When you think that life gets harder, just float, baby, just float
Nu există învățătură mai bună: nu am dedus-o, nu am căutat-o, ci m-a căutat ea pe mine în momente cheie ale existentei: vă povestesc în cele ce urmează despre floating
Acum vreo sapte sau opt ani am dat de o oferă SPA uimioare: ceea ce era descris acolo semăna cu un experiment din manualul de psihologie, o aventură a beatnicilor ani ’50 în Statele Unite, celebra experiență de deprivare senzorială. Aici, la SPA, era oferită ca relexare și evident m-am dus să încerc!
2019
Câteva instrucțiuni scurte, apoi m-am găsit cu desăvârșire singură în cameră. Am aruncat totul de pe mine, am făcut duș rapid, am stins lumina și m-am refugiat în capsulă, închizând capacul. Apa părea mai caldă decât era; de fapt era concepută să aibă o temperatură egală cu a corpului, astfel încât să fie eliminate senzațiile termice.
Am plutit imediat și m-au încercat ultimele senzații: puțină usturime în ochi, unde intrase puțină apă, un gust amar de… sare amară de la apa intrată în gură, care s-a transformat rapid, așa cum o cere chimia internă, în gust dulce, apoi usturime de la rana de la picior – o unghie stătea să cadă, afectată letal de maratonul pe care-l terminasem cu o zi înainte. Dar cel mai tare am simțit cavitățile corpului, plămânii și abdomenul goale plutind; în comparație cu ele restul corpului era greu. Am renunțat la aceste senzații și au dispărut.
M-a copleșit neliniștea care anunță plăcerea: senzația abdomenului plutitor a neliniștit corpul și i-a trezit tot felul de senzații interne. Pluteam. Auzeam inima zvâcnind, simțeam cum respir apă. Gâtul se încordase, să nu lase părul greu să tragă capul la fund, să nu lase urechile să fie invadate de apa sărată… absurd, mai ales că ceafa și gâtul încordat mă dureau din ce în ce mai tare. Le-am dat drumul și am plutit. Apa a invadat urechile și jumătate din cap; simțeam cum respir apă și incinta abdomenului meu plutind deasupra era acum una cu capsula. Ca pruncul în uterul mamei. La infinit, ca o matrioșcă.
O bucurie irepresibilă a cuprins abdomenul și tot corpul. Zvâcnea abia simțit, într-un soi de orgasm mut cu desăvârșire intern, mai adânc decât adâncul, care cuprindea totul, până la pereții capsulei și dincolo de ea. Eram apă, respiram apă și apa era lumea. Am deschis larg ochii în întunericul desăvârșit – era întunericul pe care-l alesesem, îl preferasem oricăror jocuri de lumini care îmi erau accesibile aici, în capsulă. Era un întuneric înalt, trecea dincolo de capacul capsulei, până la cer. Eram atârnatâ de cer prin acest întuneric desâvârșit.
Erau apele primordiale și încă nu mă născusem. Desăvârșit și clar era întunericul acesta și mintea mi s-a aprins ca de obicei atunci când meditez. Ochiul din mijlocul frunții se deschisese larg să primească întunericul și acum lumina el însuși, curățindu-mi mintea de toate reziduurile adunate în aceste săptămâni de stres și de obsesiile acumulate în nopțile de nesomn. Am stat în lumina acesta până ce n-am mai văzut-o, respirând apă. Când am auzit muzica, aș fi jurat că erau amintirile mele, dacă nu mi-aș fi amintit instrucțiunile: era semnul că ședința se terminase.
M-am ridicat și am deschis capacul, cu plexul solar copleșit de o bucurie imensă. Mă simțeam mai vie și mai alertă decât dacă aș fi dormit o noapte întreagă, cu corpul mai proaspăt și mai mobil decât dacă aș fi făcut 2 ore de yoga. Aveam pielea strălucitoare și catifelată și toată febra musculară a celor 42 de km alergați deunăzi dispăruse ca prin farmec.
Într-adevăr ceea ce poartă azi numele comercial de Samadhi Tank este forma optimizată și hi-tech a bazinului de izolare închipuit de vizionarul dr John Lilly, care în anii ’50 a efectuat experimente menite să pună în evidență ce rămâne să se manifeste din conștiința umană atunci când tot ceea ce în mod obișnuit primim ca stimulare de la simțuri dispare.
