Cine sunt ei? La ce-au venit? Ce vor? Război sau pace?

˝Cine sunt ei? La ce-au venit? Ce vor? Război sau pace?˝- întrebările sunt luate din Război și Pace de Tolstoi, dintr-un episod de confuzie pe front.

Războaiele napoleoniene sau războaiele recente cu drone comandate? Există vreo diferență fundamentală în modul în care oamenii de rând le trăiesc?

Pavilionul istoric al Art Safari New Museum prilejuiește în sezonul de toamnă 2026 o reflecție cât se poate de acută și colorată afectiv despre război și pace, un eseu vizual cu piese inedite care ne conduce spre sufletul profund al condiției umane, cum spunea curatorul expoziției, Dragoș Vărșăndan, invitându-ne să recitim romanul lui Tolstoi acum, ca să avem surpriza de a regăsi neliniștile noastre în neliniștile oamenilor care priveau atunci în urma războaielor napoleoniene. 

Așa că nu a durat mult și i-am urmat îndemnul. Credeam că-mi va fi relativ greu să găsesc cartea, dar numai am întins o mână și iat-o! Păstrată bine, ca una din cărțile fundamentale care mi-a schimbat nu numai modul de a citi, dar și modul de a vorbi și de a vedea. Am citit-o când nu împlinisem încă 14 ani și era atunci cel mai complex și mai uimitor lucru pe care-l văzusem. Avusesem cu ea dovada că putem cuprinde cu vederea minții noastre dincolo de orice granițe, că imaginația poate reconstitui cu gradul de acuratețe pe care și-l dorește lumi externe și interne de o variabilitate infinită. 

Am deschis din nou cartea – ea însăși o piesă istorică, o traducere din anii 1950 apărută în colecția Cartea Rusă. Și iată ce am citit:

Pace

XVI

In partea mesei ocupată de bărbați, conversația devenea din ce în ce mai vie şi mai însufleţită. Colonelul povestea că proclamația către ţară anunţând declararea războiului era în acest moment publicată la Petersburg şi că un exemplar, pe care îl văzuse el cu ochii lui, îi venise comandantului suprem chiar în acea zi printr-un curier.

Şi la ce oare ne-o fi’mpingând necuratul să ne batem cu Bonaparte? făcu Şinşin. – Il a déjà rabattu le caquet à l’Autriche. Je crains que cette fois ce ne soit notre tour. 

Colonelul era un Neamţ înalt, vânjos şi sangvin; bun soldat şi patriot, pe câte se vedea. Se simți jignit de vorbele lui Şinşin.

– Pentru că, prea stimate tomn, începu el, pronunţând cu un vizibil accent străin, pentru că împăratul îşi tă pine seama de tot ce sǎfârşeşte. In proclamație este spus că el nu poate vetea nepăzător primeştia care amininţe Rusia şi că sicuranța imperiului, temnitatea lui şi salvgardarea cu zvințenie a alianțelor… urmă el, apăsând mai cu seamă pe cuvântul,,alianțe”, ca şi cum în el ar fi stat toată însemnătatea discuției.

Apoi, cu acea memorie infailibilă a textelor oficiale care-l caracteriza, el repetă pe de-a’ntregul cuvintele cu care începea proclamația……şi dorința suveranului, unicul şi nestrămutatul său tel, care este acela de-a instaura in Europa o pace pe temelii trainice, a hotărit să trimită astăzi peste hotare o parte din armată şi să facă noi sforțări pentru realizarea intenţiei sale”. – Iată pentru ce, tomnul meu, cu voia tomniei tale, încheie el sentențios, deşertându-şi paharul şi căutând din ochi un semn de aprobare din partea contelui.

– Connaissez-vous le proverbe ‘):,,Erioma, Erioma, mai bine stă- teai acasă şi-ţi vedeai de lâna toarsă”, rosti Şinşin, încreţindu-şi fruntea şi zâmbind: Cela nous convient à merveille’). Cât a fost el Suvorov de mare, tot l-au bătut à plate couture”); dar unde mai avem noi astăzi oameni ca Suvorov? Je vous demande un peu ‘), -zise el, amestecând necontenit zicătorile ruseşti în frazele franţuzeşti.

