Dacă simți că lumea nu îți mai vorbește, că realitatea s-a aplatizat – din motive diverse, de la burnout la supărări financiare și filosofice, ba chiar și dezamăgiri amoroase, acum ai remediul instant într-un tur de sală la galeria GAEP, unde s-a deschis expoziția WILD METAPHYSICS – pe care o găsești la galerie până pe 24 octombrie.
Curatoarea Sylvia Monasterios a adunat 6 artiști contemporani din Brazilia: Thiago Barbalho, Maria Nepomuceno, Mariana Rocha, Guga Szabzon, Marina Woisky, Michel Zózimo
Tehnici diferite, o unitate surprinzătoare, ca atunci când mai mulți oameni extrem de diferiți vorbesc aceeași limbă, dar cu alte accente.
De ce spun că funcționează ca remediu pentru acedie, burnout și aplatizarea lumii? Pentru că restaurează profunzimea, polisemantica, joaca semnelor, bucuria simțurilor. Te include imediat și te trezești că ești un adevărat subiect al artei. Lumea îți vorbește dintr-o dată. Și nu oricum, ci vital și asurzitor. Prima comparație care mi-a venit în minte, pornind de la primele lucrări pe care le-am văzut, ale lui Michel Zózimo, a fost cu o junglă. Selva braziliană. Din deșertul de oraș am auzit selva foșnind. Viața era peste tot și chema viața din mine.
Nu a fost greu să ajung acolo – ochi mă priveau, liniile lianelor se transformau în stringuri ale universului care întorceau realitatea pe dos într-o secundă. Ca subiect al acestei arte sălbatice, trebuia să navighez și asta nu dintr-un soi de meditație plutitoare și pleziristă, ci de-a dreptul vital – un sine atavic își trezea instinctul de supraviețuire. No time for acedia.
Excursul a continuat în aceeași cheie, amplificat de fiecare lucrare pe care o vedeam – asta și pentru că sunt amplasate în corespondență, astfel încât să se susțină și să se amplifice unele pe altele.
O enormă libertate și dezinvoltură de a lucra cu tehnici și medii diferite, o îmbinare luxuriantă a acestora, o eliberare de ideologie, preconcepție, livresc, sertare și casete – ceea ce are și asupra noastră un efect eliberator. Totul pentru a chema viața din noi, pentru a ne aminti că suntem ființe care creează cum respiră.
Cât de eliberator și de plin de viață este excursul prin această expoziție am realizat abia atunci când m-am pomenit pe față cu zâmbetul larg și inexplicabil pe care îl capăt atunci când ajung în natură. În 5 minute sălbăticia mi-a redesenat ființa – și sunt recunoscătoare pentru această cea mai bună terapie citadină celor șase extraordinari artiști din Brazilia, care nu se sfiesc să străpungă limitele realului pentru a ajunge în imaginar, după cum nu se sfiesc să străpungă granițele fantasmate ale imaginarului pentru a-l face să ne privească neliniștitor de real.
Nu se sfiesc de clasic sau industrial, de tradițional sau colonial, de natural sau plastic – în sarabanda lumii, toate își vorbesc într-o conversația dinamică și jucăușă, cum aproape că nu mai îndrăzneam să cred că există într-un peisaj artistic.
˝Wild Metaphysics aduce laolaltă şase artişti contemporani brazilieni ale căror practici explorează extraordinarul, oniricul şi metafizicul. Forme şi culori se întrepătrund şi se dizolvă în naraţiuni nelineare capabile să anuleze limitele dintre subiect şi fundal, figuraţie şi abstractie, veghe şi vis, conştient şi inconştient.˝ spune prezentarea curatoarei.
Tot de la ea aflăm că:
˝titlul expoziţiei este împrumutat dintr-o reflecţie asupra literaturii. În postfaţa ei la romanul The Hearing Trumpet de Leonora Carrington, Olga Tokarczuk scrie: „Două calităţi ale ficțiunii mi se par uimitoare şi deosebit de emoţionante: caracterul ei deschis şi metafizica extravagantă. (…) În opinia mea, a doua calitate atinge o întrebare foarte serioasă: De ce citim romane? Propria noastră experienţă este prea mică, fiinţele noastre prea neajutorate pentru a înţelege complexitatea şi enormitatea universului; dorim să vedem viaţa de aproape, să aruncăm o privire asupra existenţei altora. Şi, oricât de banal ar suna, aceasta este o întrebare metafizică: Pe baza căror principii funcţionează lumea?”
