Știindu-mă plecată în circuitul premium prin Tunisia organizat de Hello Holidays, mă întreabă lumea de acasă: Spune, cum e deșertul?
Ei bine, deșertul este copleșitor! Și are trei chipuri aici în Tunisia: deșertul pietros de la munte, deșertul nisipos al Saharei și deșertul sărat unde Fata Morgana nu se înalță mai departe de linia orizontului, dar te găsește oriunde ai fi.
În deșertul pietros de la munte am plecat din oaza Tozeur, într-un safari organizat cu mașini de teren.
(poți afla mai multe despre oaza Tozeur într-un episod anterior: https://palindrom.eu/hello-holidays-in-tunisia-4-tozeur-capat-de-linie/ )
Existau drumuri, dar greu practicabile. Relativ pustii. În mașină, converațiile au început animate, pentru ca apoi să lase locul tăcerii. Deșertul își făcea încet dar sigur lucrarea.
Când am ajuns în vârf, cu ochii spre strania vale, chiar după ce am dat tribut ritualului fotografiilor, după uriașii trandafiri de deșert mi-au stârnit strigăte de uimire, pașii mi-au fost furați mai departe și mai departe prin pustia pietroasă.
(mai multe despre trandafirii deșertului și căutătorii de pietre poți afla aici: https://palindrom.eu/hello-holidays-in-tunisia-5-cautator-de-pietre/ )
Fără să caute nimic, mintea mi-a strigat imediat: The Force is strong here.
Mai mult sau mai puțin întâmplător, chiar ne aflam în zona în care au fost filmate scene din Star Wars. Geologic, pietre de mare în vârf de munte. Un relief mișcător, foarte expresiv.
Cu sau fără film, energia era copleșitoare aici – copleșitoare în sens de trepidantă. Nu te zdrobea, dar simțeai că numai cu greu țineai pasul cu ea. Paradoxal, nu fugind și agitându-te țineai ritmul, ci respirând din ce în ce mai adânc. Mi-am amintit razant cât de bun fusese cu mine pământul oazei Tozeur: dimineața făcusem ceva ce nici eu nu mă așteptam, am exersat taiji în văzul lumii fără absolut nicio problemă și, mai mult, fără ca nimeni și nimic să perturbe câmpul. Stabilitate maximă. Forța.
Este nevoie de ceva maiestrie pentru a o stăpâni, gândeam acum, când în jurul meu era numai piatră. Curios, prezențe dinamice, lăsând impresia aproape delirantă că-=și schimbă configurația pe nesimțite, când nu te aștepți., Deși suntem în mijlocul mineralului, forța e mai vie ca niciodată.
Mai ales unde se vădește legătura cu marea interioară, deșertul te cucerește încet, te invadează subtil. Nu poți să nu fii atent în deșert, pentru că te fură. Îți invadează mintea – scriu acestea după ce am fost în deșertul muntos și pietros, și încă nu am pătruns în deșertul nisipos, care urmează.
Mintea capătă un șah mat după ce cotești prin arșita pietroasă într-un defileu de unde apa țâșnește cu furie – este Tamerza, cascada din deșert. Peisajul defileului și energia locului mi-au amintit foarte bine de Sihla de la noi. Ba chiar și configurația stâncilor, care lasă impresia că au fost alese pentru a fi cât mai paralelipipedice cu putință, apoi prăvălite și apoi așezate aici de o mână (inteligentă!) de uriaș.
Contrastul între galbenul calcaros al stâncilor și eșarfele colorate care erau oferite turiștilor mi-a amintit puternic de Tibet.
Și apoi, tot în mijlocul pustiului, cele câteva mașini de teren ale micului nostru safari opresc în satul-oază Chebika, unul dintre cele trei sate inundate în 1969 și reconstruite de guvern.
Chebika este cel mai sudic dintre cele trei sate din apropierea granitei cu Algeria (celelalte două sunt Midès și Tamerza).
Abandonat după inundaţile puternice din 1969, vechiul sat Chebika este acum in ruine; satenii profita de pe urma turismului, dar iși cultivă, inca, gradinile Se pot vedea izvoarele si cascada care alimentează oaza.
Oazele sunt alimentate de izvoare proprii, dar nu este neapărat apă de băut. Pare o apă foarte moale, alcalină. Dacă te urci pe stâncile care înconjoară izvoarele poți zări priveliștea frumoasă a lacului sărat Chott el Gharsa.
Chebika se află la poalele munților Djebel el Negueb și, datorită expunerii sale la soare, este cunoscut sub numele de Palatul Soarelui. În linie dreaptă, se află la aproximativ 8 km de granița cu Algeria.
În antichitate aici, a fost un avanpost roman cunoscut sub numele de Ad Speculum și mai târziu un refugiu montan al poporului berber. Ad Speculum a fost civitas în Provincia Romană Africa între anii 30 î.Hr. și 640 d.Hr.
Satul modern Chebika mai are câteva sute de locuitori. A fost construit lângă orașul vechi, care a fost abandonat în 1969 după inundații catastrofale în care au murit peste 400 de oameni.
Multe scene din filmul Pacientul englez au fost filmate în peisajul oazei Chebika.
