2025 a fost fără îndoială unul dintre anii cei mai bogați în muzică clasică la nivelul cel mai înalt. Nici nu se sfârșise bine vara și eram deja plonjați în călătoria numită Festivalul George Enescu, ediția cu numărul XXVII, în care Orchestrele și corurile Radio au fost serios implicate. Așa că stagiunea la Sala Radio a început la câteva săptămâni după ce am savurat ultimele acorduri ale Festivalului Enescu.
Așa că iată-mă miercuri, 15 octombrie 2025 revenind in cutia de rezonanta a anotimpurilor sufletului omenesc, la concertul de deschidere a stagiunii pentru Orchestra de Cameră Radio, intr-o sala ultraplina si insetata de muzica.
Dirijorul serii a fost o dirijoare, Barbara Dragan, iar solist violonistul brazilian Guido Sant’Anna. În calitate de dirijor asociat la Orchestre National de France, Barbara Dragan a participat, alături de dirijorul Cristian Măcelaru, la pregătirea și înregistrarea ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris – 2024. Barbara are o minte puternică și ascuțită, a studiat în paralel vioara, oboiul, fizica și matematica – iar această precizie și acest triumf al sensibilității informate de rațiune s-au simțit și s-au auzit din plin.
Violonistul brazilian Guido Sant’Anna a obținut recunoașterea internațională în 2022, la doar 17 ani, fiind primul violonist sud-american câștigător al prestigiosului Concurs Internațional „Fritz Kreisler” de la Viena. Din 2023, studiaza la Kronberg Academy – Germania, sub îndrumarea violonistei Mihaela Martin. Guido cântă pe o vioară fabricată în 1874 de Jean-Baptiste Vuillaume, împrumutată cu generozitate de lutierul Marcel Richters.
Daca in prima parte am sarbatorit Anotimpurile lui Vivaldi, celebrand pamantul si omenescul in special, in partea a doua simfonia italiana a lui F. Mendelssohn m-a aruncat de la primele acorduri direct intr-un labirint al memoriei din care nu am mai iesit. Asta deoarece am inceput sa ma intreb daca jingle-ul stravechi de la Radio RSR din anii 1978-1980 nu era cumva derivat din aceste acorduri. V-am mai spus de nenumarate ori ca muzica e cel mai bun psihanalist… iar am experimentat-o pe pielea mea!
Joi 23 octombrie am schimbat registrul muzical și am mers la concertul Big Bandului Radio dirijat și animat de Simona Strungaru.
What is cool jazz, intrebam in concursul din avanpremiera concertului de la Sala Radio – Orchestrele și Corurile Radio România cu Romanian Radio Big Band dirijat si animat de Simona Strungaru. Dincolo de definitii, aseara, in concert, am simtit pe pielea mea the coolness of the jazz in compania acestor uimitori muzicieni, ieri in formatie de zece. A fost un concert-tribut pentru Miles Davis, care in 1957 inregistra oficial nasterea cool-nessului prin albumul The Birth of the cool!
The most cool band a fost aseara Big Bandul Radio Romania, cu energie, cu echilibrul bun intre rigoare si improvizatie, cu balans si detasare, cu instrumentistii deveniti pe rand solisti, dar mai ales cu o pofta de muzica transmisa vibrant unei sali arhipline. Pentru mine a fost nu numai raspunsul la intrebarea what is cool, ci o calatorie cu totul fascinanta si neasteptata in memorie. De la primele acorduri, undeva printre note s-a ancorat firul unei memorii pana acum nestiute: din zorii copilariei mele mi-am amintit ca acest jazz, chiar acest album, era ceea ce cauta sa asculte tata cand venea acasa dupa niste zile de munca intensa.
Am calatorit in copilaria anilor 1975-1980 cand nu ma intrebam ce e asta. Era ritmul unei vieti pe care am retrait-o cu nesat aseara si o traiesc in continuare cu infinita bucurie, pentru ca jazzul e viu, e traire mereu reinnoita, de fiecare muzician care-l canta, de fiecare ureche care-l aude si de fiecare spirit care-i simte chemarea.
The cool is here for us – se canta de vreo doua ori pe luna, cand are concerte Romanian Radio Big Band la Sala Radio.
După nici o săptămână reveneam la Sala Radio – pentru the most beautiful cello night, miercuri, 29 octombrie. Soul is where music is! exclamam când a început concertul.
