Am vizitat Harghita în iarnă și pot să spun pe scurt: este de poveste! Frumusețea și expresivitatea peisajului, ospitalitatea oamenilor, creativitatea și istoriile lor deosebite, respectul lor pentru strămoși și natură, grija pentru prezent și felul în care se prezintă, toate se reflectă nu numai în meșteșugurile, dar și în arta lor culinară. Sunt oameni care mai presus de orice își onorează strămoșii și, prin ei, cea mai profundă legătură cu lumea.
De multe ori, privind o farfurie poți afla foarte multe despre oamenii care mănâncă astfel, despre respectul pe care îl au pentru corp si moștenirea spirituală, despre respectul acordat oaspetelui și bucuria de a împărtăși.
De aceea mi-am propus să povestesc aici despre 7 senzații gustative care sunt de fapt 7 impresii culturale, deoarece, așa cum am mai spus-o în nenumărate locuri, niciodată mâncarea nu este numai mâncare, nu este doar nutriție și nici măcar numai psihologie, ci întotdeauna este un act cultural care însumează mai multe aspecte și reflectă exact un anumit moment din istoria unei comunități.
La început de februarie, Harghita a primit oficial titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2027. Este al doilea județ din România care se bucură de această distincție, după Sibiu, în 2019. Titlul este acordat anual de IGCAT ((Institutul Internațional de Gastronomie, Cultură, Arte și Turism) în semn de recunoaștere a comunităților (orașe, județe, regiuni, insule sau țări) care, prin cooperare comunitară, pun un accent deosebit pe patrimoniul lor gastronomic, în spiritul dezvoltării durabile.
Comunitățile premiate de IGCAT sunt cele care acordă o importanță deosebită păstrării și protejării alimentelor, băuturilor și produselor agricole locale, precum și valorilor lor culturale și naturale.
Printre argumentele juriului IGCAT prezentate la ceremonia de acordare a titlului, la loc de frunte au stat eforturile făcute pe plan local pentru sustenabilitate, dar și pentru promovare – în special prin organizația Visit Harghita (www.visitharghita.ro).
Juriul a fost impresionat de munca asociațiilor care promovează produse și producători locali, dar și practici agricole și de grădinărit tradiționale și sustenabile. A mai fost menționată mulțimea, diversitatea și calitatea punctelor gastronomice locale, precum și prezența privilegiată a produsului local în restaurantele din zonă.
Juriul a evidențiat și integrarea factorilor naturali locali (de exemplu a mulțimii de izvoare cu ape minerale și termale valoroase) în experiența gastronomică, rezultând ceea ce se poate numi wellness gastronomy.
Detalii găsiți aici: https://palindrom.eu/harghita-devine-regiune-gastronomica-europeana/
Ei bine, pe toate acestea le-am văzut în direct la lucru în cele câteva locuri în care am ajuns în iarna aceasta (multumesc, Visit Harghita și Travel Communication), și vi le voi prezenta pe rând pornind de la gusturile lor, aduse la lumină de oamenii lor, precum și de la amintirile pe care mi le-au lăsat pe limbă și în suflet!
1 Trezirea gustului
Știți senzația aceea de turbion și/sau de gâdilare pe cerul gurii sau chiar pe osul palatin, exact atunci când obișnuințele tale gustative sunt puse la încercare? Acel semnal de atenție sau semnal de emoție pe care-l înregistrăm la nivelul gustului când ne cuprinde triumful de a fi descoperit ceva nou? Ca o apă minerală, sau ca o gură de aer tare pe munte, oricum ca o surpriză de neuitat.
Ei bine, acesta este gustul pe care l-am asociat reîntâlnirii mele cu Băile Tușnad, acest teritoriu efervescent și plin de surprize care de data aceasta mi-a prilejuit întâlnirea cu energia vibrantă a întreprinderii numite Fortuna Eco Boutique Hotel și mai ales Forest Lodge, aflate chiar la baza pârtiei din Băile Tușnad. (https://www.hotelfortuna.ro/)
Cochetul Boutique hotel are 12 camere, fiecare amenajată diferit, ca o experiență completă, unitară și tematică. Dincolo de statement, de caracterul inedit, foarte spectaculos si infinit instagramabil, amenajarea e plină de suflet și de dorința de a crea un spațiu bun pentru om, care să te primească si sa te faca sa te simti firesc.
