În anul SoNoRo cu numărul 20, înainte de minunatul Concert de Anul nou în care am văzut o inedită orchestră a artiștilor SoNoRo de toate vârstele și de pe toate meridianele, am căutat să aflu mai multe despre o altă orchestră SoNoRo – orchestra SoNoRo care nu se vede pe scenă.
În fiecare an, de 20 de ani, SoNoRo înseamnă intensitate. Ca intensitate a trairii muzicale în intervalul celor 2 ore de concert, de multe ori de două sau chiar trei ori pe zi, dar și ca intensitate existențială pur și simplu. Festivalurile și turneele SoNoRo cuprind adesea o săptămână, zece zile sau chiar două săptămâni în care fiecare zi înseamnă un alt concert, un alt loc. Provocări pentru muzicieni, desigur, dar și pentru orchestra nevăzută din spatele orchestrei de cameră: echipa SoNoRo care face posibil acest miracol muzical, de la organizare și logistică până la promovare și prezență socială a festivalului.
M-am apropiat mult de echipă în ultimii ani, alături fiind de miracolul SoNoRo, uimindu-mă de magia muzicii, dar și de magia celor care fac posibile acele momente de grație pe care ni le amintim cu toții.
Anul acesta am spus La mulți ani, SoNoRo! la ediția aniversară cu numărul 20, dar urarea nu poate fi completă fără să amintim pe cei care pregătesc în fiecare an cu grijă ingredientele miracolului.
La ceasul aniversar dintre jubileul Festivalului SoNoRo (2025) și jubileul Burselor SoNoRo Interferențe (2026) am stat de vorbă cu membrii echipei care formează orchestra care nu se vede pe scenă – deși pe unii dintre ei îi vedem câteodată! Mai ales pe Ioan Dragoș Dimitriu, virtuoz pianist și Development & Innovation Director al festivalului, care cântă pe scenă în concerte pentru adulți, dar mai ales creează și dă viață evenimentelor SoNoRo Kids care cu siguranță vor lua amploare în anii următori.
Așadar, am pus 5 întrebări fiecăruia din membrii echipei SoNoRo și iată ce am aflat:
Dan Dulău – este autorul fabuloaselor afișe SoNoRo!
Sunt graphic designer și (poate mult spus) art director SoNoRo, de care sunt alături de 20 de ani. Pasionat de arte vizuale, ilustrație, dar și de branding și programe de identitate vizuală, mai mult sau mai puțin complexe. Pasionat și de călătorii, mountain biking (care îmi oferă calea cea mai sigură de evadare din stres și mă face să respir alt aer, la propriu), dar și de cinematografie și lectură.
De câți ani activezi în echipa SoNoRo?
De la bun început, din anul 2006.
Ce te-a făcut să rămâi în echipa SoNoRo?
O anumită doză de inconștiență, dacă ar fi să glumesc. Dincolo de asta, socotind acești 20 de ani, festivalul mi-a oferit mereu o ocazie unică să descopăr muzică, locuri și oameni fantastici. Fără această conexiune cu noutatea și spiritul liber probabil că aș fi abandonat proiectul de la primele ediții.
Ce întâmplare povestești cel mai des legat de echipa SoNoRo?
Cei 20 de ani au fost de fapt o înșiruire de întâmplări de care îți aduci aminte cu plăcere. Tot ceea ce se întâmplă în timpul și înaintea festivalului e guvernat uneori de hazard, de neprevăzut, și tocmai acestea fac ca soluția de moment, inspirația și adaptabilitatea să fie atributele cu care echipa SoNoRo să exceleze. Este de fapt o forță de reacție rapidă.
Care a fost ediția ta preferată și de ce?
Am desenat cu mare plăcere ediția a zecea, din 2015. Se chema THE DREAMERS, un titlu care spune aproape totul despre filozofia din spatele SoNoRo. Am simțit atunci, alături de Răzvan (Popovici – n.r.), că a fost trecut un prag temporal și calitativ și că festivalul va avea o viață frumoasă împreună cu publicul care este de la an de an mai deschis, dar poate și mai selectiv.
