Pavilionul istoric al primul sezon Art Safari 2026 ne înfățișează o genealogie vizuală a lui Eminescu în calitate de figura fantasmatică
Expoziția „R: Eminescu. Poetul rațional” orchestrată de Monica Dumitru, cu „acompaniament” oferit de Erwin Kessler, explorează, cu prilejul celor 175 de ani scurși de la nașterea marelui poet, modul în care figura lui Eminescu a fost reprezentată în arta românească timp de peste un secol.
Am simțit expoziția ca parte organică din seria istoria în eseuri vizuale a destinelor alese, din care tocmai văzusem istoria iei ca RomânIa – citește mai multe aici: https://palindrom.eu/romania-o-expozitie-ca-un-studiu-vizual-un-eseu/
˝Mitul eminescian se dovedește cea mai pregnantă formă istorică de raţionalizare a imaginarului colectiv naţional˝ – spune Erwin Kessler in argumentul expozitiei.
Așadar, expoziția nu este atât despre poet cât despre fantasmele pe care el le-a suscitat și încă le suscită. Si in special despre raționalizarea lor ca mecanism de apărare a eului confruntat cu aceste fantasme.
În conferința de presă de deschidere, Erwin Kessler mai spunea că Eminescu va ajunge curând să fie cea mai des reprezentată figură din arta românească – deja a depășit Bucegii sau Dunărea, probabil este la concurență cu Ceaușescu (aici statistica este mai greu de făcut, deoarece multe reprezentări ceaușiste fie au fost distruse, fie sunt mai puțin accesibile acum) însă neîndoielnic îl va depăși pe acesta din urmă deoarece iconologia ceaușistă a apus, în timp ce iconologia eminesciană este în continuă dezvoltare.
La ce sa fii atent în expoziție:
E o experienta si un rollercoaster si trebuie sa fii atent la tine
– intelectual
– mnezic
– emotional
Nu in aceasta ordine sau in alta. Toate in acelasi timp.
˝R: Eminescu. Poetul raţional este prima analiză vizuală amplă si sistematică cronologică si tipologică, întreprinsă asupra corpusului enorm de reprezentări artistice ale figurii poetului nostru naţional Mihai Eminescu, precum și asupra numeroaselor ilustrări, în diverse tehnici si materiale ale temelor desprinse din creațiile sale.˝ aflăm tot din argumentul scris de Erwin Kessler.
Cu siguranță vei avea amintiri și tresăriri, vizitatorule. Și astfel, pas cu pas, vei ajunge să realizezi cât de mult te-a înrâurit de fapt această figură eminesciană, cât de mult ai luat din această istorie în istoria ta. Poate nu te-ai fi gândit altminteri, dar în expoziție descoperi cum istoria lui Eminescu este și istoria ta.
Am tresărit când am zărit încercările de semnătură, casa și actele de casă de la Ipotești, și am tresărit când am zărit cufărul poetului, primele volume tipărite și mai ales caietele în care primii cititori copiaseră poeziile preferate. Am tresărit recunoscând ilustrații de poeme.
˝Mitul eminescian vizual începe cu o fotografie din 1869. Dorind să se înscrie la Universitatea din Praga, Eminescu si-a făcut o fotografie de tip portret. Dosarul de admitere i-a fost respins, însă imaginea lui la 19 ani i-a asigurat ,,admiterea” în istorie. Aceasta a fost copiată si difuzată masiv în ţară. Mai multe tiraje de epocă apar în expoziție – ele evocă prezența figurii poetului în conștiința națională.
În 1869, Eminescu publicase puține poezii, dar chipul său plin de însufletire s-a imprimat de timpuriu în mentalul colectiv drept imaginea Poetului prin definiție: figură romantică juvenilă, de semizeu intelectual, transfigurată de un viitor pe care îl întrezăreste în depărtare, asemenea unui vizionar. Văzută din semiprofil, cu bărbia ridicată, imaginea iconică a Poetului se apropie de aceea pașoptistă a Mariei Rosetti, din tabloul România revoluționară, de C.D. Rosenthal.¨ – așa își introduce inedita perspectivă Erwin Kessler.
Parcurgând atât portretele cât și numeroasele ilustrații și alte artefacte, câteodată am zâmbit tragic, câteodată am râs sarcastic, câteodată toate la un loc și-o lacrimă – și asta mai ales când am urmărit titlurile celor patru secțiuni ale expoziției, toate versuri eminesciene.