Un concept plin de fantezie, de bun gust, de iubire pentru tradiție, de cunoaștere a proporțiilor, totul cu un grăunte de umor care te face să-l iubești și mai mult. (vezi scara caloriilor de deasupra restaurantului sau oglinzile de la baie care nu te reflectă prea mult, dar iți spun tot ce ai nevoie, anume că ești frumoasă!).
Am ajuns la baza pârtiei din Tușnad ducând cu mine un rucsac destul de consistent de oboseală. Am savurat o masă gustoasă la restaurant – ingrediente simple, naturale, dar cu bună măsură și har preparate – iar acesta va fi laitmotivul pentru tot ceea ce aveam să gust în această călătorie. Preocuparea centrală este aici peste tot aceea de a pune în valoare la maximum ingredientul de bază, de obicei un produs local.
Apoi împrejurimile m-au chemat să le adulmec gustul aerului și emanația mediului. Am găsit un loc bun de exersat taijiquan, m-am hârjonit cu cainii… apoi am găsit alt loc bun și tot așa. O energie extrem de bună peste tot, senzatia ca totul este fluid, ca muntii si padurea vorbesc, ca esti plonjat în inima naturii, si aceasta inima bate cu tine – ceva ce simt de obicei in mare salbaticie, totusi aici eram undeva langa sosea si muntele abia incepea.
Din Forrest Lodge (casa-club de alături, care ține tot de Fortuna Hotel) se auzeau rostogolindu-se bilele de bowling – parterul este dedicat unei săli mari de bowling, plus mese de biliard și diferite jocuri, dar energia vibrantă a locului provine de sub nivelul pământului.
După cum focul și magma însuflețesc vulcanul, aici sunetul însuflețea întreaga clădire și tot ce se afla în preajmă. Aceasta pentru că în Forrest Lodge la subsol funcționează cea mai mare și mai completă sală de sound healing pe care am văzut-o la noi.
Principiul este oriental și spune că vibrațiile sonore reconfigurează energia din mediu – ceea ce nu este greu de înțeles, sunt unde și tot ce este atom vibrează. Analog, celulele umane sunt tot vibrație și funcționarea lor este influențată de vibrație. Ca atare, s-a dezvoltat știința străveche a vindecării prin vibrațiile sonore, a cărei popularitate este însă oarecum la început în lumea occidentală, dar este în curs de ascensiune.
Am avut ocazia să particip la București la astfel de sesiuni, animate de gonguri, instrumente de percuție și alte instrumente, performate de maeștri în domeniu (multumesc, Claudia Ioniță!) – așa că am știut imediat ce valoroasă este sala de la Băile Tușnad și ce influență bună exercită asupra întregului loc. Am aflat că aici se desfășoară băi de gong – @aurasoundhealing.
Detalii aflați aici: https://www.forestbowling.ro/
Nu pot să spun decât că gustul acela entuziasmat al începuturilor se instalase și astfel am ajuns și în centrul stațiunii, unde era centrul Wellness pe care îl țineam minte de acum vreo 6 ani, dar ceea ce nu știam era că acum această clădire adăpostește, printre saune și piscine cu apă minerală și termală binefăcătoare, și o adevărată peșteră a urșilor!
Eco Bear Cave este de fapt o cameră de la etaj, camera ursului. Un punct de informare cu o sală de expoziție despre conviețuirea om-urs la Băile Tușnad pentru turiști și localnici amenajat în cadrul proiectului intitulat „WatchBear & AdvoCity – urși și oameni pentru viitor comun”.