Care este cel mai prețios lucru pe care l-ai învățat/aflat/realizat în acești ani de SoNoRo?
Am învățat că un eveniment sau o platformă de genul SoNoRo are nevoie de o echipă care să funcționeze convergent și coerent, este un efort comun de foarte multe ori epuizant. Rezultatul final însă sunt sălile de concert pline și oamenii pe care îi văd fericiți sau, de la caz la caz, emoționați până la lacrimi. Sunt oameni care au luat uneori primul contact cu o sală de concerte și cu muzica de cameră și probabil acesta este cel mai mare câștig comun.
Șerban Mestecăneanu – este maestru fotograf, adică maestrul clipelor care stau pe loc!
Am început sa fotografiez din timpul liceului, vorbesc aici de perioada 1986-1987, ca să vă faceți o părere despre echipamentele la care aveam acces la vremea respectivă; la început, un Smena8, apoi un Zenit, iar când zeii mi-au surâs, un Praktica. Developam filmele alb-negru în subsolul blocului și făceam asta împreună cu patru colegi de clasă, noi cinci fiind si principalii subiecți din fotografii. A venit apoi armata, facultatea, un job, apoi un alt job și în 2008 m-am decis să îmi dau demisia și să încep aventura de liber-profesionist.
Pentru cei care vor să descopere mai multe despre fotografia mea, îi invit să intre pe meste.ro.
De câți ani activezi în echipa SoNoRo?
De 17 ani, din anul 2008. L-am auzit pe Răzvan la radio în 2007, într-o emisiune RFI a lui Dan Pârvu, și mi-am propus să îi scriu un mesaj când ajung acasă și să îl întreb dacă aș putea să vin la Interferențele din acel an (n.r.: programul de burse SoNoRo Interferențe). M-am gândit că o să îmi răspundă probabil cândva sau poate niciodată, dar nu m-am așteptat să primesc un răspuns chiar în câteva ore, iar răspunsul să fie afirmativ.
Ce te-a făcut să rămâi în echipa SoNoRo?
Acum că îmi pui această întrebare, realizez că ar fi foarte puține lucruri care m-ar face să părăsesc echipa SoNoRo. Totuși, ca să răspund direct la întrebarea ta, probabil în primul și în primul rând, Răzvan care funcționează ca un liant cultural, social și muzical și care are o energie pozitivă pe care am găsit-o arareori la cineva.
Ce întâmplare povestești cel mai des legat de echipa SoNoRo?
SoNoRo reușește să atragă un public tânăr, cu o medie de vârstă mai scăzută față de alte festivaluri similare și cred că unul dintre motive este forma vizuală proaspătă prin care s-a promovat de-a lungul anilor. Pot spune că am avut un rol în a prezenta această latură mai puțin conformistă, mai relaxată, prin care muzica clasică este prezentată în social media, print sau albumele tipărite și datorită căreia tinerii se simt atrași de concertele SoNoRo. Meritul principal însă îi revine lui Răzvan, care încă din 2006 a fost susținătorul acestei abordări.
Care a fost ediția ta preferată și de ce?
Orient Express, ediția din anul 2022. Din punct de vedere vizual a fost un an foarte ofertant pentru mine – mai țineți minte concertul din gara din Cluj? Și tot în gara din Cluj am avut parte de cel mai deosebit spațiu pe post de culise pe care l-am avut până acum: o garnitură de tren pusă la dispoziție doar pentru noi, cu care muzicienii au venit la concert. Tot acolo am făcut și sceneta video “Aveți bilet?”, în care muzicienii au interpretat scurte roluri.
Care este cel mai prețios lucru pe care l-ai învățat/aflat/realizat în acești ani de SoNoRo?
Muzica clasică joacă un rol important în dezvoltarea educației și cu efecte pozitive asupra sănătății mintale. Într-o societate în care să răspunzi la un email peste jumătate de oră este considerat prea târziu și în care stresul zilnic a devenit noua normalitate, muzica clasică ne ajută să ne relaxăm și să ne reconectăm într-un mod profund – atât cu noi înșine, cât și cu persoanele apropiate.