De fiecare data cand incepe concertul ma uimeste aceasta entitate extraordinara care este muzica. Iar Razvan Suma reuseste de fiecare data sa ma uimească gasind inca vreo mie din miliardele de valente ale violoncelului.
Cu miscari fine de taiji quan si ritm de yin/yang, dirijorul chinez Junping Qian a creat o continuitate sensibila intre piesele lui Schuman si simfonia a patra de Beethoven. De neuitat prima parte a simfoniei – dar mana amutita a cronicarului n-a reusit sa o cuprinda.
Dirijorul Junping Qian a fost dirijor asistent al Royal Scottish National Orchestra (2018-2020) și dirijor asistent pentru Orchestre de Paris (2022/23). Pe lângă colaborările frecvente cu toate orchestrele importante din China, a dirijat ansambluri de prestigiu, precum Konzerthausorchester Berlin, Orchestra Filarmonică din Londra, Orchestra Filarmonică Regală din Londra, Orchestra Simfonică BBC, Kammerorchester Basel, Orchestra Filarmonică din Copenhaga, Orchestra Simfonică a Radioului Suedez, Orchestra Simfonică Națională Daneză, Orchestre National de Lyon ș.a.
Despre un concert anterior cu Razvan Suma am mai scris aici: https://palindrom.eu/violoncelul-lui-razvan-suma-si-destinul-uman/
Dupa interludiul reprezentat de cele zece zile intense ale Festivalului SoNoRo ediția jubiliară XX, am revenit la Sala Radio pe 12 noiembrie, pentru mult-așteptatul recital al lui David Grimal, care s-a dovedit a fi o adevărată cercetare muzicală, cântată cu Orchestra de Cameră Radio – eu aș fi intitulat această cercetare: Oare avem în lumea asta suficient Mozart pentru cât întuneric e în ea?
Ne-a condus prin această cercetare un fir narativ precis și pasiunea vie a lui David Grimal care cântă prima vioară și dirijează în același timp, deși mai corect ar fi să spun că lasă muzica să treacă prin el, invitându-i activ pe fiecare din membrii orchestrei să facă la fel.
Concertul a început cu muzica veselă și magnanimă a lui Leo Weiner (Serenada pentru orchestră mică, op. 3) și a continuat contrastant cu muzica de doliu a contemporanului sau K.A. Hartmann. Deși numele oficial este Concert funebru, eu așa l-am auzit, ca pe un doliu complet, cu stări și dezvoltări (ulterior am aflat că exact așa a fost și scris, ca o cântare de doliu pentru evreii praghezi uciși).
A fost o descoperire pentru mine, ca și prima piesă, cea a lui Weiner, dar de data asta am auzit și simțit exact acea pussillanimitate despre care vorbeau teoreticienii clasici ai melancoliei. Un suflet care se simte mic în răceala lumii – și au fost acolo câteva acorduri care pur și simplu au curs din vioară ca șuvoaie mici de lacrimi.
Iar după pauză a izbucnit, netulburată și triumfătoare, Simfonia Praga lui Mozart. Nici glumă, nici jale, ci detașare mozartiană. O frumoasă aducere aminte a ceea ce ne trebuie și în cotidian!
Despre David Grimal am mai scris aici: https://palindrom.eu/mozart-ca-oglinda-circulara-a-lumii-si-david-grimal-magicianul-ei/
O minunată surpriză a fost concertul de vineri 14 noiembrie – o seară Beethoven de neuitat, ai cărei eroi au fost dirijorul Zhang Yi la pupitrul Orchestrei Naționale Radio și pianistul chinez Zijian Wei. Zhang Yi se află din 2002 la conducerea muzicală a Baletului National Chinez din Beijing. Așa că a transformat magic sub ochii și mai ales pentru urechile noastre muzica în mișcare, a transpus-o într-un front de undă pe care aproape îl vedeam deplasându-se.
#beethovenlikesthis, am exclamat! Mai mult decât umană, muzica devenea un fenomen natural. Deși cunoșteam notele și aproape toate pasajele din Coriolan și Simfonia a șaptea de exemplu, de data asta m-au surprins de parcă aș fi auzit ape și tunete, pârâie și păsări. Și ca o fulgurație, am avut impresia că e foarte posibil că autorul lor Beethoven așa să le fi auzit. Un simț uimitor al timpului, intervalelor și ritmului se revărsa din mișcările largi și, da, aproape coregrafice, ale dirijorului. Câteodată timpul sta în loc, câteodată crea un turbion în partea dreaptă sau stângă a sălii. Ca în acele filme chinezești de luptă în care săgeata circulă cu viteza inimii celui care trage cu arcul.