Așadar wild metaphysics trebuie citit din două chei: o dată metafizica sălbăticiei, a selvei, în care numai instinctul tău vital pus la încercare distinge și definește ceea ce este adevărat și ce nu (iar asta este cea mai incontestabilă definiție a realității) și a doua oară metafizica ad-hoc sau sălbatică sau lipsită de preconcepții semantice, respectiv filosofice. Desigur, sunt două chei care se ating.
Citez în continuare din prezentare expoziției:
˝Expoziția sondează cartografii ale imaginaţiei ce se extind dincolo de spațiile fizice pentru a crea universuri singulare în care graniţa dintre realitate şi fantezie devine permeabilă. Aici, abstracţia gestuală domină reprezentarea, respingând categoriile formale fixe şi nefiind nici explicită, nici literală. Impresia astfel creată este aceea de imagine aflată încă în mişcare.
Wild Metaphysics este infuzată de literatură – realismul magic, literatura fantastică şi câmpul infinit de posibilităţi generate de ficțiune în general, un loc unde supranaturalul poate coexista cu realitatea cunoscută. La fel ca în povestirile lui Jorge Luis Borges, în care realitatea de zi cu zi este erodată treptat de o lume imaginară, realitatea însăşi devine maleabilă sub efectul subversiv şi transformator al imaginaţiei.
Prin palete cromatice intense şi forme sugestive, lucrările intră în dialog cu un univers literar şi teoretic: de la câmpurile magnetice din desenele lui Thiago Barbalho şi păsările de noapte ale lui Michel Zózimo (Notivagos) – care fac trimitere la Funes, protagonistul povestirii Funes, omul care ţine minte tot, de Borges – la dicţionarele şi hărţile unor locuri imaginare din lucrările textile realizate de Guga Szabzon.˝
Atenție, asta nu înseamnă absolut deloc că este o expoziție livrescă – nu e nimic livresc și static aici, ci numai și numai dinamismul vital al lumilor. Poate cea mai grăitoare poveste în acest sens este cea istorisită de artistul Thiago Barbalho, care a pictat un perete întreg pentru a încadra lucrările sale inspirate de Solenoidul lui Mircea Cărtărescu (autor care se bucură de un adevărat cult în America Latină – iar traducerea Solenoidului a primit premiul național în Brazilia pentru cea mai bună traducere literară a anului).
Thiago este absolvent de filosofie și scriitor, dar mărturisește că ceea ce l-a scos dintr-o perioadă de impas al scriitorului a fost tocmai arta plastică – acest dinam al aparatului fantasmatic, pe care atât de frumos îl descrie și literatura lui Mircea Cărtărescu. Literatura devine așadar una dintre descrierile posibile ale acestui proces proteic, iar arta plastică este o descriere și mai bogată și mai rapid dinamizantă.
Artiştii din expoziţie recurg la teritorii ale imaginarului, ficțiunii şi gândirii magice pentru a deschide noi căi, abordând aceste spaţii ca şi când ar fi la fel de reale ca lumea tangibilă şi sugerând că arta contemporană, prin potenţialul ei vizionar, le poate locui şi extinde. Lucrările lor avansează ideea că principiile ce ne guvernează lumea sunt mai puţin fixe decât tindem să presupunem. În sensul acesta, practicile celor şase artişti chestionează natura fundamentală a existenţei, timpului şi spaţiului, amintindu-ne că a imagina înseamnă deja a modela realitatea.
Ochiul, corpul, universul, lumea nevăzută a spiritelor, abisul inconștientului, soarele orbitor, sălbăticia sunt toate puse toate într-o sarabandă pe care nu am încotro decât să o numesc fractalică – efectul metafizic despre care vorbeam țâșnește din fiecare lucrare – fiecare dintre ele este un remediul pentru devitalizarea contemporană. Așa încât le văd ca niște dinamuri excelente pentru orice spațiu în care omul contemporan viețuiește amenințat de marele flagel al contemporaneitate: subțirea metafizică, artificializarea (numită cândva alienare, dar de atunci multilateral dezvoltată).
Mărturisesc, preferata mea este Marina Wolsky, artista a cărei tehnică mi-a deșteptat acel instinct pe care-l cultivam în copilărie de a vedea viață peste tot și în fiecare colț al lumii o poartă către cele 1001 de dimensiuni nevăzute. Betonul, sticla, linoleumul, țesăturile industriale, materialele sau cadrele cele mai concrete create de om nu sunt deloc exceptate, ci ele pot fi la fel de bune conducătoare ale fantasmei – exact așa cum o mărturisește de atâtea ori și Mircea Cărtărescu, în literatura sa.
