Articol de Dana Verescu
Bach este, pentru mine, steaua polară a muzicii culte. Încă din liceu, când l-am descoperit și m-am îndrăgostit iremediabil de acordurile baroce, de volutele geometrice, de puritatea sunetului preclasic. Născut într-o familie de muzicieni, Bach a rămas orfan la 10 ani și a crescut cu fratele său mai mare, continuându-și educația muzicală. A lucrat ca muzician pentru câteva biserici protestante și pentru ansamblul studențesc din Leipzig. În 1736, a primit titlul de compozitor al curții de la suveranul său, August al III-lea al Poloniei. Patru dintre cei 20 de copii ai săi au devenit la rândul lor muzicieni.
Este considerat un maestru al contrapunctului, iar în compozițiile lui a adaptat ritmuri și motive din alte țări, în special Italia și Franța. Urechile obișnuite să trăiască cu și prin muzică le pot detecta ușor. A îmbogățit și rafinat principalele stiluri muzicale ale epocii și este numit deseori cel mai mare compozitor din toate timpurile. Este renumit pentru Concertele brandenburgice, Variațiunile Goldberg și Clavecinul bine temperat.
Dar desigur, acestea sunt doar cuvinte. Mai bine decât ele vorbește muzica. O muzică, din păcate, prea rar auzită în sălile de concert din București. Așa că nu mică mi-a fost bucuria când am aflat că pe 11 septembrie urma să aibă loc, la Ateneu, un concert semnat Bach. Care promitea și un spectacol de dans. Orchestra Epocii Iluminismului și-a unit forțele cu coregraful Kim Brandstrup și dansatorii ansamblului Breaking Bach și au dat naștere unui eveniment artistic cum rareori am trăit.
Bach și muzica străzii, căci coregraful amintit mai sus a pus în scenă un spectacol de street dance. Da, ați citit corect. La 17.03 minute, după ce spectatorii au încetat să se foiască, au răsunat primele acorduri. Orchestra, care cântă fără dirijor, a ales “șlagărele” marelui compozitor german. Concertul pentru două viori și orchestră de coarde, trei părți din trei Suite pentru violoncel, absolut fantasticul Concert pentru oboi, Aria din Suita nr. 3 și, marele final, Concertul brandenburgic nr. 3.
O orchestră aparte, atipică. Așa cum se descriu ei înșiși pe site-ul oficial, în 1986 un grup de muzicieni din Londra au privit mai îndeaproape instituția orchestrei și au decis să pornească din nou și să o refacă de la zero! “Un singur dirijor? În nici un caz! Specializare pe un repertoriu dintr-o sigură epocă? Prea restrictiv.” Așa că s-au pus pe treabă și au dat naștere unui ansamblu cu totul și cu totul special. Instrumentele pe care cântă sunt din epoca în care a fost scrisă muzica.
Numele orchestrei vine de la faptul că s-au inspirat de la Epoca Iluministă și nu are legătură cu retreat-urile contemporane de yoga și meditație. Nu, este vorba de sclipitorul secol al XVIII-lea, când în Europa a avut loc o explozie a științelor, filosofiei și muzicii.
Aceștia sunt muzicienii. Au intrat în scenă discret, fără aplauze, în haine de stradă, în nuanțe delicate de gri. Și-au ocupat locurile, au atins corzile și în sfârșit sala s-a liniștit. Surpriza majoră a apărut de la a doua piesă. Când, în sfârșit, muzica a căpătat corp. Mai multe corpuri, de fapt, fiecare aliniat melodicii lui Bach, preluând și reluând acordurile cristaline și dându-le o formă în spațiu.
Dansatori de street dance, dar într-un tempo diferit. Complet silențioși. Irezistibili de grațioși. Plutitori până la halucinație. Expresivi și plini de vitalitate. Pe o coregrafie perfect armonizată muzical, semnată de Kim Brandstrup.
Născut în Danemarca, coregraful trăiește și lucrează la Londra. A câștigat multe premii cu coregrafii de balet, operă, teatru și film. Colaborarea cu Orchestra Iluministă a început în 2023 și ideea de bază a fost crearea unui spectacol care să fie o simbioză între ritmurile lui Bach (foarte îndrăgit de coregraf) și mișcările specifice hip-hopului.
Lumea muzicală a secolului al XVIII-lea și dansul de stradă din Bronxul anilor ’70. Zis și făcut. Breaking Bach – spargerea codului ritmurilor de dans în muzica lui Bach, cum scrie pe site-ul orchestrei – a avut premiera la Festivalul Internațional de la Edinburgh pe 20 august. Și la scurt timp artiștii au ajuns și la Festivalul Enescu.
