Expoziția Regina Maria la Art Safari: un eseu vizual plin de dragoste pentru regina artistă și regina simbol
Dincolo de documentar, de artistic, de estetic, de istoric, ceea ce vizează – și reușește – expoziția de la Art Safari – este o investigație sensibilă și o demonstrație a unei întrebări care se pune foarte rar: Cum devine o femeie, o tânără, fie ea și prințesă, un simbol?
Că reginele nu sunt numai femei s-a mai spus și s-a mai scris, fie și numai de la Elisabeta, din întâmplare o femeie, și până în contemporaneitate. În zilele noastre chiar e destul de frecvent să auzim fetițele alintându-se și spunând că vor să fie prințese. Prima accepțiune este cea în care ne gândim la o femeie care prin imaginea sa trebuie să încarneze imaginea unui stat/imperiu/regat, a doua accepțiune este cea în care ea este onorată ca atare.
Însă devenirea reginei Maria este dincolo de asta: ea s-a cultivat pe sine în calitate de simbol a ceva ce nici nu exista încă, cu mult înainte de a fi o imagine.
Este diferența între ceea ce unii istorici numesc deja ¨și-a luat rolul în serios˝ și realitatea care o arată pe Maria implicându-se activ, militar și politic, angajându-se fizic în întreprinderea de a crea o Românie mare, exact în același timp și în aceeași măsură în care sinele ei se afla în calea spirituală către totalitate.
Maria nu a reprezentat o imagine, ci s-a creat pe sine în calitate de simbol al României Mari.
În conferința de presă din deschiderea expoziției, directorul Muzeului Național Peleș, dr. Narcis Dorin Ion, a accentuat, cu mare emoție, faptul că Regina Maria a creat România Mare și a murit în România Mare, nu a apucat să vadă degringolada care a urmat. Și poate că memoria istorică a ajuns să o identifice drept simbol al acestui vis românesc
Deci să descifrăm drumul Mariei până la statutul de simbol cu ajutorul elementelor expoziției, măiastru alese – și minunat puse în scenă de Diana Nicolae.
Educația primită de prințesa Maria a fost una cu adevărat regală. lată cum o caracteriza un martor al adolescenţei sale, citat de Nicolae lorga: ˝Credea în regi și în misiunile lor, dar și în drepturile lor. Nu era trufașă, dar nici umilă, ci regală din rădăcina părului până la tălpile picioarelor; imperioasă, aprinsă, activă, fetiță plină de bucuria vieţii şi de credinţă în rasa ei.”
Probabil cel mai dominant obiect al expoziției este mantia purtată de Regină cu ocazia încoronării de la Alba lulia, din 15 octombrie 1922.
Concepţia artistică pentru mantia reginei îi apartine pictorului Curţii Regale, Costin Petrescu (1871-1954), fiind realizată în perioada 1921-1922. Este o piesă unicat, executată la comanda Casei Regale special pentru încoronare. Hlamida reginei a fost inspirată și executată după model bizantin, broderiile find făcute de Elena Niculescu Frunzeanu, directoarea Școlii de Sericicultură şi Tesătorie din București. Broderiile au fost prezentate în cadrul unei expoziții de ţesături, în luna iunie a anului 1921, expoziție vizitată de suverană.
˝Cred că mantia va fi frumoasă și de efect, deşi, dacă mi s-ar permite să o desenez eu însămi, aș face ceva și mai artistic.”, spunea Regina. Este o piesă de ceremonie, din țesătură lamé si cu fir de aur, cu broderii de mătase și cu aplicaţii de pietre semipreţioase, având ţesute emblemele tuturor provincilor care formau România Mare. De culoare aurie mantia este brodată cu spice și cu snopi de grâu, reprezentând ,bogăția principală a pământului românesc”.
Chenarul este realizat din hermină pe toată marginea mantiei, completată spre interior cu bordură de mătase violet-cardinal brodată, lăţindu-se într-un semicerc în jurul gâtului, cu monograma reginei Maria, surmontată de coroana regală.
Pe marginea ovală se aflà o bordură de mătase, cu șapte însemne heraldice: stema familiei de Hohenzollern, a Munteniei, a Moldovei, a Transilvaniei, a Olteniei si Banatului, a Dobrogei și stema familiei de Edinburgh, separate prin grupaje de spice de grâu. Pe toată suprafaţa sunt aplicate motive în formă de cruce.
,Mantia este copleșitoare.” – scria regina în Însemnări zilnice. ,Arăt ca acele statui ale Fecioarei care, în ţările catolice, sunt în mod special înveșmântate şi împodobite cu bijuterii în zilele de sărbători și purtate pe străzi în procesiuni. Culoarea aurului folosită pentru toaletă și mantie este absolut superbă. Lucrată pe un fond cu fir de mătase roșie, are umbre splendide, ca un apus de soare. (.) Culoarea aurului şi totul se armonizează neobişnuit de bine cu tenul meu, cu părul blond și caracterul, în general.
