Timp și tinp este primul versant al unei experiențe care a adus laolaltă în aceeași seară pre-ecliptică de 27 august 2026 arta plastică și muzica contemporană
Voi scrie așadar (din nou) despre expresivitatea ruinelor si indemanarea lor de a face sa se miste avatarurile memoriei
Din cele mai vechi timpuri se povestește că memoria omului este ca o clădire – mai veche, mai nouă, mai dichisită, mai organizată, mai dărăpănată, după destinul și acuitatea fiecăruia. Eu aș zice mai degrabă după experiența fiecăruia din momentul și starea în care se află, după ceea ce te mână să răscolești prin edificiu, cu ce gânduri, ce sentimente și la ce nivel.
Intenționez să demonstrez acest lucru pornind de la călătoria pe care am făcut-o aseară în edificiul care a fost o dată restaurantul Cina și care acum a devenit spațiu de explorare artistică.
Am intrat să văd noile expoziții – solo showul Ancăi Boeriu intitulat De-a v-ați ascunselea și expoziția lui Vlad Tenu curatoriată de Andreea Sandu, intitulată Minimal Complexity.
Grăbiți-vă, nu e decât în seara asta! Mi-a spus cineva la intrare și mi-a plăcut impulsul pe care mi l-a dat, deși cu mintea știam că expozițiile vor fi acolo până pe 1 octombrie.
Abia când am ajuns înăuntru am realizat: locul se numește acum Tomorrow is not promised (tinp)…. Așadar dacă mâine e doar o promisiune, el nu există, iar aici și acum e numai o incursiune printr-o memorie plina de capcane și, da, promisiuni.
O tonică precaritate în care viața are gust. Poate singura care există.
Poetica ruinelor m-a fascinat de când lumea, de când copiam cu prea puțină îndemânare, dar râvnă demnă de o cauză mai bună picturile lui Hubert Robert. Așa că abia așteptam incursiunea în ruinele restaurantului Cina care-și așteaptă restaurarea de niște ani buni, timp în care a înnobilat scenografic mai multe zeci de expoziții. Totuși, rarerori artiștii le-au iubit și le-au încorporat în aventura lor în măsura totală în care o fac cei care expun acum.
Urcând la primul etaj am realizat că în timp ce eu mă dedam farmecului rustic al vacanței deja fusese acolo montată o primă expoziție, așa că am dat mai întâi o raită prin teritoriile instabile unde am recunoscut imediat balaurii gracili și minimali ai lui Alexandru Ranga și ironiile fine marca Mihai Zgondoiu.
(Expoziția se numește unstable territory și este curatoriată de Eugen Rădescu & Andrei Şendrea. Prezintă lucrări de: Albert Kaan, Alexandru Ranga, Andrei Argeseanu, Claudiu Cobilaschi, Critical Factor, Dimitrie Gora, lulian Cristea, Maria Staicu, Mihai Zgondoiu și Mihnea Mihalache Fiastru.)
Așadar, cerând permisiunea balaurului pe care Alexandru Ranga l-a făcut să se concretizeze dintr-o pată a zidului în ditamai structura de metal fin, am străbătul sala centrală ca să ajung la camera structurilor lui Vlad Țenu care redesenează celebra ecuație a fluctuației între repetiție și diferență, între celulă și organism. Particulele sunt cât de mari e ochiul tău, mișcarea lor durează cât o poți urmări, forma există numai în ochiul privitorului și lumea se întinde doar cât ai curaj să-ți extinzi privirea, în jos, în sus sau în direcțiile orizontului.
Intitulate geometrii ale posibilului, structurile lui Vlad Țenu se joacă cu percepția noastră și ne seduc să populăm sala cu propria lume fantasmatică, punând în ghilimele capcanele minimalismului.
Vlad Tenu este arhitect si artist stabilit la Londra, specializat în design computațional, metode generative și fabricație digitală. Practica sa explorează relaţia dintre matematică, algoritm, materie și spațiu, dezvoltând sisteme fn care procesele digitale devin instrumente de construcție și expresie artistică. A urmat studii de arhitectură la laşi și Lisabona, continuând cu un masterat în Adaptive Architecture and Computation la Bartlett School of Architecture, UCL, unde a activat ulterior și în cadrul echipei didactice.
