Pe baza însemnărilor lui Athanase Papadopoulos despre creatorul conceptului modern de morfogeneza, Rene Thom
Thom se referea adesea la Gödel pentru a ne reaminti că rigoarea absolută în matematică nu există, acesta din urmă demonstrând că un sistem aritmetic complet formalizat (precum o mașină) este fie inconsistent (ducând la o contradicție), fie incomplet.
Thom a deschis un dialog fara precedent intre matematica si stiintele naturii.
Programul filosofic al lui Thom a fost inițiat în prima sa carte publicată, *Stabilitate structurală și morfogeneză*, publicată în 1972, și a fost continuat în *Modele mathematice ale morfogenezei, publicată în 1974, și în *Esquisse d’une sémiophysique: Physique aristot’elicienne et théorie des catastrophes publicată în 1988.
Atât în domeniile preuniversitare, cât și în cele universitare, a fost un apărător al geometriei clasice, împotriva ponderii exagerate acordate algebrei, teoriei mulțimilor, științei informației și matematicii aplicate.
Platon considera că nu poate exista nicio cunoaștere a naturii, adică fizica nu există, deoarece lumea fizică este permanent supusă schimbării și este imposibil să ai o cunoaștere reală a ceva ce se schimbă perpetuu.
Aristotel, dimpotrivă, în Fizica sa, era fascinat tocmai de evoluție și de lucrurile care se schimbă. Fizica sa este tocmai o fizică a mișcării și a schimbării.
Fenomenele structural stabile sunt formațiuni de compromis între obiectele care se schimbă și cele care nu se schimbă. Un sistem dinamic este structural stabil dacă, în fiecare moment al evoluției sale, există un interval de timp în jurul acestui moment, astfel încât sistemul obținut la un moment dat în acest interval este identic cu sistemul original.
Principalul program filosofic al lui Thom, acela de a descrie natura și limbajul în termeni geometrici, este deja inițiat în mare parte în cartea sa *Stabilitate structurală și morfogeneză* (1972).
El scrie în Preambul: „Aceasta este o lucrare care dorește să se plaseze în linia unei discipline decedate, și anume filosofia naturală”, iar referința la Aristotel este clară. O bună jumătate a acestei cărți este dedicată problemelor de embriologie, unde Thom propune o formulare a acestui domeniu folosind un limbaj geometric.
În a doua sa carte, intitulată „Modele matematice ale morfogenezei”, publicată în 1974, Thom definește morfogeneza ca fiind „procesul creativ sau distructiv al formelor”. Thom declară că cercetările sale asupra morfogenezei se bazează pe două surse: pe de o parte, cercetările sale
în topologia diferențială privind stabilitatea structurală și, pe de altă parte, lectura sa asupra tratatelor de embriologie. El considera că aplicațiile teoriei pe care o propune depășesc cu mult embriologia și chiar biologia, incluzând discipline precum chimia fizică, optica, hidrodinamica și altele.
El reamintește că etimologia cuvântului „teoremă” este „viziune”, declarând că „nu este nevoie de mari construcții axiomatice sau de mecanisme conceptuale rafinate pentru a judeca validitatea unui raționament”.
Într-un dialog intitulat Metafizică extremă, Thom declară [97, p. 86]: „Formaliștii sunt oameni care îți spun mereu: «Oh, limbajul natural este oribil, tolerează orice fel de ambiguitate, nu este posibil să faci matematică cu el». Nu am folosit niciodată altceva decât limbaj natural în matematică, plus câteva simboluri din când în când.”
În articolul său din 1988, Un rapport problématique: la rencontre th’eorie-experience (O relație problematică: întâlnirea teorie-experiment), el contestă postulatul frecvent repetat conform căruia știința modernă s-a născut la începutul secolului al XVII-lea ca urmare a dezvoltării metodei experimentale. Știința, insistă el, este consecința reflecției teoretice și nicio experimentare nu este utilă fără o analiză cauzală care să îi stabilească limitele și să permită o interpretare adecvată a rezultatelor.
„Dacă reducem știința la un set de rețete care funcționează, atunci, intelectual vorbind, nu suntem mai buni decât un șobolan care știe că atunci când apasă o pârghie, mâncarea îi va cădea în bol. Teoria pragmatistă a științei ne aduce înapoi la situația șobolanului din cușca sa.”