Sunt, desigur, à mon avantage în această ținută dificilă și, cum am reputaţia de a nu mă da bătută, din punctul meu de vedere, ca femeie, este important, pentru că în această zi mare, ca regină a poporului meu, vreau ca inimile lor să bată pentru mine cu mândrie. Nu vreau să-i dezamăgesc, am această ambiţie.’ Într-adevăr, o vedem în filmul încoronării prezentat tot în expoziție, făcând exact ceea ce promisese.
La intersecția între simbolic și imaginar, casele de vis ale Reginei au fost terenul pe care puterea ei de realizare s-a exersat. Cele două case de vis emblematice pentru ea au fost Castelul de la Balcic, cuibul liniștit, și Castelul Pelișor, cu uluitoarea lui cameră de aur amenajată parcă special pentru a conduce un suflet în lumină (și acolo Regina și-a și dat sufletul).
Desigur însă că fiecare din reședințele Reginei au primit mai devreme sau mai târziu amprenta acesteia. Și inevitabil fiecare dintre ele a ajuns să se bucure de o grădină magnifică de unde nu lipseau crinii regali.
Regina povestește în Povestea vieții mele:
„Nando (Regele Ferdinand) și cu mine iubeam mult florile. Când eram cu el printre flori, Nando se făcea iarăși cel pe care-l cunoscusem la Coburg și Sigmaringen; atunci întinerea, știa să râdă și să petreacă și nu mai avea acea privire plină de griji care mă îndurera. Ah, da, ce mult îi plăceau florile! Aceasta era o puternică legătură între noi, o punte prin care puteam totdeauna ajunge unul până la altul, printre atâtea lucruri ce rămâneau neînțelese”.
Vedem deci cum și florile își iau locul în țesătura simbolică a reginei.
Regina iubea florile și nu picta altceva decât flori. Tânăra principesă a luat primele lecții foarte bune, timp de șase săptămâni, cu profesoara Ruth Mercier, „renumită pentru pictarea florilor”, a cărei „tehnică în acuarelă era fără pereche”.
Având decența de a nu se considera o mare artistă în domeniu, regina era, totuși, conștientă de talentul său, ale cărui mărturii se păstrează și astăzi în muzeele din țară sau în colecții private. „Niciodată n-am lucrat destul ca să ajung o adevărată artistă, dar ce ieșea din mâna mea avea o oarecare originalitate și vigoare, pe cât se pare; desenul era bun și aveam netăgătuit darul culorii”.
Deși viața nu i-a oferit șansa de a face studii serioase în domeniul artei, Maria și-a dezvoltat talentul „într-o anumită direcție, cu aplecare spre partea decorativă”.
După cum floarea simbolizează receptaculul perfect, Regina a fost mereu în căutarea receptaculului perfect pentru simbolul totalității pe care alesese să-l încarneze. Își creează propriul însemn heraldic și mistic, crucea gamată, și pornește în aventura creației unor obiecte care să definească interiorul perfect. Așa ajunge la pirogravură, sculptură și creație de mobilier.
Translarea gustului artistic al viitoarei regine spre creaţia de piese de mobilier a fost remarcata de apropiati.
Printre aceștia s-a numārat și Eugeniu Buhman: ˝Mai pe urmă, Principesa s-a ocupat oarecare timp cu pirogravura și, mai incolo, cand a inceput miscarea artistică din Germania numita Seccession, s-a distrat și cu sculptura in lemn, dar aceasta fiind cam obositoare pentru ea a preferat sa-i sculpteze alţii modelele desenate sau culese de dansa. Camerele din Palatul Cotroceni conțin și astazi scaune și mese ale căror motive sunt datorate Principesei.
Realizate in cadrul atelierelor Școlii de Arte și Meserii din Sinaia, piesele de mobilier concepute de principesa Maria – multe dintre ele pastrate cu grijă in colecţile Muzeului Naţional Peleș – au decorat interioarele Castelului Pelisor, formand cadrul cotidian in care s -a desfașurat viata sa.
Cele mai valoroase dintre acestea fac parte din garnitura de mobilier realizată in anul 1909, din lemn de tei aurít, pentru a decora interiorul dormitorului de aur si al salonului aferent din Castelul Pelișor, principesa Maria find ajutată in transpunerea motivelor decorative de către arhitecţii Karel Liman și Jean Ernest.
Cele douăzeci de piese påstrate in Castelul Pelișor au fost decorate cu crucea gamată, cu entrelacul de inspirație celtică și cu motive zoomorfe preluate din mitologia nordică. Alte piese realizate la finele veacului al XIX-lea, in 1898-1900, sunt fotolii inspirate de piesele create de Hugh Baillie Scott si pictate de principesa Maria cu motivul crínului cu cinci petale și al crucii celtice.