Cercetarea sa ,,Minimal Complexity” investighează modul în care sisteme modulare și reguli geometrice simple pot produce structuri tridimensionale complexe. Proiectul a fost premiat internațional, obtinând locul întâi la concursul REPEAT, organizat de TEX-FAB în Texas, precum și o distincție acordată de American Institute of Architects (AlA) Houston.
Lucrările și proiectele sale au fost prezentate în contexte internaționale precum London Festival of Architecture și London Design Festival, Amsterdam Light Festival Amsterdam, Olanda Shenzhen Design Week- Shenzhen, China, Swarovski Crystal Worlds -Wattens, Austria. Rochia FORÆVA, realizată împreună cu Lana Dumitru, este expusă în muzeul Swarovski Crystal Worlds. Vlad Tenu are, de asemenea, o colaborare de lungă durată cu NeoArt și Galateca, fiind prezent în proiecte expoziționale dedicate relației dintre artă, arhitectură, știință și tehnologie.
Acestea fiind consemnate, m-am grăbit să urc la etajul al doilea, la expoziția Ancăi Boeriu, o expoziție personală subintitulată Solo Show sau „De-a v-ați ascunselea”.
Solo show pentru că e expoziție personală, dar și pentru că adevărata experiență a acestui show se revelează a fi experiența ta, călătorule printre ruine. Din ziduri ies gesturi care te trag înăuntru și te fac scut, fricile tale prind corp și-și pierd corpurile, contururile întunecate se transformă în formă și lumină, apoi devin capcane orbitoare, pentru a te lăsa din nou pradă labirinturilor organice ale terorii fără țipăt. Lupii îți dau târcoale numai pentru a te seduce întru licantropie și a-ți oferi eliberarea urletului la luna care-și aștepta răsăritul și întunecarea ecliptică.
Frica devine prietenă, lacrimile consolare, întunericul amenință și apoi te învăluie protector. Amintirile te clarifică, apoi te orbesc și te lasă pradă unui singur ghid: frica organică și inteligența sa organizatoare. Atomii de ignoranță se coagulează în iluminare iar în spatele lor întunericul te seduce din nou să-i dai formă.
De-a v-ați ascunselea cu mintea ta și corpul care-o mișcă printre ziduri reale și false.
Arta Ancăi Boeriu își asumă misiunea de a-ți oferi această oglindă și acest accelerator psihic. De a-ți ridica acest semn de întrebare al umanității.
Anca Boeriu nu folosește spațiul Cinei, ci intră în dialog cu el și, mai mult, îl face partener egal în discursul artistic.
Este un spațiu care a fost glorios, plin de seducții dar și de pericole, dar acum este rănit și vulnerabilizat, prin aceasta dobândind însă și puterea sălbatică a ruinelor. Aidoma lui, chipurile desenate sau gravate în metal de Anca Boeriu apar ca niște labirinturi unde lumina desenează când pericol, când teamă, când abandon, când dârzenie, când sfințenie.
De-a v-ați ascunselea este un proiect care marchează întâlnirea dintre frica personală, intimă, și frica colectivă, într-un spațiu legendar al orașului – un loc care acum poartă urmele gloriei, abandonului, așteptării și reconstrucției, transformat dintr-un fundal neutru într-un partener de dialog.
Spațiul ruinat al Cinei păstrează ecouri ale funcției sale anterioare, precum și un sentiment de neliniște legat de viitor.
În acest context, expoziția explorează o formă de solidaritate între oameni și clădire: ambele prezintă fisuri, ambele încearcă să se reconstruiască și ambele își negociază expunerea și amprenta pe care o vor lăsa asupra viitorului.
Depre o altă expoziție excepțională a Ancăi Boeriu am scris aici: https://palindrom.eu/ea-nu-este-doar-un-numar/
Coborând din nou scările spre ieșire, revizitezi etajele inferioare care brusc par a fi devenit și mai vorbărețe și mai expresive – sau natura ta mai fluidă și mai generoasă cu prezentul?
Despre versantul muzical al experienței din seara de 27 august 2026 puteți citi aici: https://palindrom.eu/teoria-ondulatorie-a-memoriei-2026/
