Confreria tărâmurilor ascensionale nua fost consemnată în vreo istorie cu acest nume, ci doar urmele ei se mai deduc azi.
Sub cerul de-un albastru interns și ireproșabil, deasupra pământului neverosimil de verde pentru luna iulie, se înălța. Nava. Nu aparținea nici pe deplin pământului și nici pe deplin cerului. Pe ea erau pictate căile, scările, arborii, Calea Laptelui, valea și tăvălugul. Eram la Voroneț și cerul se îngemăna cu pământul prin straniul obiect sau strania ființă care creștea acolo. Era mănăstirea. O mai văzusem de atâtea ori. Dar acum strălucea atât de perfect în căușul ei de vale încât părea o plantă, un animal, o capsulă sau un înger straniu.
Așa m-a frapat stranietatea ideii de a picta mănăstirile în exterior, de a le acoperi cu tatuaje-frescă, așa cum nimeni nu mai făcuse și cum nu va mai face vreodată. O extravaganță moldovenească – poate singura. Oricum singura de felul acesta din lume – nimeni în lumea creștină nu va mai fi îndrăznit si nu va mai indrazni să acopere biserici din cap până-n picioare cu fresce – expuse soarelui și ploii, deci mereu în pericol de a se șterge. Ca și cum le-ar fi deghizat în peisaj pentru ochii dușmani, ca și cum ar fi scris o istorie pentru ochii prieteni.
Nu au fost multe nici aici, în Bucovina – și nu toate s-au păstrat până azi integral pictate – cele mai complete sunt Moldovița și Sucevița.
În aceeași zi azurie de iulie ne-am perindat de la Voroneț la Humor, apoi la Arbore și Sucevița. Pentru a vedea aceeași idee – de fiecare dată transpusă ușor diferit.
De atunci nu-mi dă deloc pace întrebarea: de ce totuși le-au pictat așa? De ce asemenea extravaganță? Și mai ales cu ce și cu cine?
Așa am ajuns să cercetez o mulțime de lucruri și iată ce am aflat:
Ideea pictării zidurilor exterioare ale mănăstirilor a apărut în timpul lui Petru Rareș – chiar dacă mănăstirile, clădirile, existau ca atare din vremea lui Ștefan cel Mare.
Picturile exterioare complete, așa cum le vedem acum la Moldovița, Sucevița, Voroneț, Arbore, Humor, au fost realizate în vremea lui Petru Rareș, care se pare că a urmat îndrumările vărului său, Mitropolitul Grigorie Roșca (1480-1570) discipol al lui Daniil Sihastrul (Isihastul), sfătuitorul lui Ștefan cel Mare. Mentor al lui Petru Rareș a fost și Macarie Isihastul.
Potrivit arhimandtritului Luca Diaconu (https://doxologia.ro/pictura-exterioara-manastirilor-romanesti-este-un-fenomen-unic-pe-glob), pictura exterioară a mănăstirilor românești este un fenomen unic pe glob și este specific moldovenească.
˝În Moldova există pictură murală pe suprafețe imense. Rușii nu au nici 50% pictură murală comparativ cu românii. Ce are Moldova mai important este concretizat în stilul moldovenesc din arhitectură, care este unic, și pictura exterioară, în arta religioasă, care, la fel, este un fenomen unic pe glob. În alte confesiuni nu există pictură exterioară. Din punct de vedere teologic, biserica Mănăstirii Sucevița este testamentul artei bizantine, fiindcă aici dogma este transpusă mai mult decât în oricare altă biserică.˝
În afară de Voroneț, Moldovița și Sucevița, alte 5 mănăstiri pictate din Moldova au fost incluse în patrimoniul UNESCO, anume: Humor, Patrauti, Probota, Suceava și Arbore.
La Voronet, picturile interioare datează din timpul fondatorului, Ștefan cel Mare, care este înfățișat în navă împreună cu familia sa. Totuși, frescele exterioare adăugate în 1547 rămân cele mai impresionante. Cea mai mare dintre ele se găsește pe peretele vestic, cu Judecata de Apoi, într-o reprezentare singulară pentru creștinismul estic. Scena trebuie citită din partea de jos, unde imaginea cerului apare în opoziție cu râul de foc și Satana fericit care îi întâmpină pe păcătoși. Întâmplător sau nu, printre păcătoși se numără și necreștinii de la acea vreme, evreii și turcii. Îngerii Mihail și Gavril au roluri cheie, unul deschide porțile cerului, în timp ce celălalt împinge păcătoșii în iad.
