Priveam pe șoseaua tunisiană succesiunea de scutere, cotigi și din când în când mașini de teren prăfuite. Pe margini, vegetația care devenea din ce în ce mai pipernicită.
După satul asta se schimbă peisajul, ne-a avertizat Lamjed, ghidul tunisian care a însoțit grupul nostru, al circuitului premium organizat de Hello Holidays.
În Tunisia circuit premium înseamnă un tur dedicat celor care se bucură să descopere – iar datoria unui operator turistic care creează un premium tour este să se asigure că oaspeții vor explora în siguranță și confort.
Pentru asta este de bază să lucreze cu o agenție locală care creează toate conexiunile corecte pentru ca turul să se desfășoare întocmai și fără incidente. Pentru un transport prompt și în siguranță.
În starea de urgență care există în Tunisia, existența și traseele grupurilor de turiști străini sunt monitorizate și călătoria lor este protejată.
Nimic nu este mai important. Este bine să vă documentați și să respectați câteva cutume, pentru a putea avea liniștea de a respira din plin farmecul locului. Nu este un loc unde să acumulezi informații, ci faci călătoria tocmai pentru ca aceste informații să prindă viață.
Citiți mai multe despre Hello Holidays aici: https://www.helloholidays.ro/
Cu adevărat, petele de nisip dintre măslini au luat locul măslinilor pitici. Deșertul era în fața noastră.
Deșertul și o linie ferată, una singură, one way. Mai întâi, se mai vedeau din în ce mai puține smocuri de iarbă, niște tufe cu flori roz (am aflat că este tamariscul – la noi în România crește sub formă de arbust!- aici am aflat de la ghidul nostru că este practic cultivat pentru a ține deșertul pe loc, ca să nu înainteze spre plantații și localități).
Urmează un nomansland în care-ți vine să cercetezi fiecare accident de peisaj din câmpul tău vizual, orice variație în mijlocul pământului rămas descoperit. De cele mai multe dintre ierburile rătăcite s-au agățat pungi și alte deșeuri din plastic, bătute de vânturi și aduse acolo cine știe de unde, din localitățile din preajmă.
Cât de opus este omul deșertului? Pe drum treceau, traversau șoseaua, o turmă de cămile sălbatice, costelive. Șoferii au obligația de a încetini până la oprire – nu pentru noi, turiștii, ca să le fotografiem (ceea ce am făcut totuși cu toții cu mare bucurie), ci pentru a le proteja.
Cămilele sunt foarte valoroase. Aflăm că unele turme aparțin berberilor care în această perioadă încep transhumanța: vin dinspre Algeria și Libia cu turme – de cămile, de capre, de oi – pe care le pasc între tufele sărace din aceste locuri. De o parte și de alta a șoselei vezi din loc în loc întreruperi ale peisajului care ar putea fi taberele lor.
După ce au trecut cămilele, nisipul a început să se organizeze în undele sale specifice. Mirosul deșertului intra acum prin instalația de ventilație a autocarului.
Cu timpul și ierburile și pungile devine din ce în ce mai rare. Calea ferată a dispărut, cauți și găsești o urmă de mașină și de relief în profilul solului, ca un chip ridat fără măsură.
Cu timpul și pustiul se divide și se amplifică din ce în ce mai mult cu sine însuși, devine fin și infinit.
Parcurgem practic drumul înapoi de la mozaic la piatră și apoi la nisipul din care toate s-au născut. Toate cele sociale. Siliciul. Zero și unul. Era firesc ca arabii să fie inventat numărul zero, căci vin din deșert.
Întâlnim plantații de palmieri alimentate cu apă din izvoare subterane – sunt practic un soi de oaze artificiale. Plantațiile au fost realizate în 1977 de guvern pentru a valorifica pe deplin acest arbore tutelar și sacru al deșetului: curmalele, fructele palmierului, sunt hrană și apă pentru locuitori (un mic dejun tipic regiunii constă din trei curmale și o cafea).
Palmierul devine adult la 7 ani și trăiește 120 de ani. Nu crește mai mare de 20 m. Din frunzele și fibrele de palmier se împletesc pălării, coșuri, scaune, iar umbra sa ține deșertul în loc. Din palmierul-femelă se face un suc, care se fermentează și se obține un fel de alcool. Sâmburii de curmale sunt hrană pentru cămile sau se pot măcina obținându-se un înlocuitor de cafea cât se poate de ofertant.
Apa subterană e însă fierbinte și de aceea trebuie mai întâi răcită pentru a putea fi folosită la udat. Apele pompate se trec printr-un soi de labirinturi de răcire din piatră, pe care le zărim din loc în loc pe șosea.
