În iarna aceasta am ajuns pentru prima oară la Viena, la invitația prietenei mele Patricia Vincent. Am participat la vernisajul expoziției ei, o reconstituire istorică denumită Doamnele Brătianu în voiaj la Viena, mai 1896.
Am scris despre expoziție aici: https://palindrom.eu/soul-fashion-cu-patricia-vincent-la-viena/
Și despre întreg proiectul artistic al Patriciei am scris aici: https://palindrom.eu/proiect-artistic-inedit-marca-patricia-vincent/
Despre Patricia Vincent și showroomul ei puteți afla mai multe de aici: https://www.patriciavincent.com/
Cât despre Viena însăși, i-am cunoscut cea mai prietenoasă dimensiune chiar pe Argentinierstrasse, unde am și fost cazată, unde este și ICR Viena, și, mai sus.spre centru, este chiar showroomul Patriciei.
Strada e e semi-pietonală, ceea ce înseamnă că bicicletele au prioritate și eventualele mașini care trec trebuie să aibă viteză de bicicletă. Biserica, scuarurile, magzinele construiesc un mediu tihnit – Patricia mi-a povestit că aici era un sat care a fost înghițit de marea metropolă, cu tot cu biserica sa. În capătul dinspre centru domină impunătoarea Karlskirche. Paralela cu Argentinierstrasse este strada ce mărginește grădinile palatelor Belvedere. Patricia îmi mai povestea cum câteodată ajung în pragul showroomului câte o vulpe sau un iepure, rătăciți din Wienerwald.
Într-o dimineață trandafirie am ieșit chiar la ora la care copiii mergeau la școală și am dat cu ochii de o priveliște încântătoare pe care de mult timp nu o mai văzusem în România: Copii mici, evident din ciclul primar, mergeau singuri pe jos spre scoala, imbujorati și cu ghiozdanul în spate, ba câte unul mai căra și vreun instrument muzical. Unii alergau pe trotinete (simple, mecanice) sau pe picioarele lor. Niciun părinte după ei, nici să care ghiozdanul nici să țipe disciplinator, niciun telefon la vedere. Doar copii mergând la școală. Mi s-a părut cea mai frumoasă priveliște.
Dar mie cel mai uimitor fapt mi s-a părut a fi senzația aceea de clară familiaritate pe care-am avut-o de cum am coborât aici în stradă. Într-un mod bizar, deși nu știam nicio stradă și în jurul meu lumea vorbea germana, aveam impresia fizică de a fi coborât pe o stradă de acasă. Am ocolit imensul parc al colegiului Theresianum, despre care citisem atâtea și am mers direct spre showroomul Patriciei.
Am stat împreună la un pahar cu șampanie într-o seară cu burniță, în lumina caldă a showroomului construit acum peste 100 de ani. Erau încă trecători prin Viena și, în ciuda lapoviței sâcâitoare, mereu se oprea câte unul ca să se uite cu atenție în vitrină. Fără grabă, descoperind, într-un fel de tandrețe a privirii care cred că m-a amprentat și pe mine și m-a urmărit în toate călătoriiile mele per pedes în aceste trei zile de Vienă imperială.
Până una-alta, am pornit spre centru prin burnița lui ianuarie, ocazie de a descoperi romantismul orașului care se pregătea de primul bal al anului, ușurat puțin de mulțimea de turiști care îl invadaseră în timpul Sărbătorilor.
Deși am studiat, am citit foarte multe despre Viena, mai ale despre epoca ei imperială, niciodată nu mi-am imaginat direct și fizic ce înseamnă capitala imperială. Pentru că nicio reproducere, în imagini sau în cuvinte nu poate da corpului, deci psihismului profund, acea imagine a măreției imperiului care decide locul fiecăruia dintre supușii lui și impune vizitatorilor imaginea potrivită.
Am făcut cunoștință cu ea ajungând cu o oră înainte de deschiderea Muzeului Belvedere și, deși grădinile erau relativ pustii și complet înghețate, m-am decis să le parcurg în pas de plimbare, pașii mei lenți dublând pașii de dans pe care mi-i aminteam din atâtea concerte matinale de Anul Nou.
