Story, Balm & Candy. Meaningful Rituals este expoziția care transformă ritualurile zilnice în experiențe artistice, deschisă la Melange Café până pe 31 martie
Bucureștiul devine, din nou, scena unei întâlniri speciale între artă și viața de zi cu zi. Go Art Projects, în parteneriat cu Melange Cafe (https://www.instagram.com/melange_cafe.ro/ ) , lansează expoziția colectivă „Story, Balm & Candy. Meaningful Rituals”, un proiect curatorial care aduce în prim-plan frumusețea și forța gesturilor mici — acele ritualuri personale care oferă echilibru, sens și stare de bine.
Expoziția reunește 16 artiste contemporane din România și din lume, într-un parcurs vizual care vorbește despre îngrijire, plăcere și reconectare — teme profund actuale pentru publicul urban.
Ritualurile care ne definesc, reinterpretate prin artă contemporană
De la gesturi de self-care până la momente de răsfăț sau introspecție, „Story, Balm & Candy. Meaningful Rituals” propune o perspectivă artistică asupra ritualurilor care structurează viața modernă. Lucrările explorează felul în care aceste momente devin ancore emoționale și spații personale de regenerare.
Conceptul expoziției este construit în jurul a trei direcții simbolice:
Story – povestea ca refugiu personal și spațiu al imaginației, care oferă sens și protecție emoțională
Balm – îngrijirea ca gest esențial de echilibru, care susține corpul și relațiile
Candy – plăcerea ca formă de reconectare, celebrare și energie vitală
Împreună, aceste trei dimensiuni conturează o expoziție despre arta de a avea grijă de tine și despre micile bucurii care dau ritm vieții.
16 artiste care aduc în prim-plan universuri personale și emoții autentice
Expoziția reunește lucrări semnate de artistele: Alicja Pruchniewicz, Natsuree Techawiriyataweesin, Lavinia Gherghina, Loya Kader Ozturkmen, Adriana Florea Băloiu, Mariea Petcu Chioibaș, Raluca Ilaria Demetrescu, Anca Boeriu, Diana Boldeanu, Bianca Mann, Sabina Georgescu, Suriwan Sutham, Smaranda Isar, Ioana Băltan și Anca Dragu Vintilă, fiecare aducând o perspectivă distinctă asupra ideii de ritual și identitate.
Lucrările expuse transformă spațiul Melange Cafe într-o experiență artistică intimă, accesibilă și profund conectată la realitatea contemporană.
Artă contemporană într-un spațiu viu al Bucureștiului
Expoziția face parte din programul curatorial Melange × Go Art Projects, o inițiativă care aduce arta contemporană mai aproape de public și o integrează în spații cotidiene, invitând vizitatorii să descopere arta într-un mod natural și personal.
Accesul publicului este liber, în timpul programului Melange Cafe.
O experiență culturală care merită descoperită
Într-un ritm de viață tot mai accelerat, interesul pentru ritualuri personale, echilibru și self-care devine o temă centrală. Expoziția surprinde această realitate și o transformă într-o experiență vizuală memorabilă, potrivită pentru publicul interesat de artă, lifestyle și cultură contemporană.
„Story, Balm & Candy. Meaningful Rituals” este mai mult decât o expoziție — este o invitație la reflecție, la reconectare și la celebrarea ritualurilor care dau sens vieții.
Evenimentul este susținut de Melange Cafe, Prime Road Media, Iconic Wood, Domeniile Sâmburești, Aqua Carpatica, Uriage, Apivita, Plumeria Art și Arta de a fi femeie, parteneri care susțin dialogul dintre artă, comunitate și experiența contemporană.
Am participat cu multă plăcere și curiozitate la vernisaj, deja entuziasmată de loc – Melage Cafe și de precedentul eveniment Go Art Projects – am și scris despre el aici: – https://palindrom.eu/melange-go-art-arta-de-a-activa-memoria-prin-materie/ – și bucuroasă să le revăd pe artistele pe care deja le cunoșteam. Curioasă să le văd lucrările într-un context nou și desigur curioasă să fac cunoștință cu noi universuri artistice.
Iar prima impresie pe care am avut-o a fost că este un mediu provocator, fără să-ți comunice de la început că te provoacă – este mai degrabă provocarea blândă a unei cafele în oraș cu prietenele.
Puteți savura expoziția chiar în această cheie, luând cafeaua la Melange pe strada Oltarului și împletind firele unei experiențe artistice durabile.