O imagine rară este „Învierea Morților”, pictată în fața lui Moise, care îi conduce pe necreștini la judecată. În scena de sus, lângă Tronul Judecății, grupuri de sfinți care au ajuns deja în cer stau aproape de Isus, înfățișat ca Marele Judecător. O reprezentare rară a lui Dumnezeu și a îngerilor care îndoaie un pergament cu semnele zodiacale, un simbol pentru sfârșitul timpului așa cum îl știm, ocupă ultimele două registre.
Multe personaje simbolice, inclusiv Adam și Eva sau filozofii greci, sunt pictate pe alți pereți exteriori ai mănăstirii, in Arborele lui Ieseu, o genealogie mistica variabila, imaginata diferit de diferiti pictori.
Multe scene biblice sunt actualizate cu personaje cotidiene moldovenesti, de parca aceste scene ar fi fost perfect contemporane primilor lor privitori.
Unii au identificat simboluri astrologice, oculte, ezoterice sau masonice în frescele de la mănăstirea Voroneț. Putem găsi simboluri zodiacale în fresca Judecății de Apoi. În frescele de la Voroneț se poate vedea și hexagrama.
Viața monahală de la Voroneț a fost întreruptă la sfârșitul secolului al XVIII-lea, după ce Bucovina a fost cucerită de Imperiul Habsburgic, și a început din nou abia în 1991.
Cine a pictat Mănăstirea Voroneț? Numele exacte ale pictorilor care au creat frescele la Mănăstirea Voroneț nu sunt cunoscute, dar probabil au fost pictori pricepuți cu pregătire bizantină.
Conform legendei, Voievodul Ștefan cel Mare a ordonat construirea Mănăstirii Voroneț și l-a invitat pe Daniil Sihastru, un călugăr, să picteze biserica cu scene din Biblie.
Călugărul a acceptat și a lucrat în tăcere și rugăciune timp de zece zile. Când Ștefan cel Mare a venit să vadă progresul, a fost surprins să descopere că biserica era deja în mare parte pictată. Impresionat, Ștefan a vrut să-i mulțumească și l-a întrebat pe Daniil Sihastru ce dorește ca recompensă.
Daniil Sihastru a refuzat orice recompensă materială și, în schimb, a cerut ca, atunci când va veni momentul, voievodul să-l ajute să construiască o mănăstire în pustietatea Bucovinei, departe de lumea aglomerată. Așa se face că Daniil Sihastrul și Ștefan cel Mare au mers împreună în pustietatea Bucovinei și au găsit un loc potrivit pentru construcția Mănăstirii Daniil Sihastrul, cunoscută și sub numele de Mănăstirea Daniil Sihastrul de la Humor. Aici, călugărul a trăit și a continuat să picteze biserica, lăsând în urma sa o altă moștenire artistică importantă.
Ambele mănăstiri, Voroneț și Daniil Sihastrul, fac astăzi parte din Patrimoniul Mondial UNESCO și sunt cunoscute pentru frescele lor istorice și artistice.
Altii spun că mănăstirea Voronet a fost construită în doar trei zile, cu ajutorul unei călugărițe numite Anastasia, care a cerut ajutorul Sfintei Fecioare Maria. În această scurtă perioadă, mănăstirea a fost ridicată, iar frescele au fost pictate sub supravegherea divină.
Cei care au lucrat la pictura mănăstirii Voroneț au păstrat secretul culorilor vibrante și unice, inclusiv celebrul „Albastru de Voroneț”. Acest secret al fabricării culorii nu a fost nici dezvăluit și nici detectat până în prezent.
După Doina Mândru, Les églises a peinture murale extérieure du nord de la Moldavie ( în „Denkmäler in Rumänien/Monuments en Roumanie”, ICOMOS- Volume ale Comitetului Naţional German, XIV, 1995, pg. 81-92; Traducere: Doina Anca Cornaciu) bisericile moldoveneşti cu fresce exterioare datează din secolul XVI, mai precis din anii de dupa 1530 și au fost construite în general pe locul unor aşezăminte monahale mai vechi.