– Suntem tatori să ne patem până la cea tin urmă picătură de zânge, – spuse colonelul cu accentul lui nemţesc, bătând în masă, şi să murrrim pentru împăratul nostru; apia atunci va fi pentru toți pine. Şi să jutecăm cât se poa-a-ate (tărăgănă în special cuvântul poate”), cât se poa-a-ate mai puțin îşi încheie el discursul, uitându-se din nou la conte. – Aşa zocotim noi, pătrânii huzari! Aşa, şi nu altfel! Dumneata cum zoco- teşti, tinere, că doar eşti tânăr huzar? întrebă el, întorcându-se spre Nicolai care, auzind că se vorbea de război, uitaşe şi de Julie, numai ochi şi urechi la cele ce spunea colonelul.

-Sunt în totul de acord cu dumneavoastră, răspunse Nicolai, care se fâstâci de tot, răsucindu-şi farfuria dinainte şi mutând din loc paharele cu un gest atât de repezit şi de dârz, de parcă cine ştie ce mare primejdie l-ar fi amenințat chiar în clipa aceea, eu sunt pătruns de adevărul că Ruşii trebuie sau să moară, sau să învingă…-zise el simțind, ca toți cei de față dealtfel, că fusese prea din cale-afară de solemn şi de patetic pentru situația în care se afla, şi prin urmare, stângaci.

– C’est bien beau ce que vous venez de dire), rosti vecina lui de masă, Julie, oftând. Tot timpul cât vorbise Nicolai, Sonia se înroşise până în vârful urechilor, şi până şi umerii i se îmbujoraseră; iar Pierre, care ascultase vădit interesat perorația colonelului, dădu aprobator din cap.

Asta-i foarte frumos! – exclamă el.

Adevărat huzar, tinere! strigă colonelul, lovind iar în masă. Ce v’a apucat de faceți atâta gălăgie? se auzi deodată, din partea cealaltă a mesei, vocea de bas a Mariei Dmitrievna. Ce-ti veni să izbeşti aşa în masă?-se adresă ea husarului. Nu zău, la cine te rățoieşti aşa? Ori ai început să vezi numai Franțuji în fața ochilor?

Eu zpun atevărul, zise husarul zâmbind.

Se discută despre război, îi strigă contele din cealaltă parte Doar am şi eu un băiat care pleacă pe front, Maria Dmitrievna. Da’ eu n’am? Patru feciori am la oaste şi nu mă mai tânguiesc atâta! Toate-s cu voia domnului; poți muri tolănit pe cuptor acasă şi poți scăpa teafăr din foc, cu mila lui dumnezeu, rosti limpede şi fără nicio sforțare, din partea cealaltă a mesei, vocea groasă a Mariei Dmitrievna Ai dreptate!

Si conversaţia se despărți din nou: discuțiile femeieşti la un capăt al mesei şi treburile bărbăteşti la celălalt.

Nu, nu te cred c’ai să’ntrebi, Să vezi că n’ai să întrebi ! – îi tot spunea fratele mai mic Natașei,

Ba am sǎ’ntreb! – îi răspundea Nataşa.

Fata i se îmbujorase deodată, înveselită, exprimând o hotărîre plină de cutezanță. Se ridică şi, după ce îl rugă din ochi pe Pierre să fie atent, se adresă mamei ei :

Mamă! – răsună peste toată masa vocea ieşită din pieptul de copil al Nataşei.

– Ce-i cu tine? întrebă contesa speriată; dar, înțelegând după figura ei că e vorba de o ştrengărie, îi făcu un semn sever din mână şi dădu dojenitor şi amenințător din cap.

Discuția se opri.