Matei & Ana Branea – sunt autorii filmelor animate SoNoRo care fac senzație
Sunt Matei Branea, regizor de film de animație, autor de bandă desenată și profesor de animație la UNATC în cadrul Facultății de Film. Sunt cunoscut în mediul artistic pentru umorul tranșant și pentru personajul meu iconic, OMULAN, erou de BD alternativ și film de animație cu notorietate internațională, pentru colaborarea cu duoul umoristic „Planeta Moldova” și, din 2017, pentru spoturile festivalului SoNoRo realizate în tandem creativ cu Ana Branea, editor de film și partenera mea de viață.
Ana Branea – editor de film și predau montaj în cadrul Facultății de FIlm din UNATC. Montez film documentar, ficțiune și animație și am colaborări în proiecte interdisciplinare de artă și teatru. „Ellbogen”, ultimul film al regizoarei germane Asli Oezarslan, montat de mine, a fost selecționat în cadrul prestigiosului festival de film Berlinale 2024.
Împreună cu Matei am finalizat recent producția pentru filmul de animație „Bunicu doarme”, o coproducție a Safe Frame (RO) și Compote Collective (BG), cu sprijinul centrelor naționale de film din România și Bulgaria, premiat la TIFF Cluj 2025 și selectat recent la festivalul de film POFF din Talin.
De câți ani activezi în echipa SoNoRo?
Matei:
A… 9 ani, din 2017, de la ediția „Hide & Seek”.
Ana:
Tot din 2017.
Ce te-a făcut să rămâi în echipa SoNoRo?
Matei: Răzvan & echipa. Este o energie debordantă la SoNoRo, pe care nu înțeleg cum reușesc să o păstreze. E molipsitoare. Asta, dar și faptul că din punct de vedere artistic am avut din start mână liberă și încredere totală.
Ana: Pe lângă cele menționate mai sus, mi se pare excepțional că fiecare ediție are o temă în jurul căreia ne punem mintea și creativitatea în mișcare.
Ce întâmplare povestești cel mai des legat de echipa SoNoRo?
Matei: Numai de bine și despre petrecerile alese. 😉
Ana: Party and good company.
Care a fost ediția ta preferată și de ce?
Matei: Pentru mine toate edițiile sunt un prilej de descoperire. Cea mai memorabilă ediție a fost „On the Couch”. Ce îmi place foarte mult este că Răzvan și Diana (Ketler – n. r.) povestesc publicului diverse aspecte de concept sau context relevante înainte de începerea concertului. E fantastic!
Ana: Cea mai faină mi s-a părut ediția „DaDa” care a provocat la Palatul Cotroceni publicul să descopere inedita piesă compusă de John Cage, „4’33”.
Care este cel mai prețios lucru pe care l-ai învățat/aflat/realizat în acești ani de SoNoRo?
Ana & Matei: Că fiecare ediție SoNoRo este la fel de incitantă.
Animația ediției nr. 20 a Festivalului SoNoRo, AICI.
Ioan-Dragoș Dimitriu – este artistul-manager care inventează mereu
Sunt Dragoș și sunt pianist înainte de toate. Lucrez însă și ca manager cultural (cuvinte strălucitoare pentru a exprima că organizez evenimente). În rest, îmi place să ies ori de câte ori pot în natură, să repar lucruri din casă sau orice altceva ce nu funcționează și să gătesc mereu rețete noi. Însă cel mai mult îmi place marea și tot ce ține de ea. De mare îmi este dor în fiecare zi.
De câți ani activezi în echipa SoNoRo?
Sunt alături de SoNoRo din 2017, când am lansat împreună în avanpremieră CD-ul „Rhapsodie Roumaine” la Musikverein în Viena, dar lucrez ca parte a echipei din 2023.
Înainte de astea, însă, am fost și bursier SoNoRo Interferențe: o dată în 2008 și a doua oară în 2011.
