Intitulată Bounding Histories. Whispering Tales, ediţia din 2025 a Bienalei Art Encounters propune o meditaţie complexă asupra istoriei, memoriei și ecoului – inţelese ca agenți ai transformării, ai reparației și ai solidarităţi. Concepută de curatorii Ana Janevski și Tevž Logar, bienala activează trei spații cu identităţi puternic marcate de trecutul orasului- Comenduirea Garnizoanei, FABER și sediul Fundaţiei Art Encounters –transformandu-le in locuri de reflecție critică și reimaginare colectivă.
Citiți mai multe detalii despre ea aici: https://palindrom.eu/bienala-art-encounters-2025-bounding-histories/ dar și aici: https://palindrom.eu/bienala-art-encounters-2025-intalnirile-artistice/
Producție de serie, productie de sens, producție artistică, producție, muncă, individ și raporturi inter-individuale și comunitare: la atelierele FABER
Situat pe malul canalului Bega, in cartierul Fabric din Timișoara, spaţiul FABER, in forma și scopul său actual, este rezultatul unei transformări și restaurări a unei structuri industriale cu o istorie de aproape 200 de ani. FABER, fosta fabrică Azur, este un loc unde munca şi viața se impleteau odinioară, unde mâinile se miscau la unison cu masinile, unde sunetul producţiei era şi sunetul perseverenţei.
Ca atare se pun întrebări despre raportul omului cu producția – când și cum munca și umanul cuceresc întâietatea față de producție. În subsidiar, dar mereu prezentă, întrebarea despre raportul artistului cu producția
˝Munca depășește simpla idee de producție, ea se referă și la gesturile prin care se transmit competențele, la efortul colectiv care susține comunităţi, la povara emoţională și fizică invizibilă care unește oamenii. O parte dintre lucrările expuse in acest spațiu reflectă asupra condiției postsocialiste urmărind transformările rolului muncitorilor și legătura lor complexă cu industria, cultura și sistemele politice.˝stă scris în mesajul curatorial.
Art as (social) work: Zifzafa: A Livestream Audio Essay de Lawrence Abu Hamdan. Producțiia excesivă de eoliene eco și plasarea alături de așezări umane creează un zgomot nepământean, cu ecouri mitice, extrem de nociv pentru viața umană. Artistul creează mijloace de a face înțeles acest lucru și de a opri un dezastru uman imediat care amenință să fie produs de frica unui dezastru ecologic ipotetic.
Zifzafa: A Livestream Audio Essay exploreaza intersecţia dintre vânt, sunet si rezistență printr-un format de livestream. Titlul, derivat dintr-un cuvậnt arab care denumește un vânt înfricoșător, reflectă povestea sirienilor Jawlani din Înălțimile Golan aflate sub ocupație. in 2023 comunitatea a fost tulburata de construirea turbinei eoliene pe singura porțiune de teren încă accesibilă.
Deși reglementările europene interzic amplasarea acestora la mai puțin de 35 m de locuințe, proiectul prevede instalarea acestora exact la această distanță, generând un zgomot intolerabil,. impreună cu cercetătorii de la Earshot şi muzicianul local Busher Kanj Saleh, Abu Hamdan a creat o simulare audio-video prin care locuitorii pot experimenta impactul sonor al turbinelor. Inregistrând sunete din Gaildorf, Germania, unde există turbine similare, şi combinându-le cu înregistrări de teren din Înălțimile Golan, echipa a creat o simulare sub formă de joc video. Aceasta le permite locuitorilor să experimenteze virtual modul în care turbinele le vor afecta mediul.
Lawrence Abu Hamdan (n. 1985, Amman, lordania) este cercetător, cineast, artist și activist, cu o experienţă de peste un deceniu în cercetarea sunetului in contexte legale și politice. Deţine un doctorat acordat de University of London, concentrat pe rolul sunetului în anchete. În 2023 a fondat Earshot, prima organizație non-profit din lume dedicată utilizări sunetului în sprijinul drepturilor omului și cauzelor ecologice. Lucrările sale au fost utilizate în instanță, inclusiv de către Tribunalul pentru azil şi imigrare din Marea Britanie si de Curtea Penală Internațională, precum și în campanii de advocacy ale organizațiilor Human Rights Watch și Amnesty International.
Cea mai mare parte a lucrărilor de la FABER se învârt în jurul idee de producție în contextele postsocialiste. Așa este seria Arte, Meşteşuguri si statistici a Majei Bajevic, care brodează în cheie tradițională niște grafice statistice cât se poate de concrete alke productivității muncii. Prin contrastul între munca manuală, investită și impersonalul statisticii se deschide întrebarea asupra a ceea ce mai rămâne uman într-o lume aflată de peste 100 de aniîntr-un drum spre formalizare, impersonal, supraindividual.