„Story, Balm & Candy” porneste de la gesturi mici, apropiate de corp si de viaţa de Zi CU Zi, pentru a deschide o reflecție asupra modului în care grija, plăcerea și reparația sunt trăite si gestionate in contemporaneitate.
Expoziția aduce în prim-plan ritualuri cotidiene care par intime, dar care funcționează ca structuri prin care subiectivitatea se organizează şi se menţine într-un context marcat de presiune si epuizare. Povestea apare aici ca un spaţiu al visării şi al proiecţiei interioare, ca promisiune a unui câmp afectiv protector construit din narațiuni si imagini recurente. Ea oferă un cadru în care experienta poate fi suspendată sau îmblânzită, un adăpost si imaginar care face lumea locuibilă.
În acelaşi timp, această zonă de protecție nu este neutră. Povestea structurează modul în care experiența este înțeleasă și transmisă, stabilind repere afective și simbolice care se instalează prin continuitate și reluare. Fără a se impune explicit, ea modelează parametrii Vieții cotidiene și rămâne un spaţiu ambivalent, în care protectia si reglarea coexistă. Între visare si organizare, povestea funcţionează ca un mecanism de orientare sensibilă.˝spune Adriana Băloiu.
Așadar, în cele patru încăperi ale frumoasei case devenită Melange Cafe ai acum reperele a trei registre ale ritualului unde femeile excelează – registre pe care artista și curatoarea Adriana Florea Băloiu le-a numit Story, Balm și Candy. Le putem vedea și ca pe niște moduri de existență sau registre psihice.
Cele pe care le vedem primele sunt desigur poveștile spuse de obiectele de artă – le vedem cu toate simțurile și ni le istorisim într-o fracțiune de secundă – adăstăm asupra lor atâta cât ne permite propria poveste.
În ceea ce am numit camera veșmintelor cămașa de zale (de fapt lanțuri) a Sabinei Georgescu stă direct în fața oglinzii invitându-ne să intrăm în ea cu imaginea proprie și să reflectăm la propriile lanțuri. Am aflat de la artistă că a realizat acest drapaj sculptural direct pe manechin, prin desprinderea și reatașarea manuală a zalelor din lanțul continuu.
´Chiar sub aparența unei libertăți exterioare, sufletul se poate simți înlănțuit, subjugat de propriile limitări. Eliberarea poate veni doar din interiorul ființei. În oglindă, o aparentă încătușare în realitate poate, de fapt, să nu afecteze un suflet care se simte liber. Lucrarea (Un)Chained surprinde această dualitate a sufletului captiv în propria ”realitate” generată de percepții, credințe și sentimente.˝ povestește Sabina.
Călugărițele roșie și albă ale Dianei Boldeanu atrag atenția asupra laturii dezlănțuite și definitive a dorinței feminine, tema reluată într-un registru mai rece, dar cu atât mai profund de bijuteriile Smarandei Isar.
Trecând în ceea ce am numit camera trupurilor, ceea ce te frapează în primul rând este diversitatea texturilor fantasmate ale corpului feminin, de la moliciunea explicită din textilele Ralucăi Ilaria Demetrescu la moliciunea și tandrețea sfâșietoare ale Frumuseții gestului tău de Anca Boeriu, trecând prin fantasma în stare pură din Glaze for a Quiet Core de Adriana Băloiu. Odată cu lucrarea emblematică shhh a aceleiași artiste trecem însă în registrul contrapunctului, al feminității într-o lume care îi cere să se justifice.
Cele două săli din profunzime sunt puse sub semnul poeziei – iar aici nu mi-am putut împiedica reveriile străvechi declanșate în special de acuarela Mariei Petcu Chiolbaș și de uluitoarele site cu chip femeiesc ale artistei turce Loya Kader Ozturkmen. Prin văl, prin sita oamenilor și vremurilor, chipul femeii se zărește enigmatic. O mască ce spune multe – de aceea expresia chipului și chiar trăsăturile par diferite în funcție de unghiul din care îl contemplăm.
Gestul de înfrumusețare, gestul de ascundere, tehnologia și natura pură dar câteodată ironică – iată istorii pe care lucrările din ultima sală ni le oferă spre completare cu propria noastră fantasmă.
