Despre filme, spectatori și psihologii la Film O’Clock: facem bilanțul ediției a patra alături de Mirona Radu, directorul Festivalului

Alte articole

Despre filme, spectatori și psihologii la Film O’Clock: facem bilanțul ediției a patra alături de Mirona Radu, directorul Festivalului

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn

Programul Festivalului Film O’Clock ediția a IV-a s-a concentrat pe prezentarea exclusiva a filmelor produse in cele 8 tari participante (Romania, Lituania, Ucraina, Moldova, Bulgaria, Grecia, Egipt si Africa de Sud.), evidentiind viziunile artistice unice si diversitatea povestilor cinematografice ale creatorilor talentati. Filmele care au participat la competiția de scurt-metraje au fost in majoritate filme de ficțiune, dar au fost selecționate și două animații, precum și un documentar. 

Tot in cadrul festivalului s-au desfășurat doua conferinte dedicate profesionistilor, care au abordat subiecte de mare interes precum patrimoniul, inteligenta artificiala, si sanatatea mintala in industria de film.

După terminarea acestei ediții, am stat de vorbă cu Mirona Radu, punând accentul pe care il are experiența cinematografică in cultivarea sănătății mintale, un subiect devenit prioritate mondială in ultimii ani.

Ce v-a adus nou ediția a patra de Film O’Clock?

MR: Cea de-a patra ediție a Film O’Clock ne-a adus oportunități valoroase. În primul rând, am fost încântați să observăm o creștere semnificativă a audienței noastre, iar acest lucru a fost încurajator pentru întreaga echipă, contribuind totodată la consolidarea misiunii festivalului de a promova cinematografia internațională și de a facilita dialogul cultural între diferite țări și comunități.

La discuțiile ce au urmat proiecțiilor s-au înfiripat conversații pline de farmec, am avut mulți tineri participanți, ceea ce ne bucură foarte mult. În plus, anul acesta am adăugat pe harta țărilor participante Republica Moldova și suntem extrem de recunoscători pentru parteneriatele cu Centrul Național al Cinematografiei din Moldova și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP) din Chișinău, pe care sperăm să le dezvoltăm și mai mult în anii următori. 

Ce ați invățat pe măsură ce s-au succedat edițiile?

MR: De-a lungul acestor ani am adunat o bogată experiență și am învățat multe lecții importante. În special, am realizat că este esențial să stabilim limite clare și să gestionăm responsabilitățile în colaborările noastre. Colaborarea și parteneriatele sunt fundamentale pentru creșterea noastră, însă este crucial să avem în vedere că fiecare parte implicată trebuie să-și asume responsabilități echitabile. Această înțelegere și aplicare a unor limite sănătoase ne-au permis să avansăm în mod constructiv și să consolidăm relațiile noastre de colaborare.

Care au fost temele care au atras cel mai tare atenția anul acesta?

MR: Competiția internatională de scurtmetraje a atras cel mai tare atenția publicului larg, dar și discuția din online pe tema sănătății mintale. Am avut și doi invitați de seamă la aceasta din urmă – Elena Rubashevska și Mina El Naggar.
Competiția de scurtmetraje este întotdeauna un moment important în cadrul festivalului, deoarece aduce în prim-plan creații cinematografice diverse și inovatoare, oferind publicului o perspectivă amplă asupra talentului emergent din industrie.
În ceea ce privește discuția pe tema sănătății mintale, Elena Rubashevska, vicepreședinte FIPRESCI (Confederația Internațională a Criticilor de Film), cu experiența sa vastă în industria festivalurilor de film și pasiunea pentru integrarea practicilor yoga în acest mediu, a adus în discuție posibilitatea de a transforma industria cinematografică într-un mediu mai sănătos și ecologic, folosind instrumentele oferite de yoga pentru a susține bunăstarea fizică și mentală a profesioniștilor din industrie.
Pe de altă parte, Mina El Naggar, fondatorul Medfest Eg, a adus în discuție legătura dintre sănătate, cinematografie și impactul social. Prin festivalul său, Mina se concentrează pe promovarea sănătății mintale a actorilor și creatorilor de filme și pe utilizarea cinematografiei ca mijloc de conștientizare și schimbare socială. 

