Am așteptat cu nerăbdare și speranță să apară cea de-a patra carte de versuri a Tatianei Ernuțeanu, în acest an deșertic în care totul se mișca iluzoriu ca imaginile refractate pe cristalele de sare.
Am sperat să apară această carte despre care știu că și-o dorea foarte mult și anunțul că ea lansează SAREF mi s-a părut un semn nespus de bun.
SAREF a apărut la Editura Eikon și s-a lansat ieri la Carturesti Verona într-o sală plină de oameni și emoție.
Puteți afla mai multe despre carte aici: https://www.librariaeikon.ro/poezie/2271-saref.html
Ce este SAREF? Tehnic vorbind, este un acronim, iar prin arbitrariul său este Tatiana însăși. De altfel coperta cărții este alcătuită astfel încât SAREF apare în locul unde de obicei este numele autorului și Tatiana Ernuteanu apare în locul unde de obicei este scris titlul.
Cuvântul SAREF este format din inițialele câtorva lucruri care o reprezintă pe Tatiana, dar mai important decât atât este faptul că a fost ales la impuls – asociație liberă – iar dezinvoltura cu care-și permite asociația liberă într-o lume a controlului este Tatiana însăși.
Spre deosebire de lansările anterioare și de ce se mai obișnuiește pe la noi, Tatiana a optat de data aceasta să-și prezinte singură cartea, după o scurtă introducere făcută de Valentin Ajder, directorul editurii Eikon, care a marcat naturalețea acestui gest de jurnalism poetic al Tatianei – un alt mod de a spune că pentru ea cotidianul e poezie și între ea și ceea ce scrie nu este decât un creion – și nu vreun filtru care desparte omul de ceea ce Gellu Naum ar fi numit pohesie!
“Opera mea este viața mea însăși” spune Tatiana, și începe prin a mărturisi că această carte a fost scrisă ca o carte a eșecului, după un incident halucinant care i-a zguduit orizontul. A urmat un an în care singurătatea-i epistemică i-a fost călăuză în mișcare. Ca Pina Bausch, cea din mottoul SAREFului, Tatiana reflectează poetic nu atât la modul în care se mișcă oamenii, ci la ceea ce-i mișcă. Asaltată de mostre de feminitate intruzivă și nesigură, concluzia Tatianei e amară: solidaritatea feminină e o fata morgana.
Coperta cărții are în centru o fotografie făcută cu telefonul, după agresiune – ceea ce mi- adus aminte de una din intervențiile Tatianei în Revista Psychologies (pe când încercam și eu cu degetul un anumit mainstream) și care se intitula Sunt cel mai ne-apărat om. Maxima vulnerabilitate întâlnește maxima întemeiere internă. O definiție foarte exactă.
În etologie una dintre axiome este că animalul care-și prezinta părțile vulnerabile invită la tandrețe sau cruțare. În societate azi însă facem caz de puterea vulnerabilității, dar mereu venerăm doar puterea. Refuzând gestul erotic al gheișei de a-și arăta ceafa, Tatiana își acoperă ceafa cu părul și își arată vertebrele și coastele cu precizie anatomică, într-o dezvăluire cu adevărat sentimentală, adică de o autenticitate care nu este nici seductivă dar nici fals expresionist-documentaristică. Așa e poezia care urmează, în volumul despre care pot spune fără ezitare că mi s-a părut cel mai frumos din toate cele apărute până acum.
Am rezonat profund cu anul de eșec al Tatianei și mi s-a părut un semn bun că această carte a apărut, așa cum am zis. Dar mai ales m-am bucurat să-i aud vocea prezentând în public, mai clară și mai lucidă ca niciodată.
More than poetry and above good choices, Tatiana întoarce pe dos un an de sentiment al eșecului cu o carte de poezie extraordinară, SAREF, dar mai ales cu o voce extraordinară. Nu povestește fapte, trăiește poetic, adică trăiește exact ca ea însăși. Dar mai ales vorbește lucid, cu voce sigură, cu emoție, desigur, dar în special cu splendida seninătate care se instalează în urma scuturării unei păduri de prescripții și previziuni.
Trăim prin chei de interpretare și tehnologii de fabricare a sensurilor. Arbitrare și nivelatoare ca o limbă de lemn impusă arbitrar existentei. Drept e că bărbații s-au îndeletnicit serios de câteva secole să scape de ea și pe alocuri au reușit. Femeile o apără în continuare cu obstinație și o folosesc cu poftă una împotriva alteia.
Pe scurt, când ceva sau cineva nu intră exact în aceste chei de interpretare care prescriu exact cum trebuie să vorbească, să se îmbrace, să arate, să mănânce o poetă în viața livrescă, în viața reală și în viața postată, când cineva exprimă cu adevărat poetic propria ființă, fără reverența firească pentru locurile comune, deci fără a o reduce la bine-crescutele locuri comune, acest ceva sau cineva riscă să ne stârnească violența. Unei astfel de violențe boante a interpretării i-a căzut victimă Tatiana. Și totuși singura ei opțiune este de a fi ceea ce este, adică poezie. Și nu oricum, ci plină de viață și senzualitatea cotidianului.
Poezia Tatianei trăiește din amețitoarea înrâurire a registrelor – lexical, senzorial, simbolic, muzical, din nou senzorial. Nu se teme să lase frâu liber asocierilor libere, de aceea cuvintele pe care le introduce în poezia ei ne trimit departe în adâncul nostru, ne stârnesc să pornim în explorări abisale care ne pot cuceri sau speria. Ne însemnează cu răs-cruci de senzații și amintiri care rezonează departe.
Totul într-un peisaj de o frumusețe ireductibilă, constituțională. De neiertat, ar spune unii și mai ales unele. Oriunde te-ai afla, ești în centrul lumii. Orice ai face, ajungi la frumusețe. Iată ceea ce e de neiertat în lumea noastră și ce nu i se iartă Tatianei.
Odată cu acest al patrulea volum, nimic nu mai stă între Tatiana și abisurile proprie explorări, nicio convenție culturală sau literară. Cuvintele se rostogolesc și avem senzația că este doar începutul.
Pe bună dreptate, deoarece toată poezia este în ea și nu are nicio nevoie de artificii prescrise sau canoane de vreun fel.
Dacă nu aș fi știut din viață, aș fi dedus din poezie: Tatiana ascultă multă muzică și are un simț deosebit al ritmului și măsurii – de aceea poezia ei se reține și se recită cu ușurință.
Nu m-am mirat deci să văd că recenzia de pe coperta 4 e scrisa de muzicianul și producătorul Mark Reeder.
“If you are looking for something different and yet expressive, these poignantly personal poems of everyday observations, captivate the readers imagination to conjure up vivid images. They surround you with small details which tease you to read more. Poetry îs always challenging; it carries a hidden depth that has to be discovered with every read. Tatiana has created a lovely work of words which will wriggle their way through your mind aș your subconscious absorbs them, only to be enjoyed over and over again”
Omul are datoria de a trăi după natura proprie, dar numai poetul o face – însă și poetul are nevoie de feedback și m-am bucurat din toată inima de această confirmare primită de Tatiana din partea lui Mark Reeder!
În încheiere, la incitarea (tacită) a Tatianei, îmi mărturisesc și eu eșecul concentrat în acest ultim an și inaugurez anul transformării #vaurma
Citiți mai multe despre poezia Tatianei aici: https://palindrom.eu/de-ce-imi-place-poezia-tatianei-ernuteanu/
Și aici despre un alt tip de poezie (concretă!) realizat de Tatiana; https://palindrom.eu/tatiana-si-poezia-tangibila/
