De când a început concertul Blue Chilli, pur și simplu m-am delectat cu sunetul pur, impecabil, extrem de frumos, de strălucitor al Big Bandului dirijat cu ritm și aplomb, cu grație și de Simona Strungaru și avându-l drept solist pe renumitul saxofonist TONY LAKATOS.
Practic am urmarit concertul ca pe un soi de film, cu scene de thriller polițist cu gangsteri, cu scene duioase și lirice, dar și cu scene cu discurs pasional, ca un protest – iar metafora asta cinematografică am învățat-o chiar de la Simona Strungaru (vezi interviul cu ea chiar aici pe Palindrom: https://palindrom.eu/cu-simona-strungaru-despre-romanian-radio-big-band-si-adevarul-interior-in-muzica/). Uite-așa, pur și simplu furată de film, am uitat aproape complet să fac fotografiile și înregistrările care ar trebui să condimenteze o cronica exact comme il faut.
Daar – cuvântul-cheie în toată povestea asta, să spunem chiar cinematografică, este chiar „condiment“! Asta pentru că deodată m-am pomenit înțelegând de ce condimentul asta, blue chilli, rezumă atât de perfect natura însăși a jazzului.
Așadar, blue chilii chiar există, este un soi special de ardei care este iute numai când e recoltat tânăr, apoi, la maturitate se îndulcește. Față de majoritatea soiurilor de ardei cunoscute, acesta cu adevărat albastru sau violet. Așadar, blue chilli este ceva care pare cool după culoare, dar este hot la gust. Este cu fior rece (chill) dar este picant, înflăcărat, sexy. Și iată că am definit cu ocazia asta nu numai un soi de ardei exotic, ci senzația pe care ne-o lasă însuși jazzul care ne pasionează pe toți!
Tot concertul cu Tony Lakatos și Romanian Radio Big Band a fost demonstrația perfectă pentru acest adevărat potpuriu de chills and thrills, de cool și hot, de fior de tristețe, de albastru de nostalgie, de violet profund de aducere aminte, combinate cu ritmuri hot, obsedante și câteodată de-a dreptul surprinzătoare. Tânguirea saxofonul ca o voce umană, combinat cu nebunia strigătelor trompetei.
Pentru a susține această demonstrație, lui Tony Lakatos i s-au alăturat pe rând, ca soliști, membrii Romanian Radio Big Band, prim-trompetistul Sebastian Burneci în primul rând, dar și, pe rând, saxofoniștii Eugen Mamot și Cătălin Milea.
TONY LAKATOS s-a născut într-o familie de muzicieni din Budapesta. Absolvent al secției de jazz a Conservatorului B. Bartók din orașul natal, s-a stabilit în Germania din 1981 și a devenit unul dintre cei mai respectați saxofoniști din țara sa de adopție, dar și din întreaga lume. Muzician de top al scenei internaționale, a făcut parte din Big Band-ul Radio Frankfurt – alături de care a cântat timp de 30 de ani – și a colaborat cu mari nume ale jazz-ului, precum Anthony Jackson, Randy Brecker, Alex Sipiagin sau Jim McNeely. A fost aplaudat în turnee în toate țările din Europa, în S.U.A., Japonia, Coreea, India, Singapore, Indonezia, Africa de Sud etc. A fost invitat la importante festivaluri, ca North Sea Jazz Festival – Olanda, Pori Jazz Festival – Finlanda, Berlin Jazz Festival – Germania, Athens Jazz Festival – Grecia, Jazz Fest Prague – Cehia ș.a.
„BLUE CHILLI” este și numele recentului disc al lui Tony Lakatos, care cuprinde compoziții ale saxofonistului, în aranjamente semnate de unul dintre cei mai de seamă aranjori pentru Big Band: Jim McNeely.
Piesele de pe albumul înregistrat în formulă de cvintet (alături de alți 4 mari muzicieni : Alex Sipiagin – trompetă, Danny Grissett – pian, Hans Glawischnik – chitară bas și Gregory Hutchinson – tobe) au fost compuse în perioada pandemiei, în care nevoia muzicienilor de a se exprima pe scenă a fost redirecționată către creație, pentru a ajunge la publicul lor prin intermediul albumelor concepute. Printre piesele le-am ascultat au fost: „Blue Chilli“, „Zoot Suits”, „Mingus Diggs”.
La bis, muzicienii au cântat din nou Zoot Suits, piesa care a rezumat spiritul întregului concert, dar și ne-a făcut pe toți să percepem prospețimea și spiritul viu, alert și prezent social în care s-a născut și s-a dezvoltat jazzul – iar un astfel de spirit face ca jazzul să renască mereu; crescând din acest spirit fiecare piesă și fiecare acord de jazz își găsesc autenticitatea. 
Când ne-a cântat Zoot Suites, Tony Lakatos ne-a pomenit de costumele de gangster din filmele cu Al Capone și a fost nostim pentru fiecare dintre cei prezenți să se imagineze în costum de gangster, cu saxofonul ascuns sub sacou așa cum gangsterii din filme își ascund armele… Piesa este un subtil omagiu adus timpurilor în care jazzul era în cea mai mare (sau în cea mai bună) parte a sa underground: zootsuites au fost purtate inițial de muzicienii de culoare, apoi au fost preluate de chicanos (mexicani din sudul Statelor Unite) devenind un semn distinctiv al protestului împotriva excluziunii și inegalităților rasiale în timpul a ceea ce s-a numit „zoot suites riot“. Mult timp zootsuites au fost sinonime cu jazzul, iar azi sunt sinonime cu spiritul său cel mai viu.