Concret, este un soi de muzeu de științe naturale dedicat totemului acestor locuri: ursul. Mi-am amintit de vacanța de vară toridă petrecută acolo in urma cu vreo șase sau șapte ani. De altfel în jur zăpada sclipea acum cam ca soarele de miazăzi de atunci. În miazănoapte suna Ro-alertul. Alerta de urs. Mai suna și ziua. Nu pot să zic că pe mine m-a oprit vreodată din drumeții, dar m-a cam obligat să răcnesc cu voce tare toate cântecele pe care le știam, să țin la distanță potențialul urs. A fost eficient, nu ne-am întâlnit niciodată. Pe alți turiști însă astfel de avertizări îi deconcertau, ba chiar îi opreau.
Acum, primul lucru pe care l-am aflat în acest centru de informare, denumit Tușnad Eco Bear Cave a fost vestea: în Tușnad nu mai sună Ro-alertul de urs! La începutul anului 2021, a fost creat un grup de lucru pentru soluţionarea problemelor legate de urşi la nivel local. Cu o serie de măsuri, și în special cu antrenarea cooperării localnicilor și turiștilor deopotrivă, s-a ajuns în acest timp la un echilibru. Urșii nu mai sunt acum un pericol în Baile Tușnad, ceea ce nu înseamnă nicidecum că ei sunt absenți în zonă. Dimpotrivă, sunt foarte prezenți, dar nu mai tulbură viața citadină.
Cheia conviețuirii oamenilor și urșilor este înțelegerea noastră – de aceea profit și de această ocazie ca să re-afirm cât de important este să educăm copiii pentru a înțelege în profunzime ecosistemele și pentru a înțelege că și ei înșiși fac parte din ecosistem. Deci, aduceți copiii în această cameră și le veți deschide o lume fascinantă.
Află mai multe de aici: https://tusnadecobear.ro/
Am plecat entuziasmată din centrul wellness, aruncând o privire către hotelul Ozone unde petrecusem acea frumoasa vacanță de vară, și către cele două destinații preferate pentru plimbările mele: Turnul Apor și Piatra Șoimilor.
Citește mai multe despre experiență aici: https://palindrom.eu/natura-vibreaza-in-baile-tusnad-harghita/
Și-am mai plecat și cu dorul de o saună bună, pe care aveam să o savurez la hotelul Fenyo din Miercurea Ciuc unde aveam să ne cazăm. Am ajuns seara la Fenyo Hotel, după o zi cât cel puțin o săptămână, și-am coborât la spa. Saună secuiască 10 minute, apa rece, saună secuiască 7 minute, zăpadă, camera de sare (o mini-salină amenajată într-o cameră – am recunoscut nuanța inconfundabilă a sării de Praid), apoi puțin abur de hammam și din nou zăpadă.
Efectul a fost un uimitor restart total fizico-psihic – numai bun pentru conversații cu reprezentanții Visit Harghita și o cină rafinată la restaurantul hotelului. O să țin minte spuma de păstrăv, crusta de ierburi de pe pui și desigur prăjiturile ungurești: cine poate rezista la prăjiturile ungurești??? La fel de puțini câți pot rezista la cea mai rafinată palincă de prune – produs local, tradițional!
2 Gustul dulce și rezonanța modului de viață tradițional pe Valea Borosului
A doua zi, când drumul nostru a cotit spre Valea Borosului, am simțit că am intrat într-un ținut binecuvântat, unde locul i-a învățat pe oameni să-și simtă rădăcinile până departe în seva profundă a lumii.
Oamenii de azi încă își simt rădăcinile, cultivând nu numai amintirea strămoșilor, dar și cultura și obiceiurile lor. Ba chiar și instrumentele muzicale străvechi.
Aveam să aflăm aceste lucruri la casa inginerului Hadnagy Lehel, devenit maestru de gordune, unul dintre puținii care mai există acum în lume.