Thom a fost, la fel ca Aristotel, un filosof al formei. Înțelegerea formei și a evoluției acesteia, pe care Thom a legat-o de cercetările sale în topologia varietăților și a spațiilor funcționale, a devenit o obsesie pentru el în operele sale filosofice. El a evidențiat mai multe pasaje în care predecesorul său discută despre formă.
În Metafizică, Aristotel scrie că ceea ce constituie esența unui obiect este forma sa. În De Anima, el susține că sufletul este forma unei ființe vii. În Fizică, el scrie că, potențial, carnea sau osul nu au încă natură proprie și nu există prin natură, atâta timp cât nu au primit forma cărnii și a osului, adică o formă definibilă, aceea care poate fi enunțată pentru a defini esența cărnii sau a osului.
În Esquisse, Thom vorbește despre teoria hilemorfismului a lui Aristotel, la care aderă complet. Aceasta este o teorie care consideră că orice ființă (obiect sau individ) este compusă într-un mod indisociabil din materie (hyl´e, ὔλη) și din formă (morph`e, μορφή), materia fiind, pentru el, în esență ceva aflat în potențialitate, un substrat care așteaptă să primească o formă, pentru a deveni o substanță, substanța ființei sau ființa însăși.
Thom observă că cuvântul ὔλη a fost folosit inițial pentru a desemna lemnul fără formă și că lui Aristotel însuși îi datorăm introducerea sa în filosofie, în timp ce acesta din urmă propunea noțiunea de continuitate, atât pentru materie, cât și pentru formă.
Thom scrie despre acest subiect:
Desigur, știam că schema hilemorfă pe care o folosesc în formalismul catastrofelor își are originea în opera Stagiritului. Dar nu eram conștient de punctul esențial, și anume că Aristotel încercase, în Fizică, să construiască o teorie a lumii bazată nu pe număr, ci pe continuum. El realizase astfel (cel puțin parțial) visul pe care l-am avut întotdeauna de a dezvolta o „Matematică a continuumului” care să ia continuumul ca punct de plecare, dacă este posibil, fără a recurge la generativitatea intrinsecă a numărului.
Vorbind din nou despre formă la Aristotel, Thom scrie:
Văd materia dintr-o perspectivă aristotelică, un fel de continuum care poate dobândi formă. Forma poate fi externă, vizibilă sau internă. Forma internă este ceea ce s-ar numi, din punct de vedere semantic, o calitate. Materia signata a lui Aristotel este o materie dotată cu calitate. Cred că orice calitate poate fi văzută precis, într-o anumită măsură, ca o formă spațială, o formă extinsă într-un spațiu abstract. Materia originală, dacă pot spune așa, este oarecum ca materia primă a lui Aristotel, este substratul care poate primi orice fel de calitate, orice predicat. Materia primă este un fel de idealizare care, foarte repede, dobândește calități, forme.
Thom a declarat de mai multe ori în scrierile sale că împărtășea concepția aristotelică a sufletului ca formă a corpului. El comentează asupra acestui aspect:
Capacitatea unui corp de a fi suportul unui suflet este ceva ce se prezintă ca o structură sau ca o lege de natură formală, asociată tocmai cu forma în sens morfologic, în sensul spatio-temporal al organizării. Întregul este evident legat de forma fluxurilor care străbat organismul: fluxul sanguin, transmisiunea neuronală sau, mai general, circuitul metabolic: pentru mine, toate acestea sunt formă, și din ea iese ceva ca o formă reziduală cu caracter organizator: sufletul.
Dar structura, caracterul (intrinsec într-un anumit sens) al acestei forme reziduale, precum rezultatul unei structuri formale, își are originea în acest obiect gigantic care este considerația formei tuturor mișcărilor moleculare și fizice ale organismului nostru.
„Închiderea închiderii este însăși închiderea”, exprimată de Kuratowski la începutul acestui secol.
Stagiritul distinge două infinituri: marele infinit care învăluie totul și micul infinit care este mărginit. Acesta din urmă este infinitul continuumului, capabil să ia o infinitate de diviziuni (în părți care sunt ele însele continue).