Care a fost criteriul de alegere a filmelor vizionate? Au fost reacțiile publicului pe măsura a ceea ce ați anticipat sau ați avut surprize?

MR: Pentru secțiunea competițională suntem trei curatori care alegem filmele, eu din România, Andrew Mohsen din Egipt și Zhana Kalinova din Bulgaria. Anul acesta am avut peste 100 de înscrieri și am selectat 10 titluri. Am căutat povești care să fie atât locale, cât și globale, dar să se distingă prin vocea și viziunea puternică a autorului. Cu toate acestea, chiar și cu experiența noastră, am avut o surpriză imensă la finalul festivalului, când am constatat că trei filme au obținut același număr de voturi din partea publicului. A fost o situație neașteptată și, trebuie să recunosc, inițial am fost uimită de această coincidență rară. A fost o emoție incredibilă și o confirmare a faptului că gusturile și preferințele cinefililor sunt mereu imprevizibile și că totuși putem vorbi de o audiență globală la Film O’Clock.
În ceea ce privește secțiunea dedicată filmelor clasice, deși mă consult cu delegații din fiecare țară participată, decizia finală rămâne în responsabilitatea mea. În acest context, cautăm titluri care să reprezinte cu adevărat țările implicate, filme care să fie curajoase și care, la momentul lansării lor, au stârnit un impact semnificativ. Am fost încântată să observ că filmele de scurtmetraj ale lui Ion Popescu Gopo, realizate între 1957 – 1985, au fost apreciate în toate cele 8 țări în care le-am proiectat, ceea ce confirmă valoarea și relevanța lor în contextul cinematografic internațional.

Ați ales teme de dezbatere cât se poate de actuale, iar între ele cea mai arzătoare pare a fi problema sănătății mintale. Cum unii anticipau, după pandemia de covid s-a instalat și înflorește pandemia de anxietate și depresie – în principal, dar sunt și alte manifestări patologice care pândesc. Cum s-a reflectat asta în comportamentul de consum al filmelor al oamenilor, din câte a rezultat din experiența voastră?

MR: Spectatorii noștri, din toate țările implicate, au fost mereu prezenți și implicați în proiecțiile festivalului. Am avut privilegiul să legăm conversații cu mulți dintre ei, observând că sunt persoane comunicative, dornice de conexiune și deschise la discuții profunde. Cu toate acestea, am remarcat o discrepanță în nivelul de implicare a studenților din România în comparație cu colegii lor din Moldova, Lituania, Bulgaria și Grecia. Este dificil de determinat în mod precis dacă acest răspuns diferit este în legătură cu pandemia sau cu alți factori specifici contextului academic.
În secțiunea dedicată filmelor clasice am inclus „A Dog’s Home”, filmul de debut al regizorului bulgar Stephan Komandarev. Fiind și medic înainte de a deveni regizor, Komandarev vede o legătură între cinematografie și medicină. El consideră că, similar medicinei, filmele sale încearcă să ofere un diagnostic al societății, să pună în evidență problemele și să ofere perspective asupra modului în care acestea pot fi adresate și vindecate. Evident că am încercat să închegăm o discuție post proiecție pentru a asculta și părerile celor din audiență.

După perioadele lungi de stat acasă și film-binging, vedem că, deși nimic nu împiedică alt tip de activități, film-bingingul este incă în topul modurilor de relaxare citadină. Cum vedeți această putere de atracție și acest caracter „terapeutic“ al filmului?