Detalii citiți aici: https://palindrom.eu/rezonanta-traditiei-in-harghita-de-poveste-o-istorie-despre-instrumente-muzicale-vechi-si-noi-visitharghita-regiunegastronomicaeuropeana2027/
Am oprit apoi într-un sat în sat, Skanzen (https://skanzen.ro/), o lume a satului tradițional ceangaiesc păstrată cu atenție și dragoste de familia Szasz Istvan și Marika. Nu este vreo capsulă a timpului, ci un dar făcut oamenilor de azi care vin până acolo.
Cum spuneam, Gymesi Skanzen Panzio este un sat în sat, cu case, pădure, o fermă cu animale unde tocmai se născuse un mieluț negru și chiar cu o capelă unde proprietarul locului nu uită să bată clopotele chiar la miazăzi.
Și mai ales cu un muzeu al satului ceangaiesc, muzeu aflat în continuă dezvoltare, prin eforturile acestor oameni care țin să recupereze mărturii ale trecutului de la sătenii din împrejurimi. Aș spune mai degrabă că este o mărturie despre satul ceangăiesc, pe care proprietarii de la Skazen se străduiesc să o țină vie.
Să o țină vie și dulce – așa cum dulce este gustul care-ți rămâne atunci când te înfrupți din tot ce are mai bun pământul și în același timp știi că ai mulțumit și strămoșilor care și-au legat sufletele și speranțele de lume prin acest pământ și mai ales prin acest mod de viață. În papilele mele gustative s-au înscris, ca prototip al acestui dulce, frișca de la Skanzen și cocteilul de ierburi compus măiastru de domnul Szasz Istvan și numit Hargitea.
De cum am sosit, printre fulgi de zăpadă, proprietarii ne-au întâmpinat cu afinată și pâine caldă și au pus pe plită tot felul de bunătăți. ˝Plită˝˝ este puțin spus – era un utilaj multifuncțional creat chiar acolo, și lansat sub numele de @craterflame.
După ce am parcurs acest sat plin de farmec am revenit la locul prânzului, în sala de mese unde am găsit o diplomă foarte specială: certificarea de Family Friendly Location conferită de VisitHarghita. Acest tip de certificare este acordat fiecărei destinații care îndeplinește condițiile pentru a fi de interes pentru un turism de familie. Aș recomanda acest sat de poveste pentru o vacanță de familie, oricând (mai ales unei familii citadine, dar și celor pentru care viața la țară este o nostalgie rămasă în urmă ca un atractor de sentimente duioase).
Aici prânzul nostru a început cu supa de cartofi cu chimen, a continuat cu papricaș și s-a încheiat apoteotic cu o minunată alivancă – da, exact ca alivanca pe care o știam din Bucovina, coaptă sâmbăta de mătușile mele. La Skanzen m-am delectat cu cea mai fină alivancă, servită cu dulceață de afine ca-n povești și mai ales cu o frișcă de vis. Nu pot să țin minte de când nu am mai pus pe limbă așa minune de frișcă! Gustoasă, dulce și ușoară în același timp, pur și simplu cântând pe cerul gurii un singur refren: „acasă”.
Proprietarii se străduiesc să gătească totul cu ingrediente locale. Chiar apa de pe masa provine dintr-un izvor natural carbogazos local – și este perfectă. Mie mi-a plăcut încă și mai mult „ceaiul” local Hargitea, un lichior creat de proprietarul pensiunii după o rețetă proprie din 50 de plante. Mai blând decât digestivele obișnuite, o aroma mai fină, încă o dată, de ceai de plante de acasă… un gust de vară până la urmă.
Citește mai multe despre experiență aici: https://palindrom.eu/un-sat-in-harghita-regiunegastronomicaeuropeana2027/
Mi-am promis să vin neapărat aici la vară, să stau în ciubăr și să privesc munții în depărtare. Unde mai pui că am aflat că aici la Skanzen funcționează vara și Academia de Gastronomie Taste of Transylvania !
