Luni 29 iunie pe seară, când aerul fierbea în București, am fost în vizită de lucru la Cinema City VIP Park Lake, cu Gianina Corondan & the funky bunch.
Când Gianina a povestit că ne-am adunat de fapt ca să sărbătorim 10 ani de Vizite de lucru am fost foarte uimită. Poate pentru că pentru mine Vizita de lucru înseamnă mereu prospețime.
Vizita de lucru a fost creată de Gianina Corondan ca o serie de reportaje despre munca românească. Dar într-un mod cum nu se mai practică acum.
Dacă mai toată presa din România se îndeletnicește cu dezvăluirea motivelor pentru care lucrurile nu merg în țara asta, Gianina și-a propus să arate de ce totuși lucrurile merg încă în țara asta – unde munca și creativitatea românească, dublate de pasiunea și încăpățănarea autohtone, fac minuni, aduc valoare și chiar plus-valoarea, marchează pietre de hotar, înrâuresc vieți, creează vieți bune, cu sens și prospere. Chiar aici, în realitatea românească.
Nu e însă o emisiune despre business ci despre pasiune, despre atractivitatea pe care o exercită lucrurile simple și munca în sine. Bucuriile simple care stau la baza vieții. Cu har și pasiune, Gianina și Marius Tudose, artistul din spatele camerei video, realizează imposibilul: te fac să-ți fie poftă de muncă și nu numai de produsul muncii.
Iar pofta de muncă e esențială – și pentru asta am o poveste la îndemână. O să țin minte mereu scena dintr-o carte a copilăriei, cu Tom Sawyer al lui Mark Twain: Tom avea de vopsit o suprafață mare din gardul mătușii, ceea ce i-ar fi luat ore bune, până seara. Trece însă pe la el Huck Finn, să-l ia la pescuit. Nici vorba de pescuit, gardul trebuie rezolvat, spune Tom. Dar Huck îl învață ceva, un truc prin care în vreun ceas Tom a rezolvat și gardul mătușii și a putut pleca la pescuit cu Huck. Ce a făcut?
Huck s-a îndepărtat, iar Tom vopsea gardul în continuare, cu un zâmbet larg pe față, cu încântare, oprindu-se la câteva minute să contemple ce a făcut. Nicio mirare că primul băiat care a trecut pe acolo și-a dorit să facă și el o bucată din gard – ba chiar să-i dea lui Tom cadouri ca să îi permită asta. Apoi a trecut altul și altul… cum spuneam, într-un ceas gardul era gata și buzunarele lui Tom pline de comori. Mătușa mulțumită, Tom și Huck au plecat mulțumiți la pescuit. Și asta numai datorită poftei de muncă!
Cine consideră așadar că aceasta e un fel de suprastructură este invitat să reflecteze asupra acestei povești. Pe mine mă face să savurez la maximum felul în care Vizitele de lucru cu Gianina și Marius te fac să vezi potențialul atrăgător al fiecărei munci.
De zece ani de zile, Vizitele de lucru poposesc peste tot unde întreprinderea românească produce ceva palpabil, sensibil, util și revelează potențialul pasionant al fiecărui lucru, senzația și senzaționalul care fac să se miște idei și oameni.
Cât de important poate fi acest lucru atât pentru întreprinderi cât și pentru public, consumatori, am avut ocazia să constat pe viu în anii de restriște pandemică, atunci când asocierea Vizitei de lucru cu Yokko a condus la singurul proiect de promovare a designului vestimentar românesc care a funcționat în 2020-2021: Designer în Vitrina Yokko. Într-un deșert de depresie și prăbușire a activităților, Gianina a organizat evenimente, prezentări, reuniuni și defilări de fashion care au ținut viu spiritul fiecărui participant și au permis industriei să respire și să spere. Pentru mulți designeri a fost gura de aer de care aveau nevoie pentru a supraviețui perioadei.
Și iată cum funcționează Vizita de lucru acum: la invitația antreprenorilor români, echipa vine în vizită de lucru, ascultă cu atenție, apoi răscolește totul cu entuziasm, găsește miezul poveștii și apoi re-construiește o mitologie a faptei care revelează acel ˝de ce?˝ prin care simțim că viața are sens. Dacă oamenii epocii noastre suferă cel mai pregnant din cauza lipsei de sens, Vizita de lucru este aici ca o terapie pentru reîntoarcerea la sensul personal.
Deoarece sensul nu există decât în acel context special al fidelității față de tine însuți, față de ceea ce ești, care are drept corolar respectul pentru diferență, pentru individualitățile celor din jur.
Așa se explică și alegerea filmului serii, Ultimul Viking, care este în primul rând despre cât este de important să respectăm cu adevărat individualitățile.
Și, așa cum revela Gianina, este și ca să ne amintim că acest proces trebuie alimentat, că proiectul trebuie să continue. Munca umană, munca frumoșilor nebuni care cred încă în ceea ce au mai prețios de oferit oamenii de aici împreună cu natura de aici, nu trebuie să devină nici raritate și nici obiect de muzeu, ci trebuie recunoscută drept ceea ce este: motorul dezvoltării umane pe acest pământ.