Maja Bajević (n. 1967, Sarajevo, Bosnia-Herțegovina) este o artistă care trăieste si lucrează la Paris. Abordează arta cu un spirit critic și ironic, punând in lumină duplicitatea comportamentului uman, în special cea legată de putere. Practica sa artistică include video, instalaţie, performance, sunet, text, meșteșuguri, desen, gravură, fotografie și tehnologie
Analog, bannerele textile de mari dimensiuni ale Loredanei Ilie pun și ele întrebări asupra procesului de identificare a celor care au muncit și muncesc.
Pornind de la același ethos, al identificării a ceea ce este uman în muncă și producție, instalația lui Alle Dicu impresionează profund. Dincolo de amintirile din copilărie și anecdoticul unei istorii, ceea ce se formează pe ecran și sunetul care însoțește instalația au reprezentat pentru mine cea mai fidelă, mai grăitoare și mai impresinantă reprezentare a unei senzații care mă urmărește de mult timp – și probabil pe foarte multe dintre femeile care au copilărit și au trăit adolescența în perioada ultimilor ani ai comunismului: frigul. Alle Dicu reuștește să receeze fiorul frigului cu o acuitate care te face fă te oprești din tot ce făceai pentru a te zgribuli de acest frig evocat.
Alle Dicu (n. 1995, Alba lulia, România) este o cineastă și artistă vizuală româncă, a cărei practică explorează relaţia dintre oameni și lumea materială.
Lucrarea lui Jost Franko impresionează prin poezie pură: eseul vizual format din poezie și fotografii vorbește despre izolare și procesul de alineare care vine la pachet împreună cu actul de supraviețuire prin emigrație.
Jost Franko (n. 1993, Ljubljana, Slovenia) este artist vizual și fotograf, a cărui practică examinează critic teme precum migrația, strămutarea forțată, drepturile muncitorilor, contra-naraţiunile și reflecţiile colective asupra vieţilor trăite în precaritate. Combinând fotografia, textul, cercetarea de teren, practica socială si munca colectivă, Franko vorbește despre problemele sociale, dând voce naraţiunilor pierdute sau nespuse ale comunităților strămutate, în special celor din Peninsula Balcanică.
Dar vedetă incontestabilă la Faber este antena cosmică a Salmei Selman.un strigăt pe care îl auzim, deși instalația nu cuprinde nimic sonor. Ca un urlet de neputință, ca o speranță deșartă, ca o rugăciune fără sfârșit și în același timp cu doza de umor și ironie suficientă pentru a ne capta pe noi, privitorii, în acest siaj cosmic, amplificând astfel dorința noastră de umanitate liberă. Lucrarea, creată pentru expoziția sa Her0 din 2023, la Martin Gropius Bau din Berlin este un manifest de curat umanism al acestei artiste rome deosebit de curajoase.
Selma Selman (n. 1991, Bihac, Bosnia-Hertegovina) este o artistă si activistă de etnie romă, ale cărei lucrāri sunt profund ancorate în proprile experiențe de viață. Practica sa artisticā, recunoscuta internaţional, se remarcă prin critica adusà sistemelor opresive și prin analiza stereotipurilor. Originarä dintr-o comunitate romă, Selman este puternic influențată de istoria personalā si familialä legatà de colectarea si reciclarea deșeurilor metalice, materiale pe care le foloseste frecvent in arta sa. Lucrările sale abordează teme precum munca, căsătoriile timpurii și rolul femeii in comunitățile rome. precum și importanța educaţiei.
Selman urmăreste să demonteze prejudecățile care continuă să marginalizeze comunitatea romă și să i nege dreptul la liberă exprimare. Este fondatoarea organizaţiei Get The Heck To School, care iși propune să sprijine tinerele rome din intreaga lume in lupta impotriva sărăciei și excluziunii sociale, încurajându-le să-și urmeze studiile.
Formare și informare, deprinderi, desprinderi și tabuuri: la Fundația Art Encounters. în noul ISHO
ISHO este zona futuristă a Timișoarei, care răsare pe Bega ca un oraș distinct. La limita între clădirile de birouri și clădiurile rezidențiale a fost amemanajtă o grădină publică – aceasta prinde viața pe tot parcursul Bienalei Art Encouters datorită instalației muzicale create de Hassan Khan.
Art is walk and you are the art work – literalmente, acțiunea artistică este acțiunea fiecărui participant de a se plimba în grădină, combinând cu propria senzorialitate propunerile sonore – și nu numai – ale artistului.