Street dance este un termen generic pentru mai multe stiluri de dans care își au originea, după cum spune și numele, pe străzi. Această formă de dans a apărut pentru prima oară în zonele urbane din Statele Unite ale Americii și este un melanj născut din cultura hip-hop și funk din cluburi. Mișcări ritmate, care necesită deseori o excelentă condiție fizică, mobilitate, forță. Dar și grație, capacitatea de segmentare, de separare a părților corpurilor, care se mișcă uneori sacadat, alteori pe un ritm nebun.
Ei bine, imaginați-vă acum combinația de break dance și hip-hop, dansată pe un tempo mai lent și în deplină liniște. Părea că Bach a scris muzică exact pentru acest dans. Părea că Bach e în sfârșit vizibil, corporalizat de numeroșii dansatori/acrobați/balerini care se contorsionau în mișcări ce sfidau gravitația. Dansul, când are cu adevărat forță, te mișcă deși ești fixat pe un scaun într-o sală. Rotațiile brațelor și răsucirea încheieturilor îmi deblocau articulațiile și îmi dădeau senzația de imponderabilitate.
Vreau să mai amintesc aici doar senzualitatea sfâșietoare cu care au dansat partea a doua a Concertului pentru oboi, dar și forța dezlănțuită din ultima parte a Concertului brandenburgic. Trupa Breaking Bach, compusă din dansatori profesioniști care lucrează alături de tineri talentați, este revelația anului pentru mine.
Cum face oare această combinație de muzică și dans, mă-ntreb retoric, poate prostește, cum face și ce face de ne afectează la nivel celular? Până găsesc, până găsește cineva răspunsul, tot ce-mi pot dori acum, la finalul spectacolului, este ca Orchestra și trupa de dansatori să mai vină o dată în București.
Într-o lume a cărei țesătură pare să se destrame cu o viteză accelerată, Orchestra Epocii Iluministe, coregraful Kim Brandstrup și dansatorii ansamblului Breaking Bach au reușit să reînnoade firele disparate și să le împletească într-un spectacol perfect. Pentru prima oară, dansul străzii a ajuns pe scena Ateneului, pe o scenă dedicată muzicii culte. Poate că este timpul ca și muzica lui Bach să coboare în stradă și să ne aducă aminte care sunt ritmurile pe care pulsează viața.
ORCHESTRA OF THE AGE OF ENLIGHTENMENT
KIM BRANDSTRUP coregraf, regizor
Breaking Bach
Johann Sebastian Bach
Uvertura din Suita pentru orchestră nr. 3 in re major BWV 1068
Concertul pentru două viori și orchestră de coarde în re minor BWV 1043
Sarabanda din Suita pentru orchestră nr. 2 în si minor BWV 1067
Preludiu din Suita pentru violoncel nr. 1 în sol major BWV 1007
Curanta din Suita pentru violoncel nr. 2 în re minor BWV 1008
Sarabanda din Suita pentru violoncel nr. 5 în do minor BWV 1011
Rondeau din Suita pentru orchestră nr. 3 în re major BWV 1068
Concertul pentru oboi în sol minor BWV 1056R
Arie din Suita pentru orchestră nr. 3 in re major BWV 1068
Concertul brandenburgic nr. 3 în sol major BWV 1048
Dansatori: Nafisah Baba, Emmanuel Bruno, Aurora Casatori, Jack Codling, Oscar Fichelson, Justin Howell, Jeriah Kibusi, Robbie Ordona, Elyse Renwick-Ashun, Abe Taylor, Archie White
Coregrafi și dansatori asociați: Tommy Franzen, Deavion Brown, Seirian Griffiths
Instrumentiști:
Vioară: Margaret Faultless (regizor muzical, solistă), Rachel Isserlis, Rodolfo Richter, Anna Curzon, Henry Tong, Daniel Edgar (solist), Debbie Diamond, Dominika Feher, Sophie Simpson
Violă: Louise Hogan, Martin Kelly, Kate Heller
Violoncel: Andrew Skidmore (solist), Ruth Alford, Camilla Morse-Glover
Contrabas: Kate Brooke, John-Henry Baker
Oboi: Leo Duarte (solist), Sarah Humphrys
Fagot: Philip Turbett
clavecin/orgă: Benjamin Sheen (solist)
Citiți aici și alte relatări de la ediția 2025 a Festivalului Enesscu: https://palindrom.eu/festival-enescu-2025-4-foc-si-para-la-ateneu/
Aici puteți afla programul concertelor viitoare: https://festivalenescu.ro/ro/festivalul-george-enescu/concerte
