InventArt la Muzeul tehnic Dimitrie Leonida: tehné sau când o vizită la muzeu devine un (re)start creativ la orice vârstă!
Miercuri 29 iulie intram din nou pe poarta misterioasei case din Parcul Carol care este Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida, provocată să fiu martoră inaugurării noului traseu de vizitare pentru copii și familii care a luat ființă din colaborarea Muzeului cu Asociația Neo Art.
Deja Asociația deschisese la mijloc de iulie sala instalațiilor contemporane – expoziția InventArt care va putea fi vizitată temporar în această sală (aflați mai multe de aici: https://palindrom.eu/inventart/)
Însă noul traseu interactiv de descoperire – denumit Micii Inventatori și realizat de echipa reprezentată de Andreea Sandu, Anca Boeriu, DAI – Dan Adrian Ionescu, Adina Anghel, Roland Vasiliu, Laura Albani, cu sprijinul Fundației Electrica – va rămâne permanent la muzeu – ceea ce este mai mult decât binevenit – după ce l-ai parcurs realizezi că ai vrea astfel de experiențe cu toate exponatele muzeului, care sunt pe cât de numeroase, pe atât de misterioase.
Detalii despre traseu puteți găsi aici: https://palindrom.eu/neoart-inventart-micii-inventatori/
Detalii despre muzeu găsiți aici: https://muzeultehnic.ro/
La intrare, larmă mare, deoarece copiii și părinții lor se pregăteau deja de tur – m-am strecurat încet în sala instalațiilor contemporane, mai familliare mie, lăsându-i pe cei mici să se bucure de experiență. Când a trecut primul val am pătruns și eu pe traseu, curioasă să descopăr.
Din când în când auzeau vuietul unei descoperiri, larmă din nou, glasuri de copii și trebuie să mărturisesc că nu știu ce m-a atras mai mult: propriul meu traseu mental în momentul în care interacționam cu povestea unei descoperiri spusă chiar de avatarul AI ai doamnei Laura Albani, directoarea Muzeului Tehnic sau bucuria nespusă pe care mi-o făcea animația aceasta a copiilor însuflețiți de ceea ce descoperă. Pentru mine acesta este semnul că viața continuă, că umanitatea are un viitor – dimpotrivă, nimic nu mi se pare mai trist și mai îngrijorător decât copiii cuminți și tăcuți, blazați și precauți, atunci când află că lumea a avut și are încă mii de mistere!
O experiență care răspunde unor întrebări și te îndeamnă să îți pui încă și mai multe – iată ceea ce mi se pare că este cel mai prețios dar pe care-l putem face copiilor – de aceea îndemn pe toți părinții să-și aducă aici copiii în vacanță. Dragi părinți, vă asigur că este mult mai util decât să-i îndemnați sau să-i motivați (citește: mituiți) să-și facă temele de vacanță!
În primul rând pentru că vor învăța cu adevărat, în al doilea rând pentru că se vor juca, în al treilea rând pentru că vor învăța arta viitorului, care este arta de a pune întrebări și deloc în ultimul rând pentru că voi înșivă veți avea o experiență excepțională, deoarece trecutul tehnic vă va duce într-o călătorie de viață complexă.
Poate unii dintre voi vor face asociații afective inerente, cu istoria părinților și bunicilor, cu locurile și modurile în care ei au trăit și muncit, cu excursii din vremea școlii, cu înclinația razelor de soare din laboratorul de fizică din școala generală și altele asemenea. Sau, cine știe, vor face alte asociații, poate mai livrești, cu Conservatoire des Arts et Metiers de la Paris, poate cu imaginea sa în Pendulul lui Foucault de Umberto Eco sau poate cu ecourile sale din Orbitor. Aripa Stângă a lui Cărtărescu – trimițând deja la ideea de pluralitate a paradigmelor cunoașterii și imaginarului, care, mister sau mai puțin mister – încep și sfârșesc prin a se atinge.
Nu vă faceți griji dacă nu veți ști toate răspunsurile la toate întrebările pe care inevitabil vi le vor pune cei mici – vă asigur că nu le veți ști! Simpaticul avatar al doamnei Laura Albani apare pe touchscreen și lămurește lucrurile – povestind în plus și o mulțime de detalii istorice și anecdotice care pun fiecare eveniment în contextul său – și ne fac să apreciem la adevărata valoare mintea, spiritul, voința, munca și destinele românești care au marcat istoria științelor.