Lilly a început prin a fi filosof iar tema lui preferată era chiar solipsismul episcopului Berkeley, respectiv teoria conform căreia nu suntem decât ceea ce avem în minte în momentul dat, și nu putem ști nimic în afara acestui dat. Ca urmare, dacă din exterior nu ne va mai veni nimic, atunci ceea ce se va manifesta va fi strict mintea în ea însăși. Ce-ar fi deci să experimentăm mintea în puritatea ei? Am putea-o face numai dacă eliminăm orice aport din partea simțurilor. Aici filosofia occidentală se intersectează cu practica orientală a meditației, care cere practicantului să ignore orice senzații îi vin din exterior și să cerceteze natura intimă a minții.
Dr Lilly a folosit însă știința și tehnica anilor ’50 pentru a crea un dispozitiv care ne eliberează de povara exercițiului de a ne feri de senzații: era vorba despre un bazin cu apă în care se crea senzația de imponderabilitate și toate senzațiile erau eliminate. Odată plonjat acolo, aveai toate condițiile să intri într-o stare de meditație – pe care Dr Lilly o adâncea la vremea lui prin uzul diverselor droguri psihedelice, în special LSD. În meditațiile sale în bazinul cu apă el a elaborat ideea unui sistem de comunicare între om și cealaltă inteligență de pe planeta aceasta, am numit aici inteligența delfinilor.
Cercetările lui au avansat destul de mult și se pare că sunt continuate și azi, după ce doctorul a murit, în 2001.
Între timp, tehnologia a avansat enorm iar industria SPA s-a decis să adopte o altă latură a studiilor doctorului Lilly, anume cea în care acesta semnala un profil cu totul excepțional al activităpii cerebrale a celui care plutește în aceste bazine.
Citiți mai mult aici: https://palindrom.eu/floating-de-la-experiement-la-spa/
Practic acesta intra rapid într-o stare de meditație profundă caracterizată de prezența undelor cerebrale theta, stare pe care altminteri nu o atingem decât în urma unei experiențe îndelungi și asidue cu meditația. Este o stare prielnică proceselor creative, dezvoltării, reprogramării mentale, învățării superioare, antrenamentelor mentale, vindecării traumelor fizice și psihice, eliberării minții de orice fel de dependență.
Tehnologia a fost dezvoltată pentru ca această stare să fie atinsă cu maximă ușurință: astfel lichidul din bazin nu mai este apă ci o soluție foarte concentrată de suflat de magneziu, o soluție foarte salină care permite corpului să plutească în orice condiții. În plus, magneziul absorbit prin piele asigură o funcționare optimă a sistemului nervos și o relaxare a tuturor posibilelor contracturi ale corpului.
Se păstrează indicațiile doctorului Lilly pentru reducerea aportului senzorial. Sunt eliminați:
stimuli vizuali – capsula poate fi complet închisă (dar, pentru cei stresați de întuneric, se poate lăsa lumina aprinsă sau se pot programa jocuri de lumini speciale)
stimuli auditivi – capsula e complet antifonată, auzi doar zgomotele pe care le produci singur sau nici pe acelea (se pot folosi dopuri pentru urechi) – la fel, pentru sporirea stării de relexare sau meditație se pot folosi muzici speciale
stimuli olfactivi – sare nu are are miros iar camera etanșă împiedică pătrunderea mirosurilor străine
stimuli tactili/termici/proprioceptivi – concentrația înaltă de sare asigură plutirea perfectă la suprafața apei – starea este similară imponderabilității. Temperatura apei este egală cu temperatura corpului, așa încât în timp nu mai poți simți limitele corpului. Este recomandată abandonarea oricărui obiect de îmbrăcăminte, pentru a elibera pielea de orice stimul tactil. Spre deosebire de sarea obișnuită, sarea Epsom nu deshidratrază, nu usucă și nu irită pielea, ci o catifelează și o vindecă, iar starea corespunde unei plăcute topiri în cadă.
De la prima experiență din toamna lui 2019 am mai plutit ocazional de vreo câteva ori… și recent, în urmă cu vreo, săptămână, după o pauză de vreo 3 ani, la invitația Georgianei Bălu, owner la Zen Float SPA și probabil persoana care are cea mai aprofundată experiență a pluturii de la noi (aflați mai multe chiar de la ea însăși în articolul de aici: ).
După acești ani, care au însemnat pentru mine mai multe transformări de viață, am avut la început senzația că starea mea de pornire și experiența au fost diferite, iar rezultatul mai bun și mai stabil ca niciodată. De fapt, recitind însemnările, realizez că între experiențe este o continuitate evidentă, de fapt prea puține s-au schimbat esențial -însă ceea ce a crescut, pot spune cu certitudine, este acuitatea mea de a consemna și descrie, venite să se alăture acuitățății de a trăi – de aceea concluzia pe care o veți citi la sfârșitul acestui articol.