Cel mai mistic și mai frumos dintre aceste obiecte este ceva ce trece drept măsuță de corespondență. Citez din descriere: ˝deasupra blatului e realizat un suport de corespondență rotativ, în formă de cruce gamată, cu brațele decorate cu motive florale stilizate și cruce.
Inscripţie în limba engleză:
I hold it true that thoughts are things/
Endowed with bodies, breath and wings/
And that we send them forth to fill/
The world with good results or ll/
All the world knows me in my book/
And my book in me
/ But hearing of ten times/
The still sad music of humanity/
Within the book and volume of my brain/
The living voice is that which sways the soul”
( Susţin cu tărie că gândurile sunt lucruri/
Înzestrate cu trupuri, respiraţie şi aripi,/
lar noi le trimitem forţa care umple lumea/
Cu rezultate bune sau rele./
Toată lumea mă cunoaște prin cartea mea/
si cartea este în mine:/
Am auzit de zeci de ori/
Muzica tristă a omenirii/
Din interiorul cărţii și al volumului creierului meu,/
Dar vocea nemuritoare/
Este cea care îmi leagănă sufletul.”)˝
Într-un fel propriu, principesa și, din 1914, regina Maria a României a continuat in mod strálucit tradiția de colecționar inaugurată de regele Carol I, achiziționând piese de ceramică si sticlarie in stil Art Nouveau, cu care a decorat interioarele Castelului Pelisor din Sinaia- reședinţa atat de impregnată de spiritul creator al celei rămase in amintirea românilor drept unica și incomparabila regină a României Mari.
Suflet de artistă, Principesa Maria s-a implicat și în viața artistică din România, devenind, în ianuarie 1902, la invitația sculptorului Oscar Späthe, președinta de onoare a societății Tinerimea Artistică, înființată în 3 decembrie 1901, a cărei menire avea să fie astfel explicată de pictorul Constantin Artachino:
„Am fost o instituție care a dat la începuturile ei tonul în artă, a creat atmosfera și a stimulat pasiunea iubitorilor de frumos pentru a deveni colecționari. A impus rubrica de artă și a creat un statut social favorabil artiștilor, care au început să fie apreciați pentru profesia lor nobilă”.
Participarea principesei cu lucrări la expozițiile Tinerimii este remarcată și de Eugeniu Buhman: „După ce s-a constituit Societatea Tinerimea Artistică, sub patronajul Principesei, la expozițiile anuale din fiecare primăvară au figurat și lucrări originale de ale ei, flori și motive decorative care s-au prezentat cât se poate de frumos”.
La prima expoziție a Tinerimii Artistice, care are loc între 1 martie și 1 aprilie 1902 în Palatul Ateneului și este deschisă în prezența reginei Elisabeta a României, principesa Maria participă cu câteva acuarele (reprezentând iriși și nuferi) și piese de mobilier realizate după propriul design. Un jurnalist va scrie că principesa „pictează flori aproape la fel de bine ca bunul Dumnezeu”.
Deceniul al treilea al veacului trecut îi aduce reginei Maria descoperirea Balcicului, unde este condusă de pictorul Alexandru Satmari și unde va întreține în jurul său o colonie de artiști care, prin creațiile lor, au marcat arta contemporană românească.
Practic nu există arte care să nu fi atras atenția reginei , de la arta fotografică la film și desigur muzică – în fond ea este cea care l-a făcut pe Enescu să se simtă drept ceea ce era cu adevărat, anume un magician al sufletelor. Spre finalul vieții, muzicianul avea să-i mărturisească primului său biograf, Bernard Gavoty:
„Aveam, la acea epocă, onoarea și plăcerea de a mă duce destul de des la Palatul Regal. Am și acum încă, pe peretele din salon, o fotografie pe care prințesa Maria mi-a oferit-o în 1908, la Sinaia.
Dedicația, prea flatantă, în engleză – «And he awakes the music of our souls» [«Și el trezește muzica din sufletele noastre.»] – ar putea să-mi dea motive de orgoliu, pentru că, acolo, fac figură de magician.” (v. Les souvenirs de Georges Enesco / Amintirile lui George Enescu, 2005).
Dincolo de simpla constatare că Regina este un spirit artistic, aceste multiple intersecții ale artelor indică pașii spre un edificiu simbolic în care legenda Reginei avea să se așeze.
Iar tot ce vedem în expoziția de la Art Safari este dovada că a și reușit.
Mai multe despre patronajul acordat de Regina Maria societății femeilor pictore și sculptore: https://palindrom.eu/art-safari-ul-femeilor-pictore-si-sculptore/
Citește mai mult despre expoziție aici: https://www.artsafari.ro/project/maria-a-romaniei/