În acel timp mai multe biserici ctitorite de domnitorul Petru Rareş (1527-1538; 1541-1546) şi de alţi mari boieri ai ţării au fost împodobite cu minunate fresce exterioare.
Este adevărat însă, că pentru anumite biserici din secolul XV (Probota Veche, construită după 1456; Putna, 1469; Sfântul Nicolae din Rădauţi, 1481-1486; Sfântul Ioan din Vaslui, dupa 1490), exista mărturii documentare şi arheologice care atesta prezenţa în Moldova a unei picturi exterioare într-un context de decor arhitectural.
Un studiu recent asupra evoluţiei decorului arhitectural a identificat o anumită tendinţă de simplificare a faţadelor, manifestată după 1501, indice semnificativ al pregătirii bisericilor în vederea unor vaste desfăşurări iconografice exterioare.
Fie că vom considera apariţia acestor picturi exterioare ca o consecinţă a unei evoluţii locale, sau în legatură cu manifestări asemănătoare din Transilvania, Ungaria, Austria, Slovenia, Elveţia, sau chiar ca o expresie a influenţei bisericilor greceşti sau sârbeşti unde Judecata de Apoi şi Imnul Acatist sunt reprezentate în exterior, cert este că acest fenomen moldovenesc care s-a manifestat între anii 1530 şi 1552 pe douăsprezece ansambluri murale exterioare si pe replicile lor, la Suceviţa din 1596 şi la Sfântul Elias din 1643, reprezinta un „caz estetic” singular în întreaga evoluţie a artei postbizantine.
Patru sunt factorii ce definesc acest fenomen:
- crearea de noi tipuri arhitecturale,
- existenţa unei comenzi speciale iniţiata de domn ori având tot sprijinul acestuia si al înaltului cler
- elaborarea unei teme si a unui program iconografic original cu mesaje si finalitate explicita, configurata cum se cuvine pe plan semantic si artistic, si, în fine
- existenţa unor ateliere sii a unor artiști autohtoni capabili sa satisfaca exigenţele artistice ale comitentilor.
Din punctul de vedere al planului, bisericile moldoveneşti adopta soluţii originale, introducând o gropniţa între naos şi pronaos (această situare nu variază niciodată) şi, în anumite situaţii ( Humor, Moldoviţa, Suceviţa), deasupra exista o camera scundă, incintă secretă sau simpla sacristie. O întreagă serie de elemente constructive sau decorative ale stilului gotic, adesea semnate cu însemne ale unor lucrători identificate şi pe şantiere din Transilvania subliniază originalitatea cu care această arhitectură împleteşte tradiţia constructivă bizantină şi gotica.
Cel mai important donator al picturii exterioare moldoveneşti a fost domnitorul Rareş. Petru Rareş, fiul natural al domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt (1457-1504), a fost ales de boieri domn al Moldovei după moartea ultimului urmaş în linie dreaptă al marelui domnitor. El nu s-a marginit să fie doar un ctitor de aşezăminte monahale – legitimându-şi în felul acesta calitatea de domnitor atât faţă de ţară cât şi faţa de Poartă, de Ungaria şi de Polonia -, dar şi-a asumat şi rolul de protector al ortodoxiei, calitate ce explică înrudirea prin casatorie cu o urmaşă a Brancovicilor sârbi şi propriile sale pretenţii de independenţă.
Deasemenea a fost un adversar încrâncenat al Reformei a carei influenţă începuse să se facă simţită în vremea sa şi în Moldova. Petru Rareş a fost un prinţ renascentist prin atitudinea sa de protector al artelor şi de domn modern. Doi mari ierarhi l-au susţinut în această activitate: mitropolitul Grigore Roşca, vărul său, care-l va îndruma la refacerea Manastirii Probota; el însuşi donator al pronaosului şi al ansamblului mural de la Voroneţ, şi episcopul Macarie din Roman, om cu o mare profunzime a spiritului şi o solidă învaţătură teologică, iniţiator al programelor iconografice de la Dobrovăţ, Râşca, Hârlău, Neamţ (din pronaos şi pridvor), Bistriţa (paraclisul Sfântul Ioan cel Nou).
