
btfFrom sunlight to blue light: adică de la soare intens până la lumini albastre de ecran, din zori până-n miez de noapte și chiar dincolo.
Unii se laudă că viață lor e în alb și negru, a mea a ajuns să fie mai degrabă în galben și albastru, adică de la soarele zilei la soarele albastru al serilor.
După natura mea sunt iubitoare de soare și sport în aer liber, deci nu le ratez niciodată.

Îmi place să scriu și cuvântul e totuși prima mea armă, iar exigențele mediilor actuale practic m-au obligat să mă leg de ecrane. Ca să nu rămân așezată la desktop și să am totuși parte de soare în fiecare zi din viața mea, am trecut multe funcții ale computerului pe ecranul smartphoneului. Da, e drept, astfel am devenit cu adevărat mai mobilă – dar și mai legată de micul ecran al mobilului.
Insidios, acest mic și comod prieten a început să-mi țină companie și să-mi servească drept unealtă de lucru până în adânc de noapte – sau zori de zi. Oricum, ceasuri ne-luminate, în care lumina albastră a micuțului ecran acționează nestingherită.
Cum acționează?
Până nu de mult știam clar că acționează depresiogen și perturbă ritmul circadian. Ceea ce este perfect adevărat.
Relativ de curând am aflat însă și că acționează direct asupra pielii. (am și scris despre acest lucru aici: https://palindrom.eu/blue-light-is-pouring-blues-sol-skin/
Așadar acel aspect gri pe care ți se pare că l-ai prins de când tot stai cu capul discret plecat spre un ecran sau altul… nu ți se pare, este chiar din cauza ecranului. Pe termen lung lumina albastră a ecranului îți afectează și culoarea și textura pielii.
Dacă pentru a te feri de radiațiile solare neprielnice piață abundă de diferite creme cu filtre SPF, mereu m-am întrebat: Ce se întâmplă după ce trece acel interval relativ scurt pe care o femeie citadină cu o viață activă își permite să-l petreacă în aer liber, sub soare? Cine te protejează când brusc înlocuiești soarele sclipitor cu ochiul trist albastru-gri al ecranului?
Răspunsul a venit într-o cutie de la Mara Blu și se cheamă Soleya.
Soleya este crema care-ți tine scut UV de la miezul nopții la miezul zilei! Stai la ecranul albastru? Ca să-ți păstrezi strălucirea și ca tenul tău să nu tindă să se facă gri-albastru, Soleya te apară de efectele nocive ale luminii albastre. Iar la miezul zilei vei fi radioasă, cu aceeași cremă, Soleya cu SPF 50.
Cum apreciez detaliile, ca de obicei ador parfumul fin de Grasse care vine cu acest aspect radios al cosmeticelor Mara Blu, parfumul discret creat chiar la Grasse pentru cosmeticele Mara Blu – o aromă care te face să te simți suavă și după 24 de ore nedormite. Îmi place să cuplez fiecare aplicare de cremă Soleya pe față și gât cu un puf sclipitor si parfumat pe undeva pe pielea corpului – feeling sexy all around the clock.
Însă, nota bene, nu e cremă în lume să-ți redea ce ți-a furat nesomnul – primul ingredient cosmetic din lume este totuși respectul față de corpul tău.
Răsfață-l cu creme și parfum, hrănește-l cu atenția ta!
Îți las aici linkul produselor Mara Blu, care te vor răsfață după pofta inimii: https://marablu.ro/
Deocamdată, îți povestesc – și îți arăt – cum Soleya te face pur și simplu mai radioasă!!
Și asta fără să încarce tenul – știi acele produse cu SPF care îți acoperă fața cu o peliculă fină, dar nu sunt fond de ten? Ei bine, Soleya pur și simplu nu face asta, îți dă senzația că se topește în piele că o cremă veritabilă – totuși substanțele filtrante nu se absorb în piele.

Foarte bucuroasă de Soleya, am vrut să-i mulțumesc personal Biancăi Dima, tânăra farmacistă din Arad care creează produsele Mara Blu, așa că am participat cu entuziasm la Workshopul ținut la București, la Foka, în centrul vechi.
Alături de know-how-ul și produsele Mara Blu, participantele s-au bucurat și de un workshop de automachiaj susținut de Alexandra Ardelean, make-up artist de renume internațional și creatoarea minunatelor produse Jublien. Cunoșteam câteva din aceste produse, văzute la magazinul Rebel din Cocor (https://www.rebelbeauty.ro/machiaj) recomandate de Laura Perian, o prietenă makeup artist – și absolutely artist – pe care o prețuiesc de mult.
Aflați mai multe despre Jublien aici: www.jublienbeauty.com
Noutatea Evenimentului au fost bijuteriile de la Lilyn, Arad, care mi-au flatat noua fascinație pentru cercei. – Aflați mai multe despre aceste bijuterii aici: https://lilyn.ro/
Cu noua mea cremă preferată Soleya și un machiaj pregătit de acasă pentru petrecerea la care urma să merg mai târziu, m-am așezat la workshopul ținut de Bianca Dima și Alexandra Ardelean și mărturisesc că nu mi-a dat deloc pace curiozitatea până ce nu am șters tot și am refăcut machiajul, cu atenție la trucurile pe care tocmai ni le împărtășeau specialistele.

A fost o ocazie să-mi pun la încercare siguranța mâinii, simțul culorii, dar mai ales să pun la încercare practică fardurile Jublien și pensulele speciale create de Alexandra Ardelean, din fibre vegetale de porumb, cruely free..
Baza constituită din produsele Mara blu și pigmentul puternic al fardurilor mi-au permis să construiesc în timp record un machiaj ultra Glam și ultrarezistent, de care, mărturisesc, am fost foarte mândră. Iar după ce l-am purtat ore în șir … pielea a rămas radioasă.
De ce povestesc toate astea? Ca să arăt că principalul ingredient al reușitei este de multe ori încrederea-n tine. Un ten curat, strălucitor și protejat e garanția frumuseții cu sau fară machiaj și face posibilă acea undă de detașare care-ți va permite să lucrezi ca un artist și să te bucuri de clipă, în loc să te lași pradă anxietății că “Nu e totul perfect”
Poate că nu vei face totul perfect, nici în viață și nici în machiaj, dar este neprețuită certitudinea că un gest simplu, cum este aplicarea unei creme, îți asigură o piele frumoasă indiferent de circumstanțe.

Asta despre experiență – date tehnice despre Soleya aflați aici: https://palindrom.eu/mara-blu-soleya-protection-all-around-the-clock/
Bucurați-vă de soarele de toamnă și protejați-vă în serile care devin din ce în ce mai lungi și mai albastre!




