Vocea pământului și deșteptarea primăverii nu mi-au venit în minte spontan, ci sunt aici pentur că mi-au fost evocate de un recent concert din Stagiunea Sălii Radio.
Las deci aici cîteva ecouri și insighturi din concertul dirijat de Jessica Cotis, cu Valentin Răduțiu ca solist
Fără să-și propună neapărat și explicit să celebreze primăvara, concertul din 28 februarie de la Sala Radio a reușit de minune acest lucru, grație programului și interpretării. Concret, am auzit vocea pământului, deșteptarea, tunetul care trezește primăvara.
Programul serii de la Sala Radio a cuprins două părți care au creat o progresie, dar care pot fi privite drept două fațete ale aceleiași chemări a pământului care se deșteaptă la viață: Edward Elgar: Concertul pentru violoncel și orchestră și Prokofiev: Simfonia nr. 5.
Ele au fost unite de geniul dirijoarei Jessica Cotis, care s-a aflat la pupitrul Orchestrei Naționale Radio. În prima parte, dedicată piesei lui Elgar, solist a fost violoncelistul Valentin Răduțiu.
Jessica Cottis este dirijor-șef și director artistic al Orchestrei Simfonice din Canberra (Australia) și colaborează constant cu orchestre de top ale lumii, precum London Symphony Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra, Sydney Symphony, Los Angeles Philharmonic ș.a. De asemenea, revine pe scene unde a fost deja aplaudată, ca Royal Opera House – Covent Garden sau la prestigiosul festival BBC Proms (Londra).
Se știe despre Jessica Cotis faptul că are o personalitate fascinantă și complexă, Jessica Cottis are o pasiune pentru fluturi și a crescut la ferma familiei din sud-estul Australiei, fiind interesată în special de relația dintre muzică, natură și știință.
Pune pasiunea sa pentru efemeride pe seama naturii efemere a interpretării în concert: se întâmplă o dată și nu este niciodată la fel.
A susținut cursuri de măiestrie pentru Royal Philharmonic Society și Royal Academy of Music și a condus cursuri pentru femeile dirijor, pentru Royal Opera House (Londra). Este o colaboratoare frecventă a posturilor de radio și televiziune BBC, comentând o gamă largă de subiecte legate de artă.
Nu am luat cunoștință de toate aceste detalii când am văzut-o în concert – o vedeam de altfel pentru prima oară. Dar am avut senzația distinctă că este o persoană care știe să asculte pământul și natura și tot ceea ce a plăsmuit acolo în sală în materie de muzică era cu și despre pământ și natură. Despre deșteptarea lor. Despre glasurile lor. Mai întâi ca un zvon subtil, ca un ecou venit din depărtare, în piesa lui Elgar, dar în cele din urmă ca un tunet sălbatic în capodopera lui Prokofiev.
Jessica Cottis și-a început cariera muzicală ca organistă, pianistă și trompetistă. Distinsă cu mențiunea „first class honours” (la Universitatea Națională Australiană), și-a continuat studiile la Paris, cu organista franceză Marie-Claire Alain. După ce o accidentare la încheietura mâinii i-a întrerupt cariera de interpret, ea a început studiile de dirijat orchestră la Royal Academy of Music din Londra, studiind cu Sir Colin Davis și Colin Metters. A devenit apoi dirijor asistent pentru BBC Scottish Symphony Orchestra și Sydney Symphony Orchestra.
Dincolo de toate acestea, sau dincoace, sau mai întâi de toate, Jessica un spirit care s-a obișnuit să fuzioneze nemijlocit cu natura, exploratoare a senzorialității multiple.
Am auzit acest lucru de la începutul concertului, de când violoncelul lui Valentin Răduțiu a dat tonul explorărilor lui Elgar. A continuat apoi dialogul discret între orchestră și violoncel, cu vocea sa infinit modulată, plină de rafinament, o trăire continuă și armonică, exact ca fluxurile și transformările naturii.
