Radical Insights la RAD Art Fair 2026

Alte articole

Radical Insights la RAD Art Fair 2026

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn
fbt

Define radical – asta e provocarea acestei a patra ediții RAD – așa că am adunat aici câteva radical insights din expoziția de la Hotel caro.

Deși unii zic cum că arta ar fi suprastructură, se întâmplă că tocmai arta să fie cea mai sensibilă la tendințe și să fie mereu în avangardă. 

Ceea ce am văzut la această incontestabil cea mai suculentă ediție RADartfair este cum, în chei proprii și cât se poate de diferite, trendurile afișate converg spre o anxietate vie, multisenzorială a unui sfârșit de dominație a paradigmei mașinale a simulacrelor. 

Majoritatea lucrărilor expuse sunt foarte recente, iar conceptele curatoriale ale galeriilor reflectă stricta actualitate, cu o vivacitate care m-a umplut de speranță într-un viitor uman. Pe scurt: artiștii și colecționarii-investitori sunt de acord să investească în umanitate și acesta este cel mai bun semnal posibil. 

Artiștii au avut simțul lor pentru angoasa în cultura încă de când restul mainstream culture se hrănea cu iluzia că angoasa e numai în civilizație (promit să detaliez cu altă ocazie). 

Acum, când paradigma mașinală a ajuns la apogeu, după vreo câteva sute de ani sau poate chiar mai mult, destrămarea ei este anunțată de artiști printr-un soi de trezire la o viață pură și fără hartă, care vine desigur cu anxietate, câteodată nerăbdare, dar și cu un soi de ingenuitate total neașteptată pe care minunatul spațiu al pavilioanelor de la Caro o reflectă pe deplin. 

Așa se face că as we speak la Rad art fair natura e peste tot prezentă și rădăcinile vii. And this is radical! 

Citește mai multe despre eveniment aici: https://palindrom.eu/rad-art-fair-23-26-aprilie-caro-bucuresti/

A avea acces la arta inseamna a avea acces la punctul de asamblare unde toate lumile se intrepatrund. Intai il cauti, apoi te cauta el pe tine. Jecza Gallery pune de fiecare data in evidenta, elegant si fara nevoie de vreo alta demonstratie, enorma sansa ontologica pe care o avem cand traim cu arta. Intr-un stand de pavilion am putut vedea o alcatuire desavarsita, practic o opera unica, reunind creatiile mai multor artisti (Peter Jecza, Radu Oreian, Paul Neagu, Constantin Flondor) si construind acelasi insight despre experiența de continuitate a lumilor. 

La standul galeriei Gaep am făcut cunoștință cu un artist spaniol cât se poate de atipic: Ignacio Uriarte a fost corporatist timp de decenii iar arta pe care o crează acum poartă urmele insighturilor aduse de acest mod de viață. Una dintre lucrările sale rezumă viața lui Kafka consemnând cu exactitate toate zilele din viața lui. Un gest funcționăresc demn de Procesul, iar efectul său amețitor e demn de Castelul. Undă sau corpuscul? Undă și corpuscul – o paradigmă care înmugurește.

O altă lucrare a lui Ignacio Uriarte construiește arcade și deschideri din vibrațiile mâzgălite ale momentelor de stagnare și nerăbdare în închisoarea unei ședințe. Din nou undă și corpuscul.

Coloana vertebrală a evenimentului este creația filamentară a Victoriei Zidaru – nota bene, în loc de rigiditate susținerea vine de la filamente vibrante care unesc cerul cu pământul. La bază stau comorile care ne aparțin: mesaje tactile și parfumate care se adresează tainic fiecăruia dintre noi (veniți să vă descoperiți fiecare talismanul propriu). 

De jur împrejur și în pavilioanele alăturate, galeriile și artiștii descompun paradigma mașinală în cuvenitele ei componente: cu duioșie, cu veselie, cu poftă, cu ferocitate, cu metoda obsesională sau chiar cu sinteza paranoic-critică. Atât de diverse viziuni, toate bântuite mai mult sau mai puțin dureros de aceeași angoasă a destrămării de paradigmă a mașinalului și creaturii abandonate. 

Am văzut-o cel mai grăitor ilustrată de un… sunet! Anume foșnetul voit parazitar al uneia din mașinăriile ironice inventate de vizionarul Ștefan Radu Crețu, un foșnet mic și imparabil care răzbătea printre glasurile animate ale expoziției. 

THE thing about RADart este descoperirea! De când mă știu mă vedeam un soi de copil din stele și priveam cerul cu ireverențioasă curiozitate, la fel cum priveam și ascunzișurile dintre doi grăunți de nisip pe plaja unde rămâneam mereu ultima. Ieri le-am văzut curgând din una în alta și tocmai de asta precaritatea timpului mi s-a părut dintr-o dată a avea ceva foarte voios.

E un fel de a vă spune că am descoperit o expoziție care e la fel de senzorială cum este și conceptuală, adusă de probabil cea mai concentrată galerie de la noi, 1 M2 – galeria de un metru pătrat de la Eforie Sud care pune în conversație acum structurile terestre și structurile cosmice, create de Alexandra Dumitrescu și Adrian Preda.

Acum câțiva ani inițiam la Revista Psychologies rubrica pe care am numit-o Psihologia Locuirii, unde mi-am propus să vorbesc despre influența profundă, dar nu totdeauna foarte evidentă, pe care o are spațiul fizic și psihic în care locuim asupra a tot ceea ce simțim, facem, devenim. Pavilionul de design de la RAD Fair aceste idei sunt explorate în modul care aparține viitorului nostru, anume cel artistic. 

Explorarea artistică a modului în care formele și texturile trec de la configurarea spațiului în care ne aflăm și trăim la configurarea spațiului nostru psihic și simbolic, explorarea felului în care textura devine text decriptat, descris și rescris de spațiul psihic m-a încântat și incitat în expoziția RAD Design 2026, curatoriată de Muromuro Studio (Ioana Chifu și Onar Stănescu).

Tema este Radical Domesticity, o investigație asupra modului în care spațiul domestic este construit și reconfigurat în context contemporan. Participă 14 artiști și designeri contemporani. Proiectul abordează locuirea ca un sistem deschis, influențat de transformări sociale, economice și culturale, și explorează rolul arhitecturii, obiectelor și practicilor cotidiene în definirea vieții de zi cu zi. 

În cadrul RAD Art Fair putem vedea până la 15 mai și un BMW Art Car. Este vorba despre un 3.0 CSL, realizat în 1975 de artistul american Alexander Calder pentru cursa de 24 de ore de la Le Mans.

Modelul marchează chiar începutul colecției BMW Art Car, un proiect care a continuat ulterior cu nume precum Andy Warhol sau Roy Lichtenstein. Mașina lui Calder păstrează limbajul său vizual direct, culori primare și forme fluide, aplicate pe o caroserie gândită inițial pentru competiție.

Tot până la 15 mai se mai poate vizita și grădina cu 100 de sculpturi din Grădina Caro – despre RAD Sculpture Park am scris mai pe larg aici: https://palindrom.eu/co_lac-rad-art-sculpture-park/

Mai multe poteți citi pe site-ul oficial: https://radartfair.com/