Iniţiativa personală a domnului conjugată cu estetismul rafinat al societăţii de la curte şi luând în calcul rolul moralizator al artei sacre, ca şi ambianţa vieţii isihaste din manăstirile moldoveneşti au generat această operă de artă unică, pictura exterioară a bisericilor din nordul Moldovei care întruchipează de o manieră vizibilă şi imediată această speranta de transfigurare cosmică a Bisericii.
Toţi specialiştii care au comentat picturile exterioare moldoveneşti sunt de acord că exista subiecte a căror redactare nu o găsim decât aici şi că se poate constata o adevărata atracţie în a le relua pe nenumarate ansambluri murale.
Astfel este Geneza, Creaţia, Caderea lui Adam, Alungarea din Paradis şi, în special, Contractul lui Adam – reprezentare unică al pactului său cu Diavolul, în care Adam recunoaște şi semneaza blestemul urmaşilor săi. Acest subiect apare la Moldoviţa pe stâlpii pridvorului dinspre vest (douasprezece scene), la Arbore pe latura vestică (şapte scene), la Voroneţ pe latura nordică (un ciclu de paisprezece scene) şi la Suceviţa tot pe latura nordică (optsprezece scene). Este vorba despre o legendă devenită credinţă populară, a cărei reprezentare picturală rezulta dintr-un text bogomil foarte răspândit în epocă, copiat în secolul al XVI-lea şi cunoscut chiar de Rares.
Un alt subiect – tratat ca nicăieri în altă parte – este acela al „Vamilor ceresti”, o altă legendă devenită credinţă populară, inspirată din Viaţa Sfântului Vasile cel Nou, cunoscută la acea vreme datorită unui manuscris moldovenesc din secolul al XVI-lea (ms. 133 de la Bibl. Acad. Rom.). Putând fi vazut şi astăzi la toate ansamblurile păstrate întregi (Probota, Humor, Moldoviţa, Arbore, Voroneţ) acest subiect este în general pictat pe faţa nordică în apropierea Judecăţii de Apoi cu care se aseamană din punct de vedere simbolistic.
În ceea ce priveote Ciclul vieţii Sfântului Ioan cel Nou (la Sfântul Gheorghe – Suceava, Voroneţ, Suceviţa), acesta constituie o temă naţională ce raspunde profundei devoţiuni faţă de acest sfânt nascută dupa ce în secolul XV moaştele sale au fost aduse la Suceava. De atunci, Sfântul Ioan cel Nou este considerat patronul Moldovei şi venerat ca atare.
Dar subiectele principale din pictura exterioara ocupa mari suprafeţe. Acestea sunt: „Rugăciunea tuturor sfinţilor” sau „Marea Rugăciune” considerată de anumiţi autori ca ipostază a Bisericii Triumfătoare la care participa procesiunea heruvimilor, serafimilor, profeţilor, sfinţilor părinţi ai bisericii, martirilor şi sihaştrilor reprezentaţi pe pereţii absidelor avansând solemn spre hieratium şi care reprezintă dogma cuvântului întruchipat;
„Asediul Constantinopolului” ilustrare a primei strofe (proemium”) ce evoca intervenţia salutară a Maicii Domnului în 626, în timpul asediului Constantinopolului de catre perşi şi care a căpătat semnificaţia unei invocaţii pentru victoria împotriva agresorilor otomani – ca şi Rugăciunea lui Moise şi Rugul Aprins, simbolul Fecioarei Maria.
Arborele lui Ieseu evoca legatura intimă dintre Vechiul şi Noul Testament dar şi a dublei ascendenţa, umană şi divină, a Domnului Isus.
Se presupune ca artiştii erau autohtoni formaţi la şcoala de pictură inaugurată de arta aulică a lui Gabriel Uric, ca şi a celei cu largi perspective bizantine a lui Toma din Suceava – un demnitar des însărcinat cu misiuni diplomatice în strainatate şi principal pictor al Manăstirilor Humor şi Moldoviţa – sau a celei datorată lui Dragoş Coman, un pictor plin de rafinament care a ştiut să împletească la Arbore eleganţa goticului internaţional cu luminoasele sonorităţi cromatice ale Renaşterii.