Ce te-a făcut să rămâi în echipa SoNoRo?
În primul rând, trei dintre oamenii cu care lucrez: Răzvan, Veronica (Ștefan – n. r. ) și Dan (Dulău – n.r.) Alături de ei, chiar și cele mai trăsnite sau tensionate momente se încheie cu un zâmbet pe buze. Îmi place că putem mereu găsi un numitor comun bazat pe logică și dorința de a face lucrurile să funcționeze, indiferent de situație. În al doilea rând, evenimentele frumoase pe care reușim să le creăm impreună și faptul că majoritatea implică unii dintre cei mai talentați tineri artiști din țară și din afara țării.
Nu în ultimul rând, îmi place că nicio zi nu este ca cea dinainte. Spre exemplu, astăzi ne ocupăm de repetiții, programe, rezervat săli și alte elemente de logistică, mâine suntem la un concert SoNoRo Kids în școlile din țară în care cânt, iar poimâine ne întâlnim la Viena pentru un concert SoNoRo on Tour.
Ce întâmplare povestești cel mai des legat de echipa SoNoRo?
Cred că nu îmi permit să spun mai departe majoritatea întâmplărilor care sunt cele mai amuzante, din motive evidente. Însă unele dintre cele mai amuzante momente au fost când am mers cu Răzvan să obținem diverse documente pentru cererile de finanțări de la autoritățile publice, acte care în mod normal durează până la 3-7 zile să fie eliberate.
Neavând însă mai mult de o zi la dispoziție (pentru că așa se întâmplă de multe ori să ai termene-limită strânse) și nici habar de cum se obțin sau ce trebuie făcut, amândoi fiind muzicieni, cred că le-am inspirat o mare milă funcționarilor publici care ne-au ajutat să obținem toate documentațiile în câteva ore. Mai mult de atât, am ajuns până la șefii de departamente care au înțeles urgența și au spus că pentru artă vor ajuta, doar să reușim să mergem înainte. Un scenariu science-fiction pentru că nu aveam niciun argument care să ne ajute cauza.
Dar iată că muzica și SoNoRo, în mod special, au reușit să treacă și de birocrația complicată a zilelor noastre.
Care a fost ediția ta preferată și de ce?
SoNoRo DaDa a fost ediția de care îmi aduc aminte cu plăcere. Eram și într-un moment mai trist din viață, imediat după moartea tatălui meu, însă acea ediție m-a ajutat mult să mă mențin pe linia de plutire, mi-a distras atenția într-un mod foarte plăcut, prin muzică de cea mai bună calitate și prin joc, prin idei trăsnite, tipice spiritului dadaist. Acea ediție m-a făcut să simt că viața merge înainte cu toate aspectele ei plăcute sau mai puțin plăcute.
Pe lângă aceasta, orice ediție a concertelor pentru copii mă face să simt că merită fiecare clipă investită în a deveni muzician. Este una dintre cele mai mari bucurii să am ocazia să le cânt copiilor din diverse școli și simt că mi-am găsit calea ca muzician și „misionar” cultural în acest fel. Este momentul în care nu mai există orgoliul de muzician (cine sunt eu, ce facultate am terminat, cu cine și pe ce scene am cântat) și trebuie să rămână doar gândul și simțirea că acei copii pot fi inspirați pe viață, la fel cum am fost și eu la vârsta lor.
Care este cel mai prețios lucru pe care l-ai învățat/aflat/realizat în acești ani de SoNoRo?
Este simplu de spus: totul are o soluție. Aș spune cu dragă inimă câte situații bizare și complet la polul opus al logicii am întâlnit. Ca populație a României avem preponderent înclinația de a începe rezolvarea unei probleme cu „nu”. Și aici devine palpitant: cum determini acel „nu” să se transforme în „să vedem ce soluție găsim” și pe urmă într-un veritabil „da”.
