O seară cu eclipsă de soare chiar înainte de apus și un spritz de vară la MARe mi-au inspirat o glosă despre soare și năluci în București. Voi povesti așadar despre unul din acele momente fantastice în care o seară de vară devine un reper estetic.
Spre deosebire de pustia deșertului, în Bucurestiul semipustiit de vacanta și soare, demonii de miazăzi se ascund și se revelează, se joacă și se simbolizează din zori până la apus.
Lor le este dedicat exercițiul plastic inaugurat la MARe – Muzeul de Artă Recentă – în seara de 12 august 2026, pe când toată omenirea era cu ochii pe soare ca să-i imortalizeze dispariția, iar Bucurestiul s-a ținut cu prudență departe de observarea directă a evenimentului astral, înlocuind-o cu o memorabilă experiență artistică.
Perception included.
MARe/Muzeul de Artă Recentă iși extinde viziunea asupra scenei artistice invitând o artistă ale cărei lucrări fac parte din colectie să curatorieze o expoziție. Pentru această primă ediţie, artista Larisa Sitar preia rolul de curator, reunind lucrări contemporane ale unor artiști care locuiesc în București sau au legături cu acest oraş, în cadrul expoziției de grup Late Summer Spritz.
Această expoziție reunește 9 artişti care împărtășesc o afinitate distinctă pentru pentru imagini (aproape) non-figurative: APPARATUS 22, Diana Cepleanu, Roberta Curcă, Adelina Ivan, Gili Mocanu, Giuliano Nardin, Maruša Sagadin, Kristin Wenzel, Mādälina Zaharia.
Printr-un joc subtil de forme. culori si materialitate, lucrările evocă atmosfera unui oras torid, părăsit de locuitorii săi care fug de căldura verii. În această absență colectivă se conturează O alteritate stranie, care iese din fundal pentru lăsa suprafeţele și obiectele brute să ocupe centrul Scenei. Excesul de informație și de zgomot – pe care mediul urban îl produce prin simplul fapt că există – a fost filtrat și sintetizat în obiecte noi, neașteptate. Scoase din contextul lor inițial și reincadrate, acestea capătă o dimensiune sculpturală rămasă până acum neobservată din cauza familiarității.
Eclipsa și apocalipsa ecologică reconfigurează percepțiile personale, în sensul în care ne fac mai atenți la ceea ce se întâmplă în jur.
Noul proiect MARe, care pune artistul în postura curatorului, se anunță deosebit de spectaculos. Artistul ales în postură de curator se află într-o stare paradoxală, care cuprinde pe o de parte libertate și detașare de propriile lupte cu expresia, pe de altă parte receptivitate și responsabilitate în raport cu piesele alese.
Larisa Sitaru face din etajul trei cu terasă de la MARe un obiect artistic complet, o experiență a nonfigurativului în care principalul actant este percepția ta, participantule la muzeul din oraș.
Lucrările sunt alese și poziționate cu măiestrie astfel încât să își corespundă, dar tu, participantule, în funcție de propria ta poveste și viteză a procesului psihic intern, ești cel care decide dacă le lași să dialogheze între ele sau intri în dialogul lor, dacă această corespondență va fi flux, visare, amplificare simbolică sau, dimpotrivă, surpriză, joc, teatru cu măști, discontinuități sau aha-uri.
O concentrație foarte mare de experiență pe o suprafață fizică mică – ceea ce nu trebuie înțeles în termeni de densitate și eterogen, ci de intensitate și forță de impresionare. Exact ca vara și soarele ei!
Pe Larisa Sitaru o știam iubitoare de non-figurativ, așa că mi s-a părut cât se poate de firească alegerea ei de a aduna la etajul trei creații non-figurative, eliberându-ne astfel capacitatea personală de percepție pentru a ne proiecta fiecare niște lumi interne care abia așteaptă lumina zilei.
În expoziție, luminile orbitoare, umbrele, regularitatile pietrelor și gestaltul percepției omenești preiau amorsele artiștilor și devin pe rând figuri, figuranți și figurative care ne semnalează voios existența unei lumi interne – și poate străine.