S-a mai spus ca Petru Rares folosea manastirile ca locuri de adunare pentru oastea sa atunci cand era o primejdie, deci bisericile pictate arătau luptatorilor drumul spre Rai.
Ceea ce pe mine mă interesa și reprezenta ansamblul de repere pentru fenomenul bisericilor pictate din Bucovina ar fi următoarele:
- Continuitatea peisajului între pământ și cer – prin folosirea culorilor potrivite în peisajul potrivit
- Integrarea în peisaj – definită de configurația terenului pentru fiecare dintre biserici
- Continuitatea fizic/pământesc – spiritual/ceresc
Legat de această continuitate firească, pe aceste pământuri ea s-a revelat ca vlăstar al practicii isihaste sau rugăciunii inimii, practicată cu asiduitate în acea perioadă de sihaștrii locului – de altfel numele de sihastru vine de la isihast.
Voi rezuma în cele ce urmează ce știm despre isihasm ( rezumat via Laurentiu Decu ) și este de folos în adâncirea noastră în enigma mănăstirilor pictate.
Isihasmul (hesychasmos), vine din grecescul hesychia si inseamna liniste , tacere interioara; isihasmul reprezinta o cale de atingere directa a iluminarii spirituale. Cartea de căpătâi a isihasmului este Filocalia, o culegere a experientelor si invataturilor spirituale relatate de marii sfinti.
Practica de baza a isihasmului consta in rugaciunea inimii. Aceasta metoda isihasta își are inceputurile in adancurile vietii manastiresti din Muntele Sinai si mai ales in “Scara” Sfantului Ioan Scararul. Treptele rugaciunii inimii , dupa scrierile filocalice ar fi urmatoarele:
1 rugăciunea mintii ( mintea repeta neincetat Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-mă pe mine, păcătosul);
2 rugaciunea mintii in inima ( “mintea in timpul rugaciunii petrece fara iesire in interiorul inimii. Aici se afla toata esența lucrarii”) – Ilie Cleopa, Ne vorbeste Parintele Cleopa, vol 12, Manastirea Sihastria, Neamt, 2002.
“ Dupa o bucata de vreme am simtit ca rugaciunea se coborase , asa zicand de la sine de pe buze in inima” (Paulin Lecca, Pelerinul Rus, Sofia, Bucuresti, 2002.)
3 rugaciunea neincetata (atunci cand inima repeta cuvintele rugaciunii cu fiecare bataie)
4 rugaciunea curata ( aici se naste o contemplatie , iar cel care traieste aceasta cunoaste o stare de contemplatie si devine asemenea unui trup parasit de suflet);
5 rugăciunea fara rugaciune (atunci cand nu mai exista nici simtiri, nici lacrimi, smerenie , nimic – se intra intr-o stare pe care numai lipsa noastră de imaginație și repere o numește extaz ).
O rugaciune ce se face numai cu mintea este o rugaciune rece , pe cand rugaciunea care vine din inima este o rugaciune pur sentimentala, fara orizonturi: nu stim de ce sa Ii multumim lui Dumnezeu. Unirea lor este esentiala.
Multi parinti indeamna ca rugaciunea isihasta sa se savarseasca intr-un loc ferit de lume, un loc retras unde esti singur doar tu cu Dumnezeu , caci fara linistire nu se poate pocai cineva, nu se poate invrednici de convorbirea cu divinitatea cat timp este in convorbire cu lumea; de aceea linistirea si ocolirea oamenilor imputernicesc trairile sufletului.
Rugaciunea inimii nu se dobandeste oricum, sunt anumite etape: se incepe ca novice cu rugaciunea propriu-zisa, cu lectura cartilor folositoare, cantarea, lucrul mainii, toate aceastea fiind premergatoare rugaciunii lui Iisus , rugaciune care curge ca un izvor din inima si revarsă dragostea dumnezeiasca in suflet.
Linistirea aduce dupa sine mai multe lucrari dintre care si „ rugaciunea sau pomenirea neincetata a lui Iisus introdusa prin respiratie in inima fara nici un fel de gand.