Sunt foarte multe situații de acest gen pentru fiecare săptămână petrecută în postura de organizator însă de fiecare dată am reușit să găsim o cale să facem lucrurile să funcționeze, chiar dacă ne lovim de atitudini conservatoare sau de sfinții care te mănâncă până să ajungi la Dumnezeu. Reușim asta de multe ori prin zâmbet și prin atitudinea pozitivă care cred că îi determină și pe cei din jur să înțeleagă că scopul nostru este ca lucrurile să meargă spre folosul muzicii și al culturii din țară.
Veronica Ștefan – vocea care comunică evenimentele și dirijează orchestra comunicării
Veronica Ștefan, spiritul din spatele comunicării proiectelor SoNoRo, om de litere și absolventă a unui master în Antropologie, iubitoare de cărți și cățelul Max. Îmi plac apusurile pe care le văd ca pe o promisiune a unei noi zile, poezia lui Nichita Stănescu, universurile lui Marc Chagall și Constantin Piliuță, freziile și garoafele, rozul prăfuit și liniștea dimineților.
De câți ani activezi în echipa SoNoRo?
De 8 ani, din 2019.
Ce te-a făcut să rămâi în echipa SoNoRo?
Oamenii și muzica, desigur. Am cunoscut mulți artiști în preajma cărora este onorant să te afli. Îi descoperi atât ca muzicieni, cât și ca oameni, cu preferințele lor, cu povești condimentate despre călătoriile profesionale în lumea largă. Tot din povești, le cunoști familiile și ajungi să înțelegi cum au devenit ceea ce sunt în prezent.
Cât despre muzică, ea este privilegiul pe care îl trăiesc în ultimii 8 ani. Am descoperit intimitatea și rafinamentul muzicii de cameră, lucrări noi și compozitori pe care nu îi știam. Mă gândesc acum la compozitorul-revelație Erich Wolfgang Korngold, dar și la Octetul lui Enescu pe care l-am ascultat cu respirația reținută și apoi cu gândul că ceea ce am trăit atunci a fost infinitul.
Ce întâmplare povestești cel mai des legat de echipa SoNoRo?
Vorbesc adesea admirativ despre capitalul imens de muncă din spatele prestației artiștilor pe scenele de concert. Călătorind împreună, observ cum arată pentru ei o zi obișnută din timpul unui festival: micul dejun, prima repetiție, prânzul, a doua repetiție, uneori o siestă, repetiția generală și concertul. La final, interacțiunea cu publicul și apoi o cină târzie. Cei mai mulți dintre ei sunt profesori și predau uneori online, inclusiv în timpul festivalului, dar îi aud cum studiază și în camera de hotel, în plus față de repetițiile menționate. Sunt ca niște sportivi de performanță care se antrenează permanent.
Pentru mine, ei sunt o sursă constantă de inspirație, iar în săptămânile în care pregătim festivalurile și oboseala extremă se instalează, mă gândesc la efortul lor, la muzică și la public, și îmi dau seama că sunt doar o parte care contribuie la ceva mult, mult mai înalt.
Care a fost ediția ta preferată și de ce?
Având în grijă comunicarea integrată a proiectelor SoNoRo, e ca și cum m-ai pune să aleg între mai mulți copii. Toate îmi sunt aproape de suflet – programul de burse SonoRo Interferențe, SoNoRo Conac, SoNoRo Musikland, Festivalul SoNoRo și SoNoRo Kids (atelierele muzicale pentru copii de care se ocupă cu multă dedicare colegul meu, Dragoș Dimitriu).
În egală măsură, știu că întrebarea ta se referă la edițiile Festivalului SoNoRo și aici sunt din nou în dificultate, deoarece la fiecare ediție mă străduiesc să transmit către presă și public aspecte relevante, expresive și care pun cel mai bine în valoare tema ediției respective. E multă documentare și o explorare continuă a temei, astfel încât să scot din ea cât mai multă sevă și să ne îndreptăm cu toții spre muzică – destinația finală.