În practica sa artistică, Marina Wolsky (n. 1996, São Paulo, Brazilia) investighează materialitatea istorică a imaginilor prin aproprierea unor reprezentări ale lumii naturale găsite în mobilier, ornamente arhitecturale, obiecte decorative şi podoabe corporale din diferite locuri şi perioade. Recurenţa motivelor animale, vegetale şi hibride devine pentru artistă o cale de a reflecta asupra relaţiei oamenilor cu natura. Reliefurile, volumele sculpturale şi sculpturile sale fac trecerea dinspre bidimensional spre tridimensional, rezultând dintr-un proces ce combină imprimarea pe țesături, coaserea, umplerea cu mortar sau beton şi juxtapunerea de materiale precum vatelina acrilică, răşina şi bronzul.
Woisky urmează, în prezent, un program de master în Arte Vizuale la Instituto de Artes da UNESP, São Paulo. Expoziţii solo şi duo: Through the Garden Bars la L.U.P.O. din Milano (2024); Pedras e bichos d’água şi VRUMMM (Impreună cu Julia Gallo), ambele la Millan (acum Almeida & Dale) în São Paulo (2023). Lucrări ale ei sunt incluse în colecția Pinacoteca do Estado de São Paulo, Brazilia. A fost nominalizată printre Future Greats 2025 de către revista ArtReview.
Scriitor şi artist vizual, Thiago Barbalho (n. 1984, Natal; trăieşte şi lucrează în São Paulo, Brazilia) a găsit în desen un mijloc de exprimare ce i-a permis să depăşească un blocaj al scriitorului. Realizate în diferite dimensiuni şi cu diferite materiale (creioane colorate, grafit, spray, ulei, pastel uleios, marker şi răşină pe hârtie sau pânză), compozițiile sale propun universuri complexe în care forme, referinţe şi culori se împletesc în narațiuni aproape psihedelice. Barbalho consideră desenul o tehnologie ancestrală, prezentă în orice epocă şi în orice cultură.
Printre expozițiile sale solo şi duo recente se numără: Hand in Hand (cu Lidia Lisboa) la Elizabeth XI Bauer în Londra (2026); Organic Fictions (cu Antonio Henrique Amaral) la Nara Roesler în New York (2026); Fominha la Nara Roesler în São Paulo (2025); Chants la Elizabeth XI Bauer în Londra (2025); Segredos e Feitiços la Nara Roesler în São Paulo (2024). Lucrările lui fac parte din colecţii instituționale precum Pinacoteca do Estado de São Paulo, Brazilia; Instituto Paz, Brumadinho, Brazilia; şi Museu de Arte do Rio (MAR), Rio de Janeiro, Brazilia.
Maria Nepomuceno (n. 1976, Rio de Janeiro, Brazilia) recurge la tradiţii străvechi şi tehnici meşteşugăreşti complexe pentru a aborda într-o manieră profund contemporană spațiul şi structura, forma şi conceptul. Folosind metode tradiționale de ţesut frânghii şi împletit pale, precum şi tehnici proprii, artista a dezvoltat, încă de la începutul anilor 2000, un proces de coasere a unor spirale de frânghie colorată. Ea explorează variațiunile potențial infinite ale acestei forme-spirala-în sculpturi şi instalaţii ce încorporează mărgele, diverse piese ceramice jucăuşe şi obiecte găsite.
Expoziţii personale recente: Infinita Infinito la A Gentil Carioca în São Paulo (2026); Cunhó la Sikkema Malloy Jenkins în New York (2025); Expiro la Victoria Miro Gallery în Veneţia şi Nasci de uma flor la NAC Nichido Contemporary Art din Tokyo (ambele în 2024); Big Bang Boca la Instituto Artium de Cultura din São Paulo (2023). Lucrările ei sunt prezente în numeroase colecţii publice din SUA – Institute of Contemporary Art în Miami, Guggenheim Museum în New York, Museum of Fine Arts in Boston, Hirshhorn Museum în Washington, Rubell Family Collection Contemporary Arts Foundation în Miami – şi din Brazilia – Museum of Contemporary Art of Niterói, Museu de Arte do Rio (MAR), Museum of Modern Art of Bahia, printre altele.