3 Gust și senzații efervescente la SkyGyimes
Dacă ar fi să țin minte un singur moment care să adune ca într-un ghem de senzații aventurile în zăpadă la SkiGyimes, acesta ar fi aroma picantă a fripturii de purcel, stropul fierbinte de grăsime țâșnind din placa de lavă vulcanică și încălzind pielea înghețată, ciupită în prealabil de vântul cu zăpadă de pe pârtia de bob.
Despre bobul de pe pârtia SkiGymes nu are rost să vă arăt prea multe poze descriptive și să vă povestesc, nici tehnicalitati și nici metafore poetice – pentru că pe mine nimic de felul acesta nu m-a convins să încerc experiența! Pe mine m-a convins încrederea și sinceritatea oamenilor locului care știu să facă energia zăpezii să vorbească!
Alte detalii găsiți direct la sursă: https://skigyimes.ro/
Așadar, după ce eram oarecum sceptică, am făcut o tură, abia așteptam să o fac și pe a doua,. Am făcut-o și pe a doua și încă #vaurma! Proprietarul loculul spune că de la a 10-a coborâre orice sceptic va putea să facă toată coborârea full-speed!
SkiGyimes are atât pârtie de ski cât și bob de vară, la preturi cât se poate de avantajoase. Pârtiile de bob sunt foarte populare în Harghita – le mai poți găsi la Borsec și la Toplița.
Las aici și niște poze care documentează efectele celei dintâi și celei de-a doua coborâri cu bobul în plină ninsoare, când abia prinsesem cu un colț de minte urma ochiului de șoim planând peste munții maiestuoși.
După ce ne-am umplut de zăpadă, de frig, de aer bun, de adrenalină și de zbor de condor, se înțelege că pofta de mâncare era la cote înalte… și tot la cote înalte a fost și uimirea noastră când pe masă ni s-a adus… carne crudă!!! Misterul s-a luminat imediat, deoarece au apărut și plitele încinse, cu pietre vulcanice, pe care feliile de porc și de pui s-au fript imediat, cât de intens i-a dorit inima pofticiosului. Ca să nu mai spun de aroma haiducească răspândită, care ne-a înveselit pe toți!
4 Gust pur ca natura din Harghita Băi
Dacă m-ai întreba ce prefer să mănânc, niciodată n-aș pune vânatul pe primele locuri. Totuși aici, la restaurantul Castor din Harghita Băi (https://castorharghita.ro/) gustul pur de vânat mi s-a părut cea mai bună alegere – poate pentru că întregul mediu își trăia cu naturalețe caracterul neobișnuit,
Nu mai fusesem niciodată la Harghita Băi și m-au impresionat puritatea locului și semnele sale de spiritualitate neclintită.
Am vizitat Mănăstirea Paulină, mărturie de spiritualitate arhaică și de arhitectură avangardistă deopotrivă. Un loc în care tot spiritul muntelui părea că vibrează, mănăstirea paulină este construită din lemn pe o coastă de stâncă, pe verticală, aidoma unei cutii de rezonanță. Din capela din centru rugăciunile se aud peste tot, în toate cotloanele mănăstirii, scăldând în binecuvântări fiecare cotlon și pe toți cei care se afla acolo.
Apoi am intrat puțin în mofetă, darul binefăcător al vulcanului. Mofetele sunt răspândite pe tot teritoriul vulcanic din județele Harghita și Covasna și sunt recunoscute pentru proprietățile lor terapeutice.
Citește mai multe despre experiență aici; https://palindrom.eu/sus-la-munte-la-harghita-bai/
Și, în seria întâmplărilor neobișnuite, chiar mă întrebam: de vreme ce restaurantul se numește Castor, or fi oare pe aici castori?
Dacă întrebarea pare uimitoare, cu adevărat uimitor este răspunsul: da! Castorii s-au aclimatizat din nou pe aceste râuri în ultimii ani.