Totuși, ediția care este pe o treaptă mai sus față de cele de care m-am ocupat până acum este „Dreamtigers”, din anul 2021 – un an greu și plin de umbre, succesorul anului 2020. A fost o ediție inspirată de Jorge Luis Borges, o ediție în nuanțe de verde, albastru și auriu, culorile pe care scriitorul le mai distingea în pragul orbirii. În acel an, ne aflam deja într-un labirint, precum opera lui Borges, iar pentru mine a fost un privilegiu să îl recitesc și să descopăr simbolurile pe care Diana Ketler, directoarea artistică a festivalului, le ascunsese în titlurile concertelor și care erau în strânsă legătură cu lucrările din program.
Această ediție a fost și o zonă de refugiu plină de sensuri, în marea de incertitudine pe care o trăiam.
Care este cel mai prețios lucru pe care l-ai învățat/aflat/realizat în acești ani de SoNoRo?
Îmi e la îndemână să îți răspund cu o idee pe care o împrumut de la Borges: „Lumea mi se pare o ghicitoare. Și ceea ce este într-adevăr minunat este faptul că nu poate fi descifrată. Desigur, cred că lumea are într-adevăr nevoie de mister. Eu mă minunez tot timpul”. Și eu, la SoNoRo, „mă minunez tot timpul.”
Iuliana Dimitriu – este project manager și cap limpede
Cu studii în filologie, un masterat în Inovare culturală și peste cinci ani de experiență în lumea editorială, am ales să plonjez în domeniul organizării evenimentelor – un domeniu în care literatura, pictura și muzica se întâlnesc, mai ales la SoNoRo, care face din fiecare întâlnire un prilej de bucurie, descoperire și povești care rămân cu tine mult timp după ce concertul s-a încheiat.
De câți ani activezi în echipa SoNoRo?
Activez în echipa SoNoRo de aproximativ 3 ani.
Ce te-a făcut să rămâi în echipa SoNoRo?
Muzica – fără îndoială! Faptul că, la finalul unor luni întregi de pregătiri, planificări și discuții, reușim să fim parte dintr-un moment care prinde viață în fața noastră, pe scenă, mă face să simt că tot efortul are un sens profund. Îmi amintesc un moment de anul trecut: „O canto do cisne negro” de Heitor Villa-Lobos, interpretată de violoncelistul Justus Grimm și pianista Marianna Shirinyan, un moment de o delicatețe pură, aproape imponderabil, în care timpul părea să se suspende. Astfel de clipe îmi confirmă de fiecare dată de ce rămân.
Ce întâmplare povestești cel mai des legat de echipa SoNoRo?
De-a lungul timpului se adună multe întâmplări memorabile. Cele mai amuzante sunt, fără îndoială, legate de obiectele pe care le uităm după concerte. De la partituri, surdine, telefoane, genți sau chiar pantofi – scena a văzut de toate! Majoritatea sunt, bineînțeles, recuperabile… dacă ne amintim unde le-am lăsat.
Care a fost ediția ta preferată și de ce?
Aș zice SoNoRo 19 – „Ex Libris”, fiind strâns legată de cărți și de (re)descoperirea unora dintre lecturile mele preferate prin intermediul muzicii. Momentul preferat: Cvintetul cu pian H.49 al lui Frank Bridge.
Care este cel mai prețios lucru pe care l-ai învățat/aflat/realizat în acești ani de SoNoRo?
Cred că cel mai prețios lucru pe care l-am învățat în acești ani de SoNoRo este că momentele muzicale se construiesc, surprinzător, în liniște. Am realizat cât de mult contează energia echipei și sprijinul reciproc, mai ales când trebuie să găsim partituri, scaune, standuri, flori etc. Totul devine mult mai ușor când zâmbești – și devine chiar magic dacă ai și cafea. Și, chiar dacă sună ca un clișeu, am descoperit că orice este posibil dacă îți dorești cu adevărat… sau dacă ai suficientă bandă adezivă și un Excel bine făcut.