Mariana Rocha (n. 1988, Niterói, Brazilia) este artistă vizuală şi profesoară. Situate la intersecţia dintre desen şi pictură, performance şi fotografie, lucrările ei abordează problematici legate de corp, memorie şi experienţa feminină. Artista investighează existenţa unei mări în propriul corp, tesând în acelaşi timp relații cu organismele marine sau cu universul în sens larg. Astfel, ea caută să recupereze şi să creeze noi spații de libertate şi să dezvolte strategii de apărare şi vindecare.
Lucrările Marianei Rocha au fost prezentate în expoziții personale precum Espaço Profundo la A Gentil Carioca în São Paulo (2026) şi Desde Sempre o Mar la A Gentil Carioca în Rio de Janeiro (2025), precum şi în expoziții de grup la cea de-a 16-a Bienală Gwangju din Coreea de Sud (2026)Museu do Amanhã în Rio de Janeiro (2025), Pinacoteca do Estado de São Paulo (2024) şi SESC Belenzinho In São Paulo (2024), printre altele.
Guga Szabzon (n. 1987, São Paulo, Brazilia) are o practică artistică şi de educație în domeniul artei. Folosind fetrul ca suport pentru cusut, ea tese imagini printr-un proces dialogic între tehnică şi gest, în care spontaneitatea liniei răspunde vitezei maşinii. În lucrările sale recente, liniile îşi croiesc drum pe suprafaţa de fetru în compoziții care sunt pline de culoare şi mişcare sau care evocă peisaje, hărţi şi studii cartografice. Practica sa cuprinde, de asemenea, desene şi notite prin care artista adună scrieri poetice, cuvinte şi alte fragmente din viaţa de zi cu zi născute din observarea atentă a lumii din jur.
Printre expozițiile personale recente se numără: Triz la Biblioteca Mário de Andrade din São Paulo (2025); Tremor la Millan din São Paulo (2023); No todo trayecto es recto la Travesía Cuatro din Guadalajara, Mexic (2023); Dia e noite, ainda é longe? la Galeria Superficie din São Paulo (2021). În 2025, Szabzon a prezentat proiectul special Calambur la Millan (acum Almeida & Dale) din São Paulo. Lucrări ale ei se află în colecţia Museu de Arte do Rio (MAR), Rio de Janeiro, Brazilia.
Michel Zózimo (n. 1977, Santa Maria; locuieşte şi lucrează în Porto Alegre, Brazilia) a urmat studii doctorale în Arte Vizuale la Institutul de Arte al Universităţii Federale din Rio Grande do Sul şi predă la gimnaziul afiliat universităţii, Colégio de Aplicação. Desenele, broderiile, ceramica, colajele, sculpturile şi instalaţiile sale provin din investigaţii vizuale asupra evenimentelor naturale şi onirice, ca şi cum ar fi fost desprinse din vechi enciclopedii sau cărţi magice.
Printre subiectele care 11 interesează se numără: formarea pietrelor, originea vulcanilor şi a munţilor, căderea meteoriților, planetele ce ne înconjoară, formele stranii ale coralilor, scoicilor şi copacilor, posibila existenţă a obiectelor zburătoare neidentificate, execuția trucurilor magice, operațiunile transformatoare ale alchimiei şi magiei, efectele vizuale ale opiumului şi derivatelor sale, imaginile care populează coşmarurile, modelele de tatuaje în stil horimono şi filmele SF.
Printre expozițiile personale recente se numără Entrevero la Martins&Montero în São Paulo (2025); Livro Verde la Instituto Ling din Porto Alegre (2024), care a însoţit lansarea cărţii omonime de artist; O nome vem depois la Sé Galeria din São Paulo (2021). În 2023, a participat la programul de rezidenţă artistică al Salzburger Kunstvereins, producând publicația de artist BERG.
Sylvia Monasterios este curator, manager cultural şi traducătoare venezueleană, stabilită în São Paulo, Brazilia. A studiat sociologia şi deţine o diplomă de master în Artă, Educaţie şi Istorie Culturală. A lucrat ca asistent curatorial la cea de-a 35-a ediție a Bienalei din São Paulo, intitulată Choreographies of the Impossible, şi a fost, de asemenea, curator în cadrul Departamentului de Arte Vizuale de la Centro Cultural São Paulo (CCSP), la Pivô şi pentru mai multe expoziţii personale şi de grup. Cercetarea sa este axată pe practicile decoloniale şi explorează intersecţia dintre artă, cultură şi migrație, contestând narativele convenționale.
Detalii pe https://www.gaepgallery.com/
Aici am mai scris despre expoziția precedentă la galeria GAEP: https://palindrom.eu/marea-transformare-a-celor-5-elemente-concretizata/