Dar până atunci, iată relatarea experienței!
2025
Dacă în plutirile precedente corpul era mai obosit și ancorarea emoțională era solidă, acum ancorarea emoțională era mult mai fragilă, corpul mai liniștit, mintea ocupată. Era seară, iar eu în proces de detașare.
Am rugat-o pe Geo să-mi dea un semn după o oră de plutire – poate aș mai fi avut nevoie de încă o jumătate de oră dacă nu mă puteam relaxa – am stat în total aproape două ore.
Și a fost diferit de ce fusese și de ceea ce mă așteptam.
M-am relaxat aparent mult mai ușor – cred că a fost singurul episod de plutire de pana acum în care nu mi-a intrat deloc soluție de suflat de magneziu în ochi pentru că imediat corpul s-a așezat perfect în bazin – asta poate pentru că m-am specializat în arta de a mă menține pe linia de plutire!
Corpul era mai prezent și mai responsiv ca niciodată. Dacă în trecut avusesem câte o rană care durea până la liniștire, amintindu-mi incontestabil de existența corpului, de data acesta nu am mai avut răni deschise. Totuși corpul se activa de fiecare dată când gândul se tulbura. Cu precizie matematică se reactiva o senzație care aparent ai fi zis că e motivată fizic – practic însă era numai schimbarea de focus, de percepție – și încă de ceva mai mult.
Ceea ce simțeam direct era nivelul de încălzire a apei – simțeam cum crește temperatura corpului pe măsură ce creștea și temperatura gândului concentrat într-o anumită parte a corpului.
Starea de a fi în întunericul uniform te face extrem de conștient de corpul tău – în prima fază de felul cum activează, cum îți răspunde, de felul aproape guraliv în care îți semnalează și îți atrage atenția asupra anumitor aspecte ale minții neliniștite.
În starea de veghe fiind – și plutind – simți astfel direct felul cum gândurile se reflectă în corp,
Când am corpul în stare de acțiune dar îl pot așeza în poziție aliniată efectul de trezire este instant – sar peste ore de meditație și deschid imediat ochiul din intenție, ochiul din frunte.
Vehiculul de bază este respirația iar efectul este claritatea.
În starea de relaxare din bazin lucrurile au stat de data asta cu totul altfel – respirația nu era la fel de clară – combinată cu aburii de apă și sulfat de magneziu și alinierea a fost de alt fel.
Practic corpul a simțit atracția relaxării și și-a permis să ceară să ne ocupăm de el – și-a cerut dreptul la existență – ca atare, fără să mai fie un simplu vehicul pentru un obiectiv, pentru o așa-zisă intenție mai înaltă.
În bazin nu te poți grăbi – exact ca în poveștile chinezești, orice grabă te îndepărtează de tine.
Mă scufundam deci încet în corp, lăsându-l să răspundă – nu este o progresie liniară, ci este o spirală. Pe măsură ce starea de relaxare devine din ce în ce mai profundă – probabil dacă aș fi avut electrozi de măsurare a curenților cerebrali s-ar fi pus în evidență faptul că treceam de la undele alfa la undele theta, corpul tresare la fiecare coborâre de relaxare și îți aduce aminte de el. În primul rând din bătăile inimii, ritmul care te însoțește.
În proces, toate încordările se desfac, iar corpul câteodată se contractă tocmai pentru a provoca asta, pentru a elimina emoție și durere. Iar ceea ce urmează este starea de plăcere thasassală, plăcerea de a fi cuprins, de a face parte din oceanul existențelor. Nu e o idee, este o stare. Nu este pură îmbrățișare, ci un soi de libertate. O stare specifică – descrisă de străbunii psihanalizei ca plăcere thalassala.
De fiecare dată ființa se relaxează și te întinzi.
Corpul meu se comporta acum ca un corp care nu s-a mai relaxat cu adevărat de câteva ere. Nu ore, ere.
Nu pentru că mi-ar fi lipsit mișcarea și relaxarea musculară, ci pentru că îmi lipsise întinderea. În discuția pe care am avut-o cu Geo pe urmă am aflat că se presupune că fascia care a adunat încă mai multe și mai vechi tensiuni decât mușchii este cea care se relaxează ultima – și apoi ea îți cere întinderea.
Coborând pe spirală, întunericul devenea mai profund și totul devenea uniform.
Cine și ce
Body and mind – whatever this may be
Unde ești?