Vizita de lucru are nevoie de finanțare pentru a merge mai departe și a menține aprinsă pasiunea pentru a investi muncă și a trăi în consonanță cu istoria pentru un viitor uman, un viitor cu sens.
Aflați mai multe despre Vizita de lucru aici: https://vizitadelucru.ro/
Am depănat povești și-am numărat gusturi senzaționale din România, în așteptarea sezonului următor al Vizitei de lucru la TVR. Au fost prezenți Chef Sosin care face sosuri senzationale, reprezentantele Zarea, Ileana Popa si Victor Sălăjan, proprietarii Yokko, Cosmin Herța, producator de miere bio, arhitecti, IT isti, artisti
Apoi ne-am scufundat în filmul nou adus de Bad Unicorn și prezentat de Monica Felea. Ultimul viking de Anders Thomas Jensen se înfățișează ca un soi de dark comedy, fiind în același timp un film extrem de politic, inteligent și profund artistic în care violența egalitară este abordată cam din toate punctele de vedere posibile, în același timp. Jensen nu documentează ci amplifică, provoacă, experimentează, cercetează. Camera lui e plină de spirit și în cele aproape 2 ore nu ai o clipă de plictiseală, nici vizuală, nici intelectuală, nici emoțională.
Citiți mai multe despre film aici: https://badunicorn.ro/film/the-last-viking
Locurile comune, cheile de lectură, narativele pop-psy nu lipsesc, ci abundă intenționat, postmodern și cu o voioșie și ironie fără margini, producând un dinamism pe mai multe niveluri ale interpretării. Ceea ce ne hrănește activ mintea, în timp ce aparatul emoțional nu este nicidecum cruțat. Ca în viață. Aici e realismul. Tragism și dramă și umor alb și negru – toate laolaltă.
Dacă o societate cu adevărat umană începe cu respectul părinților față de copii, față de individualitatea lor inerentă, cu toate posibilitățile sale de diferență (iubirea este altceva, dar este profund și în multiple și surprinzătoare moduri implicată), începem să ne întrebăm dacă acest respect este posibil și – corolar – dacă o societate umană este posibilă.
Toate societățile cunoscute se revendică de la zei, pios sau dimpotrivă. Cu maximum de discreție și finețe, dar și maximum de impact, suntem provocați să ne întrebăm câți pași am făcut cu adevărat dincolo de paradigma părintelui-zeu și zeului-părinte „eu te-am făcut, eu te omor”, trecând prin avatarurile unei categorii clinice care a făcut carieră numai în ultimii 50 de ani: tulburarea de personalitate disociativă. Delirul impersonării e desigur cunoscut de când lumea – asociat în general cu ideea de grandoare.
Ceea ce aduce nou această proaspătă entitate psihiatrică este recunoașterea sa drept „identitate”, (a)mestecând aici un concept complex care ține de conștiință. Ultimele decenii au adăugat și privilegiul de a confirma juridic o identitate care nu poate fi confirmată fizic. Este aceasta o formă de a recunoaște pacific diferențele sau numai o altă formă de compensare care perpetuează violențele?
Nota bene: cel mai lucid și mai curajos personaj din film, jucat de magnificul Mads Mikkelsen, care nu mai vrea să fie numit cu numele sau din copilărie Manfred, ci acceptă – cu prețul vieții – numai numele de John (de la John Lennon), când e vorba să cânte o piesă, nici vorbă de pacifistul Imagine… e Twist and Shout! De aici lucrurile se complică foarte mult și le bănuim a viza un corpus social mult mai larg.
Revenind la film, numai unul dintre paradoxurile sale și cel mai de impact: fratele Anker care pare cel mai bine ancorat în realitatea materială se dovedește a fi cel mai afectat de uitarea traumatică, în timp ce fratele Manfred care pare a trăi într-o lume complet iluzorie este cel care-și aduce aminte, care păstrează o cutremurătoare istorie de viață.
Aflăm aceasta datorită complexei psihodrame la care fiecare personaj ia parte activă, fiecare este creator – teoretizată în parte de un personaj cuceritor, un pacient-psihiatru a cărui argumentație se bazează pe… istoria Ikea! Este vorba de un experiment în care scenariul fantasmatic este amplificat în loc să fie suprimat (aici se deschide un întreg tratat de psihologie abisală care ar merita să fie scris).
Până atunci, regizorul Anders Thomas Jensen a scris o narațiune-cadru pentru filmul „Ultimul viking”, semnată cu pseudonimul Werner de König. Cartea a fost publicată în Danemarca de Carlsen cu o zi înainte de premiera filmului.
Multă vorbă și ceva spoilere am dat, dar numai în scopul nobil de a vă îndemna să vedeți filmul! Și să urmăriți emisiunea care mereu vă pune mintea și imaginația la lucru: Vizita de lucru by Gianina Corondan – care a împlinit deja 10 ani! Mulți înainte – cu multă creativitate, pasiune și muncă românească!