Mamă, ce desert avem ? – răsună şi mai hotărît, fără să se sinchi- sească, glǎsciorul Nataşei.

Contesa ar fi vrut să se încrunte, dar nu putu. Maria Dmitrievna o ameninţă cu degetul ei butucănos.

– Cazacule! -îi spuse ea răstit.

Cei mai mulți dintre oaspeți se uitau la părinţi, neştiind cum să interpreteze această ieşire.

Iti dau eu ție! -zise contesa.

Mamă! Ce desert avem? – strigă tot mai îndrăzneț, cú un aer glumet de copil răsfățat Nataşa, încredinţată dinainte că i se va face pe plac.

Sonia şi cu Petia grăsunul râdeau pe înfundate.

Vezi că am întrebat? şopti Nataşa fratelui ei mai mic, Petia. şi lui Pierre, căruia-i aruncă o nouă privire.

Avem înghețată, numai că tu te-ai lins pe bot de ea, spuse Maria Dmitrievna.

Nataşa vedea bine că n’are de ce se teme, şi nici Maria Dmitrievna nu-i prea insufla teamă.

– Ce fel de înghețată, Maria Dmitrievna ? Mie înghețata de vanilie nu-mi place.

De morcovi !

– Nu, zău, spune-mi ce fel? Spune-mi, Maria Dmitrievna, ce fel de îngheţată? – începu să scâncească ea. – Vreau eu să ştiu!

Maria Dmitrievna şi contesa începură să râdă şi, după ele, toți invitații. Râdeau toţi, nu de răspunsul Mariei Dmitrievna, ci de lipsa de sfială şi de vioiciunea nestingherită a acestei fetițe, care era în stare să-şi permitǎ a se purta astfel cu Maria Dmitrievna.

Nataşa n’o slăbi, până ce nu i se spuse că aveau înghețată de ananas. Înainte de înghețată se servi şampanie. Muzica începu din nou, contele se sărută cu soţia sa, iar musafirii, ridicându-se, făcură urări contesei închinând pentru ea şi ciocnind peste masă cu contele, cu copiii şi între ei. Lacheii forfotiră din nou, şi iarăşi hârşâiră pe parchet scaunele când se îndreptară toți spre salon şi spre cabinetul contelui, în aceeași ordine în care veniseră, dar cu fetele ceva mai îmbujorate.

Război

,,Cine sunt ei? La ce-au venit? Ce vor? Şi când au să sfârşească toate acestea ?”. gândea Rostov, privind la umbrele care se perindau pe dinaintea lui. Durerea mâinii se făcea din ce în ce mai chinuitoare. Somnul dobora, în ochi îi jucau rotogoale roşii, iar impresiile glasurilor şi chi- purilor din jurul său, ca şi sentimentul singurătății, se contopeau cu senzația de durere. Ei, soldații aceștia, răniți și nerăniți, ei îl înnăbușeau, îl chinuiau, îi răsuceau vinele şi-i ardeau carnea din umărul şi brațul lui sfărâmat. Ca să scape de ei, închise ochii.

Atipi pentru câteva clipe, dar în timpul acesta scurt văzu în vis nenumărate lucruri : o văzu pe mamă-sa cu mâna ei albă şi mare, văzu umerii slăbuţi ai Soniei, ochii şi râsul Nataşei, visă pe Denisov cu vocea şi mustățile lui, pe Telianin şi toată povestea lui cu Telianin şi Bogdanâci.

Și toată această poveste era unul şi acelaş lucru cu soldatul cu voce tǎ- joasă. Şi tot aceeaş poveste, şi tot acelaş soldat, erau cei care-l chinuiau, îl apăsau şi-i răsuceau mâna, lovindu-i-o mereu în acelaş loc. Se zbătea să scape din mâinile lor, şi ei nu-i slăbeau umărul nicio clipă. Nu l-ar mai Il durut, n’ar mai fi fost bolnav, dacă l-ar fi lăsat în pace; dar nu putea scăpa de ei.

