Slow fashion is soul fashion! – iată ce am simțit la începutul acestui an, când am vizitat-o pe Patricia Vincent în elementul ei, adică la Viena.
Am voiajat în luna ianuarie la Viena ca să mă conving că este adevărat! Când prietena mea Patricia Vincent mi-a povestit despre proiectul ei de a re-crea veșmintele doamnelor Brătianu în voiaj la Viena, am fost alături de ea cu tot sufletul, am iubit fotografiile de costum pe care mi le-a trimis, am scris aici despre acest proiect care m-a entuziasmat: https://palindrom.eu/proiect-artistic-inedit-marca-patricia-vincent/
Dar nu văzusem live aceste creații vestimentare și nu le atinsesem. Au trecut de atunci niște luni bune și iată-mă pregătindu-ma să plec în voiaj la Viena, la invitația Patriciei, așa ca odinioară, în urmă cu peste 100 de ani, doamnele Brătianu la invitația familiei Kiesel-Benk.
Am alcătuit și eu niște ținute din bucăți, ca în secolul nostru grăbit, și am fugit spre Rumänisches Kulturinstitut Wien. Unde, pe 23 ianuarie pe seară s-a împlinit magia: în sala ICR Wien s-au unit secolele, spațiile și inimile. Secolul XIX care sta să se sfârșească atunci când doamnele Brătianu au sosit la Viena s-a unit cu secolul nostru prezent, lumea românească s-a unit cu cea vieneză, într-un frumos gest de omagiu făcut de Patricia deopotrivă pentru România în care s-a născut și pentru Viena care a adoptat-o.
Patricia Vincent trăiește la Viena de peste 20 de ani. Aici a studiat designul vestimentar, iar în 2014 a fost selectată drept unul dintre cei mai importanți designeri de mirese din Austria. În 2016 a primit Austrian Wedding Award la categoria „cel mai bun designer”.
Patricia Vincent este un artist multidisciplinar în domeniul designului vestimentar artistic format în Viena, Austria. A urmat cursurile colegiului Michelbeuern, Mode Wien Akademie și Ucecom București (clasa prof. Domnica Nimerinco) unde a studiat structura, proprietățile și clasificarea fibrelor textile, tehnici de cusut (manuale și mecanice), tehnologia și construcția tiparului, ilustrație, fotografie, istoria costumului și marketing.
În anul 2006 Patricia a deschis propriul atelier unde crează piese unicat ce se întrunesc în proiecte ce au propriul mesaj sau poveste, concepute de artist. Lucrările sale au fost publicate și expuse în Viena la Ambasada României, Institutul Cultural Român, Mode Wien, Săptămâna Modei, Palatul Hofburg, Palatul Niederösterreich, Anker-Expedithalle, Muzeul Albertina și alte spații artistico-culturale.
Puteți afla mai multe despre ea aici: https://www.patriciavincent.com/ și desigur de pe canalul ei you tube
Revenind la sălile ICR Viena, ne-am dat mână cu mână cei cu inima română, dar am dat mâna și cu invitați prestigioși din Viena, descoperind cu toții gestul de artă, dar și de tandrețe a amintirii înfăptuit de aceste simple veșminte.
Am văzut filmul, am aflat povestea, dar mai presus de toate am întâlnit în sfârșit veșmintele în carnea lor de dantelă și oasele lor de stofă. Emoționați și entuziasmați eram toți. Eu eram uimită de-a dreptul spunând laolaltă cu inventatorii înțelepciunii devenite filosofie: lucrul în sine este ontologic altceva decât imaginea lui!
În epoca noastră în care se consumă semne și vizual, senzorialitatea ne umanizează. La confluența între minimalismul decorului și maximalismul prezenței, costumele create de Patricia trăiau acolo viața femeilor de atunci și acum. Iar eu am trăit alături de ea bucuria de a vedea un vis împlinit și de a deschide noi căi pentru a duce mai departe povestea mâinilor care cos, care înveșmântează, care creează frumos ca un gest de recunoștință pentru întreaga creație
La un moment dat curiozitatea nu mi-a mai dat pace și am întrebat-o pe Patricia de unde știe de familia Kiesel-Benk și oare cine erau ei, deoarece făcusem cercetări amănunțite și nu dădusem de urmele vieneze ale unei astfel de familii, cu toate că Kieselii și Benk erau prezenți în Viena acelui timp, ambele familii de descendență evreiască, unii chiar cu înclinații artistice, dar de nicăieri nu rezulta ca erau prieteni cu familia Brătianu și nici că ar fi avut vreun conac în apropierea domeniului de vânătoare de la Mayerling.
