Ce am văzut în 2023 în Festivalul George Enescu și ce aș mai vrea să văd/revăd/ascult/reascult/recalibrez în ediția următoare 2025
Pe 27 august 2023 George Enescu Festival editia 2023 a debutat cu dreptul si cu sufletul. Dirijorul serii, insusi directorul festivalului, Cristian Macelaru, a imbinat trei piese ca un singur suflet, ca o voce umana sau, mai mult, ca o voce a viului.
În seara de 27 august am ascultat Dvorak – Concertul în si minor pentru violoncel și orchestră, in care violoncelistul Gautier Capucon a tesut o impresionanta dimensiune omeneasca, apoi Rapsodia Romana de Enescu – de neuitat – si Suita din muzica operei Cavaleru
l rozelor de Richard Strauss – uimitor! De-a lungul lor, orchestra a cantat ca o singura voce plina de tandrete si gratie, de delicatetea si duiosia naturii, dublate, exact si necrutator, de forta firescului ei.
Le-am asociat cu trei stari ale naturii, pe care le-am perceput chiar în tinutul lui Enescu, care este și ținutul bunicilor mei. Primele două fotografii sunt făcute la doi pasi de Liveni, a treia este mai aproape de taramul vienez al lui Strauss!
Promisiune pentru 2025: să particip la mai multe concerte cu muzică de Richard Strauss. Și desigur Enescu, pentru că pe măsură ce trece timpul aflăm cât de mare și de complex este și că de fapt îl cunoaștem foarte puțin!
Pe 1 septembrie 2023, Orchestra Teatrului Capitole din Toulouse a creat un edificiu sonor de lumina! Concertul Filarmonicii din Toulouse a inceput cu splendida Isis a lui Enescu, o forma pura de putere feminina, ascunsul si ocultul prin definitie, întunericul care se mișcă născând astfel lumina, o forma aproape palpabila a invincibilului incununata de vocea sa desavarsita care este multiplu: corul feminin.
Concertul mi-a amintit de magnifica catedrală din Chartres, unde pe paviment se află unul dintre cele mai cunoscute labirinturi din Europa. Fundamentul fluid al catedralei este însă Fecioara neagra care se află chiar sub labirint – în seara concertului am văzut-o însă cu chipul Madonei lui Alin Gheorghiu, pe care tocmai o descoperisem cu uimire la Art Safari Bucharest.
Deasupra s-a cladit rasaritul, soarele portocaliu din poemul pentru vioară și orchestra al lui Chausson, interpretat cu poezie și virtuozitate de violonistul Renaud Capucon.
Deasupra lui au jucat flacarile pe comori intruchipate de Rapsodia Tzigane de Ravel.
Iar in final, în ultima parte, s-a cladit intreaga catedrala, sprijinindu-se pe orga din simfonia nr 3 de Saint-Saens.
Promisiune pentru 2025: să explorez mai mult raportul viu între muzică și creația plastică.
Pe 2 septembrie 2023 Simfonia fantastica de Berlioz cantata de Orchestra Teatrului Capitole din Toulouse s-a simtit cu adevarat cu toate simturile! Poate prima lucrare cu un scenariu precis indicat de autor, romantica deoarece indrazneste sa vorbeasca despre sentimente si lumi interioare salbatice, nesupuse regulilor de compozitie geometrica si psihologica ale timpului, poate prima lucrare programatic psihedelica din istoria consemnata a muzicii, Simfonia fantastica a fost cantata astfel incat sa atinga simturi pe care nu stiai ca le ai si sa cladeasca pe 10 dimensiuni diferite.
Speranță pentru 2025: mai mult și mai concertat multimedia.
Pe 8 septembrie 2023, Orchestra Filarmonica din Israel admirabil condusa de tanarul dirijor Lahav Shani a ales o succesiune muzicala pur și simplu însuflețitoare. Care s-a deschis – surpriza – cu uvertura a doua in mi bemol minor de Farrenc. Louise Farrenc. Louise a trait intre 1804-1875 si a fost o pianista, profesoare și compozitoare fabuloasa a acelei vremi, la confluenta intre clasicism și romantism. Cea mai inalta apreciere de care s-a putut bucura in epoca a fost „compune foarte bine pentru o femeie”. Noi cei din sala secolului XXI am apreciat-o din plin, la fel cum am exultat la minunata interpretare a Simfoniei nr. 104 în re major de Haydn, privind cu umor la trecut și cu lucida inocenta in viitor!
