Corespondențe ar fi numele generic pe care l-aș da actualei ediții Art Safari, dacă ar fi să mă iau după experiența complexă a vizitării expozițiilor!
Corespondențe cum sunt Corespunderile lui Baudelaire, desigur avem aici și mult impresionism, dar și corespondențe mai abstracte de idei, pentru că este o ediție intensă, pentru minte, inimă și literatură. În ambele tururi pe care le-am făcut deja și pe care pot să vi le recomand, corespondențele mi-au reieșit de fiecare dată, unele mai căutate și evidente, altele mai discrete, dar mereu semnificative.
Din punctul meu de vedere, o expoziție reușită este un aparat deschis de gândit și simțit. O expoziție reușită te duce mereu mai departe decât pânza și chiar mai departe decât pixelii – și exact acest lucru îl simți la Art Safari, care, cum îi spune numele, începe cu vânătoarea de artă, trece prin vânătoarea de corespondențe și continuă cu noima acestor corespondențe: lumea este cu adevărat infinită, depinde doar de noi dacă îi pictăm trei dimensiuni, dacă o cioplim în cinci dimensiuni, dacă o pixelăm în zece dimensiuni sau trecem de buza de prăpastie a ecranului și încetăm să mai numărăm dimensiunile.
Așadar: primul tur, să zicem turul de zi, l-am început, mai mult întâmplător, aș zice eu prozaica (alții i-ar zice ghid interior, so be it), la etajul doi, la expoziția de fotografie germană sugestiv intitulată Cu sau împotriva trendului.
Fie ca suntem cu sau impotriva trendului, traim in si prin imagine. Expozitia de fotografie germana deschisa acum la Art Safari Bucharest ne-o demonstreaza pe deplin – printr-o inspiratie neasteptata, aici mi-am inceput turul de zi la Art Safari si inteligentul joc de oglinzi pus in scena de experimentatii fotografi, impreuna cu observatiile lor percutante si la obiect, a pus in diorama orice periplu artistic pe care l-as fi putut avea intr-un palat plin de arta cu un aparat de fotografiat in mana!
Iată ce transmite fotograful Michael Scharfer: trăim într-un context caracterizat din ce în ce mai mult de realități suprapuse și concurente, și, prin urmare, și de realismuri suprapuse și concurente. 0 unificare superficială a identităţii umane – și, prin analogie, o unificare a imaginii – reprezintă o iluzie care nu mai poate fi susţinută astăzi.
Montajele lui Michael Schafer din Conexiuni invazive au la bază imagini de pe internet care evocă războiul din Siria si lrak, folosite adesea în scopuri de propagandă. Artistul reflectează asupra a ceea ce ar implica să ne trezim ca spectatori pasivi în mijlocul acțiunii pe care o vedem fotografiată sau filmată. În acest scop, el folosește un videoclip pixelat de pe telefon, în care plasează – ca înlocuitori ai noștri – câţiva tineri abia trecuți de douăzeci de ani. Distanţa dintre prim-plan și fundal, dintre lumea vizuală așa cum a găsit-o și cea care a fost adăugată nu poate fi depășită, în ciuda caracterului imediat al mărturiei noastre mediatizate.
În ceea ce privește imaginile din seria sa intitulată Generație, artistul preia de pe internet fotografi cu fotomodele de pe podiumuri de modă și înlocuiește capetele acestora cu secțiuni din fotografii de studio reprezentând chipuri de copii. Astfel, iau naștere niște creaturi hibride care înfățişează dorințele, năzuințele și idealurile fizice din mass-media și din epoca noastră marcată de consumerism ca pe niște fantasme ale lumii digitale.
Imaginea creează realitate, dacă spunem acest lucru părem că îl și asimilăm, totuși problema vine din faptul că-l asimilăm totodată prea mult și prea puțin. Artiștii germani problematizează intens, dar și impresionează. Simți din plin violența contemporană a atacului cu imagine și asta literalmente se vede (abia după ce am făcut acest selfie am observat).
