Mercur anterograd este opusul celebrului de acum Mercur retrrograd. Ideea e că oamenii observă prezența lui Mercur numai când ceva merge prost. Ei bine, eu am decis să observ – și să vă atrag atenția – asupra lui Mercur atunci când el merge favorabil.
Mercur este unul dintre zeii care s-au bucurat de cele mai multe onoruri mai ales în perioada de mare glorie și de final a Imperiului Roman. De la un cult deschis s-a trecut la ritualuri din ce în ce mai secrete – din care nimc nu trebuie să transpară și să devină public. de la denumirea grecească a lui Mercur, Hermes, provine cuvântul ermetic.Noi îl cunoaștem acum mai mult ca un epitat de mare încredere pe care-l adăugăm substantivului închidere. De fapt înseamnă ˝strict secret˝sau ˝atât de greu de descifrat încât nu poate fi pătruns˝. Așa deveniseră ritualurile de noroc pe vremea aceea.
Acum lucrurile par mult mai simple – iar toată această reflecție mi-a fost prilejuită de descinderea la noul hotel din Alba Iulia, Mercure, care m-a încântat de-a dreptul. Nicicând o denumire internațională nu s-a potrivit mai bine unui specific local. De altfel, la secția istorică a Muzeului Unirii din oraș am avut prilejul să constat că în zonă chiar fusese în epoca romană un templu dedicat zeului Mercur 🙂
Așadar, Mercur, zeul călătoriilor și al călătorilor, m-a adăpostit și m-a inspirat în această călătorie de neuitat de la Alba Iulia pe care v-o povestesc imediat!
Dacă Roma e cetatea celor șapte coline, ea are un corespondent exact la noi: Cetatea celor 7 colțuri, Alba Iulia Carolina, care a fost clădită nu numai pe locul, ci chiar și cu pietrele străvechii cetăți romane Apulum.
Întotdeauna mi-a plăcut ca, indiferent dacă mă aflu într-o călătorie ˝de afaceri˝ sau într-o vacanță, să am un loc sigur, plăcut și confortabil cu totul, de unde să pot porni explorarea. Un loc suficient de plăcut și atrăgător încât câteodată chiar să înlocuiască explorarea – dacă vremea e cu totul neprielnică sau timpul nu ține cu mine.
De aceea îmi plac hotelurile ca niște cetăți, în care pot gusta din farmecul local cu tot confortul internațional. De aceea la Alba Iulia hotelul Mercure a devenit acum reper fix, unde mă voi caza de fiecare dată.
Parte a lanțului hotelier Accor, hotelul respectă standardele internaționale exigente, îmi dă siguranța și prospețimea pe care le emană de obicei hotelurile noi, totul cu farmecul local incontestabil, care începe cu bucătăria, dar cu siguranță nu se termină acolo.
Am scris mai multe despre hotel aici: https://palindrom.eu/mercure-alba-iulia-hotel-roma-antica-confortul-modern/
Detalii despre construcție am dat aici: https://palindrom.eu/mercure-alba-iulia-construit-pe-istorie/
Pentru mine farmecul local a început în momentul în care am sosit la Alba Iulia chiar în cea mai aglomerată perioadă de lucru, dintre sute de urgențe. Deși eram în mijlocul unei capitale de județ, locul respira tihnă și pace, auzeam cocoșii de la casele dim împrejurimi. În 30 de minute participam la liniște și încet, dar sigur, nivelul de dispoziție se ridicase iar stresul începea să fie uitat.
Hotelul în sine este o cetate în miniatură și o experiență de explorat.
Se zice că în Alba Iulia oriunde sapi trebuie să dai de niște vestigii, cel puțin medievale, dacă nu de-a dreptul romane. Așa s-a întâmplat și atunci când patronii actualului hotel Mercure au cumpărat o fostă tipografie dezafectată și au intenționat să deschidă un hotel. Au săpat pentru fundație și parcare subterană și ceea ce a ieșit la iveală le-a întrecut așteptările: s-a dovedit a fi casa unui cavaler al diviziei a XIII=a Gemina încartiruită la Apulum – se pare că acest cavaler Dardanus – sau doar un cavaler din tribul Dardanilor – era un personaj de rang foarte înalt deoarece avea locuința atât de aproape de castru.
Cine sunt dardanii?
Cel mai sigur este să spunem că sunt balcanici sau iliri – regatul dardan a fost localizat de istorici în jurul a ceea ce azi se numește Kosovo. Pe de alt parte romanii înșiși se mândreau la un moment dat că sunt dardani – adică descendenți din Dardanus, respectiv troieni.
Dea Dardanica – zeița Dardanilor – este prezentă la muzeul de istorie al unirii, reconstituită din statuile găsite la Apulum.