MR: Consider că filmul are, într-adevăr, o putere terapeutică semnificativă atunci când este vizionat în mod conștient și cu prezență deplină, mai ales atunci când este urmat de discuții ulterioare. Această credință este atât de profundă încât mi-am dedicat chiar și doctoratul acestei teme.
Personal, nu văd filmul doar ca pe o modalitate de relaxare, ci mai degrabă ca pe o oportunitate de auto-reflecție și conexiune profundă cu sine însuși. Cred că filmul are capacitatea de a ordona gândurile și de a deschide căi spre înțelegerea mai profundă a aspectelor din viața noastră. Totodată, este important să recunoaștem că vizionarea unui film solicită un nivel ridicat de concentrare și prezență, iar în starea de oboseală extremă poate fi dificil să te bucuri de această experiență în întregime. Eu de exemplu dacă sunt foarte obosită nu mă pot uita la un film. 

Ultimii ani au fost marcați în plus de prezența războiului din Ucraina, care a deșteptat alte și alte teme, pe care unii le consideram ingropate. Cum s-a reflectat asta în filmele zonei și mai ales în comportamentul publicului de la festival față de aceste filme?

MR: În competiție am avut un film documentar foarte bine realizat despre refugiații ucraineni într-un fost cazarmament militar german. Copiii forțați să fugă din Ucraina au găsit refugiu aici. În jocurile lor, ei descoperă simboluri militare din trecut și le leagă de experiențele lor actuale. Deși un poem de film, am constatat că voturile publicului nu s-au îndreptat decât cu puține excepții spre acesta.
Se pare că, la nivel emoțional, ne este greu să procesăm și să asimilăm filme care aduc în prim-plan războiul și consecințele sale devastatoare.
Cu toate acestea, pentru noi, organizatorii, este important să continuăm să sprijinim și să promovăm filmele care aduc în discuție aceste probleme dificile deoarece ele au un rol vital în conștientizarea și sensibilizarea publicului cu privire la tragediile din jurul nostru.

Filmele problematizează și – într-un grad mai mare sau mai mic – pot fi terapeutice. Cum le alegem și cine ar trebui să se ferească de filmele „prea dure“?

MR: În primul rând, există o comisie de rating la CNC (Centrul Național al Cinematografiei) care poate evalua filmele și poate face recomandări pentru diverse categorii de vârstă, astfel încât să fie asigurat un nivel adecvat de protecție a publicului, în funcție de conținutul și tonalitatea filmului.
În ceea ce privește festivalurile, de obicei nu există un sistem oficial de rating, dar organizatorii au responsabilitatea de a lua în considerare caracteristicile filmelor și de a oferi recomandări în ceea ce privește potențialul lor de a afecta anumite categorii de public. Acest lucru poate fi realizat prin furnizarea de informații clare și detaliate despre conținutul filmelor înainte de proiecții, astfel încât spectatorii să poată face alegeri informate în funcție de preferințele și sensibilitățile lor individuale.
În cele din urmă, este important ca fiecare individ să fie conștient de propriile limite și să se abțină de la vizionarea filmelor care ar putea să le afecteze negativ starea emoțională sau psihologică. 

Ce discuții ți s-au părut a fi cele mai suculente în cadrul festivalului? 

MR: Discuțiile care mi s-au părut cele mai interesante și relevante în cadrul festivalului au fost cele care au avut loc online între spectatorii din Chișinău și cei din Cairo, în legătură cu unul dintre filmele prezentate, animația „Suruaika”, care ulterior a fost premiată de juriu. Aceste discuții s-au desfășurat imediat după proiecțiile filmelor din competiție, în cea de-a doua seară a festivalului, în prezența echipelor creative ale filmelor din concurs și audienței din sălile din cele 8 țări participante.
Faptul că am reușit să aducem împreună publicuri din locuri atât de diferite și să stârnim dezbateri intense și aprecieri reciproce între aceștia reprezintă un real succes pentru Festivalul Film O’Clock.
Într-adevăr, aceste discuții au confirmat că Film O’Clock nu este doar un concept puternic, iar realitatea începe să valideze că este o platformă unde se creează conexiuni autentice și se deschid noi perspective asupra lumii și a experiențelor umane.