Speranță pentru 2025: mai multe compozitoare la George Enescu Festival
„Tu auzi mai multe frecvente decat ar trebui”! La Concertul de la miezul noptii din 8 septembrie 2023 cu Avi Avital si Betweenworlds Ensemble mi-am amintit de ce-mi spusese domnul Albu care repara televizorul nostru cu lampi, cand, pe la vreo 7 ani, i-am povestit ce sunete continue auzeam din aparat. Nici nu se stinsesera bine luminile în sală si in fata scenei a venit Rustavi Choir.
In cateva secunde Ateneul se umplea de muzica, o putere care venea de departe, de unde natura si spiritul sunt totuna. Cantata a capella de un grup de bărbați în uniformă, cu săbii, muzica crestea ca un copac secular chiar sub cupola Ateneului, impingand spectatorii mai intai adanc in fotolii si apoi departe, in radacinile din pamant si din cer. Dupa cateva minute sala amutise. Iar eu aveam exact acea senzatie din copilarie, ca aud mai multe lucruri care sunt audibile.
Habar nu am daca intr-adevar aud mai multe frecvente, dar cu siguranta muzica de azi-noapte de la Ateneu avea mai multe frecvente decât ceea ce obișnuiesc urechile noastre să audă și sufletul nostru să perceapă. Avi Avital știe să se joace cu sunetele, aducându-le la dimensiunea lor zero, în care muzica și mișcarea sunt totuna, în care muzica și materia sunt totuna, în care sunetele capătă o materialitate binefăcătoare. O face sprijinindu-se pe world music, un trend savurat de multi ca o curiozitate, insa care trebuie privit ca un soi de arheologie existentială, unul dintre punctele in care avem sansa sa reconsideram paradigme.
Ansamblul de instrumentisti care cântă cu Avi Avital traieste muzica vizibil și audibil, iar mișcarea este atât de prezentă în muzica încât dansul revine celulelor si nu mai are nevoie de exteriorizare. Momentele cele mai uimitoare au fost cele în care ansamblul a venit sa acompanieze corul Rustavi, intr-una și aceeași polifonie, cu originile într-un spatiu si timp incert determinate, într-o istorie orala și glorioasă în care fiecare eveniment se consemnează în mod natural cu muzică și dans, cu sunet și mișcare.
Polifonia georgiană s-a dezvoltat mult în mediul manastiresc, sub influenta polifoniei bizantine, însă în prezent mai toți istoricii muzicii sunt de acord că polifonia georgiană, un tip aparte, diferit de cel bizantin, are origini precreștine, fără a le putea însă stabili cu certitudine – apar oarecari indicii în Anabasis de Xenofon, referitoare la presupuși strămoși ai georgienilor de azi, Mossynoeci.
Altii presupun chiar că omniprezența cântecului polifonic – cantat în acele locuri probabil din cele mai vechi timpuri atât în cheie yang eroică, muncitorească, voioasă, cât și în cheie yin duioasă, chiar sentimentală – a contribuit la acceptarea creștinismului – la cântările bizantine trăitorii de atunci s-au putut raporta, frecvențele lor se acordau cu frecvențele sufletului locului. Pentru noi cei din Ateneu puntea a fost făcută de mandolina și de muzicienii-magicieni aduși de Avi Avital și numiți Betweentheworlds Ensamble!
