Caravana de sănătate a Crucii Roșii Române aduce medicina acolo unde nu ajunge nimeni

Alte articole

Caravana de sănătate a Crucii Roșii Române aduce medicina acolo unde nu ajunge nimeni

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn

Caravana de sănătate a Crucii Roșii Romane a poposit în fața hotelului Athenee Palace pe 27 octombrie – dimineața devreme! 

Caravana vine de departe – între 2023 și 2025 a ajuns acolo unde nu ajunge nimeni, în comunităţile uitate. 

Prin intermediul celor cinci unităţi medicale mobile complet echipate, cu medici și voluntari, Caravana a oferit consultații gratuite, educație medicală și sprijin preventiv în comunităţi vulnerabile, urbane și rurale. 

Pentru mii de oameni, întâlnirea cu medicii Caravanei a însemnat prima șansă la un diagnostic, la tratament și, uneori, la viață. 

Programul s-a extins repede prin introducerea unei unități medicale mobile dedicate exclusiv stomatologiei pediatrice, în parteneriat cu Asociația Merci Charity Boutique. Această inițiativă răspunde unei nevoi urgente din mediul rural, unde accesul copiilor la servicii stomatologice este aproape inexistent. 

Conform acestei asociaţii, în prezent, doar 13% dintre cabinetele stomatologice din România funcționează în mediul rural, deși aproape jumătate din populaţia ţării locuiește în sate. 

Obiectivul principal  al Caravanei este prevenţia, nu doar intervenția, iar fiecare oprire a caravanei spune o poveste despre speranță, grijă și solidaritate. 

Cum arată tabloul? Iată numai câteva exemple: copii cu rahitism, comunități întregi în care toți copiii sunt obezi, copiii cu boli gingivale parodontale. 

Până acum Caravana s-a desfășurat exclusiv din surse de finanțare private. 

În perioada noiembrie 2025- decembrie 2026, Caravana de Sănătate va continua traseul în 27 de noi comunități din 16 județe, extinzându-se, pentru prima dată, și în două regiuni din Republica Moldova. 

„Atấta timp cât vor exista locuri unde un copil nu a fost niciodată consultat de un medic și oameni care îşi amână durerea din lipsă de resurse, existența acestei Caravane rămâne nu doar importantă, ci esenţială”, a declarat Camelia Șucu, Președintele Crucii Roșii Române – care, nota bene, nu este o organizatie a statului roman, ci o organizatie autonoma. 

Am scris despre aceasta aici: https://palindrom.eu/crucea-rosie-se-supune-numai-umanitatii/

Din filmul Caravanei prezentat la conferința de presa, Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete, a reținut ceea ce au remarcat majoritatea beneficiarilor despre medicii veniți la ei cu Caravana: „Mi-a vorbit foarte frumos!” Ministrul a interpretat acest semnal ca un reper pentru toți medicii – umanitatea abordării este necesară în actul medical! 

Ministrul a mai anunțat că legea permite acum un sistem de parteneriate prin care astfel de servicii de tip Caravana se vor putea realiza prin contract cu un spital public sau privat – și ulterior vor fi decontate de Casa de asigurări, la tarifele actuale pentru serviciile de ambulator. 

În ceea ce privește informarea și comunicarea medicală pentru prevenție și vaccinare, ministrul anunță că ea trebuie lăsată în seama medicilor și specialiștilor în sănătate, deoarece problemele – și mai ales reducerea dramatică a ratei de vaccinare (referitor la toate afecțiunile) – au apărut ca o consecință a melanjului nefiresc de recomandare politică și recomandare medicală în timpul pandemiei.

Despre Caravană

În perioada iunie 2023- mai 2025, Caravana de Sănătate a oferit servici medicale gratuite  pentru peste 12.500 de persoane, dintre care aproape 10.000 de cetățeni români din  comunităţi defavorizate și 2.549 de cetățeni ucraineni refugiaţi în România. Cele mai frecvente afecțiuni identificate în cadrul consultațiilor au fost cele cardiovasculare,  metabolice și endocrine.

În total, au fost înregistrate 1.537 de cazuri de boli  cardiovasculare, 1.371 de afecţiuni metabolice și endocrine, 918 probleme respiratorii  și ORL, 586 tulburări gastro-intestinale și 578 patologii neurologice sau musculo-scheletice. De asemenea, au fost depistate 29 de cazuri oncologice si peste 600 de alte  afecțiuni, unele dintre ele grave, care au necesitat intervenții medicale urgențe sau  consiliere de specialitate.  

Prin introducerea unităţii mobile stomatologice, Crucea Roșie Română oferă copiilor din  mediul rural şansa la prevenţie, educație orală și tratamente esenţiale. Este un pas concret  spre reducerea discrepanțelor și crearea unui cadru medical echitabil pentru viitoarele  generații.