Zilele trecute stăteam de vorbă cu o persoană care are o profesie din câmpul psi. La un moment dat mi-a povestit că a fost la un film extraordinar, plin de semnificații, puternic, deosebit… dar la care „nu am rezistat să mă uit“. Filmul avea scene care i-au depășit capacitatea de îndurare. În acel moment m-am întrebat eu: cum poate recomanda un film pe care ea însăși nu-l poate vedea? Tu ce părere ai, ce rol au duritățile din filme și până unde se poate merge astfel încât mesajul filmului să nu se piardă intr-un ocean de angoasă?

MR: Este o întrebare complexă, întrucât cred că avem niveluri diferite de înțelegere a durităților și mai cred că filmele care lucrează în noi nu au un mesaj clar și o putere de a te inspira și de a-ți da anumite stări de spirit cu care tu singuri să lucrezi mai departe.
Cu toate acestea, fiecare persoană are propriile limite și sensibilități, iar unele scene pot depăși capacitatea lor de a le tolera sau de a le vedea din cauza unor traume anterioare sau a altor factori personali.

Ar trebui un cineast să se gândească la efectul psihologic pe care îl produce vizionarea filmului său? 

MR: Categoric da. Ține de etică până la urmă și de respectul acordat publicului. Asta nu înseamnă că e bine sau că e rău, dar trebuie să-și asume o responsabilitate când face anumite alegeri artistice. 

Unele filme descarcă impulsurile violente, într-un efect cu adevărat catharctic. Altele, aparent asemănătoare, fie creează o angoasă extraordinar de puternică, fie incită ele însele la violență, fie ambele. Este criteriul celor 18 ani suficient în filtrarea filmelor?

MR: Cred că acest criteriu este suficient într-o primă filtrare. Calitatea filmului și modul în care este tratat conținutul său sunt esențiale în determinarea modului în care este receptat de către public. Un film bine realizat, care abordează teme sensibile sau violente într-un mod responsabil și profund, poate avea un impact chiar catartic asupra spectatorilor.
În acest sens, educația în domeniul cinematografiei ar putea fi utilă în înțelegerea și aprecierea corectă a filmelor. Studierea filmului în școală ar putea oferi tinerilor instrumentele necesare pentru a evalua conținutul și impactul filmelor, precum și pentru a dezvolta o viziune critică și reflexivă asupra acestora. Prin urmare, criteriul de vârstă ar putea fi completat de o mai mare atenție acordată educației cinematografice.

Din experiența ta de ani de zile, ce vrea spectatorul de la un film? Există aici deosebiri fundamentale între cinefilii care vin la festivalul Film o’Clock și publicul care se duce să vizioneze un film la mall?

MR: Spectatorii noștri, ai festivalului Film O’Clock, au o încredere în conținutul curatoriat al festivalului, în discuțiile și evenimentele organizate, și apreciază transparența  noastră, a organizatorilor. Ei se bucură de faptul că fac parte dintr-o comunitate cinefilă globală și apreciază oportunitatea de a descoperi filme de calitate. Acest public valorizează experiența culturală și intelectuală oferită de festival și se simt parte a unei comunități cu aceleași interese și pasiuni.
Publicul care merge să vizioneze un film la mall poate avea alte priorități și așteptări. Mulți dintre acești spectatori pot căuta pur și simplu o formă de divertisment, plăcută, fără a avea neapărat cunoștințe avansate despre cinematografie sau o educație a gustului estetic. Pentru aceștia, importantă este experiența imediată oferită de film, fără a fi neapărat preocupați de aspectele mai profunde sau artistice ale operei. 

După părerea ta, de ce are nevoie cinematografia actuală? Și unde este află polul cel mai fertil și mai efervescent al cinematografiei actuale?

MR: Cred cu tărie că cinematografia actuală are nevoie de autenticitate pentru a satisface cerințele și așteptările unui public tot mai sofisticat. Aceasta este o cerință crucială pe toate planurile – de la producție până la organizarea festivalurilor. În era digitală în care trăim, găsirea vocii autentice și a operelor de excepție poate fi o provocare, dar acest lucru nu înseamnă că ele nu există. Fiecare film bun care apare aduce cu sine o promisiune și o oportunitate pentru ceva special să strălucească și să inspire publicul.