Tai psi presupune să persistăm în studiul acestei forme de mișcare pentru că ne place – iar acest lucru înseamnă în același timp satisfacție și provocare. Ne propunem să fie proporția corectă pentru a putea merge mai departe.
Așadar, tai psi este un mod de a reînvăța plăcerea de a te mișca
Unii ar spune că nu au avut niciodată această plăcere, dar dacă ar fi să nu ne gândim în acești termeni, ci doar din perspectiva chefului de viață, a unei senzații bune legate de faptul că urmează o nouă zi – sau poate o noapte – mai tot omul contemporan începe să recunoască faptul că aici ar mai fi de lucrat. Sau nu se mai recunoaște, ceea ce revine la același lucru.
Unul dintre cele mai insidioase efecte secundare ale practicii taipsi este instalarea (sau revenirea) numitului chef de viață.
Se instalează insidios pentru că nu ne propunem ca program nici relaxare, nici wellbeing, nici amuzament. Exprimare de sine ne propunem numai din perspectiva conștiinței faptului că exprimarea oricum apare, de aceea este mai bine să o folosim pentru a mai învăța ceva despre noi.
Cu toate acestea, descoperim cum cheful de viață și mișcare se reinstalează stabil, ca efect al conjugării celor trei mari surse ale învățării:
- ceea ce înveți cu rațiunea și/sau aparatul cognitiv
- ceea ce simți
- ceea ce practici cu întregul corp
Ai chef? Aceasta ar trebui să fie prima întrebare atunci când ne punem problema unei practici
Totuși, ne-am învățat să fie ultima întrebare declarată
Dar faptul că nu ne preocupăm de chef este cel care ne subminează toate eforturile noastre blindate de 1000 de motivații smart
Tai psi
- nu este wellbeing
- nu e sănătate
- nu e dresaj
- nu e o satisfacție a eului sau a erosului
Este plăcerea de a fii în propriul corp și plăcerea de a fii tu
Seamănă cu narcisismul și poate fi raportat la aceea ce se spune în psihanaliză despre narcisismul sănătos sau narcisismul gardian al vieții
Ce ar fi dacă ți-aș spune să alegi numai acel tip de mișcare care îți place și să le refuzi pe toate celelalte, indiferent cât de atrăgător sau rațional sau imperativ ar fi ele împachetate?
Se spune că dacă e ceva ce nu îți place, tocmai de acel lucru ai cea mai mare nevoie, pentru că e o limită care se cere depășită. Acesta este un punct de vedere foarte pe placul tuturor manipulatorilor și foarte greu de susținut, dincolo de autoritate.
Dacă ieșim din dialectica lui ni se va părea mult mai de înțeles (cu adevărat rațional) ca să fie necesar să mergi pe filiera lucrurilor care te atrag, pentru că de la acestea poți învăța.
Ce cauți în mișcare?
Modelul 1 – cel prescris de obicei
- Satisfacția de a fi îndeplinit niște obiective mentale, străine de corp și mișcarea însăși:
- să slăbești
- să te tonifiezi, să arăți într-un anume fel
- să îndeplinești diferiți parametri care ți se spune că ar fi compatibili cu sănătatea
Odată ce obiectivele sunt atinse la un nivel satisfăcător, motivația de a continua mișcarea scade și se accentuează percepția uzurii. Pot apărea accidentări care forțează abandonul.
Modelul 2 – descoperit prin practica liberă tai psi
Plăcerea de a te mișca – câteodată mai greu de identificat și fixat pentru că nu este o experiență frecventă
Conduce la o motivație intrinsecă pentru mișcare, creează cel mai solid motor pentru continuarea practicii, aduce plus-valoare
Practica devine o joacă creatoare (în sensul în care ea naște un tip de spațiu tranzițional la modul evidențiat de Donald Winnicott – https://palindrom.eu/donald-winnicott-despre-spatiu-tranzitional-joaca/)
Astfel practica devine aducătoare de plus-valoare culturală, nu numai fizică
Jocul de mișcare devine în lumea noastră gradul zero și semnul distinctiv al jocului. Celelalte forme de joacă prezente în societatea actuală sunt contaminate de cupiditate sau putere.
Pentru a cultiva acest model 2 al motivației, în care jocul și plăcerea devin piloni ai practicii, urmărim cu prioritate instalarea momentul în care fiecare persoană care practică începe să simtă fluxul propriei mișcări, fie și într-un scurt moment sau numai într-un anumit tip de mișcare. Este important ca acest insight să se instaleze.
În diferite sisteme de practica taijii, acest lucru a mai fost numit curgerea energiei sau transformarea yinului în yang și yangului în yin.
În psihologia profunzimilor acest proces de transformare este identificat – este discutat pe larg de Carl Gustav Jung, dar este pus în legătură cu procese mai puțin sensibile. Se consideră că unul dintre punctele nodale ale progresiei lui Jung către ideile sale despre unificarea sinelui a apărut în momentul în care a făcut cunoștință cu traducerea lui Richard Wilhelm din Cartea Schimbărilor, Yi Jing, unde se discută raporturile complexe între yin și yang și avatarurile transformării yinului în yang și yangului în yin. Dar Jung nu s-a referit niciodată la practica mișcării, ci mai mult la noțiuni care țin de filosofie sau alchimie (externă sau internă).