Dincolo de oaza Chebika se întindea lacul sărat. Acum era secat iar prin mijlocul lui trecea șoseaua.
Chott el Jerid este cel mai sud-vestic dintr-o serie de lacuri sărate din Gabès. Acest întins lac sărat acoperă aproape 5.000 km². În timpul verii (așa cum am sosit noi), lacul este lipsit de viată. Apa se evaporă, lăsând în urmă o crustă de cristale de sare care scânteiază în lumina soarelui; în fața ochilor vei vedea o intindere de un alb strălucitor, presărat cu petice de verde, portocaliu și roz, datorate diverşilor constituenți chimici ai sării.
În timpul iernii, apa se adună pe ambele laturi ale digului rutier construit peste Chott, și viaţa revine în această mare interioară. Lacul e mărginit de mici orașe-oază, a căror economie depinde în totalitate de cultivarea curmalilor.
Candva, călătoriile peste Chott erau riscante; există o istorie despre caravană enormă care a rătăcit drumul si a disparut. Se recomanda si acum călătorilor, indiferent de mijlocul de transport, sa se abată de Ia drumurile bătătorite.
Nu știam aceste lucruri când autocarul nostru a oprit în mijloc de Chott el Jerid. Acolo mi-am azvârlit sandalele și acolo a fost pentru mine locul în care m-am întâlnit cu mirajul. Apa de la linia orizontului, pe care o urmărisem kilometri buni pe parbrizul autocarului, m-a nelinistit, dar nu prea tare – deoarece de multe ori percepția liniei orizontului a jucat feste ochilor mei miopi, chiar și în alte ținuturi.
Nu am înțeles cu adevărat ce înseamnă mirajul până ce nu am pășit cu tălpile goale pe solul cu sare și nisip amestecate. Cu tălpile în starea nisipoasă și ochii proptiți de linia orizontului, trupul s-a înfiorat de certitudinea infinitului. Mai mult, de chemarea lui. Ca și cum îmi era fizic evident că lumea nu are margini nici pe orizontală și nici pe verticală și cu toate acestea ea te cheamă ca să o străbați. Linia orizontului îmi era prieten, aliat și seducător, vântul mă răcorea. Aș fi putut merge așa pentru totdeauna.
Am cules un grăunte de sare și l-am gustat. Uimitor, m-a răcorit.
De aceea în deșertul de sare nu merge nimeni, mi-am zis. Mai sus pe șosea, la o răspântie, un tânăr soldat aștepta o ocazie. În plin soare. Nu l-am putut ajuta, mergeam în direcția opusă, spre Douz, poarta dunelor de nisip.
Hotelul din Sahara – Sahara Douz – o dioramă a deșertului
Extrem de suprinzător, de plin de contraste, acest hotel și atmosfera din jurul lui mi-au rămas în suflet ca o enigmă.
Douz este ultima stație înaintea deșertului. Chiar dincolo de zidul hotelului se cască deșertul. Poți călări o cămilă zile întregi fără să dai de vreun om sau poți întâlni nomazii berberi care vin dintre Libia. Sigur este că o să ai nevoie de o călăuză.
Am oprit în prealabil în orașul Douz, ca să luăm apă și curmale. O lume uimitoare ca însuși deșertul.
Apoi am ajuns la hotel Sahara iar primul lucru pe care l-am văzut a fost… piscina! Apa este trasă prin țevi. Se mândres cu piscina, dar economia de apă e la ordinea zilei.
Camera e funcțională și plăcută în austeritatea ei, obloanele de lemn au luat locul perdelelor somptuoase din zilele precedente. Ce contrast cu imensul bungalow din oaza Tozeur, respirând intens o atmosferă de răsfăț colonial!
Incredibil, în jurul piscinei, flancată de două corturi berbere autentice, difuzoarele răspândesc muzică de discotecă. Decibeli ca la Mamaia. Contrastul cu întreg peisajul mă amuză, are ceva extrem de tonic.
La masă, bufetul este axat pe preparate tradiționale – mereu există cuscusul, mereu delicios. Apa de la baia din cameră însă nu pare să curg: îl chem pe tânărul tehnician de pe hol. Look, water, spune el vesel, după ce forțează niște butoane și robinete, așa cum eu nu aș fi avut curaj. Apa împroașcă într-adevăr totul vesel în jur. Râdem amândoi.
Mă amuză nespus contrastul între austeritate și rafinamentul alegerii culorilor și decorului – nicio nuanță nu este aici nici în plus și nici în minus. Arta deșertului – camuflajul. Și nu va fi deloc primul contrast de savurat în această țară surprinzătoare.
Dimineața următoare a început cu taiji în Douz – o energie extrem de molcomă și stabilă. O înrădăcinare perfectă și încetinire naturală. Multă forță, fără să fie cu nimic explozivă. Liniște și independență.
Nu pot să spun de când nu am mai putut exersa taiji în public fără nicio interferență disruptivă de la prezența umană.
Cu deșertul te hrănești și el te schimbă pe nesimțite. Pe nesimțite mie mi-a redat liniștea.
#vaurma
Află mai multe despre Hello Holidays aici: https://www.helloholidays.ro/