Rugăciunea inimii trebuie facuta fara gandul la ceva , prin cuvintele: ”Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu –mintea inaltandu-se spre Dumnezeu-, iar prin miluieste-ma pe mine pacatosul-mintea se intoarce la ea insasi, nesuferind sa nu se roage pentru sine”
Acest proces urmeaza mecanismului inspiratie-expiratie. Rugaciunea isihasta incepe prin curatirea inimii.” (Dumitru Staniloae, Din istoria isihasmului in ortodoxia romana, 1992, p. 83.)
Fără curatia inimii nu este posibila rugaciunea mintii. Asadar, „spre inima trebuie indreptata toata atentia noastra si nu numai spiritual, ci si fizic. Indreptandu-se asupra inimii el, spiritul, se indrepteaza circular in launtrul ei , fara incetare si , din adancurile acestui abis face sa se ridice cererile sale catre Dumnezeu.”
In continuare avem o metoda sugerata de catre Sf Simeon Noul Teolog preluata din Filocalia lui Nicodim Aghioritul , in care ni se precizeaza cum sa ajungem la linistirea inimii si la rugaciunea mentala :
„ asezat intr-o chilie linistita, intr-un ungher al ei, fa ce-ti spun: inchide usa si ridica spiritul mai presus de tot ce-i vremelnic si desert; apoi rezeama-ti barba in piept si indreptand ochiul trupesc impreuna cu tot spiritul spre mijlocul pantecelui, adica spre ombilic, comprima aspiratia aerului ce trece prin nari asa fel incat sa nu respiri cu usurinta si cerceteaza cu mintea launtrul maruntaelor, ca sa gaesti locul inimii unde obisnuiesc sa se adune toate puterile sufletului.
La inceput veti da peste un intuneric si o rezistenta indaratnica; dar staruind si practicand acest exercitiu, ziua si noaptea, veti descoperi ca prin minune o fericire fara margini. Intr-adevar, indata ce mintea gaseste locul inimii , ea zareste dintr-o data ceea ce n-a stiut niciodata. Ea zareste aerul care exista in centrul inimii si se vede pe ea insasi intreaga si luminoasa si plina de discernamant.
De acum incolo indata ce un gand mijeste , spiritul il alunga si il nimiceste , prin invocarea lui Iisus Hristos inainte ca acel gand chiar sa se defineasca si sa ia vreo forma.
Din acest moment spiritul, in pornirea sa contra demonilor, desteapta mania care e dupa fire si loveste continuu in vrasmasii spirituali. Restul il vei invata cu ajutorul lui Dumnezeu practicand paza inimii si retinand in inima pe Iisus….Nu e importanta cu adevărat fixarea privirii in locul inimii sau ombilicului: potrivirea respiratiei cu rostirea cuvintelor rugaciunii lui Iisus constituie preocuparea de capetenie” – Ioan Gh. Savin, Mistica si Ascetica ortodoxa, Tiparul Tipografiei Eparhiale Sibiu, Sibiu, 1996, pp. 137-138.
Se urmareste o sincronizare a psihicului si a fizicului omului ; aceasta deoarece trupul trebuie sa devina instrumentul sufletului, si atat trupul cat si sufletul trebuie sa urmeze aceeasi cale.
Respirația se sincronizeaza cu rugaciunea – atunci cand mintea afla locul inimii, „vede vazduhul ce se afla in mijlocul inimii, […]
Cand ne rugam cu rugaciunea lui Iisus , trebuie sa nu ne despartim inimile de Dumnezeu ci sa o pazim pe acaeasta cu gandul la Hristos, mereu , pana cand se va sadi numele sfant in inima noastra. Aceasta rugaciune nu trebuie nici o data lasata, ci fie ca mancam , fie ca suntem pe drum fie ca facem altceva, sa strigam neincetat „Doamne Iisuse…”, pentru ca aceasta amintire sa ne aminteasca de Iisus si de lupta noastra cu demonii.
Pare un pic contrar cu ceea ce am spus inainte , cum ca rugaciunea se practica doar in chilia proprie, dar o data ce omul a invatat rugaciunea, si s-a deprins cu ea ii vine mult mai usor si ii este cu trebuinta sa o faca neincetat.