Răspunsul Patriciei m-a înveselit și mi-a revelat totodată importanța pe care a dobândit-o dimensiunea umană în epoca noastră a lapidarului, a imaginii fulgurante. Avem nevoie de personalizare, de poveste, de personaje, de certitudinea vie a unei memorii nominale.
Patricia a realizat o reconstituire istorică dincolo de document, într-un soi de demers teatral în oglindă. Nu a creat numai veșminte pentru niște personaje (femeile Brătianu), ci a creat chiar o narațiune teatrală pentru ele, pornind de la aceste veșminte, într-un omagiu absolut dedicat feminității discrete, rafinate, distinse, dublate de vioiciune și pasiunea pentru frumos care pentru Patricia este un ideal care le unește pe femeile patriote din România cu doamnele distinse ale capitalei imperiale Viena. Este idealul pe care a construit și care o face apreciată atât la Viena cât și la București.
Orice astfel de gest de reconstituire personală este până la urmă o legătură sacră, are mult în comun cu o readucere la viață și cu un dialog mediumnic. Patricia mi-a mărturisit cât de emoționată a fost atunci când a ajuns la conacul familiei Brătianu și, prin camere, le-a ghicit pașii. Doamnele Brătianu au împărtășit și ele destinul crud al României de după al doilea război mondial și Patricia mi-a mărturisit că gestul ei de reconstituire este și un omagiu pentru tăria de caracter de care se spune că ele au dat dovadă în acele epoci crude.
Dragostea pentru detaliu a Patriciei nu vine din vreun perfecționism rece, ci dintr-un soi de pietate. Conform unei străvechi expresii, atunci când veșmintele sunt îngrijite, ele capătă putere, te apără și te exprimă.
Deși acum erau expuse pe manechin, deși nu aveau nimic excesiv de spectaculos sau epatant,. rochiile doamnelor Brătianu îmi vorbeau. Mai mult, am realizat cât de atemporale sunt de fapt: oricând le-aș fi îmbrăcat chiar eu. Dacă atunci când ne gândim la reconstituiri istorice ne imaginăm că ar trebui să mimăm toate detaliile ˝de epocă˝, ceea ce face Patricia este în același timp minimalism și maximalism.
Esențializează ca în minimalism, adoră liniile pure și formele bune care îmbracă orice siluetă, dar nu se supune orbește funcționalului, ci cultivă detalii fine, da, inutile funcțional, extravagante prin cantitatea de muncă și efort cerute – deci maximaliste. În același timp perfect necesare pentru a aduce costumul la viață, pentru a-l face dezirabil, pentru a face să viseze sufletul oricărei potențiale purtătoare.
Pe scurt, deși niciodată acele veșminte vaporoase nu au atins carnea femeilor Brătianu, care nu-și împachetaseră nicicând cuferele cu aceste veșminte pentru a voiaja împreună în capitala imperiului, acolo, în sala de lângă palatul Belvedere, spiritul lor ne-a animat pe toți. Eram toți la o serată imaginară în Viena eternă, pe culmea unei Belle Epoque în care diversitatea era celebrată și valorile erau omagiate.
Aceasta este Viena Patriciei, acesta este motivul pentru care ea s-a simțit atât de respectată și de ocrotită și în Viena timpului nostru, descendenta acelei capitale.
Pornind dintr-un univers fals egalitar și plin de prejudecăți adânci cum era lumea cartierului bucureștean în care am crescut amândouă. Patricia cu pielea de ciocolată și-a dorit o lume a discreției și respectului acordat valorii și muncii. A găsit-o la Viena și ca urmare îi este pe deplin recunoscătoare acestui oraș impunător, care poate că nu lasă loc de iluzii egalitariste, dar venerează discreția și înțelege să celebreze valoarea umană.
Am simțit pe deplin aceste lucruri în timp ce aflam tot mai multe despre Viena, cu alte cuvinte mă lăsam copleșită de spiritul ei. În Viena spiritul orașului are foarte mult de-a face cu proporțiile spațiilor. Acumularea de bogăție și măreție este copleșitoare, dar nu zdrobitoare, ci mai degrabă punându-te la locul tău, un loc în care ești fericit să stai, deoarece oricare alt loc îți pare greu de dus, în special emoțional.