Dar și când am dat de sala ascunsă a subiectelor din bac, sala secretă, sala caznelor generațiilor de liceeni care nu scăpau de ˝subiecte din Eminescu˝. De fapt sala caznelor poetului, pentru că, astfel acoperit de schelete de critici, el a fost ascuns vederii autentice a tinerilor. Pentru generații întregi el a devenit o mască mortuară, o efigie – un mort frumos cu ochii vii, cum spune inspirat titlul ales pentru această secțiune.
˝Nu doar educaţia națională, manualele și profesorii sunt responsabili pentru forța de iradiere a imaginii poetului şi a imaginarului eminescian. Nenumărați creatori au găsit mereu în Eminescu și în opera sa o resursă figurativă, de formule, de simboluri și de naraţiuni care le-a alimentat propria expresie.
Faptul că mitul eminescian, ca temă artistică, nu a generat o capodoperă majoră, ci mai degrabă o multitudine de încercări repetate, înscrise pe direcţii fixe, arată că acesta este mai puternic decât întruchipările sale și mai fertil pentru generațiile viitoare.˝ spune Erwin Kessler în descrierea expoziției.
Ceea ce vedem ne vede
Ceea ce proiectam ne dezvaluie
Stralucirea idolilor nostri e pata noastra oarba
Prima sala este dedicată mai mult aluziv câtorva repere din viața poetului – reamintesc că nu avem de-a face nici cu o biografie și nici cu o critică literară, ci cu un soi de iconologie.
Pentru români, Eminescu e un simbol care reuneste mai multe fantasme nationale, el este un soi de rezumat al unei istorii pe care nu am desfasurat-o in secole ci am imaginat-o de-a lungul unei vieți traite artistic si politic, chinuite dar mai ales investite încă din timpul ei.
Expo Eminescu este o descoperire – de la inceput trebuie spus ca nu e vorba de arheologie pura (era si neomenesc de greu deoarece reprezentarile eminescului sunt probabil cele mai numeroase din arta romaneasca) ci este vorba despre o analiza si un studiu critic al reprezentarilor eminescului.
Cateva artefacte istorice populeaza primele sali urmand ca apoi sa intram in lumea reprezentarilor – ale lui Eminescu însuși, precum si cele prilejuite de opera sa.
În ceea ce mă privește am savurat bogăția de reprezentări cultice de care a avut parte Eminescu în timpul vieții, bogăția de ilustrații și cărți poștale populare care stă mărturie incontestabilă pentru încărcătura fantasmatică pe care a suscitat-o încă de atunci figura poetului.
˝Imaginii consacrate a chipului eminescian ca simbol popular al geniului se adaugă ilustrarea artistică a operei sale, odată cu a patra ediție maioresciană a Poesiilor (1889), cu desene de Pamfil Polonic. Din 1895 a apărut seria de cărti postale ilustrate de Leonard Salmen, inspirate din versurile lui Eminescu: 100 de poezii în 200 de desene care au conturat reprezentarea publică a operei poetului.
Romanţioase, naive și adesea kitsch, aceste ilustrate au plasat receptarea poeziei eminesciene în registrul popular, adolescentin si oniric al basmului vizual, infuzat de un sentimentalism exaltat˝ aflăm în continuare din descrierea expoziției realizată de Erwin Kessler.
Ținându-se departe și de polemici și de conspirații, deopotriva de departe de cult, de duiosii si de iconoclasme, expoziția te atrage în campul reflectării și reprezentării. Întrebarea care ti se pune la fiecare pas este: ce fantasma/abordare/orizont al nostru/al artistului este reflectat de modul in care e reprezentat eminescul?
Sub acest raport este foarte interesantă pista oferită de autorii expoziției, care evidențiază prevalența profilului în conturarea mitului eminescian.
Într-adevăr, profilul ofera mai mult spatiu de proiectie decat imaginea frontala (romantismul, androginia, voluntarismul – iata numai câteva exemple de conotatii pe care profilul le permite mult mai ușor decat imaginea frontala). Din profil, Eminescu ne privește pe toți!