Ca Fata Morgana a deșertului, suprafețele reflectante, reflexive și reflectorizante adunate în expoziție în chip de pandante ale suprafețelor urbane cărora soarele le adaugă o dimensiune halucinantă ne captează setea, angoasele, se joacă la fel de senin cu iluziile și cu certitudinile noastre deopotrivă. Soarele la apus, lumina și propria vanitate a vizitatorului, automatismele și obișnuințele pornesc o sarabandă ludică și tonică. Un spritz de vară!
Tehnicile folosite în cadrul expoziției sunt deliberat eterogene, generând o variatie bogată de textură, gest si tonalitate, o pluralitate de abordări care reflectă acumularea proprie orașului, stratificată și non-ierarhică, de suprafete.
APPARATUS 22 este un colectiv de visători, cetăţeni ai mai multor tărâmuri, cercetători, activişti poetici și futurologi (eșuați), fondat la București în ianuarie 2011 de Erika Olea, Maria Farcaş și Dragos Olea, împreună cu Ioana Nemeș (1979-201 1). Din 2015, grupul lucrează între București, Bruxelles si universul utopic SUPRAINFINIT.
Seria lor ABOVE AND BEYOND pune în scenă naturi statice speculative codurile și convențiile genului istoric al naturii statice sunt răsturnate, permițând limbajului şi imaginației privitorului să ,,picteze* compoziţii poetice deschise infinitelor interpretări îin jurul unor momente, în diverse contexte (Iran, România, scenele underground de clubbing din New York și Londra), în care clubbingul a întruchipat o agendă socio-politică improvizată, opusă perspectivelor dominante și opresive. Clubbingul, în această lectură, nu a fost niciodată doar extaz – a fost, de asemenea, un spaţiu al libertății
https://www.instagram.com/apparatus_22/
Diana Cepleanu (n. 1957) explorează tensiunea dintre dragostea pentru abstracţie si seducţia figurativului – seducţie fată de care se arată precaută, tocmai pentru că ii farmecă atât de usor pe ceilalti.Ca gest de apărare, ea erodează portretele și obiectele recognoscibile, punând în prim-plan suprafafa texturată și senzorialā a picturi, îin care încorporează o senzatţie de timp, de moment trait. Lucrând cu o aparentă uşurință și printr-un fel de economie a mijloacelor, ea reuşește sä surprinda ceva dincolo de asemànare _ un fel de esenţā.
https:/ www.instagram com/ dianacepleanu/
Roberta Curcă (n. 1991) cercetează utilizarea placilor ceramice pentru finisajele exterioare ale cladirilor larg răspândite in întregul bloc socialist, inclusiv în România, dar care își au originea în plácile ceramice proiectate de arhitectul și designerul italian Gio Ponti pentru Joo Milano în anii 1950. Interesul ei nu este nici pur estetic, nici doar nostalgic, ci reprezintă un act de conservare: această practică arhitecturală este acum vulnerabilă la degradare si dispariţie, pe măsurã ce clădirile sunt izolate termic sau demolate. Ea colectţionează plăci căzute și fotografiază clădirile care încă le mai poartă, o arhivă păstrată pe Pagina de Instagram @tile.and.tiles.
Pentru lucrarea prezentată aici, ea işi însușeşte limbajul vizual Şi logica materială a plăcii ceramice în sine, construind în mod jucăus replici ale unor obiecte – un portret, o plantă, din plăci ceramice. https://www.instagram.com/robertacurca/
Adelina Ivan (n. 1971) folosește un limbaj vizual abstract, caracterizat de geometrii deschise și fluide, în care formele textile se contopesc cu fundalul pictat. Ea abordează structurile textile ca reprezentări atât vizuale, cât și metaforice ale complexității contemporane, în care forma textilă nu mai este un mijloc de reprezentare, ci un instrument de construcție – unul care privilegiază interconectarea, repetiţia şi transformarea în detrimentul reprezentării https://www.instagram.com/adelina__ivan/
Gili Mocanu (n. 1971) explorează relaţia dintre suprafetele Plate cele care sugerează adâncimea prin IS intermediul culori. luminii Şi umbrei, într-o pictură geometrică, non-figurativă, care reuşeşte să evoce, in același timp, incäperi goale, abstracţia modernistà si barele colorate folosite pentru calibrarea semnalelor video. Tensiunea și emoția sunt încorporate în lucrare, lăsând, în același timp, suficient spaţiu privitorului pentru a-și proiecta propria imaginaţie pe pânză.