Așa am aflat despre doamna inginer Leonida care a răzbătut într-o vreme în care profesia de inginer era de neconceput pentru o doamnă. Știai că prima femele inginer din lume a fost românca Elisa Leonida Zamfirescu, sora inginerului Dimitrie Leonida? Într-o epocă în care ingineria era rezervată exclusiv bărbaților, a studiat la Academia Regalā Tehnică din Berlin, după ce fusese respinsă de facultățile din România. În 1912, ziarul Minerva o prezenta drept prima femeie inginer din ţara noastră şi din Germania.
Am mai aflat cu uimire că scriitorul Agârbiceanu (cine nu-și amintește de Fefeleaga sa???) a avut un fiu cu același nume (Ion) care a inventat chiar un laser?
Am stat puțin de vorbă cu doamna Laura Albani (live!) și mi-a povestit despre vastitatea colecției muzeului și provocarea continuă pe care o reprezintă selectarea și prezentarea acestor materiale pe cât de valoroase pe atât de greu de cuprins.
(aflați mai multe de aici: https://youtu.be/IzhIWGfbQOY?is=cy2gII-bj_FEObPj )
În epoca noastră în care am început să ne punem tot mai des problema de a diferenția originalul de simulare și declarăm obsesiv că ne dorim gândire critică fără însă să fi reușit să o definim prea bine (poate pentru că epitetul ˝critic˝ este inerent gândirii????), rolul decisiv revine comparației iar pentru a avea comparație trebuie să avem memorie. Ne place să ne mândrim cu gândirea și creativitatea și începem la fel de obsesiv să atașăm memoriei epitetul cu tentă peiorativă ˝mecanică˝. Mecanică, hidraulică sau ondulatorie, memoria este totuși esențială pentru a avea gândire!
În acest context experiența de miercuri m-a făcut să reflectez la importanța memoriei – deoarece am văzut la lucru acest enorm efort de a organiza muzeul ca memorie activă si nu simplă conservare pasivă. Exact ca la școală, nicio gândire critică nu se poate lipsi de memorare – este o iluzie să credem că ne putem transfera memoria pe un suport extern minții – anticii o știau foarte bine și preferau să aducă lumea în interiorul minții, decât să-și retragă ambasadele dintr-o componentă esențială a minții cum este memoria.
Miza întregului proiect InventArt este de altfel o paradigmă unificată care cuprinde arta, știința și tehnologia. Anticii numeau arta tehné: cred că acum merită cu atât mai mult să reflectăm la completarea între mental și material, între imaginație și realitate, din care își au obârșia și arta și știința și tehnologia. Un astfel de aparat de gândit, de acțiune și descoperire, de action discovery așa cum s-a vorbit de action-painting, mi s-a părut a fi experiența InventART la Muzeul Tehnic, unde noile instalații create de artiștii multimedia contemporani dau replica invențiilor care au marcat istoria științei și tehnicii.
Rezultat al experimentului și gândirii analitice, dar de neconceput fără sclipiri de geniu altminteri imposibil de obținut prin inducție, invenția este acel moment de aur pe care orice savant și-l dorește, confirmarea că lumea îi răspunde, că pentru o secundă – sau mai mult – a fost în mijlocul lumii. În acest sens poate cea mai valoroasă dintre intuițiile pe care ți le prilejuiește experiența InventArt la Muzeul Tehnic este un astfel de moment AHA.
Ceea ce vine să facă arta este o operă de gândire sintetică, o proiecție, une mise en abime care relansează mintea și o pune în starea de a crea din nou. Câteodată critică, câteodată chiar revelând capcanele tehnicii, câteodată jucăușă, câteodată calofilă, replica artistică – reprezentată aici de instalațiile contemporane reușește să aducă în actualitate momentul de invenție, revelând necesara complementaritate între trecut și viitor, concret și abstract, rutină și creație.
Multe din capcanele lumii contemporane își află obârșia în iluzia izolării creației de rutine. Mare parte din fantasmatica legată de automat a apărut din înstrăinarea inevitabilă pe care ne-o creează rutina. Din această înstrăinare s-a întrupat fantasma robotului, a automatului care ne va ˝elibera˝. Așa cum bine ne învață psihanaliza, ca orice proiecție, ea se va întoarce la noi. În fantasma de a ne ˝elibera˝ de rutină și înstrăinare, suntem în pericol de a deveni noi înșine automatul.
Dorința de a înstrăina părți ale existenței noastre fizice și mentale poartă cu ea o limitare autoimpusă. O suficiență. E suficient să ne gândim la această ambivalență pe care o poartă acum cuvântul ˝suficient˝: îl putem citi ca o realizare a completitudinii sau îl putem citi ca o limitare a creșterii.