Voiajul meu de seară prin Viena a inceput pe Argentinierstrasse 28, la sfat cu Patricia Vincent în ceea ce acum s-ar numi showroomul ei de fashion designer… însă în memoria mea afectivă a rezonat cu vechile croitorii sau atelier de mode de lux de la noi.
Am adulmecat cu nesaț parfumul mobilei, blândețea luminii… Casa și magazinul au fost construite în 1812, amenajarea de acum datează de ˝numai˝ 90 de ani, .
Showroomul este atat de atemporal si de profund inradacinat in istoria si cultura Vienei, incat ii poti spune un vehicul al timpului si te coase si pe tine, vizitatorule, in frumusetea vesmantului, care inainte de orice este functie de frumusetea sufletului si mainilor care l-au izvodit. Adica este un fapt de memorie, de suflet, de istorie, educatie si continua cautare a rafinamentului in intensiune. Cu alte cuvinte, am băut sampanie si am pus tara la cale, pe când trecătorii încă se vedeau perindându-se pe straduța vieneză semi-pietonală, unde câteodată se mai refugiază chiat câte o vulpe rătăcită din pădurea vieneză.
Se făcea seară, un fel de lapoviță îi sâcâia… și totuși se opreau tacticoși să se uite în vitrină. M-a uimit acest gest și l-am declarat tipic vienez: nu știu câți oameni de la noi s-ar opri pe ploaie sau lapoviță numai de dragul de a privi o vitrină. un gest de o gentilețe care m-a imporesionat profund șiu pe care n-o să-l uit vreodată. I-am și spus Patriciei că acesta mi se pare semnul cel mai sigur că afacerea ei este pe drumul cel bun: dacă oamenii se opresc să se uite în vitrină pe ploaie, cu siguranță ea are acolo ceva puternic de spus și oamenii aceia o știu!
Aici în Argentinierstrasse Patricia expune acum colecțiile ei pret-a-porter, pe care le poate adapta pentru fiecare clientă. Alături de ele, colecțiile ei de accesorii pe care le crează manual. Mai nou, pregătește și accesorii pentru îngrijire personală – totul cu atenție ca materialele să fie total naturale și de cea mai bună calitate.
Câteodată Patricia lucrează chiar aici – îmi arată mașina de cusut modernă obținută cu multă trudă pe când era doar o începătoare, o elevă singură în Viena, ușor intimidată de tot ce presupunea încărcătura acestui oraș, dar muncind cu atâta pasiune încât nu avea cum să nu-l impresioneze.
˝Viena crede în muncă și-n creație˝ îmi spune ea. De aceea o și alesese pentru a studia, de aceea a rămas aici. Mi-a mărturisit că își dorise să se stabilească într-o lume în care să nu fie judecată în funcție de culoare, ci numai în funcție de ceea ce este și ce face. Dincolo de romantismul Nadei Florilor, Bucureștiul îi presărase în suflet multă durere, amărăciune, dezamăgire. Deși iubește România cu pasiune, și-a dorit să trăiască într-o lume în nu mai fie întrebată obsesiv ce este cu familia ei.
Aici, în showroomul ei din Viena, construise un colț special dedicat amintirilor și portretelor de familie, ˝Ei sunt îngerii mei˝ îmi spune cu mândrie. Patricia are rădăcini în România, Ucraina și Nigeria. Le-a dus cu ea la Viena și aici a învățat să le cultive și să le pună în veșminte. Cu discreție vieneză. Nimic etnic, totul elegant, nimic pur formal, ci doar discret, pentru a-și permite să fie profund personal.
Prin ochii Patriciei Vincent, am văzut Viena într-o succesiune de detalii fine și uimitoare, adică exact că și designurile ei. Patricia mi-a arătat locurile unde a învățat și unde s-a format că artist și designer. Arhitectura, lumina, texturile, și deloc în ultimul rând aromele, gusturile și mișcările inspirate de oraș se reflectă în tot ceea ce ea creează. Dar tot ceea ce creează reflectă în aceeași măsură devoțiunea cu care se îngrijește de rădăcinile ei.
Aici, la Viena, Patricia Vincent a dezvoltat o artă vestimentară ca o grădină bogată și parfumată pe care poți să o iei cu tine în voiaj..
La Viena m-a dus într-o călătorie printre câteva repere ale devenirii ei aici – mai întâi școlile ei (si i-am admirat seninatatea cu care m-a condus prin curtea interioară a școlii de design despre care mi-a povestit că îi dăduse odinioară mari emoții).