Compoziție pentru un parc public este o lucrare muzicală de mari dimensiuni, alcătuită din muzică multicanal si text vorbit, desfäșuratä in trei mişcări simultane și conceputä pentru a fi experimentată spatial. În centrul fiecărei mişcări se află un libret rostit, scris de Khan.
Miscarea 1: staza si memorie
Cvintet de alamuri, pian, mozmar
Miscarea 2: bijuteria care se roteste – the revolving jewel
Oud, quanoun, riqq, electronice
Miscarea 3: nu romantismului politic : no political romanticism
Cvartet de coarde, batai de palme, contrabas
Hassan Khan (n. 1975, Londra, UK) este artist, muzician și scriitor. Practica sa artistică vastă si diversificată include muzică, performance, imagine in mișcare și statică, sculptură, instalaţie și text. A castigat Leul de Argint la Bienala de la Veneția din 2017 și este profesor de arte plastice la Ståedelschule din Frankfurt pe Main.
În grădina publică, cele mai intime sentimente sunt astfel stârnite, cea mai proprie individualitate revelată în interdependența de comunitate, dar și de factorul politic. Cele trei mișcări descriu un ritual de integrare care este vital pentru individul societăților de azi.
De aceea este o cât se poate de potrivită introducere pentru expoziția dedicată formării deprinderilor și tabuurilor de la Fundația Art Encounters.
Construită intre 1904 și 1905, clădirea în care se afă acum Fundația Art Encounters a fost una dintre primele clădiri ale fabricii de lână ILSA. Fabrica s-a deschis in 1905 și, după procesul de naţionalizare din 1948, a fost supusă unei industrializări forțate, producând ţesături și tapiţerii pentru cele mai mari companii din tară. După ce a functionat ca fabrică și ca grădiniță, clădirea gäzduieşte astăzi sediul Fundaţiei Art Encounters.
Ca atare, acest spațiu poartă ecourile creației și ale îngrijirii – ale mâinilor care modelează materiale prin muncă și ale mâinilor care ocrotesc fragilul început al vieţii.
Ca în profunzimile copilăriei, vor fi puse – dar rareori formulate ca atare – întrebari despre originea și protejarea vieții, despre mediul care ocrotește, despre frică și impulsul de a cerceta, despre ceea ce hrănește viața, despre matematică și sexualitate, despre începutul și sfârșitul lumii.
Impresionante fotografiile despre copilăria abandonată ale Mariei Gutu. Maria Gutu (n. 1996, Republica Moldova) este o artistä care lucreaza in principal cu fotografia, explorand teme legate de locuri izolate, tinerete, conceptul de acasă și relaţia dintre oameni și mediu.
Pornind de la ideea de a produce sens din realitatea percepută, aidoma procesului de dezvoltare a inteligenței, unii artiști explorează demersul de formalizare și dezvoltarea sensului din serii de iterații – cum o face Marieta Chirulescu – sau – în cheie ironică Gavril Pop. Alții o fac mai puțin formal, ci pur și simplu intervenind poetic în istorie – ca Larissa Sansour.
Archaeology in Absentia este o instalaţie sculpturalä formată din replici de muniţie din bronz de 20 cm, modelate după o mică bombă nucleară rusă din perioada Räzbolului Rece. In interiorul fiecărei capsule se afla un disc pe care sunt gravate coordonatele geografice (latitudine și longitudine) ale locurilor in care farfurii din portelan pictate manual cu modele folclorice au fost ingropate in Palestina. Prin absența vizibilä a porțelanului, carcasele bombelor și referinţele lor către o locaţie devin artefacte arheologice in absentia. Coordonatele fiecărei gropi in care au fost așezate porţelanurile au fost stabilite în timpul unui performance real de ingropare in Palestina.
Cincisprezece porţelanuri au fost ingropate strategic in diverse locații din Palestina/ Israel, in colaborare cu instituții artistice locale. Farfuriile poartă modelul iconic al keffiyeh-ului si au fost ingropate pentru a fi descoperite de arheologi ai viitorului. Odatä dezgropate, acestea vor pune sub semnul intrebării versiunile curente ale istoriei, având ca efect reinterpretare critică a istoriei.
Posibilitatea și rostul cunoașterii în era noastră au parte de întrebările lor. La modul pozitiv, dar extrem de neobișnuit și neliniștitor, cum o face Robert Gabris cu a sa Carte pliabilă de anatomie, sau la modul absurd-straniu al consultației gratuite din performance-ul filmat al Simonei Forti, care trimite direct la un sfârșlt de lume.