Am coborât apoi scările la etajul 1, unde pașii m-au dus direct și fără greș în direcția sunetului. Am trecut pe lângă un video 3 D care dădea viață autoportretului pictorului în peisajele sale. Exact cum ziceam mai sus, imagini care spun și interzic în același timp.
Vizual, acest video este încântare, nu te poți opri, îl parcurgi cu nesaț, cu o uimire de Alice în Wonderland. Totuși, el pozitiveaza exact ceea ce făcea obiectul artei lui Andreescu: cum pictăm mișcarea, profunzimea, vibrația care este de fapt procesul perceptiv. Impresioniștii au fost toți niște oameni de știință în cel mai bun sens al cuvântului. Au experimentat fără încetare pentru a accesa procesele perceptive fine.
Am mai scris despre acest video și despre expoziția Andreescu aici: https://palindrom.eu/andreescu-cercetator-al-naturii-si-perceptiei/
Totuși, dacă ar fi să îi vedem într-un soi de continuum, Andreescu este mai aproape de polul realist – vedem asta în sala care mă atrăsese mai întâi, cea cu sunetele de pădure și trunchiurile de copaci. Aici m-am așezat și vreo zece minute am ascultat numai și-am privit din depărtare luminile picturilor. Era pădurea însăși. Pădurea mea, cum zicea Andreescu.
Când am făcut un al doilea selfie, expresia arăta explicit diferența pe care o aduce fie și numai sugestia naturii și tăcerii. Abia apoi am făcut turul atent al picturilor, care pur și simplu m-a uimit. Asta pentru că înțelegi cât se poate de viu de ce pentru Andreescu natura a avut puterea Sfântului Graal. El a stat mereu mai aproape de contururile ei – s-a alimentat efectiv din puterea ei (vedem asta și la portrete și nuduri de altfel).
Foarte sugestivă ideea curatoarei Maria Marinescu de a aduce alături de picturile lui Andreescu câteva dintre creațiile lui Grigorescu – înțelegem astfel cum Grigorescu este mai aproape de polul auctorial (mentalist/sentimental). Pe scurt, Grigorescu, ajuns la maturitate, nu se sfiește să se picteze pe sine, în peisaj sau portret, pe când Andreescu își face un scop vital din reverența față de fiecare fir de iarbă – iar bătălia lui este să ne facă să pricepem și să percepem cât mai mult din firul de iarbă.
Am trecut apoi de firele de iarbă autentice ale enigmaticei sere închise și-am pătruns în spațiul expoziției Tuculescu – nu am menționat degeaba enigmatica seră închisă, deoarece ea sugerează cheia care ne deschide către universul unui alt cercetător al naturii, dr Tuculescu, biologul pictor. Dacă Andreescu era cercetător al percepției având la dispoziție numai pânza, Tuculescu s-a alimentat din numeroase imagini ale naturii, între altele și cele obținute la microscop… totul pentru a le depăși într-o viziune personală care șterge granițe și convenții.
Expoziția Tuculescu este un eveniment în sine – și al doilea este tălmăcirea lui Erwin Kessler care, împreună cu Cristian Vechiu, pune în valoare corespondențele și contrastele de imagine fizică și social-politică marcând viața și devenirea artistului. Dincolo de corespondențele evidențiate sunt însă corespondențele ascunse, care fac poezia acestei expoziții. Vedem artistul depășind convenție peste convenție, depășind casete și limite tematice, conturandu-și cu autoritate viziunea printre toate acestea.
În timp ce ședeam pe scaun la conferința de presă organizată într-una din sălile expoziției Tuculescu, m-a frapat paralelismul cu o altă creație fulminantă pe care-am văzut-o cuprinzător documentată chiar aici la Art Safari anul trecut, cea a lui Ion Alin Gheorghiu. Dacă atunci am văzut grădinile suspendate ale lui Alin Gheorghiu drept porți care se deschid spre infinit în inima realității tridimensionale, pe Tuculescu l-am văzut evoluând spre o certitudine a unei infinități de porți coexistând în fiecare moment, spre o infinitate de lumi. El le desenează numai contururile într-o ordine simbolică și fauva care face ecou imaginilor din lumea microscopica și esențelor de mii de ani rafinate din arta populară.