Fiecare dintre artiste și fiecare dintre noi, cei ce intrăm în spațiul de la Melange Cafe devenit spațiu ritual până la sfârșit de martie venim cu propria poveste – cu istoria personală care conține lumini și umbre, mângîieri și asprimi, cărți deschise și ascunzișuri de nepătruns, dureri și extazuri. Pe măsură ce înaintam în spațiul colorat artistic realizam însă că ceea ce se petrece numai aici – și ceea cel mai valoros, pentru că neașteptat – este intersecția acestor povești. Urmăream cum noi sensuri se creează din interacțiunea oamenilor cu oamenii, a oamenilor cu operele de artă, a operelor de artă cu operele de artă – sub ochiul și mâna magică a Adrianei Florea Băloiu, care le-a pus în scenă.
Auzim poveștile, câteodată asurzitor, câteodată ciulim urechea pentru că pereții vorbesc în surdină. Ne înfiorăm de dragoste, compasiune, ne înduioșăm și râdem. Ne amintim, zâmbim, lăcrimăm și aducem încă puțin din propriul story.
E un proces care se întâmplă firesc, propulsat de celelalte două registre ale ritualului propuse: Balm, registrul îngrijirii, vindecării, închiderii rănilor, câteodată numai cosmetizării, și Candy, ritul tandreții, al gestului și gustului blând care topește pietrele și gheața de la inimă.
˝Balm-ul este abordat ca tehnologie de îngrijire nu doar emoţională ci și politică, El nu promite vindecare, ci susținere și continuitate. Prin gesturi repetitive și timp acordat, îngrijirea devine o practică necesară, o formă de muncă invizibilă care menţine corpul funcțional și relațile active intr-un context solicitant.
Candy-ul introduce dimensiunea plăceri ca economie a dorinței, a consumului și formă de sedare. Dulcele funcționează ca recompensă și consolare, dar și ca mecanism de reglare a stări interioare. Plăcerea apare astfel ca necesitate ambivalentă, integrată într-o logică de adaptare si consum. În arta contemporană există deja o tradiție solidă în care ,dulcele” sau comestibilul functionează ca instrument critic. Cazul canonic al lui Felix Gonzalez-Torres, cu- lucrările din bomboane luate de public, deschide discuții despre pierdere, intimitate, economie și responsabilitate colectivă. Un alt reper foarte cunoscut este Kara Walker cu A Subtlety, unde zahărul devine materia al istorieï muncil, al violenţei și al colonialismului.
Zona balm-ului și a ingrijiri apare frecvent in discursuri curatoriale contemporane, adesea legate de wellness, reziliență și reparaţie culturală. În acest context, îngrijirea este tratată ca practică socială și politică.
In Story, Balm and Candy, balm-ul nu este despre confort, ci despre necesitate, funcționând ca mecanism de supraviețuire Prin reunirea acestor registre, expoziția propune ritualurile cotidiene ca spaţii de negociere între grija și epuizare, plăcere și disciplină, intimitate și normă socială. Gesturile mici sunt privite în ambivalența lor, ca strategii de susținere care pot funcţiona simultan ca forme de rezistență si ca moduri de adaptare la presiunile vieții contemporane.˝ Adriana Florea Băloiu
Incursiunea printre poveștile personale ascunse în lucrările de artă – STORY -, descifrarea gestului de îngrijire – BALM – și ofranda pentru tine însuți – CANDY capătă sens împreună, în acest context de artă feminină. Poate pentru că femeile sunt mai dispuse să vadă lucrurile în mod ritualic.
E drept că am ajuns să ne obișnuim cu acest cuvânt în anturajul nostru lingvistic de vreo 5-6 ani buni (a se deduce de aici care a fost declanșatorul exploziei de ritualuri). Totuși de prea multe ori termenul ˝ritual˝ ajunge să numească o succesiune precisă și imuabilă de gesturi precise, efectuate în vederea unui rezultat scontat.
Totuși, aceasta este tehnologie. Ritualul ține de sacru – gesturile sale precise au o succesiune precisă, da, dar rezultatul ține de fapt de grație și nu e total previzibil. Arta este ritual în acest sens străvechi, iar prezența ei în cotidian este un fapt special, datorat atitudinii rituale a artistului. Experiența pe care ne-o propune Story, Balm & Candy la Melange Cafe este să ne trăim cotidianul ritualic și să devenim astfel sensibili la istoria proprie și istoriile cu care ea se intersectează. Este o propunere pentru simțuri, pentru corp și senzualitate, dar și pentru inteligență.
Cred cu tărie că atunci când o propunere artistică se transformă într-o propunere de viață și intră în viața noastră atunci avem șansa de a evolua divergent și liber, luând distanță de tehnologiile vitale care ne invadează de la utilitar și publicitar la abisal și psihologic. Așadar, să ne dedăm ritualurilor tandre ale lumii martie. Să înceapă ritul primăverii!