De aceea rugaciunea trebuie sa aibă cuvinte putine.
Si Nicodim Aghioritul numeste aceasta rugaciune a lui Iisus rugaciunea respiratiei spunand tehnica ei :” Inspiri o data si te retii pana cand rostesti in minte intreg textul rugaciunii, apoi respiri si repeti mereu pentru fiecare respiratie a rugaciunii. Asa ne-au invatat parintii” .
Rugaciunea inimii este chemarea lui Hristos , chemare ce este facuta in ritm repetat dupa respiratia omului, pana cand fiinta umana e coplesita de lumina divina a harului. Si Sf Ioan Scararul ne spune urmatoarele: „ Loveste pe vrasmas cu numele lui Iisus „ si „ pomenirea lui Iisus sa se lipeasca de rasuflarea ta”.
Pentru ca a ajunge la rugaciunea facuta din iubire si nu din silinta , trebuie sa staruim cu mintea in inima , sa o ducem in inima prin inspirarea aerului, la inceput , pentru ca mai apoi , cand doreste Dumnezeu sa ne copleseasca cu harul Sau.
Alt mod de rugaciune si sincronizare a respiratiei cu rugaciunea isihasta este cel stand in pozitie asezat cu „ capul între genunchi […] aceasta pozitie este folosita de cei care cultiva rugaciunea mintii si a inimii fiindca le mentine mintea adunata . In pozitia aceasta s-a rugat si proorocul Ilie dupa lupta pe care a dat-o impotriva proorocilor mincinosi si dumnezeului idolatrilor, Baal”.19
Un lucru important de precizat este ca aceasta rugaciune nu se invata, adica nu trebuie facuta dintr-o dorinta de izbanda sa se ajunga la ea pentru ca aceasta duce la egoism; rugaciunea trebuie facuta din iubire. Orice lucru care nu este facut din iubire este in zadar pentru ca daca faci 1000 de metanii ca sa ajungi in rai numai ca rasplata nu vei ajunge. Dar daca faci una singura, dar din iubire, negresit vei ajunge.
Așadar, în spatele acestui adevărat gen estetic – respectiv biserica pictată în exterior – se află dorința de a face rugăciunea inimii vizibilă și accesibilă ochiului și simțurilor – de aici motivul plastic al scării, genealogiei și ascensiunii.
Isihasmul se construiește pe un rol activ al corpului în rugăciune – ca o imagine răsturnată în lumea profană, mănăstirile acestea aveau mai ales menirea de a încuraja acțiunea fizică, curajul în luptă ca o cale valabilă către mântuire
După cum isihasmul presupune internalizarea rugăciunii prin respirația care leagă fizicul călugărului de pneuma divină, spirit, duh, zidurile pictate
- Integrează corpul omului în divin
- Integrează peisajul terestru în peisajul ceresc
Ambele sunt forme de unio mistica a omului cu divinul, a pamantului cu cerul.
Avem de-a face cu un principiu mistic – prin aceste biserici, ca și prin omul isihast sau sihastru, întreaga natură se roagă. Prin acțiune întreaga natură poate fi mântuită.
Camuflată în peisaj, mănăstirea pictată este o imagine a naturii transparente, îndumnezeite.
Este în același timp un umanism de tip renascentist așa cum se iveau pe atunci în toată Europa, născute tot din mistici stravechi recuperate.
Pentru a realiza acest plan estetic și mistic fără precedent și – din câte se pare – fără descendenți direcți – a fost nevoie de eforturi concertate, ale unor oameni care s-au pus cu totul în slujba unei idei noi, ambițioase, costisitoare și riscante. Nu știm exact cine au fost ei și dacă s-au organizat vreodată sau numai și-au transferat cunoștințele și crezurile unii altora. În lipsă de alte date, îi voi numi Confreria Tărâmurilor Ascensionale.
Este posibil ca ideea să fi pornit de la vreunul din acei isihaști avansați care susțineau că rugăciunea inimii poate fi accesibilă oricui pentru că natura se poate îndumnezei, Nu aveau însă să predea acest tip de rugăciune de la om la om, ci să o reveleze ca pe o icoană – sub forma bisericii de piatră pictată ca traseu al revelației (ideea mai apare – de exemplu la cei care au încrustat labirintul pe pardoseala Catedralei din Chartres).