Lumea copilăriei este lumea explorării limitelor – și cel mai îndrăzneț obiect al expoziției este fără îndoială filmul lui Jean Genet, așezat în ceea ce am numit Sala senzualității, încadrat fiind de Cartea de Anatomie a lui Robert Gabris. Filmul lui Genet, realizat în 1950, este de un erotism atât de profund încât este de neprivit social. Am urmărit mai mulți trecători prin fața filmului – femeile în general nu rezistau mai mult de câteva minute.
Un cântec de dragoste este singurul film regizat de celebrul scriitor francez Jean Genet, realizat in 1950. Plasat intr-o inchisoare de bărbați, austerǎ și opresivǎ. filmul se desfăşoară ca o explorare poetică a dorinţei, izolării şi conexiunii umane. Un gardian voyeurist şi sadic işi supraveghează deţinuţii prin mici vizete ale uşilor celulelor, regăsind plăcere în lupta acestora de a-şi păstra autonomia corporală şi senzualitatea în ciuda condiţiilor de detenție. Dintre prizonieri, doi bărbați formează o legătură tacită, găsind modalităţi creative de a comunica şi de a-şi exprima dorinţa prin pereţii groşi ai închisorii.
Relația lor, deşi fizic constrânsă, este profundă, încărcată de intensitate emoțională şi erotică. În ciuda valorii artistice evidente, din cauza reprezentării explicite a homosexualității, filmul de 26 de minute a fost cenzurat şi interzis timp de mulți ani. La prima proiecție publică, în 1954, scenele mai explicite fuseseră deja eliminate. Un cântec de dragoste rămâne un film revoluţionar, consacrat pentru sfidarea curajoasă a normelor sociale, pentru portretizarea directă a dorinței şi a intimității și pentru imaginile sale tulburător de frumoase. O mărturie a viziunii artistice neînfricate a lui Genet, filmul captează puterea durabilă a iubirii şi a dorinţei, chiar şi în cele mai represive condiții.
Mic tratat de magie
Expoziția On the Edge of Magic, recomandată de Art Encounters, care se află în desfășurare la Galeria Himera din ISHO, face un minunat ecou temei de anul acesta a Bienalei – magia este prin natura ei acțiune de transformare la distanță.
Expoziția, concepută ca un mic tratat – pe alocuri chiar manual practic – de magie este dedicată artistei Ileana Moro, care vine din Costa Rica, este fiica unor imigenți cubanezi și în prezent trăiește și lucrează în Europa, la Anvers. Are studii formale de arhitectură.
Practica sa se desfășoară ca un fel de jurnal vizual, o înregistrare a căutării sale continue de sens dincolo de lumea vizibilă. Opera lui Moro este înrădăcinată în dorința de a înțelege forțele nevăzute care îi modelează viața interioară – tensiunile liniștite, emoțiile trecătoare, întrebările fără răspuns care definesc ce înseamnă să exiști.
Întunericul și umbra ocupă un loc central în limbajul său vizual. Pentru Moro, acestea nu sunt doar contraste vizuale, ci prezențe active – tovarăși și învățători. Ele iluminează ceea ce altfel ar putea rămâne ascuns, oferind lecții de profunzime, vulnerabilitate și transformare. Compozițiile sale evocă adesea un sentiment de liniște încărcată de emoție, ca și cum ceva de nedescris ar prinde contur.
Despre platforma complementară a Bienalei 2025 puteți citi aici: https://palindrom.eu/bienala-art-encounters-2025-la-galeria-jecza/
Bienala Art Encounters 2025 este un proiect finanţat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, co-finanțat prin programul prioritar al Ministerului Culturii, Administrația Fondului Cultural Naţional (AFCN), Institutul Francez din Timişoara și Centrul Cultural German din Timişoara.
Proiectul este susţinut de partenerul principal Ploom, partenerul strategic Banca Transilvania și partenerul de expoziție Catena. Alţi susținători: ISHO, Bosch, Mewi, San Marco.
Parteneri instituţionali: Direcţia Județeană pentru Cultură Timiş, Beta – Bienala de Arhitectură Timișoara, FABER, Librăria La Două Bufnițe, Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, Galeria Lutniţa, Galeria Jecza și asociaţia Art Collect. Partener media principal: Revista ARTA
Parteneri media: Radio România Cultural, RFI România, Igloo, The Institute, Contemporary LYNX, Zeppelin, Empower Artists.
Aflați mai multe despre Bienala aici: https://artencounters.ro/
Citiți impresii despre celelalte expoziții ale Bienalei aici: https://palindrom.eu/instalatii-si-dispozitive-de-gandit-la-bienala/
