Praid este marea cu sarea!
În estul Transilvaniei, pe meleagul Ţinutului Secuiesc, există o zonă – unică – care şi-a dobândit numele de la comoara sa din subteran: „Zona ocnelor de sare” sau „Ţinutul Sării”. Această toponimie s-a folosit pentru prima dată în anul 1659 şi include următoarele localităţi: Sovata, Ilieşi, Praid, cele două Ocne, de Sus şi de Jos, Sărăţeni, Atia, Şiclod, Solocma şi Corund.
Aici, sub un strat nu prea mare de pământ se află imensa acumulare de sare de la Praid, unul din cele mai mari zăcăminte din Europa. Uriaşul depozit de sare, având o formă uşor eliptică cu diametrele de 1,2 km x 1,4 km îşi are rădăcinile la stupefianta adâncime de 2,7 km.
Istoria spune că în aceste locuri sarea a fost exploatată din cele mai vechi timpuri. Se știe că romanii extrăgeau sarea săpând chiar la suprafață – obiceiul s-a perpetuat dincolo chiar de Evul Mediu.
„Tăieturile de sare” de la suprafaţă, abandonate de romani, au fost preluate de avari şi mai apoi de bulgari. Secuii au fost cei care s-au ocupat apoi de aceste resurse. Comunitatea arhaică de bunuri şi egalitatea în drepturi ale secuilor au influenţat hotărâtor mineritul şi comercializarea sării, de-a lungul timpului. Unul din elementele de bază care constituia libertatea secuilor (libertas) era dreptul liber la sare.
Numele de Praid vine din maghiara veche: “paraj”, care este de fapt un diminutiv şi însemnă “teren micuţ cu iarbă” sau “păşune mică înierbată”.
Mineritul subteran propriu-zis s-a început la Praid în anul 1762 când, sub conducerea inginerului de mine austriac Johann Frendl, a fost deschisă mina Iosif (ocna „clopot“). Sarea extrasă, legată în piei de bivoli, a fost trasă la suprafaţă cu ajutorul crivacului, acţinat cu patru perechi de cai.
Mai multe detalii puteți afla de aici: https://www.salinapraid.ro/istorie-minerit
De ce clopot? Pentru că este forma cea mai bună, care nu trebuie să fie susținută de nimic și permite exploatarea celei mai mari cantități de sare cu cea mai mică cantitate de efort.
De ce bivol? Pentru că este singurul material natural care rezistă cât de cât sării.
În muzeul din Salina Praid putem vedea fundul acestui clopot săpat în sare iar la suprafață, la intrarea în Canionul Sării, putem vedea gura minei – multumim lui Robert Terebesi (robert-transylvania-tours.ro sau robertdiscoverytours.com), harnicul nostru ghid care ne-a arătat aceste locuri și ne-a povestit despre originea lor.
Tot el ne-a povestit și despre originea sării în aceste locuri. Deci, de unde a venit sarea aici? Evident din mare!
Sarea din Bazinul Transilvaniei, ca şi cea de la Praid, este datată ca fiind de vârstă Badenian inferioară (Miocen mediu), respectiv de circa 20-22 milioane de ani. Marea din Bazinul Transilvaniei (de mică adâncime şi cu specific lagunar) s-a separat, prin praguri, de Marea Tethys, care era întinsă în mijlocul Europei. Din cauza evaporării puternice a apei de mare, straturile de sare precipitate au constituit depozite pe fundul bazinului marin.
Dealul Sării, în denumire locală Spatele Sării (576m), acoperă cel mai mare zăcământ de sare din ţară, ale cărui rădăcini sunt îngropate până la 2,7-3km adâncime. Diapirul de sare pe orizontală are o formă uşor eliptică, având diametrul de 1,2 – 1,4 km, iar pe verticală are forma unei uriaşe ciuperci. Dealtfel această formă neregulat-tronconică este forma specifică al masivelor de sare din Bazinul Transilvaniei (de ex. Ocna Mureş).
În ceea ce priveşte secretul curativ al Salinei Praid, aceasta a început a fi dezvăluită prin anii 1960, în sălile orizontului minei Gheorghe Doja, când a demarat speleo- şi climatoterapia în subteran. Având exemplul salinei din Wieliczka (Polonia), directorul de atunci al salinei Praid, Telegdy Károly, şi medicul dr. Veres Árpád, au făcut primele teste de tratament ale afecţiunilor respiratorii cronice în subteran.
Din anul 1980, baza de tratament şi vizitare a fost amenajat la orizontul +402m, la adâncimea de 120m de la suprafaţă. Până la sălile de sare propice pentru agrement, se ajunge printr-o galerie de coastă şi plan înclinat auto lung de 1250m unde circulă regulat un autobuz pentru turiști.
Datorită descoperirii acestei dimensiuni curative acum salina are o mulțime de obiective: terenuri de sport, chiar o cafenea, magazine, parc de distracție, diferite expoziții artistice, o cameră unde brânzeturile Hochland se învechesc și capătă un gust special.
