istoria și/sau cariera ta care ți se pare acum decisiv, care ar fi acesta?

Faptul că nu aveam auzul destul de dezvoltat la admiterea din clasa întâi, iar părinții mei au ales violoncelul, de parcă ar fi fost instrument de mâna a doua. Atunci am întâlnit cea mai bună profesoară, un om care mi-a fost și părinte în momente dificile, un profesor pe care îl citez aproape în fiecare zi atunci când predau și un adevărat prieten – Gabriela Todor. 

Avem o secțiune în programul de sală CellEAST Festival de care suntem foarte mândri – Cello FAME – Gabriela Todor având prima apariție în acest loc care scoate în evidență violonceliști care au ridicat violoncelul la nivelul la care este astăzi. 

Codele lui Schumann

Care este compozitorul/muzicianul – din toate timpurile – care te inspiră cel mai mult?

Am o afinitate specială cu Robert Schumann. Îmi place să-i simt ezitările, acele construcții care sunt oprimate de cele mai multe ori prin lipsa unui climax sau o descărcare evidentă. Această așteptare uneori insuportabilă se tratează la Schumann cu codele pieselor, atunci când parcă vrea printr-un tumult de energie să recupereze toate energiile acumulate. Codele lui sunt fantastice, pline de vigoare și spectaculozitate. Am cântat toate piesele lui Schumann de multe ori în recitaluri, iar starea de final este una exaltantă. Ai nevoie de timp pentru a te calma și a vedea lumea cu ochii dinaintea recitalului. 

Ce înseamnă pentru tine măiestria? Cum se poate transmite măiestria in muzica? Se poate transmite măiestria?

Măiestria există și se poate transmite prin generozitate. Trebuie să fii foarte generos pentru a pune pe tavă generațiilor viitoare toată cunoașterea pe care ai dobândit-o printr-o muncă asiduă. De aceea există un anumit profil de om care poate să fie profesor, mentor și artist. Această generozitate te ajută în comunicarea directă cu publicul, prin intermediul muzicii sau chiar al comunicării prin cuvinte. Publicul vrea să te cunoască, să audă nu doar glasul violoncelului tău, ci și al vocii tale. Oamenii din public vor să-ți strângă o mână sau vor un autograf. Am văzut persoane pe care le consideram artiști și care se bucurau cu superioritate că după ușa culiselor așteptau admiratorii de vreo jumătate de oră pentru un autograf. Eu consider că, dacă ai un pic de generozitate, înainte de a-ți schimba hainele de concert ieși pe hol, semnezi autografe, primești laudele, strângi mâini și astfel îți faci treaba de artist până la capăt. 

VIOLONCELUL SE ÎNCEPE DE LA 6 ANI

Cum te raportezi la studenții tăi de la Conservator? Ce îi înveți și ce ai învățat de la ei?

În primul rând, trebuie spus foarte răspicat: VIOLONCELUL SE ÎNCEPE DE LA 6 ANI!!!

În toată lumea se întâmplă asta, iar dacă vrem performanță, școlile de muzică trebuie să se impună în fața unui inspectorat școlar care nu are experiență în ceea ce privește violoncelul. Unii directori de școli ezită și din păcate se pierd ani buni. Performanța este exclusă dacă un copil nu începe de la vârsta menționată. 

Relațiile cu studenții sunt ca și cursurile – individuale. Fiecare profil de student sau elev are nevoie de alte tipuri de pedagogie, alte imbolduri, alte critici. Unii reacționează la pozitiv și încurajări, iar alții la critici și panică. 

Pedagogia s-a schimbat enorm de când eram de cealaltă parte a fileului. Nu știu dacă doar în bine, dar pe vremea mea încurajările nu prea existau, iar aici nu vorbesc neapărat de profesorii mei de violoncel, ci de întreg sistemul pedagogic românesc. Mergeam la școală cu multă frică de orele de curs, iar profesorii îți arătau autoritatea lor în fiecare zi cu vârf și îndesat, prin note mici, urlete și spaimă. Ei bine, această atitudine s-a mai vindecat. Pot spune că am o relație de prietenie cu unii studenți și una de încredere reciprocă cu alții. Probleme la clasă nu prea am avut, iar când au fost, le-am rezolvat elegant. 

Muzica din care învăț perpetuu

Ce înseamnă pentru tine muzica? 