Ștefan Schultz – este ochiul care caută secvența de film în secvențele de muzică și de viață
Sunt Ștefan, editor de film și regizor de film documentar. Sunt genul de om care caută povestea din spatele momentului, nu doar momentul în sine. În echipa SoNoRo sunt videograf, iar asta înseamnă că adun frânturi de repetiții, concerte, reacții, emoții, detalii pe care le așez într-un montaj de imagini și muzică care să transmită mai departe energia festivalului.
De câți ani activezi în echipa SoNoRo?
Sunt în echipa SoNoRo din 2024, iar primul meu festival a fost SoNoRo Musikland.
Ce te-a făcut să rămâi în echipa SoNoRo?
Am rămas în echipa SoNoRo pentru că aici m-au inspirat artiștii și preocuparea lor pentru excelență. Calitatea actului artistic se vede pe scenă, dar adevărul e în culise: standard, disciplină și foarte multă muncă. Și când se aprind luminile, totul pare simplu. Asta e magia.
Ce întâmplare povestești cel mai des legat de echipa SoNoRo?
Povestesc cel mai des despre ritmul festivalului: organizare, repetiții una după alta, concertul, iar a doua zi o luăm de la capăt. Artiștii își trăiesc zilele între partituri și scenă, iar energia lor se simte ca un motor invizibil care ține totul în mișcare. E genul de intensitate care te obosește frumos și te face să înțelegi câtă disciplină stă în spatele unei ore de muzică perfectă.
Care a fost ediția ta preferată și de ce?
SoNoRo Musikland 2024, fără îndoială. A fost primul meu contact cu echipa și cu acest festival și m-a lovit direct în simțuri: calitatea actului artistic, dar și volumul de muncă impresionant, aproape neverosimil, care face posibilă fiecare seară și fiecare concert. Pentru mine, a fost ediția care a pus un „înainte” și un „după”.
Care este cel mai prețios lucru pe care l-ai învățat/afl at/realizat în acești ani de SoNoRo?
Că excelența nu se întâmplă pur și simplu, ci se repetă și se construiește din detalii: timp, ascultare, respect și rigoare.
Și că o poveste bună nu se forțează. Te plasezi într-un loc potrivit, rămâi atent și realitatea îți dă un cadru pe care nu-l poți inventa.
Anca Ciuluvică – este digital media wizzard
Sunt Anca și fac parte din echipa de promovare a acestui minunat proiect numit SoNoRo, de aproape trei ani. Specializarea mea este media digitală, dar mă fascinează arta în toate manifestările sale și cred ca ea poate fi integrata în viețile și activitățile noastre zilnice.
De câți ani activezi în echipa SoNoRo?
Fac parte din echipa SoNoRo din anul 2023, odată cu ediția „On the Couch”, moment în care a început și călătoria mea personală în lumea muzicii clasice.
Ce te-a făcut să rămâi în echipa SoNoRo?
Cred ca festivalul are magia sa unică – de a crea această lume fantastică în timpul concertelor sale, care mă captivează de fiecare dată, totul fiind completat de o echipa minunată, de oameni pasionați și dedicați pentru munca desăvârșită pe care o fac. SoNoRo este o manifestare a pasiunii și a poveștii de devotament care face posibil acest proiect.
Ce întâmplare povestești cel mai des legat de echipa SoNoRo?
Cea mai memorabilă experiență a fost la concertele din prima ediție la care am participat, „On the Couch”, în care am simțit impactul direct al muzicii și al poveștilor spuse cu fiecare concert SoNoRo.
Care a fost ediția ta preferată și de ce?
Ediția mea preferată a fost „On the Couch”, prin prisma impactului pe care l-a avut asupra mea, fiind ediția în care am experimentat muzica clasică într-un mod nou, în care am descoperit sentimentele puternice pe care aceasta le poate produce.
Care este cel mai prețios lucru pe care l-ai învățat/aflat/realizat în acești ani de SoNoRo?
Am descoperit în acest proiect oameni minunați, cu care este o plăcere să lucrez, dar și muzica clasică într-o manieră complet nouă, care m-a făcut să descopăr forța emoțiilor pe care aceasta le poate genera.