Pe vremea când lumina cădea la fel ca în această seară de miercuri 29 iulie, dar nu în muzeu ci în laboratorul de fizică al școlii mele, suficiența era un soi de viciu. Era semnul de oprire a curiozității, a dinamismului interior.
Sunt așadar recunoscătoare acestei amintiri – și aici este prilejul să spun că InventART mi s-a înfățișat de la început ca un demers cu adevărat fertil (am mai scris despre el aici: https://palindrom.eu/inventart-si-dialecticile-multidimensionale/)
Aceasta pornind chiar de la prima mea experiență cu proiectul, care a început cu aducerea aminte a unei referințe din Facultatea de Psihologie: psihologia consonantistă a lui Ștefan Odobleja, pe care de atunci am redescoperit-o și aprofundat-o.
La Ștefan Odobleja, consonanța este un principiu universal de armonie, echilibru și acord reciproc între elementele unui sistem, fiind ridicată la rangul de lege fundamentală în cadrul monumentalei sale opere [Psihologia consonantistă (1938–1939)].
Am făcut cunoștință cu ea ca o precursoare necunoscută a ciberneticii, însă cercetând-o acum, cu alți ochi, mi se pare mai mult decât atât. Tot o precursoare, dar a unei științe/arte/tehne care încă nu s-a născut. O paradigmă nouă pe care autorul însuși nu a putut-o descrie în toate detaliile, dar a introdus câteva noțiuni cheie.
În principal consonanța: asimilată de obicei ˝asemănării˝- ceea ce – ciudat lucru – ar putea sugera mai degrabă o paradigmă magică. Totuși termenul ales de Odobleja este consonanță – adică o noțiune care ne trimite la natura de undă.
Consonanța descrie starea în care două sau mai multe elemente, fenomene ori procese (din psihic, organism sau univers) se potrivesc, se acordă și rezonează între ele. Opusul ei este disonanța sau conflictul, pe care psihicul, ca și întreaga natură, tinde să le evite.
Consonanța este una dintre cele 9 legi universale ale sistemelor gândite de savant (alături de echivalență, echilibru, compensație, reacție, oscilație, inerție, transformare și reversibilitate).
Consonanța duce la selecție reciprocă: atracție și compatibilitate între elemente similare sau complementare, generând stabilitate și coerență structurală.
O consonanță-efect devine la rândul ei o consonanță-cauză.
Cititorii moderni influențați de cibernetica lui Wiener (survenită ulterior!!!) văd aici o prefigurare a lanțului nesfârșit al conexiunii inverse (feedback-ului). Totuși denumirea creată de Odobleja este ˝cerc vicios˝, ceea ce ar putea să ne dea de gândit.
Psihologia consonantista anticipeaza celebra cibernetica, s-a vorbit mult in incercarea de a afla daca Wiener avusese cumva cunostinta de psihologia consonantista a lui Odobleja, aparuta la Paris.
Profesorul Pantelimon Golu arata ca psihologia consonantistă anticipeaza cea mai importanta notiune a ciberneticii – feedbackul – dar ii lipseste notiunea de informatie. Altii se straduiesc sa caute printre randurile lui Odobleja ideea de informatie.
Dar cel mai probabil este ca Odobleja nu are nicio nevoie de conceptul de informatie.
Ramura sa stiintifica pur si simplu nu s-a dezvoltat inca, iar cea reprezentata de Norbert Wiener si paradigma computationala este o alta ramura, care s-a dezvoltat masiv si se apropie de limitele ei.
La Odobleja sunt importante cel putin trei lucruri:
- Primatul psihologiei – probabil este unul dintre puținele sisteme în care psihologia este știința princeps – deoarece se ocupă chiar de subiectul cunoscător, care devine obiect al cunoașterii și nu ceva de la sine înțeles. Psihicul uman nu este privit izolat, ci ca un sistem dinamic de oglindire și autoreglare aflat în consonanță permanentă cu mediul înconjurător și cu propriul corp (unitate psihosomatică)
- Ideea de consonanta – respectiv o notiune care tine de fizica undelor, spre deosebire de mecanica folosita inca drept paradigma
- Feedbackul poarta denumirea de cerc vicios, purtand deci cu sine limitele sale
Destul acum cu descoperirile mele – vă provoc să intrați în experiența InventArt la Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida, ca să faceți propriile descoperiri!