Și desigur o capelă ecumenică, inaugurată în 1993, ce poartă hramul Sfântului Ioan de Nepomuk. Sfântul Ioan Nepomuk (n. cca 1345-d. 20 martie – 1393 Praga) este protector al podurilor, vaselor, pescarilor, dar şi al minerilor. A fost un preot şi martir, nascut în Boemia de vest.
Legenda spune ca Ioan Nepomuk a fost schingiut si omorat, fiind aruncat în Vltava deoarece a respectat secretul sacramental al confesiunii și nu a vrut sa-i divulge regelui Wenzel pacatele spovedite lui de sotia regelui.
Ceea ce face din el un simbol al fidelității față de confesiunea catolică, o figură emblematică a Contrareformei în fața avansurilor protestante. Desigur și un sfânt patron al secretelor profunde și bine păstrate. La scurt timp după sanctificarea sa în anul 1729 el a devenit și sfânt patron al Banatului, Ardealului, minelor și minerilor.
În galerii vedem și statuia Sfintei Barbara sau Varvara, despre care știm cu toții că este ocrotitoarea minerilor. Fotografiile nu-i prea fac dreptate, însă ceea ce vreau să spun este că în momentul în care am văzut-o eram în preajma trei femei și toate am spus în cor: Ce frumoasă e! O frumusețe desăvârșită, nepământeană în marmura ei albă. O zână.
Sfânta Barbara (arhaic: Varvara) (sec. I1. ? – 306, Nikomedia) este martiră și sfântă protectoare a minerilor, artileriştilor,_ pirotehnicienilor, turnătorilor de clopote, alpiniştilor, constructorilor și arhitecţilor.
Se spune că era de o frumusețe neobișnuită iar tatăl ei, barbarul Dioscorus, a vrut să o ferească de orice pețitor, așa că a închis-o într-un turn unde niciun om să nu poată ajunge la ea. În turnul ei, Barbarei i s-a revelat Mirele Ceresc, singurul care nu are nevoie de trepte și fecioara a dobândit credința creștină. Atunci ea a cerut ca băii din turn să i se facă și-a treia fereastră.
Dioscorus a știut imediat că această cerere nu este design, ci semn de venerație a Sfintei Treimi și-a vrut să o ucidă pe loc pe Barbara, căci în ruptul capului nu credea într-un Mire Ceresc care să fi pătruns în turnul și în inima fiicei lui, fără trepte.
Barbara a fugit de mânia lui și se spune că o stâncă s-a căscat, a dezvăluit o peșteră care a ascuns-o pe fecioară. Un păstor însă a văzut scena și a trădat-o lui Dioscorus (ulterior a fost pedepsit, iar oile sale s-au transformat în lăcuste).
Barbara va fi predată romanilor chiar de tatăl său. Acestia o întemníțează și torturează alţi creștini în fața ei. Barbara însăși este bătută cu nuiele și arsă de făclii, după care este expusă goală în piața publică. Domnul îi vine în ajutor: ceaţa deasă și norii o învelesc în veşmânt divin. În final ea este condamnată la moarte, dar îngrozitor este faptul că însuși tatăl ei îi va tăia capul. Apoi va fi trăznit pe loc.
Barbara a fost considerată in Evul Mediu printre cei Paisprezece Sfinti Ajutători ai creștínísmului. La sfârsitul secolului al XV-lea călugẫrul flamand Jan de Wackerzeele a îmbogățit legenda Barbarei cu o sumedenie de descrieri a miracolelor înfăptuite de sfântă. În Evul Mediu târziu, deoarece a fost adăpostită de o stâncă, sfânta Barbara a devenit patroana minerilor.
Datorită captivitäţii intr-un turn si schimbarilor arhitecturale initiate, Barbara a fost considerata atát protectoarea turnurilor, dar și arhitecților. Fulgerul care l-a ucis pe tatăl și călăul ei a făcut din ea protectoarea artileristilor, focurilor de artificii, pirotehnicienilor – cu mesajul că focul nu-l va ucide decât pe sacrileg.
Când am ieșit din salină ne-am grăbit către Canionul Sării, canionul pârâului Corund. De-a lungul văii unde curge pârâul vedem pereți de stâncă ce sunt de fapt pereţi de sare. În vale crește vegetaţie halofilă. Este o rezervaţie naturală care acum se întinde pe o suprafaţă de 60 ha.
În jurul masivului de sare de la Praid sunt prezente numeroase izvoare sărate, zone cu terenuri şi soluri impregnate cu sare. Un peisaj minunat în care mi-am propus să revin neapărat vara, ca să pot admira toate dealurile de sare și să pot vedea în amănunt vegetația halofilă.
Vegetaţia caracteristică a “Ţinutului sării” este cea halofilă, cantonată în jurul izvoarelor sărate şi în vecinătatea masivelor de sare: Limonium gmelini, „floarea sării”, de culoare mov, Salicornea herbacea (iarba sărată violetă sau verde), Aster tripolium (trandafir de toamnă), Spergularia salina, Salsola soda (iarba sărată), Artemisia salina (pelin salifer), Plantago maritima şi Statice gmelini (floare sărată)
Aflați mai multe despre ecosistemul salin al zonei de aici: https://palindrom.eu/ensana-vacanta-alba-ca-zapada-pretioasa-ca-area/
