Seara era parfumată, așa că înainte de a intra la Sala Radio pentru concertul din 21 martie ma pregateam sa va povestesc despre anotimpuri. Despre naturi si flori, deoarece se anunta lucrarea The American Four Seasons de Philip Glass, un soi de replica in cheie contemporana pentru Anotimpurile lui Vivaldi.
Creația lui Glass face trimitere la celebra suită de concerte Anotimpurile de Vivaldi, dar muzicianul american lansează o provocare publicului. Părțile partiturii sale nu sunt intitulate clar, astfel încât rămâne la latitudinea ascultătorului ce parte corespunde cărui anotimp, în funcție de stările pe care le resimte fiecare spectator.
Cand vioara magica a lui Alexandru Tomescu a inceput sa povesteasca – din prima secunda solo si intens – am inceput sa-mi dau seama ca o natura mai putin expusa vederii se povestea aici, cu o intensitate aproape nelinistitoare, sau, altfel spus, trezitoare ca primavara.
Mai mult decat anotimpuri, am detectat patru stari: starea imponderabila, starea sentimentala, starea nervoasa, starea dedublata cu doua radacini adanci. Celebra serialitate marca a lui Philip Glass, cantata de Alexandru Tomescu alaturi de Orchestra Nationala Radio dirijata de Gabriel Bebeselea, se revela ca un soi de mecanism anti-insingurare sau un mecanism anti-depresiv constructor al lumii, vlastar al unei tendințe de a captusi lumea, de a crea fluxul, continuitatea.
Geniul lui Tomescu reda exact aceasta miscare creatoare – accentul nu cadea pe masinal si serial, ci pe trairea dinlauntru care din serial construiește sau reconstruieste fluxul propriu, captuseala iluzorie a lumii.
Vioara se auzea ca o voce, iar starile ei, cele patru, se simteai ca patru stari de agregare ale sufletului, care se succed in flux continuu, spiralic. Nicicand nu a fost cantat un poem mai sensibil despre masinalitate ca pornire a fiintei, ca detour prin care fiinta isi aminteste de ea insasi.
Serialitatea subliniaza afectivul, scoate în evidență repetitia dezesperanta a timpului nostru, durata fara timp subliniată de oprirea brusca, ruperea, smulgerea din nostalgie
Trăiam acolo intens și foarte acut sentimentul contemporan al timpului care nu e nici personal, nici impersonal
Serialitatea mi s-a înfățișat ca o culminatie a unui mod de a simti care vine din clasic spre romantic, apoi trece prin contemporanul intrerupt, apoi curge in serialitate ca flux care traieste o omogenitate a lumii, mai mult dorita decat infaptuita
Serialitatea, repetitia apar dintr-o tendinta de a captusi lumea, de a crea fluxul, continuitatea
O experienta uluitor de intensa, urmata, după pauză, de alta experienta intensa, din acelasi spatiu cultural newyorkez.
Simfonia nr. 4 – The Jungle este concepută de alt mare creator american: Wynton Marsalis, deținător a 9 premii Grammy. Simfonia ne va purta în lumea cosmopolită, fascinantă și captivantă a New York-ului, în energia frenetică ce definește orașul american: „New York City este cea mai fluidă, plină de tensiune și cea mai cosmopolită metropolă pe care lumea modernă a văzut-o vreodată”, spune Wynton Marsalis. Capodopera lui Marsalis evidențiază paradoxurile care definesc orașul New York, dar este și o meditație asupra a ceea ce înseamnă a fi uman astăzi. O încercare de a înțelege vâltoarea vieții moderne și de a le aminti ascultătorilor ce ne unește.
Initial ai impresia ca Jungle de Wynton Marsalis este o maxi-piesa de jazz cantata de o orchestra enorma, practic Orchestra Nationala Radio care a integrat Big Bandul (iar Gabriel Bebeselea a multumit cu gratie muzicienilor extraordinari din Big Band, si dirijoarei lor Simona Strungaru). Da, este jazz in Jungle, mult si bun, dar esentialmente Jungle este un mod nou de a face sa rasune o orchestra, pe baza stranii, numai aparent anarhice. Probabil un stil cu „va urma”.