Yardena Vianu – este online campaign wizzard
Sunt Yardena și lucrez în marketing digital, unde mă ocup de strategii și campanii online, de la planificare până la analiza rezultatelor. Lucrez mult cu Meta, Google și TikTok și îmi place să găsesc echilibrul între creativitate și performanță. În afara muncii, îmi plac foarte mult cățeii, îmi place să citesc, sunt pasionată de artă și călătorii, iar uneori îmi planific strategic chiar și vacanțele, pentru că îmi place să gândesc lucrurile în detaliu, indiferent de context.
De câți ani activezi în echipa SoNoRo?
M-am alăturat echipei SoNoRo în 2023, așadar sunt de aproape 3 ani parte din această echipă, o experiență care mi-a oferit ocazia să lucrez îndeaproape cu un proiect cultural în care cred foarte mult.
Ce te-a făcut să rămâi în echipa SoNoRo?
Cred cu adevărat în dezvoltarea culturală și în impactul pe care îl poate avea un proiect construit cu o viziune clară. Am rămas în echipa SoNoRo nu doar pentru că proiectul în sine este valoros din punct de vedere cultural, ci și pentru că oamenii din spatele lui sunt cu adevărat pasionați. SoNoRo mi-a deschis orizonturile în ceea ce privește muzica clasică, perspectiva pe care vreau să o împart cu mai multă lume, iar energia și dedicarea echipei m-au convins că vreau să fac parte din acest proiect pe termen lung.
Ce întâmplare povestești cel mai des legat de echipa SoNoRo?
Una dintre întâmplările pe care le povestesc cel mai des este despre cum SoNoRo mi-a schimbat percepția asupra muzicii clasice. Am intrat în proiect dintr-o zonă mai tehnică, de marketing, dar și dintr-o zonă în care muzica clasică nu era un gen pe care îl ascultam des, și am descoperit treptat cât de vie și accesibilă poate fi această muzică atunci când este prezentată cu pasiune. În același timp, îmi amintesc mereu de petrecerile de Crăciun ale echipei, care nu sunt petreceri în sensul clasic, ci mai degrabă mese în familie, reflectate într-un Crăciun calm, cald, petrecut între prieteni. Cred că aceste momente spun foarte bine ce fel de echipă este SoNoRo.
Care a fost ediția ta preferată și de ce?
Ediția mea preferată este primul meu an alături de SoNoRo, „On the Couch”, pentru că a fost momentul în care am început să lucrez personal cu echipa și să îi cunosc cu adevărat pe oamenii din spatele magiei. A fost și anul în care am reușit să ajung la cele mai multe concerte și să apreciez pe deplin ceea ce presupune organizarea unui festival din toate punctele de vedere.
În următorii ani, din păcate, am fost de multe ori plecată, iar programul meu s-a suprapus cu festivalul, așa că nu am reușit să particip fizic la mai multe concerte. Știu că fiecare ediție SoNoRo are farmecul și unicitatea ei și că fiecare concert oferă o experiență de neuitat, de aceea edițiile sunt dificil de comparat.
Care este cel mai prețios lucru pe care l-ai învățat/aflat/realizat în acești ani de SoNoRo?
Am realizat că muzica clasică poate fi accesibilă și captivantă pentru oricine atunci când este prezentată cu atenție și pasiune. SoNoRo mi-a arătat cât de important este să creezi experiențe care ating oamenii, nu doar să organizezi evenimente.
Puteți urmări proiectele SoNoRo pe următoarele platforme:
Site: http://www.sonoro.org/
Facebook: https://www.facebook.com/festivalulSoNoRo
Instagram: https://www.instagram.com/sonorofestival/
Youtube: http://bit.ly/SoNoRo_Festival
Citiți aici o relatare completă de la cea mai recentă ediție SoNoRo, 2025: https://palindrom.eu/festivalul-sonoro-editia-a-xx-a-rapsodia-romana/
Și aici despre fenomenul SoNoRo: https://palindrom.eu/fenomenul-sonoro-sau-efectul-sonoro-20-de-ani/