Mitologia pe care o deducem atașată acestui orizont cuprinde securea cu două tăișuri numită labrys, simbol solar, respectiv labirintul și destinul icaric.
După descărcarea arheologică a urmat readaptarea arhitecturii viitoarei construcții la noile cerințe – a rezultat ceea ce am văzut, un hotel cu sugestii din epoca ocupației romane a Daciei – care din această cauză mi-a amintit puternic de ceea ce am văzut în Tunisia păstrătoare a mai multe ruine din perioada ocupației sale romane. De altfel ceva din arhitectura hotelului, așa cum se vedea sub soarele blând de toamnă mi-a amintit de aurul nisipurilor Tunisiei.
În hotel putem vedea acum decorațiuni care fac parte din contextul roman al originilor – ceramică în special și detalii decorative contemporane care fac apel la idea de ceramică.
În plus zona de SPA și gym de la subsol oferă experiența unui sit roman.
Dacă mie mozaicul a fost ceea ce mi-a amintit cel mai puternic de Tunisia, cel mai spectaculos mi s-a părut cum se integrează zidurile străvechi în sala de gimnastică ultra-contemporană. Hotelul nu are piscină subterană tocmai pentru a proteja structura, ce stă pe piloni, pentru a proteja la rându-i vestigiile romane acoperite cu un materiale special de protecție.
Tot la subsol se poate vedea o simulare a sistemului de încălzire prin pardoseală folosit de romani aici la vila cavalerului dardan – îl regăsim pretutindeni în cetatea mare Apulum, actuala Alba Iulia.
Cu siguranță merită să intrați aici la saună, evident datorită efectului de recuperare imediată garantată, de durată, a prospețimii în condiții de epuizare fizică și psihică (efect probat de mine în nenumărate ocazii). Dar și datorită senzației că împărtășești această experiență cu oameni care au trăit-o acum vreo 2000 de ani.
Drept să spun este ceea ce mă atrage mereu la orașele vechi, cu cât mai vechi cu atât mai bine, dar ideale sunt orașele care să-și fi păstrat memoria într-un fel sau altul.
De aceea ardeam de nerăbdare să văd cetatea a doua zi. Aici aveam să aflu că și la Alba Iulia, ca și în numeroase alte locuri (și iar îmi vine în minte Tunisia) culturile marilor învingători au păstrat memoria învinșilor și materialele din construcțiile lor și le-au încorporat în noile edificii care le slăveau victorie.
Dar acestea numai după ce voi fi savurat și petrecerea de lansare de seară și un mic dejun fabulos la hotel – de unde nu a lipsit nici fagurele de miere și nici specialitățile locale – mie mi-au făcut cu ochiul iaurtul natur și cârnații afumați!
Cetatea medievală Alba Iulia – numită Bălgrad – adică Orașul Alb – și cetatea Alba Carolina austro-ungară au folosit pietre de calcar alb din castrul Apulum – dar multe dintre ele au rămas încă – chiar alături de hotel un alt teren cu ruine aștepta descărcarea arheologică, încadrat de vița sălbatică roșie ca focul în aerul nerăbdător de toamnă.
Asta deoarece cultura noastră actuală are cu totul altă abordare, conservaționistă. Culturile trecute au păstrat din cetate numai ceea ce le-a convenit cel mai bine – locația aproximativă și materialele.
Chiar dacă au mai fost modificări – alte porți, alte forme ale zidurilor, alte puncte de pază, locația și liniile fundamentale nu au fost schimbate.
Nicicând nu mi s-a păruit mai puternică această continuitate în timp și spațiu decât în dimineața în care am alergat ca de obicei, la răsărit, și am prins exact firul de soare care unea toate punctele în acest centru temporar al lumii care era Alba Iulia. Am înțeles atunci cu adevărat de ce se spune că Alba Iulia este capitala de suflet a neamului românesc.
De la hotelul nostru, Mercure Hotels pana in cetate ai de alergat 5 minute si de urcat alte 5, poate 7. Insa mereu conteaza care minute – zeul Mercur stie asta, cu asta se ocupa. În dimineața de alergare a ultimei zile pe care am petrecut-o în acest scurt sejur la Alba Iulia, zeul s-a decis să-mi arate cat de exact au alinat romanii poarta cetatii si Via Principalis cu soarele la rasarit.
Și chiar mai mult: cat de exact au aliniat arhitectii regali in 1937 obeliscul Horia, Closca si Crisan cu toate acestea. Obeliscul are o ferestruica, pe care initial am luat-o drept aerisire.