Pentru Concertul de pian interpretul invitat a fost tot un artist chinez, tânărul Zijian Wei, cunoscut și numele de James Wei, proaspăt câștigător la numeroase competiții internaționale, care s-a aliniat perfect acestui spirit imprimat de dirijor, cu virtuozitate și gratie, cu inspirația momentului și mai ales cu acel acut simț al timpului care transformă emoția în aur plutind deasupra apelor. De la impetusul lui Beethoven, la bis el a trecut la rafinamentul liric și pur al cântecului chinez pentru luna și la un vals jucăuș, cucerind total publicul, care a umplut total sala.
A urmat un vesel interludiu la The Grooviest Night – concertul din 20 noiembrie cu Big Bandul Radio dirijat de Simona Strungaru și inspirat din muzica Earth Wind and Fire.
Electrizantă, muzica ne-a pus pe dans, intre jazz, psihedelic, metal si disco! Las aici afișul cu ilustrația semnată de Ilinca Strungaru. Grafica întregului concert a fost realizată de Ioana Halunga – ceea ce a inspirat vestimentar pe mulți dintre spectatorii concertului! .
Am revenit peste o săptămână la Sala Radio, pe 26 noiembrie, pentru un concert clasic pe care mi-l voi aminti mereu ca seara în care am avut bucuria de a asculta muzica unui om luminat. Invitat special a fost să cânte, alături de Orchestra de Cameră Radio, muzicianul de origine braziliană Ricardo Castro, pianist și dirijor. Cu simplitatea marilor muzicieni, a cucerit sala de la prima piesă – Uvertura operei Don Giovanni de Mozart – și a cucerit-o definitiv după bis (în special după secvența cu Villalobos).
Am avut demonstrația vie a artei de a te uimi de frumusețea muzicii. Se mișca și cânta cu rafinament și discreție – cu ochii din spatele capului l-am imaginat transmițând muzicienilor cele mai simple instrucțiuni: cântați fiecare notă exact așa cum este, fără grabă, cu toate nuanțele sale. Nu puneți ghilimele la nimic, citiți, nu citați. Astfel, dintr-o dată veți fi surprinși de frumusețea muzicii și veți triumfa. Asta am auzit, demonstrat în două secvențe minunate, de Mozart și Beethoven (Concertul nr. 1 în do major pentru pian şi orchestră).
Am avut revelația faptului că Ricardo Castro este fără îndoială un mentor și un profesor cu totul special. Ceea ce știam deja este că a ales să activeze în condiții speciale. Are o carieră muzicală deosebită, este profesor la Haute Ecole de Musique din Geneva, continuând o tradiție de excelență care începe cu Franz Liszt. Însă în 2007 Ricardo Castro s-a întors la locul nașterii sale, statul Bahia din Brazilia.
Aici a pus bazele unei școli unice, care propune cursuri de muzică de înalt nivel gratuite pentru copii și tineri din medii sociale vulnerabile, care altminteri niciodată nu ar fi avut cum să se intersecteze cu muzica clasică – demonstrând astfel că muzica poate schimba societatea – ansamblul societății, nu numai pe cei care o cântă, nu numai pe cei care o ascultă direct. NEOJIBA – Núcleos Estaduais de Orquestras Juvenis e Infantis da Bahia.
Este prima inițiativă publică de acest fel din Brazilia, dedicată schimbării sociale și dezvoltării umane prin practica muzicii clasice în orchestră. Turneele orchestrei principale NEOJIBA au stârnit ropote de aplauze la Concertgebouw din Amsterdam, Philharmonie din Paris și Santa Cecilia din Roma. Mulțumim Sala Radio – Orchestrele și Corurile Radio România pentru seara minunată și această inspirată alegere!
Mi se făcuse dor de muzică până pe 5 decembrie când am revenit la Sala Radio, așa că primul lucru a fost să exclam: când muzica începe să cânte e miracol! Nu „încă un miracol” ci miracolul însuși, pentru că niciun miracol nu se compară cu altul. De câte ori am zis asta și încă mă mai mir. Așa a fost în seara asta, când dirijorul Manuel Hernandez-Silva a dat semnal muzicienilor din Orchestra Națională Radio să înceapă. Iar la un moment dat a început și pianul. Ca o ființă cu o existență proprie, cu un glas propriu, o vietate extraordinară căreia pianistul Javier Perianes îi era un soi de păstor.