5 Gustul copilăriei la Șoimeni
Ce gust are copilăria? Fiecare o știe pe a sa. Fiecare are propria madlenă, ar spune proustienii. Fiecare dintre noi știe gustul și aroma care-i deschid poarta senzorială spre miezul sufletului, acolo unde ținem apărați pe cei mai dragi nouă, care ne-au apărat cândva și ne apără de-a pururi.
Dar toate madlenele din lume se trag din același aluat. Sunt gusturi și mirosuri, tonalități și povești care ne deschid tuturor poarta spre copilărie, spre tot ce avem mai bun în suflet. Și de cele mai multe ori le găsim la țară. Noi le-am găsit într-o dimineață înghețată într-o curte din Șoimeni, Harghita, unde ritualul porcului și poveștile care-l înconjurau, bunătățile locale, simple, dar extrem de gustoase, respirând puritate ne-au condus pe fiecare către sursele de tandrețe și amintire ale copilăriei.
Partea cea mai frumoasă a fost că fiecare dintre noi, de oriunde am fi fost, din România, de la Tropice sau din nordul Europei, a început să-și amintească de gusturile cu care crescuse, care acum erau aproape uitate, dar le adusese la viață dimineața aceasta însuflețită, cu miros de zăpadă, de lemn de brad și pâine cu cartofi aburindă, atunci scoasă din cuptor.
Toată dimineața am vorbit și chiar am cântat despre amintiri și rădăcini, însuflețiți și de gustul vieții aproape de natură și inspirați de o scurtă, dar foarte frumoasă incursiune în pădure, în căruțe și trăsurici trase de cai – o epxeriență pe care aș recomanda-o oricui vrea să înțeleagă ceva despre iubirea de natură a oamenilor locului – detalii despre cum puteți porni într-o astfel de aventură aflați aici: https://www.horseadventures.ro/
A fost o dimineață întreagă în care mi-am pomenit toată copilăria și pe cei mai dragi oameni care o vegheaseră și o hrăniseră. Caltaboș cum numai tataie făcea, brânză frământată cum numai el știa să aducă de la munte de la Câmpulung, gem de prune cum numai mamaie făcea… Amintiri din colțuri dragi, trezite de o masă care a deschis porțile memoriei, care sunt, se știe de când lumea (sau, ar spune unii mai degrabă, de când Proust) porți conduse de senzațiile gustului și mirosului. Madlenele noastre pot fi și sub formă de brânză sau caltaboș…
Despre cai, despre tradițiile porcului la Șoimeni și mâncarea ca bun cultural află mai multe de aici: https://palindrom.eu/la-soimeni-harghita-prinzi-gustul-naturii/
6 Zmeura din Miercurea Ciuc
Noua mea prăjitură preferată este zmeura re-creată la Málna by Lengyel László Levente ! De altfel Malna înseamnă chiar zmeură – iar în această micuță cofetărie din Miercurea-Ciuc zmeura e regină! Cofetarul artist Lengyel Laszlo Levente este nu numai deținătorul mai multor premii internaționale de specialitate, ci și deținătorul unei mici plantații locale de zmeură.
Așadar, iată-mă în mijlocul celui mai frumos vis al copilăriei, deoarece pentru mine zmeura a însemnat mereu vacanță, libertate, fantezie și, da, nesaț. Cum altfel să explic felul în care am dat pe gât două pahare mari de sirop de zmeură??? Da, ați citit bine: sirop. Da, știți bine, eu nu beau sirop – dar, sub gerul de februarie, atâta vară am găsit în acest sirop proaspăt din zmeură de grădină încât nu m-am putut opri din adăpat – chiar în detrimentul nobilului cocteil cu prosecco.
Oricum niciuna din prăjiturile de aici nu păcătuiește prin a fi excesiv de dulce. Dar toate sunt extrem de fine ca textură și aromă – zmeura are ecou de tonka, para de scorțișoară și piersica de ghimbir. Asta dacă ar fi să vorbesc numai despre fructele re-create.
Las aici și pozele celor mai minunate dintre choux – desigur cu cremă de zmeură! Fiecare prăjitură are aici o poveste proprie de spus pe limba ta. Și sărățelele și mai tare. Pogăcelele cu cașcaval în special! Rețetă tradițională, consistență irezistibilă!