,În timpul fiecărei caravane, echipa noastră identifică probleme medicale care ar fi rămas  altfel nediagnosticate, de la hipertensiune netratată și diabet nediagnosticat, până la  afecţiuni stomatologice severe la copii. Intervenim imediat cu recomandări, trimitere către  specialiști sau tratamente preventive, oferind comunităţilor nu doar consultații, ci soluții  concrete pentru sănătatea lor zilnică”, a subliniat Raluca Buzea, Managerul pe Programe  de Sănătate, Crucea Roșie Română. 

,,Prin fiecare oprire, Caravana de Sănătate a Crucii Roșii Române demonstrează că  prevenţia poate salva vieţi și că solidaritatea poate transforma comunităţi. Este un program  de impact real, născut din nevoia de a aduce medicina mai aproape de oameni”, a declarat  Adrian Halpert, Directorul General al Crucii Roșii Române.  

Prin extinderea programului, Crucea Roșie Română îşi reafirmă misiunea de a contribui la  îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, oferind servicii medicale gratuite, educaţie  pentru sănătate și sprijin preventiv, în parteneriat cu autorităţile publice și mediul privat.  

Despre Crucea Roșie Română  

De peste 149 de ani, Crucea Roșie Română este alături de oameni în situaţii de urgenţă și  vulnerabilitate, oferind sprijin umanitar, educaţie pentru sănătate, intervenţie rapidá in caz  de dezastre și programe de prevenţie și rezilienţă comunitară  Crucea Roșie Română face parte din Mișcarea Internațională a Cruci Roșii si Semilunii  Roșii, cea mai mare rețea umanitară globală, prezentă în 192 de țări, al cărei organ de  conducere este Federaţia Internaţională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC), cu sediul la Geneva. Aceasta mobilizează anual milioane de voluntari și resurse  pentru a răspunde la dezastre, crize umanitare și probleme sociale majore.  

Fondată în 1876, Crucea Roșie Română a fost susținută de personalități marcante ale  istoriei naționale, printre care Regina Maria, supranumită „Regina-soldat”, pentru  implicarea sa activă în îngrijirea răniților în timpul Primului Război Mondial. Crucea Roșie  Română este singura organizaţie umanitară din ţară care funcționează pe baza unei legi  proprii- Legea nr. 139/1995, ce îi conferă un statut special și responsabilități clar definite în  sprijinul societăţii.  

Aflați mai multe despre Crucea Roșie din România aici: https://crucearosie.ro/

Fundamentare privind necesitatea utilizării cabinetelor stomatologice mobile  în mediul rural pentru copii  

Introducere  Sănătatea orală este parte integrantă a sănătății generale, iar Organizația Mondialã a Sănätați (OMS)  subliniază faptul că bolile cavității bucale au un impact semnificativ asupra calității vieții și pot influența  evoluția unor afecţiuni grave precum bolile cardiovasculare, diabetul, accidentele vasculare cerebrale și complicațiile sarcinii în România, sănătatea orală se află într-o situație critică, iar copii din mediul rural  reprezintă una dintre cele mai vulnerabile categorii, în lipsa unui sistem funcțional de prevenţie și tratament. 

În acest context, cabinetele stomatologice mobile reprezintã o soluție inovatoare și adaptată nevoilor reale,  cu potențial de a reduce inegalitățile majore dintre mediul urban și rural.  

Situația actuală a sănătăţii orale la copii  

Datele statistice arată o situaţie alarmantă: 

75% dintre copiii cu vârsta 6-11 ani au carii pe dinții temporari, iar 39% prezintă carii pe dinţii definitivi.   

Bolile gingivale apar încă de la 5-7 ani și se agravează în adolescenţă.  

La 12 ani, vârsta la care copilul ar trebui să aibă deprinderi solide de igienă orală, 92% dintre elevi  prezintă placă bacteriană, iar 22% prezintă simptome parodontale (tartru, pungi parodontale,  mobilitate dentară).  

Conform unei analize recent, sănătatea orală a copiilor din România se află într-o situație critică încă din primii ani de școală. Datele arată că 7 din 10 copii de 6 ani nu au dentiția integră, iar jumătate  dintre aceștia au nevoie de tratamente preventive sau curative stomatologice  

Mai mult, peste jumătate dintre copiii între 6 și 8 ani au deja carii la dinții de lapte, iar între 12 si  19 ani, mai mult de jumătate prezintă carii la dinții permanenți. Studiul arată și o problemă  comportamentală: unul din doi elevi nu se spală pe dinţi de două ori pe zi, conform normelor  recomandate de igienă orală  

Impactul acestor afecțiuni nu se limitează Ia cavitatea oralā. Cercetările demonstrează că cariile netratate  pot provoca dureri cronice, tulburări de alimentație, insomnie și probleme de creștere, afectând performanța  școlarā și dezvoltarea psihosocială. În plus, infectiile orale pot influenţa apariția unor boli grave, precum  endocardita, accidentul vascular cerebral sau complicații în sarcină, aspecte documentate de literatura  medicală internaţională.