Despre memorabila expoziție Alin Gheorghiu de la Art Safari scriam în 2023 :
Când urci treptele Palatului Dacia Romania, la Art Safari Bucharest Love Edition si intri în lumea picturală pregătită de Anamaria Smigelschi pentru a-l prezenta lumii de azi și a-l omagia pe soțul ei, Ion Alin Gheorghiu (1929-2001)… nu ești pregătit! Textul curatorial scris de Andrei Pleșu îți atrage atenția, desigur, că vei avea de-a face cu o pictură deosebită…dar tot nu ești pregătit!
Când începe seria Grădinilor suspendate, atunci ești total descoperit. Ion Gheorghiu știe să găsească porți în lucruri și să-și instaleze acolo grădinile suspendate, ca niște ambasade fără niciun locuitor. Pereții se învârt în jurul picturilor circulare. Ion Gheorghiu deschide amețitor poarta lumii visului, pe care o ghicești asemănătoare cu cea pe care numai aborigenii australieni au cutezat să o zugravească.
Multumesc, Anamaria Smigelschi și Art Safari Bucharest pentru șansa de a recupera poezia, imageria, gestul și sculptura unui soldat al granițelor dintre lumi de profunzimea și cuprinderea unui Gellu Naum!
Fotografiile, da, nu au nici ele prea mult de spus. Zugrav de subtire visa pictorul sa i se spuna, iar dispozitivele noastre electronice sunt brute, dense, netransparente lumii visului.
Colectia, de o bogatie imensa si o densitate care nu se lasa strabatuta o singura data, pune insa in miscare masinaria fantasmatica si ne deschide chiar calea spre această lume a visului. – las cateva insuficiente repere vizuale aici:
Deste fantastica experiență Țuculescu de anul acesta vă invit să citiți detaliat aici: https://palindrom.eu/ion-tuculescu-biolog-artist-mistic-art-safari/
Privind „tunurile cu fluturi” ale lui Tuculescu mi-am amintit de sala expoziției Fluturi de la etajul doi și am avut senzația că e fix momentul pentru ea. O fantezie, unde pe lângă ușurința și efemerul fluturelui ne umplem de acel paradox al simetriei care i-a incitat pe toți artiștii și matematicienii. Un univers dublu care ne privește, la fel cum imaginile ne privesc (vă las aici să descoperiți propriile corespondențe, le găsiți desfășurate cu generozitate în spațiile expozițiilor).
Fluturii de la Art Safari Bucharest sunt la propriu efemeride! Dacă majoritatea expozițiilor din această ediție se închid abia pe 27 iulie, Fluturii mai pot fi văzuți numai până pe 30 martie. O incursiune în entomologia fantas(ma)tică a lepidopterelor, de unde nu lipsesc nici fragilitatea, nici viziunea metamorfozei, nici regimul diurn și nici regimul nocturn.
Fluturele, insecta din familia lepidopterelor, care trăiește și zboară numai în condiții de simetrie perfectă, nu se lasă capturat de memorie și istorie, dar captează fantasmele și le face văzute pentru un timp efemer. Situată fantasmatic între tunurile cu fluturi imaginate de Tuculescu și memorabila viziune povestită de Cărtarescu, a roiurilor de fluturi țintuiți care prind viață la Muzeul Antipa, expoziția actuală de la Art Safari explorează simetria și haosul din mirabila ființă a fluturelui.
De ce îi atrage pe artiștii plastici? Să ne amintim că în copilărie cu toții deveneam artiști de fluturi presând pete de vopsea între cele două aripi ale unei foi împăturite. Apoi o deschideam și fluturele dinlăuntru zbura, capturându-ne fantasmele pe care fără voia noastră le depusesem acolo. Mult mai târziu, un domn psihanalist a făcut chiar o hartă pentru asta și a devenit celebru sub numele de Rorschach, fluturele-fantasmă.