GABRIEL BEBEȘELEA este dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu” și director artistic al ansamblului de instrumente de epocă și al festivalului „Musica Ricercata”. Muzicianul român se bucură de o carieră internațională bogată, fiind invitatul unor ansambluri apreciate, precum Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Konzerthausorchester Berlin, Royal Philharmonic Orchestra, Orchestre National du Capitole de Toulouse, Orchestre Philharmonique de Marseille, Orchestra Simfonică din Barcelona, Orquesta Sinfónica de Castilla y León, Orchestra Simfonică din Singapore, Orchestra Filarmonică Națională a Rusiei etc.
Printre momentele importante ale stagiunii 2024/25 se numără debutul cu Orchestra Filarmonică din Shanghai, conducerea în turneu a Orchestrei Tonkunstler și participarea cu Orchestra de Cameră Română la Choriner Musiksommer și Concertgebouw Amsterdam.
Gabriel Bebeșelea este cunoscut și pentru faptul că se dedică cercetării și redescoperirii muzicii și este responsabil pentru descoperirea mai multor capodopere muzicale demult uitate sau neglijate. În 2017, pentru a scoate la lumină o astfel de muzică, a fondat ansamblul „Musica Ricercata” – un colectiv artistic internațional dedicat interpretării informate din punct de vedere istoric a muzicii.
În 2015, Gabriel Bebeșelea a studiat cu doi dintre cei mai apreciați dirijori din lume: Bernard Haitink la Festivalul de la Lucerna și cu dirijorul Kurt Masur la Festivalul Aurora Classical. În 2011 a primit o bursă constând într-un stagiu la Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam, unde a avut posibilitatea de a asista la repetițiile și concertele unora dintre cei mai reprezentativi dirijori din prezent.
După o carieră bogată realizată în Europa și în lume, presărată cu succese în săli precum Théâtre des Champs Elysées – Paris, Carnegie Hall – New York sau Metropolitan Arts Centre – Tokio, sub bagheta unor dirijori de renume precum Valery Gergiev, Kurt Masur sau Christoph Eschenbach, ALEXANDRU TOMESCU a revenit în România, unde s-a implicat în organizarea unor turnee naţionale de muzică clasică, realizate exclusiv din fonduri private.
A devenit protagonistul unor evenimente–pilot în lumea muzicală românească: a cântat pe Stradivarius într-o staţie de metrou, pentru a dovedi că există o însemnată receptivitate pentru muzica de calitate; a cântat într-o pădure pentru a milita împotriva exploatării iraţionale a domeniului forestier. A cântat în faţa unei case în ruine, pentru a stopa distrugerea clădirilor aflate în Patrimoniul Naţional.
A cântat cu scopul adunării de fonduri pentru Asociaţia Nevăzătorilor din România sau pentru protezarea auditivă a copiilor cu deficienţe de auz. Este printre primii artişti care şi-a făcut o misiune clară din a purta mesajul muzicii clasice în oraşe româneşti în care nu există filarmonici.
Solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, Alexandru Tomescu nu se rezumă doar la a cânta în faţa publicului său, ci cultivă un dialog intens cu acesta, fie de pe scenă, explicând ce cântă, fie prin interviurile pe care le acordă la televiziunile şi radiourile de specialitate şi nu numai. Fie că vocea se aude la Radio România Muzical sau la Radio Guerrilla, fie că vorbele sale sunt tipărite în Dilema Veche sau în revista Viva!, el explică ce înseamnă să fii artist în România secolului XXI și ce surse îi hrănesc inspiraţia.
Angajamentul pe care şi l-a asumat în momentul în care a primit în folosință vioara Stradivarius Elder-Voicu, în 2007, a fost acela de a familiariza un număr cât mai mare de români cu sunetul splendidului instrument, misiune îndeplinită în primul rând prin turneele sale naționale.
Aici am mai scris despre concerte memorabile cu Alexandru Tomescu: https://palindrom.eu/un-vis-intr-un-concert-despre-conditia-umana/
Citiți aici despre următoarele concerte la Sala Radio: https://salaradio.ro/