Giuliano Nardin (n. 1978) abordează fiecare lucrare ca pe un nou experiment, fără schițe sau studii preliminare; nu știe dinainte unde il va duce o pictură. Rezultatul este o suita de personaje pline de culoare, care par în același timp spontane, caricaturale și misterioase https://www.instagram.com/nardin_giuliano_
Practica artistică a Marušei Sagadin (n. 1978) îsi are rădăcinile fn explorarea istoriei arhitecturii şi a mediului construit, prin intermediul unor strategii pline de umor si al exagerari. Obiectele sale din hârtie, de mari dimensiuni. sunt realizate din afișe publicitare uzate revopsite, lipite IS întărite cu folie de aluminiu, păstrând încă urme ale utilizării lor anterioare, ale depozitarii $I transportului.
Suprafetele colorate, fără text ascund în mod jucăuş rolul informativ al fiecărui afis atragând în schimb atenția asupra recirculării, reciclării Şi caracterului efemer. Seria intitulată Blinds, Blind Bees, Plan B face referire la elemente ale orașului jaluzele, perdele, aparate de aer condiţionat, balustrade, jgheaburi de ploaie sau fântâni -reinterpretate ca fragmente
https://www.instagram.com/marusasagadin/
Practica lui Kristin Wenzel (n. 1983) se desfăşoară prin instalaţii de mari dimensiuni, sculpturi si intervenţii în spatiul public, concepute adesea ca fiind site-specific. Cele două lucrari expuse sunt fragmente dintr-o instalaţie mai amplă, The Near and the Elsewhere, prezentată pentru prima dată în 2020 galeria Suprainfinit, Bucureşti. unde spaţiul expozițional a fost transformat într-o piscină goală sau, la mai degrabă, într-o versiune imaginată a acesteia născută dintr-o amintire din copilărie a unei piscine din RDG.
Pe jumătate sculptură, pe jumătate spațiu al posibilităţilor, lucrarea explorează identitatea culturală si participarea, alaturi de procesele de transformare din spaţiul public. Concepută ca site-specific, The Near and the Elsewhere continuă să evolueze, fiind transferată treptat, în fragmente, în noi contexte spaţiale.
https://www.instagram.com/kristinwenzel_/
Mădălina Zaharia (n. 1985) explorează modalităţi de ficționalizare şi instrumentalizare a experienței personale ca mijloc de a înţelege mai bine relaţia noastră cu lumea înconjurătoare – folosind teoria afectului, cinematografia experimentală, poezia și scrierea ca instrumente pentru a imagina colectiv aspiratile sociale și normele viitorului.
Pornind de la premisa brechtiană conform căreia o piesă de teatru nu este niciodată realitatea însăși, ci o reprezentare a acesteia, The Staging of an Exhibition II ia forma unui scenariu structurat, dar mereu fluid, în care pereţii albi devin linii, liniile devin obiecte, iar obiectele devin, la rândul lor, imagini care împodobesc pereții albi. Lucrarea se prezintă ca o descriere personală și afectuoasă a spaţiului şi a funcției sale obişnuite – provocând potenţialul său teatral şi înlocuind treptat realitatea cu imaginația.
https://www.instagram.com/mada_zah/
Mulţumirile organizatorilor merg către Suprainfinit Gallery, București; Galeria Plan B, Cluj, Berlin; Galeria Ivan București; Galeria Christine König. Viena
Asistent curator: Maria Grigorescu | Producție: Cristi Tănase
Alte detalii găsiți pe www.mare.ro
În prezent la muzeu mai puteți vedea și expozițiile despre care am scris aici: https://palindrom.eu/noul-sezon-la-mare-brancusi-frize-asceza-tehnica/