Pot să mărturisesc că am fost norocoasă pentru experiența asta, ideală în exact această formă, pentru că am avut ocazia să percep fizic influența proporțiilor, un fel de fengshui care comunică direct psihismului profund locul său. Despuiate de flori și frunze, de animație și frumusețe colorată, grădinile dezvăluiau direct vederii și simțirii aceste raporturi ale peisajului creat de om și le transmiteau direct mesajul. Raportul între vizitatorul uman și puterea palatului se dezvăluie nu minții, ci pașilor noștri, ne vorbește direct.
Este un peisaj făcut să îți arate că în raport cu măreția imperiului locul tău este neînsemnat, dar nu cu totul irelevant. Spre deosebire de alte faraonisme, este un peisaj în care puterea se revelează nu sclavului, nu barbarului, ci cetățeanului. Nu zdrobește ca un soi de Oraș Interzis, ci te măsoară și te convinge de justa ta măsură. Aveam să aflu că întregul oraș aspiră la a transmite această idee ambițioasă.
Când muzeul s-a deschis, am năvălit înăuntru: @belvederemuseum in zori, upper section a fost în continuare despre arta de a manui imperial regimurile realului, simbolicului si imaginarului. In subsidiar, despre implicatiile ontologice ale artei si despre ireductibilul frumusetii. Cu o revelatie speciala: Klimt si ai lui.
Las aici niște detalii extrem de surprinzătoare din cel mai vechi atlas de psihologie umană, creat de Franz Xavier Messerschmidt, în ultima sa fază creativă din 1771 până în 1783.
Este vorba de o colecție de capete care ilustrează diversitatea de emoții de stări prin care poate trece ființa umană. La prima vedere, sunt sculpturi realiste. Expresia feței conduce însă la grotesc și ne face să bănuim un soi de expresionism avant la lettre.
Promit ca despre Upper Belvedere și mai ales despre colecțiile sale de artă #vaurma, nu inainte de a multumi curatorilor acestui muzeu pentru arta lor desavarsita, respectul si iubirea evidente pentru ceea ce fac!
Lower Belvedere este resedinta Printului Eugen, mai putin intinsa decat Upper Belvedere, dar nu mai putin plina de comori, medievale, clasice si contemporane. La intrare faci deja cunostinta cu senzatia ametitoare a corespondentelor si transparentelor care te asteapta, parcurgand o lucrare contemporana care face ecou gradinilor palatului. Treci prin sali, din tavan te rotesc ecouri de valsuri. Apoi cobori in Oranjerie, unde am avut ocazia sa fac cunostinta cu un pictor finlandez teribil.
Nu rata grajdurile princiare, unde acum, aidoma celebrei iesle, se odihnesc cele mai uimitoare creatii ale artei religioase medievale.
Descoperind Lower Belvedere in zori am descoperit arta unui pictor finlandez. Akseli Gallen-Kallela (1865–1931) a fost cel mai faimos artist progresist al Finlandei în jurul anului 1900 și o figură majoră în arta modernă internațională. Belvedere — în colaborare cu Muzeul de Artă Ateneum, Galeria Națională Finlandeză, Helsinki — prezintă (pana pe 2 februarie!!!) prima expoziție dedicată acestui artist din Austria. La începutul secolului, Finlanda era un mare ducat care se străduia să obțină independența față de stăpânirea rusă.
Reprezentările lui Gallen-Kallela despre poporul, miturile și natura Finlandei au jucat un rol cheie în formarea unei identități naționale. Dimensiunea internațională a artei lui Gallen-Kallela este evidențiată prin punerea în lumină a contribuțiilor sale la expozițiile Secession de la Viena din 1901/02 și 1904.
Expozitia este curatoriara de Arnika Groenewald-Schmidt (Belvedere) în cooperare cu Anu Utriainen (Ateneum). Am savurat ilustratiile misterioase inspirate din epopeea Kalevala si mai ales tehnica de a se situa in natura a acestui nordic solar care este Gallen-Kallela. Geniala ideea de a compara viziunea lui despre profunzime cu adancimile insondabile deschise de Klimt (aici se deschide o lucrare plina de metafizica – desigur #vaurma!
Aflați mai multe despre Muzeul Belvedere aici: https://www.belvedere.at/en/museum