Foarte interesantă paralela sugerată de Erwin Kessler: ˝Reprezentarea lui Ceaușescu în semiprofil pare să derive ideatic din fotografia iconică a lui Eminescu, din 1869.˝
˝Instituționalizat si raționalizat de Maiorescu, Eminescu devine rapid Geniul national, etern: inadaptat, dar absorbit de idealul românist, de perfectiunea formală a versului si de profunzimea filozofică a reflectiei¨ citim în argumentul lui Erwin Kessler.
Ceea ce frapează este tocmai această alegere tragică a poetului neliniștit drept ideal național. De aceea spuneam că văd eseul vizual despre Eminescu drept o continuare a (psih)analizelor vizuale ale destinelor alese. (îmi permit să merg mai departe și să îmi imaginez un astfel de eseu dedicat celui mai tragic pilon sau filon al alegerii destinale: Miorița).
In cazul abordarilor non-artistice, intrebarea care se pune seamana cu cea de mai sus, precizand: cu ce intentie il reprezentam pe Eminescu si de ce am ales aceste mijloace?
Astfel suntem pusi sa reflectam asupra temelor de bacalaureat care de vreo 50 de ani nu inceteaza sa se invarta in jurul eminescului (in anii 90 raportul era ceva de genul Eminescu si restul lumii literare) precum si asupra celor nu mai putin de 641 strazi care ii poarta numele peste tot in tara.
˝Cu mijloace diverse si cu scopuri uneori opuse, regimurile politice succesive – fie ele democratice sau totalitare – au cultivat si exploatat mitul eminescian în conștiința colectivă si în spaţiul vizual public. Imaginea poetului și reprezentarea operei sale au devenit instanţe modelatoare ale idealurilor colective: de la idealul de frumusețe fizică, morală si spirituală până la idealul de creativitate literară, de reflecţie filozofică si de cercetare științifică, de emoţionalitate si de erotism, dar si de combativitate jurnalistică, de patriotism si chiar de naționalism.
Eminescu a ajuns, astfel, simbolul celor mai profunde si mai complexe aspiraţii ale românității – de la ,,Eminescu, omul deplin al culturii româneşti” (Constantin Noica) la ˝Eminescu să ne judece” (Grigore Vieru), mitul eminescian se dovedește cea mai pregnantă formă istorică de raţionalizare a imaginarului colectiv naţional˝ aflăm din argumentul scris de Erwin Kessler.
Post 1990, artiștii par a se polariza în două direcții: Eminescu icoană și Eminescu pretext. Icoanele pot fi venerate pios sau naiv, sau dimpotrivă, desacralizate cu nesaț.
Ca pretext sau punct de plecare, Eminescu dă naștere unui rafinament de reprezentări și idei – iar după excesul de figurativ mărturisesc că am savurat mozaicul și mai ales pictura de tip imago mundi a lui Constantin Flondor.
˝După 1989, Eminesciana scindează arta, dar si cultura extra-vizuală. Pentru generația matură, moștenitoare critică (grupul Prolog și arta de orientare ortodoxist-națională) sau ne-critică (arta tardiv-modernistă, cantonată în formule de tip UAP-ist) a regimului comunist, Eminescu rămâne o resursă tematică legitimă și fertilă. Poetul continuă să aibă impact asupra unui public fie captiv în țesătura culturală și vizuală a epocii comuniste, fie, dimpotrivă, avid de regăsirea climatului spiritual al perioadei interbelice.
De la exploatarea de suprafață, sistematică, dar pe orizontală, a resursei imaginare eminesciene la sculptori precum Marcel Guguianu, până la incantațile literar-artistice cu nuanțe mistic-existenţialiste sau naționaliste ale unor artişti precum Vasile Gorduz, Eminesciana se demarcă drept una dintre temele-cheie ale artei post-1989, alături de natura moartă, peisajul sau Nudul.˝ citim în explicațiile lui Erwin Kessler.
Expoziția se încheie ca un film bun și cu un film bun – cel în care niște copii (ai artistului Cantor) recită Glossa într-un joc. Atât de diferit de recitările-tip, filmul nu face decât să confirme pe deplin versurile pe care vocile copilărești par a le deconstrui.
Citiți aici mai multe despre actualul sezon Art Safari: https://palindrom.eu/art-safari-2026-despre-noi-intre-himerele-trecutului/
Detalii și bilete aici: artsafari.ro.