Rezumând, vă invit să prindeți fluturii de la Art Safari cât mai sunt, până pe 30 martie. Nu ratați fluturele lui Andy Warhol, nici pe ai lui Viorel Mărginean, Felix Aftene și nici pe ai Ondinei Slimovschi. M-am bucurat să revăd crisalidele gigantice ale Alinei Aldea, care ne-au înflăcărat imaginația cu aripile lor întunecate în expoziția de la Centrul Brâncuși din Craiova!
Continuând turul de la Art Safari, coborâți de la efemeride din nou la etajul unu, în spațiul pictorilor uitați și redescoperiți de Tudor Octavian, readuși la actualitate de expoziția de la Art Safari. Ne simțim atrași să vânăm aici după pofta inimii favoritul pentru o viitoare expoziție extinsă de descoperiri.
Art Safari Bucharest aduce acum la lumină o colecție de pictori români uitați, prilej pentru vizitator de a se transforma într-un adevărat vânător de comori și descoperitor de talente. Uitați în interstițiile istoriei sau pieței, din întâmplare sau demodare, există mulți pictori care ne pot atrage atenția dacă sunt puși în lumina corespunzătoare.
În urmă cu mai mulți ani, Tudor Octavian a devenit arheolog pentru câteva figuri ale picturii românești, unele pitorești și cândva trendy, altele nobile și eluzive, altele de-a dreptul obscure, colecționate de unii pasionați, dar în general neglijate de public. Art safari îi continuă demersul, cu această expoziție de mari dimensiuni, poate cea mai provocatoare din această ediție Art Safari, deoarece pune vizitatorul în postura de a-și face topul personal și de a decide în forul propriu care din propunerile picturale prezentate merită luminile speciale ale unei expoziții individuale.
Vă las aici o schiță de top personal, desigur complet arbitrară, și vă invit să faceți și voi topurile personale!
Coborâți apoi la parter și contemplați legătura între senzorialul naturii, cheia simbolică și senzorialul fabricat de mâinile feminine cusatoare și țesătoare, în expoziția Rădăcini, prezentată de Institutul National al Patrimoniului.
Expoziția Rădăcini, cu lucrări ale artistului Alexandru Crișan, deschisă la Art Safari Bucharest de către Institutul Național al Patrimoniului este impresionantă pe multe paliere. În sine, este o cercetare: își propune să exploreze intuiția care a unit între ele forme pure, sunete și idei, transformând unul și același arhetip când în vâlnic, când în fus, când în pasăre măiastră. O incursiune extrem de ambițioasă la rădăcinile creației pe care o puteți face în sala de la parterul Art Safari până pe 6 aprilie! Curatoare: Ana Maria Crișan și Iulia Gorneanu
Turul de seară la noile expoziții Art Safari Bucharest l-am făcut alături de Luna Morgaciova căreia îi și mulțumesc pentru fotografii. Am pornit de la Young Blood 4.0 adică salonul tinerilor artiști contemporani, o colecție de lucrări pe medii variate marcate de suflul noii generațîi de artiști care lucrează nonșalant cu materiale reciclabile, combină tehnicile și compun instalații surprinzătoare și sustenabile.
E a patra ediție de când Art Safari dedică aripa sa stângă celei mai tinere generații de artiști plastici români. Young Blood 4.0 care se poate vedea în actuala ediție Art Safari conturează portretul unei generații dezinvolte, care nu se teme să fie împotriva trendurilor, dar nu are emoții nici față de teme și de trenduri. Minimaliști sau maximaliști, cochetând cu monstuosul și demonizând decorativul, epatând și reciclând, sunt tineri care-și caută vocea în timp ce aceasta enunță. Las aici câteva repere și cu siguranță #vaurma
Mi-au plăcut basoreliefurile din sticlă topită și teatrul din fier vechi.