Disparităţi de acces între urban și rural  

Discrepanțele dintre mediul urban și rural în ceea ce privește accesul la servicii stomatologice sunt majore:  Doar 13% din cabinetele stomatologice din România funcţionează în mediul rural, deși aproape 50%  din populație locuiește în sate.  

Cabinetele stomatologice școlare sunt exclusiv urbane, niciunul nu se află la sat.  

În sate, acolo unde există cabinete stomatologice, medici refuză adesea sá facá naveta, iar primăriile  nu găsesc medici interesați să investească în infrastructură, costurile fiind greu de amortizat. 

În mediul rural, unui medic dentist fi revin de 6,1 ori mai mulți pacienţi decât în mediul urban  

Factori socio-economici și vulnerabilitate  

Problemele sunt accentuate de sărăcie și de lipsa educaţiei sanitare:  

• Un copil din doi trăiește sub pragul sărăciei în România, iar 74% dintre copii săraci locuiesc la sat.  

• Familile din mediul rural nu își permit deplasarea în orașe pentru tratamente stomatologice, iar  servicile private sunt inaccesibile pentru majoritatea acestora  

• Bugetul alocat anual pentru asistenţa stomatologică reprezintă doar 0,37%3 din fondurile pentru sănătate, ceea ce menţine sistemul subfinanţat.  

Rolul și necesitatea cabinetelor stomatologice mobile  

Cabinetele stomatologice mobile au fost implementate deja cu succes de ONG-uri precum Asociaţia Merci Charity Boutique, care a creat primul astfel de cabinet în România în 2014 și legislația pentru autorizarea cabinetelor medicale mobile. 

Organizația I-a utilizat pentru intervenții profilactice și tratamente în comunităţi  rurale. Aceste unități pot aduce servicii stomatologice direct în școli și comunităţi izolate, reducând barierele  geografice și economice.  

Beneficiile sunt multiple:  

Acces echitabil la servicii – copii din sate primesc îngrijiri pe care altfel nu le-ar putea accesa.  Prevenţie și educaţie – cabinetele mobile pot organiza sesiuni de igienizare, fluorizări, sigilări dentare  a  si instruire pentru periaj corect, reducând prevalenţa carilor,  

Reducerea costurilor pe termen lung – prevenția este mai ieftină decât tratamentul. OMS estimează  că bolile cavității orale se află printre cele mai costisitoare afecțiuni de tratat.  

Impact asupra sănătății generale – prevenirea și tratarea carilor și bolilor parodontale reduce riscul de boli cardiovasculare, neurologice, renale și complicații în sarcină.  

Alinierea la bune practici europene – în statele vestice, prevenţia prin programe școlare și comunitare  a dus la o scădere semnificativă a prevalenţei cariilor la copii.  

Concluzie  

Inegalitățile în sănătatea orală dintre urban și rural, prevalența extrem de ridicată a carilor la copi, impactul  asupra sănătății generale și costurile ridicate ale tratamentelor constituie argumente solide pentru  dezvoltarea unei rețele de cabinete stomatologice mobile în România. Acestea nu sunt doar o soluție  punctuală, ci o investiție strategică în viitorul sănătos al copiilor, reducând pe termen lung povara economică  si socială asupra sistemului de sănătate.

În condițiile în care aproape 1,5 milioane de copii trăiesc în sărăcie, majoritatea la sat, și unde peste 90% dintre elevii de 12 ani prezintă probleme de sănătate orală, cabinetele  stomatologice mobile devin nu doar o opțiune, ci o necesitate urgentă. Implementarea lor ar asigura accesul  la servicii medicale de bază pentru copiii din zonele rurale, ar promova educaţia pentru sănătate şi ar contribui la reducerea inegalităților sociale și de sănătate.

Despre asociaţia Merci Charity Boutique  

Fondată in 2012, asociația sprijină cauze umanitare prin proiecte de sănătate mobilă. A lansat primul cabinet  stomatologic mobil din România și a contribuit la cadrul legislativ care permite funcționarea unităților  medicale mobile la nivel naţional. În ultimii 10 ani, 12.000 de copii din mediul rural au beneficiat de îngrijire dentarā gratuită, iar 18.000 de kituri de igienă orală au fost distribuite. Asociaţia este recunoscută internațional, fiind premiată cu ,Anthony Vavasis Award for Innovation in Medicine” (SUA) si nominalizatä la  International Women of Courage Award”. 

www.zanamerciluta.ro