În traseul Micii Inventatori găsiți 10 puncte multimedia și augmentate care transformă exponatele istorice în experiențe interactive, poveștile marilor invenții românești și internaționale prezentate într-un format interactiv, accesibil și contemporan. Iată câteva exemple:
Tramvaiul electric al Bucureștiului (inaugurat în 9 decembrie 1894!)
Betatronul, accelerator circular de particule – instalație istorică de tip accelerator circular de particule miniaturizat de fabricație sovietică sau Europa de Est, anii 50-60. Primul exemplar a fost construit de Donald Kerst în ani ‘ 40, care a dezvoltat o mașină care accelera electronii făcându-i să se învârtească într-un câmp magnetic variabil. În 1944, iar un alt fizician american, Gérald Almy, a scos, aproape pe șest, ○ variantă compactă, miniaturizată și portabilă: Baby Betatron.
Conștient sau nu, aceștia au folosit principiul unei arme redutabile a antichității: praștia lui David, ce consta dintr-o pungă de piele, cu două șnururi atașate, câte unul de fiecare parte. Proiectilul, pus în pungă, era rotit deasupra capului, în cercuri orizontale, și, eliberat la momentul potrivit, zbura în linie dreaptă cu o forță considerabilă, gata să străpungă ○ armură. Exact ceea ce se întâmpla cu electronii betatronului.
Mașina cu abur Watt – mecanismul care a pus în mișcare revoluția Industrială
Automobilul aerodinamic Aurel Persu (1922!) – primul automobil din lume cu roțile integrate în interiorul caroseriei, ceea ce îi permitea un coeficient aerodinamic care a rămas și azi nedepășit. Datorită formei extrem de fluide, mașina putea atinge o viteză maximă de circa 80 km/h, înregistrând un consum de combustibil redus considerabil față de vehiculele epocii.
Performanțele uimitoare au atras atenţia giganților americani Ford și General Motors care au oferit sume importante pentru a cumpāra brevetul, färă însă a garanta producţia de serie, dorind probabil doar să blocheze tehnologia. Persu a refuzat ofertele și a adus maşina in România, conducand-o personal de la Berlin la București, unde a devenit vehiculul său de zi cu zi, parcurgând peste 120.000 km de-a lungul anilor.
In 1969, inginerul a donat automobilul, încă funcţional, Muzeului Naţional Tehnic Dimitrie Leonida din București. Restaurat complet in 2024 cu sprijinul unei echipe de specialişti și al comunitäțil auto din România, automobilul a fost prezentat la Bienala de la Veneția, iar ulterior a participat la un turneu cultural prin tarā,
Pila Karpen – celebra „baterie care nu se descarcă” – un perpetuum mobile românesc. Cele două pile K alimentează un micro motor oscilant, în permanentă neintreruptă miscare, din 1922 și până azi.
Pila Karpen este alcātuită din 2 pile legate în serie ce alimentează un minimotor galvanometric, cu electrozi din aur (lucios) și platină neagră (poroasă) cufundaţi în acid sulfuric de înaltă puritate. Motorul având rol strict demonstrativ acţionează o paletă conectată la un comutator, astfel cā, la fiecare jumătate de rotire, paleta deschidea circuitul, pentru ca la a doua jumātate de rotație, să-l închidă. Timpul de rotaţie permitea pilelor timp de reîncärcare și refacerea polaritāții, atunci când circuitul era deschis.
Durata de viață a unei pile obişnuite este limitată de coroziunea electrozilor, însă Pila Karpen continuă să funcţioneze și astăzí, după 76 de ani. Uni specialişti au afirmat că pila nu poate exista pentru că pune sub semnul întrebării principiul al doilea al termodinamici, iar alţii au concluzionat că pila Karpen funcționează folosind exclusiv energia termică a mediului ambiant. Astfel, s-a născut legenda unui perpetuum mobile. Dacă interpretarea lui V. Karpen privind funcționarea pilei s-ar confirma, aceasta ar impune reevaluarea unor principii fundamentale ale termodinamicii și fizicii moderne.
Laserul Agârbiceanu – primul laser cu heliu-neon realizat în România. Realizat la 20 octombrie 1962, in laboratorul de , Metode Optice fn Fizica Nucleară” de la Măgurele, condus de lon I, Agârbiceanu, laseru| cu gaz (heliu-neon), cu radiaţie în lumínă roșie, plasa Românía pe locu I al patrulea în lume în această tehnologie, la doar doi ani după inventarea ei de către Ali Javan, in Statele Unite.