Și tot la capitolul teatru dramatic cu soldăței de plumb, mi-a plăcut și instalația cu soldații de ceară, creată de Adrian Piorescu, unde soldații de ceara ii oglindesc ironic pe cei de teracotă
La capitolul teatru dramatic contemporan, impresionează expresivitatea cu neon a Teodorei Zamfirache
Senzațional, șoc, ceva monștri și curiozități biologice, sexualitate cât trebuie, izolare, iconoclasm îngrijit.
Da, și poezie. Inerentă sufletului uman.
Și pictură – mai ales la Raul Lile și Ana Maria Dranga
Pentru că și mie și Lunei ne plac grozav contrastele, ne-am mutat, cu tot cu neon și cristale, în sala expoziției Rădăcini, unde am explorat noi dimensiuni ascunse ale strălucirii (această expoziție merită văzută de mai multe ori, are fațete multiple).
Am urcat spre etajul unu, la expoziția Tuculescu, unde viziunea imperativă și unitară a geniului creeza justul, deci subiectivul raport între vitalitate și abstracțiune. Lumea lui Tuculescu, plină de ochi si de creaturi zise microscopice care privesc ochiul care le privește cu o curiozitate cel puțin egală cu a ochiului care le scrutează prin microscop, ne-a trimis direct la etajul fotografiei germane, eseul vizual despre imagine, contra sau împotriva trendului, cum l-am botezat, intr-un act ratat sau mai degraba un act abia acum reușit.
Cum am mai zis, privirea social-politică, în mod autentic și cât se poate de științific dark, se cere natural echilibrată de natură, așa că am dat o raita printre fluturi si am coborât degrabă în sala (în)cântătoare a expoziției Andreescu, apoi și mai jos, unde am intrat în sala dedicată istoriei farmaciei, pentru a reîntâlni acele simetrii fractale (sau lepidoptere) și lumile protozoare care au animat fantezia lui Tuculescu, în imagini microscopice 3D absolut autentice, aduse de Bristol Myers Squibb.
Dacă lumea microscopică ne amintește inevitabil de structurile lumii macroscopice și de cerul înstelat de deasupra noastră, istoria farmaciei pe mine m-a plonjat în trecuturi din ce în ce mai îndepărtate, în adâncul istoriei mele de cercetător și iubitor al naturii.
Vedem cum, în spaţiul românesc, istoria acestei discipline se impleteste cu medicina empirică, tradiţile monahale și influenţele culturale europene.
În Evul Mediu, de sănătatea populaţiei se îngrijeau fie medicii curţilor domneşti, fie se recurgea la metode populare, bazate pe plante și leacuri transmise din generație in generație. Primele atestări ale existenței farmacilor apar in Transilvania, unde, în secolul al XIV-lea, la Sibiu, se deschide prima farmacie publică, urmată de altele la Bistrița, Brașov și Cluj. Ïn aceeași perioadă, termenii latini ,apothicarius” și , medicamentum” devin uzuali în documentele vremii, marcând începutul unei tradiții farmaceutice organizate.
În Țara Românească și Moldova, denumirile pentru , farmacist” si , farmacie” au evoluat treptat, de la ,spiciar” și ,,spițerie” la termenii moderni, impuși odată ou influențele franceze din secolul al XIX-lea. În 1819, sub domnia lui Alexandru Suţu, apare prima reglementare oficială a profesiei de farmacist, iar câteva decenii mai târziu Carol Davila pune bazele învățământului farmaceutic superior, consolidând astfel statutul acestei profesii.
Publicarea volumului Farmacopeea Românã de Dumitru Lupuleasa, Cornelia Fica si Emese Sipos în anul 1862, la scurt timp după Unirea Principatelor, marchează un moment definitoriu pentru farmacia românească, standardizând compoziţia și utilizarea medicamentelor.
Citiți mai multe detalii despre expoziții aici: https://palindrom.eu/noul-sezon-art-safari-corespondente/
Si desigur pe site-ul oficial Art Safari: www.artsafari.ro