Insa in acest timp al anului, cand soarele rasare de dupa dealuri lumina lui intra pe acea ferestruica, patrunzand din inima lumii in inima cetatii, filtrat prin aripi de libertate, prin inimile de jertfa ale lui Horia, Cloșca și Crișan, pătrunzând pe podul impozantei porti, printre rotile care actioneaza podul, pe Via Principalis a castrului Apulum, printre catedralele catolica si ortodoxa, spre parc, prin ochiul fantanii contemporane, apoi mai departe, trecand prin turla altei biserici, catre Muntele Mamut si apoi mai departe, spre muntii de aur.
În ziua aceea a trecut si prin inima mea!
Însă probabil n-aș fi înțeles mai nimic despre Alba Iulia și nici nu aș fi apreciat de ce Hotelul Mercure este o Alba Iulia concentrată dacă nu ar fi fost ghidul nostru, Cristian Kalanyos, care ne-a condus prin cetate în a doua zi a sejurului nostru.
Drept să zic, am fost oarecum șocată să văd ceea ce vedeam și nu-mi credeam ochilor: înveșmântat în mantie neagră sub ploaia ușoară, cu obiele stacojii, secure și o roată, călăuza noastră avea să fie însuși călăul cetății Alba Iulia anului lui Dumnezeu 1794 – un personaj despre care am aflat că era cât se poate de real – pe numele său Grancea Rakoczy, călăul cu nume de principe care a executat pedeapsa capitală a lui Horea, Cloșca și Crișan, în 1784.
Cum mă temeam, roata pe care o purta era chiar roata de execuții, prevăzută fiind cu o lamă care nu lăsa loc de îndoială despre teribila sa funcționalitate. Niște trăiri uitate prin cartea de istorie mi s-au arătat imediat și inevitabil în spatele minții.
Netulburat, ghidul nostru și-a preluat sarcina contemporană, povestind și condimentând totul cu glume și speriind în glumă copiii din cetate – pe mine m-a impresionat grupul de copii din catedrala catolică, s-au lipit de grupul nostru pe când el ne povestea istoria huniazilor îngropați acolo.
Copiii veniseră într-un grup separat, cu profesoara lor și mai întâi au trecut printre gizanții huniazi, mângâindu-le cu tandrețe siluetele rotunjite – ghidul nostru tot cu tandrețe le-a spus să admire statuile cu ochii și nu cu mâinile. Apoi copiii au revenit pe când el povestea și nu se mai dădeau duși, pironiți într-un extaz autentic – egalat numai de extazul meu propriu la vederea acestor copii care păreau a se descurca atât de bine fără telefoane și fără kendame.
Colindând prin cetate, ghidul nostru ne-a povestit despre fiecare piatră, despre eroii locului, mai ales despre Horia Cloșca și Crișan.
Din nou terorile cărții de istorie m-au vizitat abia într-un final, după ce am avut imaginea unei intenționalități traumatizante a destinului lor. Efectul de teroare istorică era programat și căutat.
Așa am înțeles opțiunea ghidului nostru pentru acest outfit de groază. Tindem să uităm – și uitarea face parte din trauma indusă, este efectul de cea mai lungă durată. virtual eternă.
Dimpotrivă, datoria noastră este să nu devenim fobici, să nu idealizăm. să păstrăm proporțiile, dar mai ales să ținem minte. De aici intervenția paradoxală a călăului. Fără a bagateliza precum Halloweenul care nu mai sperie pe nimeni, el se raportează la fragmentele noastre de memorie pentru a le întregi.
Inima noastră și memoria noastră – iată cea ce mi se pare cel mai prețios trofeu de sărbătorit la Alba Iulia, anul aceasta și în anii care vor urma.
Cât despre mine, am povestit aici despre câte am mai văzut în cetate: https://palindrom.eu/alba-iulia-7-repere-din-cetatea-cu-7-colturi/
Cert este că mi-am găsit locul preferat de cazare, baza sigură pentru explorare și apelul la zeul care reușește să fie cel mai limbut și cel mai misterios, cel mai rapid și cel mai volatil mi se pare a veni direct de la cei vechi pentru a ne atrage atenția asupra volatilității condiției noastre de călători prin labirintul istoriei colective și personale.
Pentru a trăi, ca persoane și ca popor, avem nevoie de resemnificare, de sens, de simbol. Mustind de simboluri, Alba Iulia este în sine un simbol, un loc în care orice român ar trebui să meargă măcar o dată.
Pentru mine a fost privilegiul de a cuprinde partea de istorie colectivă – despre care încă nu realizasem în ce mare măsură este cu adevărat personală.
Dacă vreți să refaceți experiența, aici puteți face rezervări la hotel: https://all.accor.com/hotel/B9K2/index.en.shtml
Pe ghidul nostru Cristian Kalayos îl găsiți la telefon 0745 775 157 sau îi puteți scrie un email la adresa office@ghidalbaiulia.ro
Articol realizat și publicat cu sprijinul Hotel Mercure, Animawings și Nala.ro
