Sergei Nakariakov cântă la trompetă iar felul în care o face a reușit să impresioneze atât de mult pe scenele clasice (dar nu numai) ale lumii încât trompeta a ajuns să fie privită cu alți ochi. Stilul său de a cânta a schimbat, respectiv adâncit, percepția despre puterea de expresie a instrumentului său, ceea ce face din Nakariakov un adevărat deschizător de drumuri.
Când Sala Radio a anunțat programul stagiunii, mi-am notat data concertului în care el urma să fie solist, cu un concert de Mozart – exact pentru că mi s-a părut inedit. Între timp astrele au făcut să îl văd pe Nakariakov pe scena nou-născutului festival bucureștean Frequenza, într-un concert de neuitat cu un ansamblu de suflători care au lăsat publicul fără suflare: ineditul trio de alămuri numit Kopfkino. Fligornul lui Sergei Nakariakov a fost flancat de trombonul lui Elias Faingersch și trombonul bas al lui David Taylor – iar ce s-a auzit nu a avut limite!
Clasic, jazz, kletzmer… stilurile au devenit pur și simplu prea înguste pentru a cuprinde muzica. Fără hartă și busolă, fără o cheie de interpretare prescrisă, noi, fericiții prezenți la prima ediție a acestui festival inedit, Frequenza (căruia îi dorim multe, multe ediții înainte) am avut ocazia să redescoperim muzica pe viu, adică la singura cotă care contează în percepția artistică.
Am scris pe larg despre experiența aici: https://palindrom.eu/frequenza-sufletului-omenesc/
De aceea, din acest moment așteptam cu altă nerăbdare reîntâlnirea cu arta lui Sergei Nakariakov, în concertul de la Sala Radio.
Numit „Paganini al trompetei” sau „Caruso al trompetei”, Sergei Nakariakov s-a impus ca unul dintre cei mai apreciați trompetiști pe scena internațională. Artistul a răspuns invitației Radio România și am avut șansa de a-l asculta astfel la Sala Radio, miercuri, 4 iunie 2025 (19.00), când va interpreta Mozart – Concertul nr. 4 pentru corn și orchestră (adaptat pentru fligorn – instrument de suflat asemănător trompetei). Sergei Nakariakov a evoluat alături de Orchestra de Cameră Radio și sub bagheta dirijorului Christian Schumann.
Înzestrat cu o combinație rară de virtuozitate uimitoare, un sunet catifelat și o sensibilitate profundă, Sergei Nakariakov a adus instrumentul său în prim-plan pe scena de concert. Repertoriul său acoperă nu numai întreaga gamă a literaturii originale pentru trompetă, ci se extinde continuu, cuprinzând multe transcripții fascinante și comenzi de la Peter Ruzicka, Mikhail Pletnev, Uri Brener, Enjott Schneider, Fazil Say și Jörg Widmann.
În stagiunea curentă, pe lângă premiera mondială a concertului pentru trompetă al lui Mikhail Pletnev, Nakariakov susține concerte în Europa, Coreea de Sud, Hong Kong, Argentina, Brazilia și Japonia.
A cântat cu mulți dintre cei mai respectați dirijori din lume, inclusiv Valery Gergiev, Vladimir Spivakov, Saulius Sondeckis, Christoph Eschenbach, Yuri Temirkanov, Sir Neville Marriner, Mikhail Pletnev, Dmitri Sitkovetsky, Kent Nagano, Vladimir Ashkenazy, Hugh Wolff, Ton Koopman, precum și alături de mari orchestre. Nakariakov este un artist exclusiv la AR Ressonance (cu trompeta sa) și cântă la un fligorn realizat de Antoine Courtois, Paris.
Seara de la Sala Radio s-a deschis cu Beethoven – Uvertura Coriolan și s-a încheiat cu Schubert – Simfonia nr. 6, interpretate sub bagheta lui Christian Schumann.
Asadar, ora 19 fix, așa cum frumos ne-au obișnuit concertele de la Sala Radio, orchestra începea să cânte Uvertura Coriolan de Beethoven. Furtunos și cinematografic, o luptă și o zbatere a unui erou care este de fapt singur și pe care ceilalți îl confruntă cu singuratatea sa și cu particularitatea (citeste arbitrariul) deciziilor sale.
Uvertura Coriolan a fost compusă în 1807 ca muzică incidentală pentru o reprezentație a piesei de teatru cu același nume, acum obscură, scrisă de Heinrich Joseph von Collin in 1804. Muzica lui Beethoven nu a fost menită a puncta opera lui Shakespeare, cu titlu similar – ceea ce este semnificativ, deoarece între cele două lucrari nu este numai o inerentă diferență de scriitură, dar și una de continut.
În conditiile in care istoria consemnează relativ puține despre rebelul Coriolan, Shakespeare ni-l arată ucis de dușmanii săi, în timp ce în piesa lui von Collin el face suicidul de onoare. Așadar, muzica lui Beethoven este despre un erou care-și trăiește singurătatea până la sfârșit si dincolo de lume – condiție care corespunde mai curând imaginii de erou voluntar cultivate de romantismul lui Beethoven în epoca sa.