Află mai multe de aici: https://visitharghita.com/ro/places/malna
7 Parfumul irezistibil de ciocolată
La ciocolateria artizanală Krausz te întâlnești cu o ciocolată cu poveste și ciocolată cu jumări. Dacă ciocolata cu jumări se cere gustată (o găsiți aici: www.krausz.ro), ciocolata cu poveste o să v-o istorisesc acum.
Am ajuns la Sântimbru pe la chindie și-am oprit la ciocolateria din sat: Krausz Handmade Premium Chocolate. Am coborât în lumina care se îmblânzea. Vag se auzeau pasări din depărtare. Poarta sculptată tradițional, genul de poartă cu care se mândresc toți gospodarii din zonă, era larg deschisă și înăuntru se vedea livada.
Ne-a întâmpinat chiar ciocolatierul și fondatorul, Fazakas Szilárd. Născut și crescut la sat, a studiat gastronomie înaltă și a avut una dintre cele mai vânate gelaterii din Cluj. Dar inima îl trăgea spre sat. A preluat această casă, care a fost a bunicii sale, și-a plănuit atent o ciocolaterie artizanală. Numele avea să fie chiar numele străbunicii, de origine germană. „În sat i se spunea Tanti Dulce, pentru că mereu făcea câte o prăjitură pe care o împărțea copiilor din vecini” povestește el. „Și Tanti Dulce era un nume bun”, i-am zis și ciocolatierul nostru a zâmbit.
Printre utilajele și sortimentele pe care ni le-a prezentat cu atenție și har, astfel încât și un copil putea înțelege cum se face ciocolata, am putut percepe cât de importantă este pentru el povestea, istoria. De altfel istoria familiei și istoria ciocolatei sunt desenate cu minuție pe toate ambalajele ciocolatelor Krausz.
Am gustat cam din toate, m-am atașat în special de sortimentele care conțineau cafea. Dar mai ales m-am delectat cu mirosul fin care plutea peste tot, unind efluviile din pudra de cacao cu cele din untul de cacao întocmai ca și yangul și yinul. Aș fi stat la un atelier de ciocolată acolo numai că să mă îmbăt cu acel parfum fin, greu de replicat.
Când am ieșit din nou pe uliță, soarele căzuse peste pârâul aproape înghețat și-am respirat din nou aerul satului. Și-am înțeles de ce ciocolata Krausz este și va fi mereu o ciocolată cu dragoste: de natură, de rădăcini, de blândețea ființei. #visitharghita dacă vrei să o găsești la ea acasă. Vine și la tine acasă, comandând pe site sau vânând-o la târguri și Cărturești
Detalii aici: https://krausz.ro/
Dacă ești nehotărât sau dacă ai în plan să încerci mai multe, poți să te cazezi în inima orașului, la Miercurea Ciuc și de acolo să studiezi și să prospectezi mai bine destinațiile tale. Mănânci fabulos la hotel Fenyo (https://www.hotelfenyo.ro/), te refaci miraculos la Fenyo SPA indiferent câtă oboseală ai acumulat. Ești gata de aventură. Bonus: dacă vrei să afli rapid câte ceva despre cultura și istoria secuilor, dă o raită pe la Muzeu. Și întreabă acolo și de muzeul în aer liber cu porți secuiești!
Nu uita să faci o vizită la cel mai popular loc de pelerinaj creștin din zonă: Bazilica Fecioarei Maria din Șumuleu Ciuc, acum un cartier în nordul orașului Miercurea Ciuc. Aici a fost mănăstire franciscană și a devenit simbol al rezistenței împotriva Reformei protestante. În 2019 Papa Francisc a dăruit acestei biserici și comunității sale Trandafirul de aur – este singurul lăcaș din sud-estul Europei care a primit acest dar rar, care acum stă la loc de cinste alături de statuia Fecioarei.