Speranță pentru 2025: să revină Avi Avital
Promisiune pentru viitor: să explorez mai mult muzica georgiană
Pe 9 septembrie 2023 la Sala Palatului am reîntâlnit o ipostază a spiritului nordic de care nu mai dadusem inca din adolescenta: l-am revazut pe Gosta Berling însusi, cel creat de Selma Lagerlof – (si niciodata ecranizat pe măsură!). Daca Gosta Berling ar fi dirijat vreodată un concert, cu siguranta ca ar fi aratăt si s-ar fi auzit exact ca magnificul Santtu-Matias Rouvali, cu gratia si usuratatea și fluxul sonor și modernitatea (respectiv racordarea la spiritul timpului), dar și tragedia incorporata.
Sigur, Santtu-Matias Rouvali este finlandez, dar prezenta lui la Gothenburg Symphony Orchestra și colaborarea cu pianistul Leif Ove Andsnes au deschis cu o acuitate specific nordica spre o abordare inedita, extrem de actuala, practic acordata cu sentimentele epocii noastre. Imperialul lui Beethoven ne-a devenit astfel contemporan – la fel și lucrarea introductiva apartinand lui Boulanger, menita sa ne aduca in starea de seninatate și gratie, unde tragismul se termina cu o fluturare de balet. Da, si Boulanger este o femeie, Lili Boulanger, aclamata in vremea ei, dar disparuta la numai 24 de ani. Insuportabila usuratate a fiintei, stapanita cu acea lipsa de stapanire specifica dansului.
Speranță pentru 2025: să revină Santtu-Matias Rouvali
Pentru concertul din 14 septembrie 2023 nu am decât un singur cuvânt: celest! A stralucit marele violonist Daniel Hope. Coardele orchestrei au actionat ca niste stringuri adevarate, purificand urechea pana la intolerabil, acordand-o la alte dimensiuni si chiar mirosuri. Un omagiu adus lui Yehudi Menuhin si George Enescu, programul a fost alcatuit cu atata finete iar firul lui rosu a fost tesut cu atata iscusinta incat a rostit o poveste ireprezentabila in care geniul era singurul vizibil.
Speranță pentru 2025: să revină Daniel Hope!
Pe 14 septembrie 2023 am asistat ca magnificul concert al orchestrei Academiei Nationale Santa Cecilia din Roma, dirijat cu autoritate, pasiune, originalitate si simtire necrutatoare de Tugan Sokhiev. De cand a inceput simfonia nr 1 de Enescu am uitat cam de tot. Am avut impresia ca aud Enescu pentru prima oara – cred ca multumita Festivalului Enescu in ultimii vreo 10 ani ma indragostesc continuu de Enescu. Apoi vraja a continuat cu simfonia a 5-a de Ceaikovski. Aceeasi unda, aceeasi unitate, complexitate, bogatie. Cuvintele nu-mi mai ajung.
Așa că am așteptat cu nerăbdare concertul de a doua zi, cu aceiași artiști! Cele doua concerte ne-au taiat respiratia, ne-au entuziasmat si ne-au creat perspective noi. L-am iubit cu aceasta ocazie mai mult si pe Enescu, si pe Ceaikovski, si pe Liszt – uluitor interpretat de magnificul pianist Bertrand Chamayou . De neuitat fluxul & emotiile, organizarea si portalurile spre nestapanit. Din nou Festivalul a fost casa muzicii, aurita si generoasa, adapostind frumusetea fara hotare.
Speranță pentru 2025: să fie pace
Pe 18 septembrie 2023 trăiam emoția reîntâlnirii cu fabuloasa Martha Argerich dupa vreo 5 ani de la precedenta editie a George Enescu Festival cand notele pianului ei mi-au devenit legenda! Am revazut-o în 2023 in compania Orchestrei Nationale a Ungariei dirijata chiar de sotul ei, Charles Dutoit . Am auzit cum dadea fiinta notelor si le mangaia pana ce nu mai erau decat spirit. Cu emotie si rigoare, cu inspiratie jucausa si frumusetea stiintei. Aplaudata intens la sfarsit, Martha a mirosit curioasa fiecare dintre numeroasele flori primite.
Promisiune pentru 2025: dacă Martha Argerich va reveni la Festivalul Enescu, ii voi aduce un buchet din cei mai parfumati trandafiri!
Desspre Festivalul George Enescu aflați mai multe de aici: https://festivalenescu.ro/ro/