Apoi Patricia m-a condus spre Park Hyatt Hotel pentru a-mi arăta – cât se poate de sugestiv – momentul în care a realizat cât de mult ajută sugestia arhitecturală la definirea unui veșmânt, într-un proiect special cu școala, a cărui temă era preluarea unei sugestii arhitecturale și transpunerea ei în designul vestimentar.
Am mers împreună, pe lângă grajdurile imperiale unde am adulmecat urmele lipițanilor, spre Albertina Museum, unde expusese o altă reconstituire istorică, rochia de mireasă a prințesei Maria Christina, fiica Mariei Tereza.
Dincolo de prestigiul inerent al unui asemenea proiect, pentru Patricia el a însemnat ocazia de a face o reconstituire istorică de mare rezonanță.
În anul 2019 muzeul Albertina a abordat-o pe Patricia, propunându-i să dea viața unei anume săli. Patricia le-a propus să reconstituie acolo rochia de nuntă a prințesei Maria Christina de Austria, fiica preferată a împărătesei Mariei Teresa. Împărăteasa a iubit-o atât de mult pe Maria Christina (soră cu Marie Antoinette a Franței) încât i-a dat permisiunea, cu totul excepțională, să se mărite din dragoste.
Alesul Mariei Christina a fost Albert de Saxa-Teschen și s-au căsătorit în circumstanțe din nou excepționale: numai mirii erau în alb, restul curții era în doliu după moartea împăratului.
Prințul Albert, mare iubitor și colecționar de artă, a pus bazele colecției grafice care se află acum în fostul palat al cuplului. Colecția sa a fost completată în timp – după ce se spune că prințul aproape a înnebunit de durere când o mare parte din ceea ce adunase în materie de opere de artă s-a scufundat într-un naufragiu, în timp ce cuplul fugea de ravagiile Revoluției franceze.
Misiunea Patriciei a fost să reimagineze rochia Mariei Christina – misiunea ei secretă era însă să o aducă la viață și la conștiința contemporanilor noștri pe această femeie a secolului al XVIII-lea, atât de complexă, de inteligentă, de creatoare și sensibilă la tot ce înseamnă artă.
Nu avea să facă vreo inutilă ˝fotografie de epocă˝, ci avea să dea epocii noastre exact acea impresie de eleganță desăvârșită, de echilibru între spiritul artistic, inteligență și independență pe care o lăsa în epoca ei Maria Christina. Cum? Cu linii pure, cu materiale fine de bumbac și mătase și mai ales cu ore și ore petrecute brodând. Iar rezultatul este o rochie pe care contemporanele noastre ar purta-o cu mândrie, inspirându-se din aerul sofisticat al Mariei Christina.
Tot la recomandarea Patriciei am vizitat și Muzeul Vienei, o realizare nouă care duce arta muzeala la superlativ si iti permite sa parcurgi si sa gusti o istorie de milenii in cea mai expresiva incursiune de numai o ora! Sau, dimpotriva, te lasa sa aprofundezi istorii, povesti si perspective si sa te intorci iar si iar!
Construit, alcatuit si prezentat cu iscusinta, dar mai ales cu afectiune si mandrie, muzeul iti permite sa intelegi mult de resorturile simbolice, geografice, istorice si umane care au facut si fac inca inimile sa bata aici in ritm de vals! I-am mulțumit Patriciei, cel mai convingator si mai clarvazator ghid pe care-l poate cineva avea in Viena!
Ce-am mai descoperit cu Patricia Vincent la Viena? Delicatese!!! Dacă la Paris patiseriile se numesc Viennoiseries, la Viena am descoperit o patiserie în stil franțuzesc, cu eclairs, entremets și alte delicatese ciocolatiere… create de o pereche de români, Laura and Alexandru Top! În apropiere de Votivkirche, pe Universitatstrasse, se afla TOP 02.
Pâtisserie Glacerie Vienna , cofetăria unde vedete sunt entremets – mini-prăjituri ca niște torturi sau tarte sau tiramisu, în formă și la dimensiuni de eclair, absolut delicioase și de o varietate surprinzătoare! Dacă vă întrebați, cafeaua de lângă prăjitură este cafea Origo, prăjită în Romania!
Pentru o cafea și o viennoisserie tipică spiritului etern al capitalei imperiale, Patricia m-a dus la o… galerie de artă. Dorotheum este galeria ei de artă preferata, unde se pot vedea si cumpara bijuterii si antichitati, iar deasupra poti lua cafeaua intr-o boema speciala, deasupra orașului. Nu doar viennoisseries, ci si o lume aerata, unde valsul si expresionismul se iau – si te iau – de brat!