Gaius Marcius Coriolan a fost un general roman din secolul al V-lea care a condus campanii de succes împotriva dușmanilor Romei. Față cu micimile mărimilor acelei Rome, el a dezvoltat aspirații politice, dar nu a avut succes și a fost exilat din Roma. Ca răzbunare, a devenit trădător și a condus o armată formată din foștii săi dușmani pentru a ataca Roma. Mama sa l-a implorat să se abțină, dar era prea târziu să se mai întoarcă. Într-un acces de regret și rușine, s-a sinucis.
În Coriolan, Beethoven construiește cu sensibilitate o lucrare din doar două idei muzicale care reprezintă, respectiv, conflictul moral central al dramei: frământarea dintre dorința lui Coriolan de răzbunare împotriva aceleiași Rome care-l înălțase, versus rugămințile mamei sale de a se abține de la teribilul său plan.
Așadar, concertul începe ca un tunet moderat de un ton de duioșie abia recunoscută, bine ținută în frâu de dirijorul Christian Schumann, a cărui afinitate cu epicul și muzica de film a dat tonul întregului concert, pe care l-a animat cu dinamism, dar și cu uluitoare replieri sentimentale – ca în filme!.
În stagiunea 2024/25, Christian Schumann evoluează alături de orchestre precum Silesian Philharmonic, Bilkent Symphony, Belgrade Philharmonic, Danish National Symphony Orchestra ș.a.
În plus, a debutat cu mare succes în ultimii ani cu Deutsches Symphonie Orchester Berlin Bamberger Symphoniker, Filarmonica din Stuttgart, Dresdner Philharmonie, Orchestre Symphonique de Mulhouse, Filarmonica din Bruxelles, Filarmonica din Varșovia și a debutat la Opera Regală Suedeză. Alte succese actuale includ reveniri regulate la Oslo Philharmonic, NDR Radiophilharmonie și Danish National Symphony Orchestra.
Afinitatea specială a lui Schumann pentru muzica de film l-a determinat să dirijeze proiecte majore, adesea în fața unor audiențe de arenă, cum ar fi la Festivalul de Muzică de Film de la Cracovia (Kon Tiki / Neverending Story), precum și patru concerte deschise cu Het Gelders Orkest în Țările de Jos, și patru turnee majore recente în Germania, Austria și Elveția, cu filme clasice precum Star Wars, The Dark Knight, Harry Potter, James Bond, The Jungle Book și Ratatouille. În 2022, Schumann s-a întors la Aarhus Symphony Orchestra interpretând Star Wars VI.
După Coriolan de Beethoven a urmat mult-așteptatul Concert nr. 4 pentru corn și orchestră de Mozart, unde solist a fost Sergei Nakariakov, care a adaptat concertul pentru fligorn – un instrument între corn francez și trompetă.
Acesta este probabil cel mai dificil dintre cele patru Concerte pentru corn scrise de Wolfgang Amadeus Mozart pentru prietenul său, Joseph Leutgeb, pe care îl cunoștea din copilărie. Leutgeb era un instrumentist iscusit, iar lucrările sunt dificil de interpretat pe cornul natural al perioadei – predecesorul cornului modern (francez) (diferențiat prin lipsa valvelor). De-a lungul secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, cornul natural a evoluat ca o separare de trompetă prin lărgirea clopotului și lungirea tuburilor.
Acesta este format dintr-un muștiuc, tuburi lungi spiralate și un clopot mare, evazat. Acest instrument a fost utilizat pe scară largă până la apariția cornului cu valve la începutul secolului al XIX-lea.
Sergei Nakariakov l-a cântat la un instrument care se apropie probabil de sunetul cornului natural de atunci, ceea ce pe noi spectatorii ne-a transpus cu imaginația în epocă – ascultam concertul chiar cu urechile lui Amadeus. Jocul, inteligența, ineditul și sentimentul, pasiunea au alcătuit acel puzzle care ținut în priză și ne-a făcut să cerem un bis. Iar la bis s-a întâmplat exact ce speram: anume am reascultat celebrul adagio de Bach – Nakariakov îl cântase și la Frequenza, tot la fligorn, cu vreo săptămână în urmă, lăsând audiența fără cuvinte.
Așa cum se întâmplă atât de des cu magiile, doream să-mi dau seama dacă impresia va fi la fel de puternică atunci când aud piesa a doua oară – ei bine, a fost și mai puternică. Fligornul suna cu glasul profund, cu presimțirea apropierii unei sălbăticii abia ghicite, iar drumul nostru înapoi spre ordinea firească a societății omenești ne-a fost construit cu delicatețe de interpretarea Simfoniei nr 6 de Schubert, una dintre lucrările de fragedă tinerețe ale compozitorului (scrisă la 21 de ani), plină de dinamism și fantezie.
Ciiți aici despre următoarele evenimente de la Sala Radio: https://salaradio.ro/program-concerte-aprilie-iunie-2025/