Automobilul de curse Duesenberg al Principelui Nicolae (fratele mai mic al regelui Carol II), o piesă rară a patrimoniului motorsportului european și românesc
Pe lângă noul traseu permanent, publicul poate vizita și expoziția InventART din sala de expoziții a muzeului, care reunește 5 instalații multimedia realizate special pentru acest proiect de către: Lorena Cocora, Aural Eye Studio, DAI – Dan Adrian Ionescu, Rizi Studio, Alexandru Berceanu și echipele lor. Instalațiile folosesc interfețe tactile, proiecții, algoritmi și tehnici specifice artei contemporane pentru a explora universul unor pionieri ai științei și tehnicii românești, precum Nicolae Vasilescu- Karpen, Aurel Vlaicu, Eugen Pavel, Ștefan Georgescu-Gorjan și Ștefan Odobleja.
Aural Eye Studio prezintă Wings of invention – instalația prezintă aparatul de zbor al lui Aurel Vlaicu și ne permite să explorăm activ felul în care se mișcă.
RIZI Studio, cu instalația Engineering the Infinite, se situează la punctul tehne: acolo unde viziunea lui Brâncuși are nevoie de știința inginerească pentru a crea Coloana Infinitului.
Instalaţia Engineering the Infinite propune o reinterpretare tridimensionala a schitelor originale ale lul Stefan Georgescu-Gorjan păstrate in Muzeul Tehnic. Prin lumină interactivă, module printate 3D şi senzori de fortă, publicul este invitat să experimenteze direct tensiunea dintre artă şi inginerie, redescoperind creativitatea ca punte intre viziune și construcţie.
MACRO CD LASERul creat de Dan Adrian Ionescu este o instalație audio kinetică care ne invită să ne mișcăm într-un MAZE spațial pe care îl creăm în timp real.
Instalația propune vizitatorului sa interactioneze cu lucrarea, modificand poziția fasciculului laser in timp real, astfel descoperind alte noi configurații din lumea micro și macro a informației digitale.
DAI (Dan Adrian Ionescu) este arhitect de interior și artist vizual, iar interesul său pentru proiecţile video si instalaţiile interactive a continuat cercetarea sa doctoralä, un proces ce poate fi descris ca o dezvoltare continuă a studiului luminii si al tehnologiei in relație cu spațiul. Transformarea obiectelor prin suprapunerea efectelor vizuale si auditive peste elemente fizice constituie baza acestui proces. Â
Lucrarea sa pornește de la invenția românului Eugen Pavel, (n, 1953, Bucuresti) doctor in fizică, cercetător, cunoscut publicului larg ca inventatorul Hyper CD-ROM-ului, care are capacitatea de stocare de peste 10.000 Gigabytes.
Lorena Cocora – Perpetuum Solutionism: o replică acidă la adresa fantasmelor tehnologice!
Tehnosoluţionismul este o ideologie care promite că inovaţia tehnologică va rezolva criza ecologică, omițând cu eleganţă să pună la indoială sistemul care a generat-o.
Este promisiunea unei interfete curate, care ascunde opacitatea unul lant de producție global, extractivist și distructiv. Instalaţia se folosește de utopia energiel inepuizabile, autonome și aparent lipsite de costuri a Pilel Karpen pentru a deconstruÌ această iluzie contemporană. Lucrarea funcţionează ca o oglindă a capitalismului târziu: o faţadă minimalistă, hipnotizantă și aparent sustenabilă, sustinută în secret de o infrastructură absurdă și ineficientă.
Prin transparentizarea acestui circuit, Perpetuum Solutionism critică mitul tehnologiei salvatoare și ne provoacă să trecem dincolo de iluzia că planeta ne poate susţine nevoile la infinit, către o paradigma în care definim progresul nu prin expansiune, ci prin armonia cu limitele finite ale planetei.
Inspirată de utopia energiei infinite a Pilei Karpen, Perpetuum Solutionism funcţionează ca o oglindă a capitalismului târziu. Lucrarea juxtapune promisiunea curată a unei interfețe ecologice cu absurditatea și ineficiența lanturilor de producție ascunse. Este o invitaţie de a privi dincolo de iluzia tehnologiei salvatoare şi de a redefini progresul nu prin expansiune, ci prin armonie cu granițele ecologice ale Pământului,
Floarea Soarelui Inversă este instalația inspirată de Psihologia Consonantistă a lui Ștefan Odobleja și creată de Alexandru Berceanu, regizor și cercetător de realități mixte, care abordează medii diverse precum realitatea virtuală, banda desenată, instalaţile performative şi interactive, animatia si mediile imersive.