Am urmărit tot concertul nr 1 de Chopin – o lucrare luminoasă și plină de spirit – urmărind viața acestei creaturi măiestre care este pianul. A urmat bisul, într-un registru al fineții unei pene sau unui fulg de nea… și m-am gândit că de bună seamă acesta este un pianist care-și ascultă mult instrumentul, învață de la el. Se lasă uimit de vocea lui. Asta pentru ca în partea a doua să ascultăm simfonia I de Brahms că freamătul vântului cu un soi de Prospero la conducere. Dirijorul spaniol a captat total sala în transformările continue si armonice ale acestui val de sunet.
La final ne-a pus să facem liniște o clipă, să ne oprim din ropotit aplauze. Ca să ne spună să fim mândri că avem la noi așa o orchestră extraordinară cum este Orchestra Națională Radio. Am transmis deci mesajul, mulțumim oaspeților spanioli, Ambasadei Spaniei și Institutului Cervantes.
In seara agitata de 10 decembrie 2025 strada fierbea de freamătul serbărilor de sfârșit de an, dar in Sala Radio pe scena se deschidea cercul violoncelelor., orchestrat de minunata Anne Gastinel – care a fost și solistă, dar a asigurat și conducerea muzicală a serii, alături de Orchestra de Cameră Radio.
Cu o carieră de peste treizeci de ani, Anne Gastinel concertează în cele mai renumite săli și festivaluri de pe toate continentele (Théâtre des Champs-Elysées, Philharmonie de Paris, Vienna Musikverein, Suntory Hall din Tokyo, Théâtre du Châtelet, Victoria Hall din Geneva, Wigmore Hall din Londra, Auditorium de Lyon, Amsterdam Concertgebouw) în recitaluri, în concerte de muzică de cameră și alături de cele mai renumite orchestre din lume. A cântat alături de mari maeștri precum Yehudi Menuhin, Mstislav Rostropovitch și Kurt Sanderling.
Discografia sa extinsă a primit cele mai importante premii. Înregistrarea sa cu Triplu Concert de Beethoven cu Nicholas Angelich, Gil Shaham, Paavo Järvi și Orchestra Radio Frankfurt a primit premiul Choc din partea revistei „Classica”. Triourile complete ale lui Beethoven lansate în 2020 de La Dolce Volta cu David Grimal și Philippe Cassard au câștigat un premiu Diapason d’or și un Choc Classica.
Este profesoară la Conservatorul Național Superior de Muzică și Dans din Lyon din 2003 și la Académie Jaroussky din 2022. Artistă și profesoară respectată, prezidează în prezent numeroase jurii ale concursurilor de violoncel (Harbin, Budapesta, Regina Elisabeta din Bruxelles ș.a.).
In cateva minute de muzică pe scena Sălii Radio, magia s-a produs. Cu adevarat plutea acolo in cerc o sfera de muzica. Remember muzica sferelor? Ei bine, ea a fost cu noi toata seara, organizata de violoncelul gracil al Annei Gastinel. Deopotriva inradacinat in pamant si inaripat ca pletele ingerilor, violoncelul a fost eroul acestei seri in care Anne Gastinel a fost si solista, dar a asigurat si conducerea muzicala. Frumusetea dansului din serenada pentru orchestra de coarde de Dvorak a largit sfera, conflictul romantic din concertul lui Schumann a pus violoncelul sa traga dupa el orchestra.
La final, in timp ce Anne canta bisul alaturi de violoncelistii Orchestrei, simteam lemnul salii curbandu-pe sfera muzicii. Emotia fizica, inima plina, fibra ingusta ca un struna care leaga cele doua capete ale vietii. Asa s-a terminat concertul, cu aplauze si dorinta unui #vaurma
Pe Anne Gastinel am mai ascultat-o la Sala radio și am scris despre experiență aici: https://palindrom.eu/artcello-4-violoncesti-si-5-chipuri-magice/
Mulțumim muzicienilor de la Sala Radio – Orchestrele și Corurile Radio România și desigur abia așteptăm reluarea stagiunii în luna ianuarie 2026!
Despre stagiunea care urmează aflați mai multe de aici: salaradio.ro
