Expoziția Modă, artă, cultură prin lentila unei femei dedicată fotografei germane Sibylle Bergemann a fost pentru mine revelația acestui Art Safari.
Poate pentru că m-am regăsit printre blocurile cenușii și prin cenușa unui imperiu comunist.
Totuși cred că în special pentru că pelicula Sibyllei vede mai multe decât vede ochiul și revelează aspecte nebănuite de ochiul și mintea simplă.
În Sibylle am descoperit o artistă de o poezie și o acuitate unice. Chiar și ceea ce a trecut drept ˝fotografie de modă˝ la ea este eseu pentru bunul motiv că scoate la lumină ceea ce la început nici nu era acolo.
Expoziția oferă o imagine de ansamblu asupra întregii opere a uneia dintre cele mai importante fotografe contemporane din Germania. Deoarece Sibylle a fost acel gen de artistă care a avut ocazia, privilegiul și responsabilitatea de a interveni și de a schimba ethosul vizual al unei epoci și oamenilor ei.
Sibylle Bergemann s-a născut la Berlin în 1941. După încheierea studiilor în domeniul afacerilor, a lucrat, în perioada 1965-1967, în redacția revistei Das Magazin. Pregătirea ei în arta fotografică a început în 1966, cu Arno Fischer, unul dintre cei mai importanți și mai apreciați profesori de fotografie din fosta Germanie de Est. A început să lucreze ca liber-profesionistă în 1967, fiind fotograf de modă pentru revista Sibylle.
Spre deosebire de alte reviste, Sibylle a avut o influență covârșitoare asupra percepției est-germane atât în ceea ce privește moda, cât și referitor la cultură și la modul de viață, în general. Sibylle Bergemann a avut o contribuție esențială în formarea stilului și esteticii deosebite ale fotografiilor de modă din această revistă. Totodată, lucrările sale au apărut și în alte periodice est-germane, inclusiv în săptămânalul Der Sonntag (din 1969) și în Das Magazin (din 1973).
Fotografiile lui Bergemann au fost publicate în reviste naționale și internaționale precum: Die Zeit, Der Spiegel, Stern, New York Times și Geo. În 1996 a primit o bursă din partea UE pentru proiectul „TOKYO ASTĂZI”, de la Centre de la Photographie din Franța.
„Pe mine mă interesează marginile lumii, nu centrul ei. Mă preocupă ceea ce nu este interschimbabil. Ceea ce apare pe chipuri sau în peisaje și pare că nu se potrivește acolo…” (Sibylle Bergemann)
Inițial, s-a remarcat ca fotograf de modă, în scurt timp devenind cunoscută și pentru eseurile sale fotografice și datorită observațiilor sale precise asupra unor detalii ascunse.
Expoziția care se vede acum la Art Safari a fost aranjată chiar de mâna fiicei lui Sibylle și este completată de texte pe cât de concise pe atât de poetice (ceea ce m-a făcut să bănuiesc într-o fracțiune de secundă că ceea ce trece drept duritate în expresionismul germen este doar propria noastră incapacitate de a înțelege și rezona cu această limbă. Dacă rezonezi, rămâne numai poezia pură.)
Fabrica de visuri
O întâlnire între două spirite înrudite: Wenzel Storch din Hildesheim, care își creează filmele dintr-un amestec de metale vechi și viziune, și fotografa – colecționară de vechituri și vise. În depozitul în care Storch şi-a filmat producțiile, ea și-a închegat propriul basm: fata frumoasă de pe pat, ursul de sub șirul de lumini. Camere pline de bunuri secondhand la mezanin, undeva între rai și iad.
Afirmarea propriului sine prin intermediul fanteziei într-o lume a rațiunii și a normelor cinice: încă de la prima fotografie, acesta a fost impulsul călăuzitor al lui Sibylle Bergemann. O realitate fără vise ar însemna sfârșitul lumii.
Sibylle face artă și surprinde nevăzutul. Pentru Bergemann, arta fotografică a reprezentat un mijloc prin care a reușit să pună în lumină contexte și corelații, interpretând și comentând în mod constant realitatea. Astfel, detaliile deosebite ale fotografiilor sale devin simboluri care reflectă povești și nuanțe subtile ale timpului lor. Ele sunt interpretări, dar și declarații.
Între 2000 și 2006, Bergemann a realizat o serie de fotografii cu polaroidul, intitulată Amintiri pierdute. În aceasta, locurile și spațiile surprinse rămân în mare parte ascunse de percepția conștientă a privitorului. Aceste imagini abstracte, aproape cufundate în somn, ale unor spații care au fost cândva pline de viață, dar care apoi au fost părăsite, își spun propriile povești despre schimbările și metamorfozele suferite. Fabrici dărăpănate, cum ar fi vechea clădire de reparații a companiei feroviare de stat Deutsche Reichsbahn din Berlin-Friedrichshain, un teren de joacă năpădit de vegetație unde nu mai merge nimeni, grădini și clădiri pustii care au aparținut soldaților sovietici și familiilor lor – toate aceste locuri au fost abandonate dintr-un motiv anume. Bergemann caută urmele rămase în aceste locuri cândva pline de viață, fapt care duce la surprinderea unor imagini lipsite de orice nostalgie melancolică pentru Germania de Est și care constituie un act conștient de rememorare a unei epoci de mult apuse.
Poți afla aici mai multe despre Sibylle Bergemann; https://www.artsafari.ro/project/sibylle-bergemann/