De unde și definiția pe care o propune: „Infinitul are un substrat intrinsec, continuumul sensibil”. Materia fără formă este învăluită în formă — eidos — în același mod în care limita unei statui de bronz îi definește forma. În Schița sa de semiofizică, Thom scrie că unul dintre principalele sale obiective este „să clarifice analiza mecanismelor psihice originale ale speciei noastre”.
În 1990, Michèle Bompard-Porte a susținut la Paris o teză de doctorat cu titlul „Psihanaliză și semiofizică: Studii epistemologice în metapsihologie și dinamică calitativă”.
În această disertație, autoarea folosește teoria catastrofelor a lui Thom și ideile sale despre dinamica calitativă, și în special, stabilitatea structurală, pentru a încerca să reformuleze metapsihologia. Teza sa principală este că teoriile lui Sigmund Freud nu pot fi înțelese într-un cadru formalist și structural, ci, dimpotrivă, într-un cadru dinamic al nașterii, persistenței și dispariției.
Astfel, ea propune o interpretare a ideilor lui Freud folosind un model morfodinamic al evenimentelor psihice, în tradiția lui Thom. În același timp, ea face o confruntare între psihanaliza lui Freud și semiofizica lui Thom.
Mai târziu, aceeași autoare a publicat un eseu sistematic intitulat La dynamique qualitative en psychanalyse (Dinamica calitativă în psihanaliză) (1994), prefața căruia Thom a scris-o. Ea scrie:
Nu este interzis să credem că în acest nomansland pe care cultura noastră l-a constituit între cei doi versanți ale logosului: numărul și cuvântul în general, pe lângă teoria catastrofelor și semiofizică, o psihanaliză transpusă își are partea și rolul ei de jucat… Astfel, dăm o justificare pentru „exteritorialitatea” psihanalizei, o temă la fel de banală pe cât de obscură. „Când avem un gând, sensul acelui gând este forma procesului neurofiziologic subiacent”, conform uneia dintre formulele prin care Thom l-a parafrazat adesea pe Bernhard Riemann.
Thom a luat această afirmație în serios; iar opera lui Freud nu se opune acesteia; propunem ca atât analiștii, cât și alți cercetători să își asume programul de lucru impus de această afirmație.
Vorbind despre Riemann, permiteți-mi să menționez că Thom a fost și el un cititor al fragmentelor filozofice ale acestuia din urmă. ˝Cât despre mine, citind în lucrarea lui Riemann, „Philosophisches Nachlass” propoziția „Când ne gândim la gândire, sensul acestei gândiri nu este altceva decât «Forma» procesului fiziologic subiacent” înțeleg cum conceptul de Formă poate ajuta la reducerea decalajului dintre cele două tipuri de știință [Geisteswissenschaften și Naturwissenschaften]. În această lumină, putem evoca în mod rezonabil o renaștere a Naturphilosophie.˝
Lectura lui Freud de către Porte, folosind contextul lui Thom, aduce o perspectivă nouă asupra operei maestrului vienez.
(Citiți mai multe despre Michelle Bompard-Porte aici: https://palindrom.eu/michelle-bompard-porte-si-geometria-inconstientului/)
Permiteți-mi să menționez, de asemenea, spune Michelle Porte, că Thom era conștient de aplicațiile teoriei catastrofelor în psihanaliză încă de la începuturile acesteia.
Am citat deja comentariile sale la articolul lui Zeeman, „Topologia creierului”, care i-a dat un impuls ideilor sale despre modelarea biologică. Opera lui Zeeman a inclus aplicarea teoriei catastrofelor în psihologie, etologie și sociologie.
Thom a observat că în ediția „Operele complete” a lui Riemann există câteva pagini în care acesta din urmă își exprimă punctul de vedere asupra relației dintre spirit și materie și în care susține că se poate concepe că, dacă o activitate a creierului corespunde unei idei pe care o gândim, atunci sensul este definit în mod necesar de forma procesului fizico-chimic corespunzător.
Thom a ținut o prezentare la o conferință despre psihanaliză intitulată „L’inconscient et la Science” (Inconștientul și știința), în care a subliniat o posibilă utilizare în psihanaliză a ideilor sale despre morfologie, în modul în care le-a aplicat în biologie și lingvistică.
Citiți mai multe aici: https://www.researchgate.net/profile/Athanase-Papadopoulos