Violoncelistul Valentin Răduțiu, născut la München, a studiat la Salzburg, Viena și Berlin și cântă, alături de mari orchestre ale lumii, pe un violoncel de colecție Francesco Rugieri (Cremona – 1686). Valentin Răduțiu a câștigat numeroase concursuri naționale și internaționale, a fost distins de mai multe ori la Concursul „Jugend musiziert” și la Concursul Dotzauer din Dresda și a obținut premiul I la Concursul Internațional Karl Davidov din Riga. În 2011, a fost distins cu Premiul Muzical al German Business, unul dintre cele mai importante premii pentru tinerii muzicieni în devenire din Germania. În 2012, a obținut premiul al II-lea la Concursul Internațional G. Enescu.
A concertat cu mari orchestre ale lumii, ca Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, Filarmonica Cehă, Deutsche Radiophilharmonie Saarbrücken, Camerata Salzburg, Orchestra Simfonică Națională a Letoniei, Hong Kong Sinfonietta, Prague Philharmonia, Stuttgarter Kammerorchester, World Youth Symphony Orchestra etc.
Auzeam deci vineri violoncelul lui Valentin Răduțiu stabilind din umbră liniile muzicale, ca niște linii de amplasament discrete, care aliniau repere semnificative pentru fluxurile de senzații.
Ca niște laylines, mi-a trecut prin minte. Și cred că nu greșeam prea mult și nu exageram, pentru că mi-am adus aminte că Elgar a fost vecin în Herefordshire și prieten de escapade cu bicicleta cu celebrul Alfred Watkins, ocultistul britanic de la începutul secolului XX care, inspirat de peisajele pe care le observa în aceste escapade cu bicicleta a lansat ideea liniilor de forță ale pământului (probabil de natură electromagnetică) pe care sunt amplasate cele mai semnificative locuri ale planetei.
Am admirat încă o dată subtilittea și discreția afectivă a interpretării lui Valentin Răduțiu, promițându-mi să nu ratez momentul de la final, când violoncelistul a promis să ofere publicului autografe pe albumul „Moștenitorii României muzicale – II”, un album ce imortalizează recitalul susținut la Sala Radio (pe 4 martie 2020), sub egida proiectului Radio România Muzical „Moștenitorii României muzicale“, de Valentin Răduțiu împreună cu pianistul suedez Per Rundberg.
După pauză, s-a dezlănțuit glasul tunător al pământului primăvara, năvalnic, fără limite; simfonia lui Prokofiev ne-a pus în calea acestui glas – aveam senzația că în acele momente Jessica Cotis îl dirija ca și cum ar fi auzit din interior, fără intermediar.
Am aflat ulterior despre ea că vede muzica la fel cum o și aude – prezintă o formă particulară de sinestezie, cromestezia: vede sunetele în culori.
˝ Simt că îmi oferă o perspectivă suplimentară asupra unei piese muzicale. Când repet cu orchestre, dacă aud ceva și nu este tocmai corect, atunci acest lucru se va manifesta în mintea mea prin percepția vizuală a unei imagini neclare, ca atunci când ai ochelarii nepotriviți˝
În general, pentru ea sunetele instrumentelor au culori diferite. Instrumentele cu coarde, viorile, contrabasul, violoncelul, viola tind să aibă tonuri mai pământești, roșu închis, maro viu. În timp ce instrumentele de suflat din lemn: oboi, flaut, clarinet, fagot sunt în mod invariabil în albastru deschis, verzui deschis, iar instrumentele de alamă le vede verzi.
˝În copilărie credeam că toată lumea vede așa˝˝povestește Jessica. Pe urmă a aflat că de fapt erau puțini cei care percepeau așa – însă printre artiști nu mai era chiar așa de puțini – dar în această lume multisenzorială fiecare percepe, din nou altfel.
Ea povestește că primele amintiri pe care le are sunt amintiri muzicale, pe când stătea în poala mamei și mama cânta la pian.
˝Am cântat de la trei ani´˝, spune ea într-un interviu, ˝˝și pentru mine a cânta la pian era chiar mai mult decât o formă de a fi în lume – era felul în care eu eram eu însămi˝
Aflați despre următoarele concerte de la Sala Radio aici: https://salaradio.ro/