Mi-a venit în minte punctul de asamblare de care vorbea Carlos Castaneda – punctul de asamblare a realității sau a ceea ce luăm drept realitate, ceea ce investim ca fiind realitatea, căreia îi dăm energia noastră (de aceea se numește investire).
Devenisem foarte conștientă cu trup și suflet de acest punct. Contemplam, îl contemplam. Aveam senzația fizică a volatilității lui. Dar nimic exterior nu-l făcea să se schimbe, nu doream și nici nu realizam asta.
Să nu cauți ceva special în bazinul de plutire. Dacă nu cauți, vei găsi lucruri fantastice. Să fii atent, dar să nu cauți ceva special. Lasă corpul să-ți spună, el este cel mai bun profesor.
Spuneam despre mindfulnessul din starea obișnuită de veghe că este de fapt bodyfullness – adică dezideratul de a fi prezenți în corpurile noastre și de a învăța de la ele cum să reacționăm la lume.
În bazin demersul fizic este invers: căutăm eliminarea stimulilor care activează corpul să fie prezent în exterior, în căutarea a ceea ce este intrinsec minții. Mintea însă urmează corpul în aventura relaxării – tot corpul marchează etapele recalibrării existențiale prin care trece.
Tresăririle corpului ne anunță când am mai făcut un pas spre intrinsecul minții. The real mindfulness este în stările de relaxare theta.
După mai multe astfel de volute ale spiralei coboram spre întunericul uniform al stărilor theta cu ochii deschiși, întrerupte de fazele în care acest întuneric începea să prindă formă. Am început să mă întind și să mă mișc, amestecând la loc firele corpului, reinstalând corpul în suflet și sufletul în corp. M-am gândit că totuși trebuie să fi trecut mult timp și am deschis capacul cabinei. Erau aproape două ore de când pluteam.
Geo mi-a povestit că m-a strigat la un moment dat. Nu auzisem nimic – poate de la vuietul intern al urechilor.
Deși era seară și nu prea dormisem, aveam o stare de activare excepțională, de fluiditate fizică și psihică de invidiat.
Cu Geo am vorbit despre punctul de asamblare – iar ea mi-a amintit de cartea în care Carlos Castaneda povestește că poate vedea plutirea punctul de asamblare când stă cu ochii deschiși în întuneric total, în sensul că punctul plutește în acest întuneric Vibrația lui se vede sub formă de reliefuri în acest întuneric sau iluzia unor lumini.
Despre Geo – care are o mare experiență în plutire – citiți aici:
Am plecat acasă, am citit puțin, am mâncat puțin, am dormit mult (nu am mai scris în seara aceea și nici nu am mai lucrat)
Memento: corpul are nevoie de relaxare în somn – asta am știut dintotdeauna – somnul începe și se termină cu o întindere completă și trebuie să fie de fapt o plutire.
Am visat o furtună electrică – vizualizată ca stâlpi de electricitate din lemn care se clătinau, deși nu părea ca în jur să bată vreun vânt.
Se făcea că toți oamenii primiseră semnale de evacuare, din cauză că ceea ce urmează va fi o furtună electrică devastatoare. Cineva deschide ușa apartamentului cu cheia – ceea ce m-a alarmat. Apoi susținea că nu se deschide de fapt.
Cobor cu grupurile de evacuați
Evadez din grup cu intenția de a reveni în apartament
Mesaj: nu e de evadat din corp ci de trăit în el, mai ales când stii că urmează lucruri mari.
Te miști bine dacă te relaxezi.
Amintire: fluiditatea corpului este amenințată de lipsa de ancoră emoțională
Corecție: nu lipsește de fapt ancora emoțională, ci pretextele sale sentimentale
Memento și învățătură:
fluiditatea corpului
detașarea sentimentală
ancora emoțională profundă – the feeling of being loved
Plutirea recenzează raportul mind-body
Literal, suspensia corpului în plutire îl eliberează pe acesta de stimularea din exterior, lăsându-l să exprime, să elibereze și să reașeze stimulii din interior. Cu cât aceștia sunt mai activi, corpul se menține și el activ.,
Avantajul plutirii este că îți oferă accesul instant la stări care altminteri cer ani de practică – de meditație sau practici marțiale de exemplu.
Dezavantajul este că oferindu-ți acest beneficiu instant nu-ți oferă și un ghid de a procesa stările – ceea ce se dobândește treptat prin practica aceasta de ani de zile (de meditație, zen, taichi)
De aceea scriu aici și de aceea cred că debriefingul este absolut necesar – fie că este solitar, fie că este dialogal.
Încercați plutirea aici: https://www.zengravity.ro/