Muzica este pentru oricine un partener de viață care te însoțește pretutindeni. Fie că este muzica e fundal într-un restaurant, la căști într-un drum în care vrei să te izolezi sau într-un mall. Pentru mine, muzica are două valențe – cea pe lângă care trec, iar aici intră mențiunile de mai sus, și cea în care devin extrem de analitic. Chiar deranjant (pentru mine) de analitic. Este muzica din care învăț perpetuu, cea care mă face un muzician mai bun, cea cântată întotdeauna de muzicieni mari, care mă influențează, mă transformă și mă șlefuiește. Acea muzică pe care nu o pot scoate din cap nici măcar noaptea, puțin traumatizantă, dar fără de care nu cred că aș fi fost ceea ce sunt acum. 

Este adevărat că muzica vindecă? Cum ai simțit tu asta?

Eu nu cred în legende. De genul vaca dă mai mult lapte dacă-i pui muzică clasică sau că găinile fac ouă mai multe în vibrațiile muzicii lui Mozart. Cred că muzica de calitate transformă pe oricine într-o persoană mai bună și cu mai mare clasă.

Ai piese preferate în mod absolut sau ai piese preferate în diverse contexte?

Publicul este barometrul nostru pentru alegerea repertoriului. După un pic de experiență, anticipezi repertoriul pentru fiecare apariție, iar așa se poate realiza contextul potrivit pentru fiecare eveniment în parte. 

Cum a fost pentru tine pandemia? Cum ai resimțit despărțirea de scenă și de public?

Șocul a fost în dimineața zilei de 14 martie 2020. Eram cu violoncelul în spate, ieșind spre repetiția generală a unui concert la Sala Radio, când am fost sunat și am fost rugat să nu fac deplasarea de 500 metri. Nu realizam atunci dezastrul. Prima lună am studiat cel puțin șase ore pe zi.

Dacă ar fi durat doar o lună, aș fi ieșit pe piață ca un halterofil muzical, cu repertorii noi și energie debordantă. Din păcate, doar după șase luni am reușit să pornim Ansamblul  PlaCello, cu proiectul UVERTURA. Parcă ne întorceam în timp. Aveam ore întregi de studiu, iar zilele nu se mai terminau. Făceam întâlniri online cu violonceliști fantastici care ne ghidau spre direcțiile interpretative în care erau mai buni decât noi. Ciprian Câmpean din Cluj este unul dintre aceștia, pe repertoriu baroc.

Asta e partea bună a situației. A doua parte pozitivă a fost vacanța pe care altminteri nu ne-am fi putut-o permite. Per total, nu pot spune dacă a fost chiar atât de negativă experiența, cu toate că s-a cam murit de foame în domeniul nostru. 

Cu cine ți-ai mai dori să cânți pe aceeași scenă – din toate timpurile și din toate spațiile?

Cu Gaspar Cassado… ce păcat că nu mai e posibil. Sunt cel mai mare fan al său. Am avut parte de o întâlnire magică, care mi l-a ridicat pe acest violoncelist la un nivel intangibil.

Concerte și planuri

Aștept cu nerăbdare concertul din 14 iunie de la Sala Radio, când vei cânta alături de Alexandru Tomescu ultimul concert din integrala Brahms. Mă aștept la o sărbătoare a sunetelor pure. Cât de importantă este pentru tine acordarea cu ceilalți muzicieni cu care cânți intr-un concert?

Cu Alexandru am cântat de multe ori, deci colaborarea va fi frumoasă. Aștept cu nerăbdare bagheta magică a unuia dintre cei mai mari muzicieni contemporani – dirijorul Naoto Otomo. Este un spectacol acest artist!!! O personalitate care face României un favor prin revenirea sa de fiecare dată. Un mare maestru care ridică muzica la rang de magie. 

Ce genuri muzicale ai mai încercat in afara de muzica clasică și ce alte genuri ai mai vrea să încerci?

Am încercat foarte mult și satisfacțiile au fost majore: rock, muzică ușoară, blues, tango, muzică de film și multe altele. În orice proiect mă implic 100%, iar așteptările din partea mea nu există. Deci nici dezamăgirile nu mă prea ating, ci doar satisfacțiile, atunci când apar. 

Ce planuri mai ai, ce concerte mai pregătești in viitorul apropiat? Mai pregătești un „Vă place?“

PlaCello este o rebranduire a lui Vă Place… Proiectul cu Adrian Mantu a avut parte de un agramatism Vă PlaCello. Orizontul este PlaCello și cred în el!!!