Pe șosea trec sporadic mașini, dar mai mulți motociciști – sunt turiști care vin în general din Europa de sud, trec cu feribotul și campează aici.
Tocmai ce mă gândeam câtă opoziție este între deșert și viață, când autocarul nostru a oprit la Medina din Tozeur.
Zona de pe lângă Tozeur a fost locuită cam din anul 8000 i.H, fiind așezată în jurul unei oaze, pe malul nordic al marelui lac sărat Chott el Jerid.
Orașul a prosperat ca punct comercial, aflându-se pe drumul marilor caravane care traversau Sahara. Astăzi, staţiunea Tozeur este una dintre cele mai reusite realizări ale industriei turistice tunisiene, care incearcă să acopere și zona deşertică. Până nu foarte demult, Tozeur era folosit ca loc de popas pentru o noapte de către cei care participau la safariuri in desert, venind in stațiunile de pe coasta estică.
Am dat turul străzilor, de cel mai înalt pitoresc. Casele aici sunt decorate cu motive geometrice care se regăsesc și pe covoarele și șalurile locale. Cărămizile gălbui sunt făcute manual, dintr-un amestec de nisip și lut local, înmuiat în apă, depus într-o matriță din lemn. Cărămizile se lasă se se usuce la soare înainte de a fi arse în cuptor 3 zile.
Cărămizile astfel tratate oferă o excelentă izolație împotriva temperaturilor extreme ale deșertului, cumplit de ridicate vara și scăzute până la îngheț în nopțile de iarnă. Tozeur este singurul oraș din Tunisia cu această arhitectură.
Începusem să mă întreb ce e în neregulă, am întâlnit aici nu numai acea latură seducătoare și atrăgătoare a fiecărei Medine din Tunisia, ci și colțuri demne de scene de film enigmatic de aventuri, cu copiii și femei care aveau ceva extrem de dezaprobator.
Mi-a zâmbit un tuareg, un tânăr care nu călărea nici cal, nici cămilă, ci un scuter care se strecura abil pe străduțele înguste – nota bene, îngustimea lor nu speria nici pe șoferii de automobile, care la rândul lor se inserau miraculos pe ulițe.
Presimțeam apropierea aventurii deșertului. După o zi copleșitoare, m-am bucurat să mă pot odihni în caravanserai – și de data asta nu e nicio metaforă, hotelul Ras El Ain din oaza Tozeur avea alura paradisiacă a caravanseraiurilor din povești. Centrat în jurul piscinei, hotelul este format din mai multe bungalowuri imense. Un parfum discret colonial și o grădină edenică, de al cărei parfum nu mă puteam sătura.
După cină, am rămas pe terasa imensă a camerei mele să privesc cerul infinit al caravanseraiului din Tozeur, la fel de infinit ca și nisipul deșertului.
Pustia este atât de plină de învățăminte pentru toți oamenii care au o deschidere către sacru, tocmai pentru că îți arată infinitul acestei lumi, de fapt acel punct de confluență între infinit și lumea cognoscibilă.
Cerul de deasupra mea acum este cerul răpirii din serai, visul spre infinit al oricărei fete. În egală măsură este cerul care îl răpește pe mistic și de acolo un nou univers spiritual se deschide.
Sub cerul deschis, în zgomotele nelămurite ale deșertului, în mirosul incredibil de animal și de flori luxuriante hrănite de o apă imprevizibilă ca voia lui Dumnezeu, îți devine limpede norocul tău de a fi. Una cu mine este recunoștința pentru creațiune. Sunt pur și simplu norocoasă că pot vedea cum se desfășoară în fața mea, pe cerul de deasupra oazei, linia căii laptelui.
Se spune că privind cerul ne privim strămoșii și descendenții, viețile trecute și viețile anterioare. Cerul acesta de Sahel îmi vorbește despre mama, Didona mea iubită. Acest cer este pentru mine dovada vie că lumea nu are sfârșit în nicio direcție. Asta mă face să mă simt foarte liniștită. Și protejată de propriile griji. You do not have to worry anymore. Multumesc, mama.
Cu siguranță că arabii au inventat și numărul infinit. dar nu l-au putut rosti și formula, așa cum nu au voie să reprezinte chipuri ca să nu comită sacrilegiu. ˝Îl iubesc pe profet, dar îi venerez trei fire de barbă˝ Arabii însă pot da chip și nume infinitului.
#vaurma
Citește aici mai multe despre etapa anterioară a călătoriei noastre: https://palindrom.eu/hello-holidays-in-tunisia-3-kairouan/