Domnitorului i-a venit mănușă propunerea unui tip de mănăstire camuflată pentru dușmani și însuflețitoare pentru cei care o privesc. Pictura exterioară este semnul că și exteriorul te poate integra în spirit, la fel cum este consacrat că o poate face interiorul.
Legendele susțin că mâini îngerești nevăzute sau însuși Daniil Sihastrul ar fi pictat mănăstirea Voroneț într-o zi și o noapte – iar legenda vine în sprijinul acestei idei de ascensiune dintr-un suflet sau dintr-un suflu.
Totuși, dacă ar fi să speculăm despre realizarea concretă a picturii, probabil ea este rezultatul unei fericite conjuncții între mistica lumii îndumnezeite și niște meșteri pictori instruiți în Orient (în Persia, India sau China – de unde s-a speculat că provine ingredientul de bază pentru celebrul pigment albastru de Voroneț).
Aș fi speculat mult înainte, dacă nu mi-aș fi amintit ce-am auzit în secunda când m-am oprit la răspântia unde era indicatorul arătând spre Schitul Daniil Sihastrul
Vocea 1 (Ștefan, domn al Moldovei?): Cuvioase, ajută-mă, că pentru Dumnezeu lupt
Vocea 2 (Daniil?): Pentru Dumnezeu și pentru gloria ta, fiule
Ștefan: Cuvioase, nu am încotro. Eu sunt Domnul!
Daniil: Așa spuneam și eu.
Ștefan (râde): Cuvioase, învață-mă ce să fac să-mi însuflețesc oștenii.
Daniil: Oastea ta e în cer.
Ștefan: Dar cu turcii eu am nevoie de oastea asta de pe pământ.
Daniil: E totuna.
Ștefan: Cum adică, Sfinte, că doar oștenii mei nu sunt Arhangheli
Daniil: Nu huli
Ștefan: Dar așa ai spus, Sfinte, că e totuna
Daniil: E totuna pentru că Dumnezeu locuiește în fiecare, dacă-i face loc
Ștefan: Unde?
Daniil: În piept, în inimă. La mine locuiește în inimă.
Ștefan: Dar tu te rogi neîncetat, așa mi s-a spus.
Daniil: Neîncetat.
Ștefan: Dar acum vorbești cu mine.
Daniil: Și acum mă rog, pentru că respir. De câte ori răsuflu, mă rog. Deci mereu.
Ștefan: Pentru că ești Sfânt, iată.
Daniil: Și tu poți face asta. Eram nevrednic înainte de a-i face loc lui Dumnezeu în mine.
Ștefan: Și te-ai dat la o parte ca să-i faci loc lui Dumnezeu în tine?
Daniil: N-am avut unde să mă duc. Am rămas. Acum urc și cobor, cu duhul de-a pururi, fără sfârșit.
Ștefan: Pe scara Raiului
Daniil: Poți să-i spui și așa. Scara Raiului e pretutindeni. Uita-te pe culmea asta de munte: e soarele, e cerul, e tăpșanul verde, e codrul
Ștefan: Este, Sfinte. Așa mă rog și eu, dar credeam că e păcat.
Daniil: Unii spun că este. Dar alții spun că e îndumnezeire. Te învăț cum să-i faci pe oameni să-și dea seama de asta și viețile lor să devină rugăciune.
Șfetan: Da, Mărite.
Daniil: Adu-mi meșteri să-i învăț.
Ștefan: Pe cei mai buni.
Confreria Tărâmurilor Ascensionale a funcționat atâta timp cât au lucrat împreună:
- Puterea spirituală – prin isihaști
- Puterea lumească – prin voievod
- Puterea artistică – prin artiști
Separarea lor a avut loc treptat, iar confreria a fost data uitarii. Sau… #vaurma?
Despre puterea rugăciunii, dar cu totul altfel, puteți citi și aici: https://palindrom.eu/oglinda-sufletelor-simple-si-nimicnicite-de-marguerite-porete/
Citiți aici o frumoasă relatare despre tărâmurile ascensionale moldovene: https://palindrom.eu/ce-loc-sihastru-este-acesta/