Deschise ochii şi privi în sus. Pânza neagră a nopții atârna la un arşin deasupra jăraticului aprins. In lumina jaraticului zburau fulgi de zăpadă. Tuşin nu se înapoiase încă, şi medicul nu mai venea. Era singur: doar un soldat şedea acum gol, de partea cealaltă a focului, şi-şi încălzea trupul slab şi galben.

,,Nu mai sunt nimănui de niciun folos! gândea Rostov. Nu-mi vine nimeni în ajutor, nimănui nu i-e milă de mine. Şi doar am fost şi eu cândva acasă voinic, vesel şi iubit”. Oftă şi, fără să vrea, gemu.

Te doare ceva? – întrebă soldatul, scuturându-şi cămaşa deasupra focului şi, fără să mai aştepte vreun răspuns, tuşind, adăugă: – Cât norod s’a prăpădit azi, vai de noi!

Rostov nu-l asculta. Se uita la fulgii de zăpadă care se jucau deasupra focului şi-şi aminti de iarna rusească cu casa caldă şi plină de lumină, de şubele moi şi săniile iuți care zboară, de oamenii sănătoşi şi de toată iubirea şi îngrijirea de acasă.,,Ce-am căutat eu aici ?” se gândi el.

A doua zi, Francezii nu mai reluară atacul, aşa că rămăşiţele detașamentului lui Bagration se uniră cu armata lui Cutuzov.

Și uite așa timpul s-a topit într-o clipă și am avut senzația că ieri închisesem cartea – și nu în urmă cu vreo 40 de ani. 

Dar am avut și neliniștitoarea senzație că tocmai închisesem facebookul, iar discuțiile erau cele de deunăzi despre zvonurile de război

Geniul autorului, s-ar spune. Dar și geniul istoriei.

Despre geniul istoriei este vorbe în această expoziție cu totul specială, aflată undeva între documentar și artistic. Documentar pentru a fi realist și a surprinde tot impactul realității. Artistic pentru a esențializa acest impact. Mulțimea datelor statistice tocește simțurile omenești. Pentru a păstra impactul este nevoie ca ele să fie întrerupte de momente expresioniste.

Aceasta este dinamica expoziției.

Care începe cu războiul din care ne-am născut, cu dacii și romanii și Columna lui Traian, semnul incontestabil că timp de secole istoria a fost scrisă – descrisă, desenată, pictată, înfățișată – de învingători, așa că războaiele au fost consemnate ca victorii ori înfrângeri.

Primul război mondial, primul război al secolului XX schimbă pentru noi paradigma. Datorită tiparului, datorită abilității unor mase din ce în ce mai largi de a citi, datorită puterii de multiplicare și răspândire a experiențelor direct trăite de contemporani războiul se umanizează și se democratizează – avem de-a face cu mai mult omenesc în descrierea râzboiului și mai mult sentimental în descrierea păcii. 

În rest, aspectele strategice rămân identice.

După ce al doilea război mondial a dezvăluit că niciodată nu putem fi cu adevărat siguri că s-a pus capăt semințelor de conflict, regulile de funcționare a lumii au suferit schimbări. Este pentru prima oară când se vorbește deschis despre pace ca o valoare în sine. Pătrundem în resorturile intime ale reacțiilor interne create de pacea ideologică obținută prin descurajare nucleară, cortine și gestionarea internă a terorii, pacea idealizată sub forma porumbelului lui Picasso. Abia revenită de la Timișoara, de la Art Encounters unde a poposit în vizită Picasso de la Musee d˝Antibes, regăsesc filmul cu Picasso desenând. Din mâna lui porumbelul păcii se înalță simplu. Pacea arată ca un proces natural.

Însă atunci când intrăm în amintirile despre ˝lupta pentru pace˝ imaginile devin critice. Nu știu câți din tinerii privitori ai acestei expoziții pot să-și imagineze ce putea înseamna o defilare pentru pace și ore în șir de discursuri în limbă de lemn și ˝aplauze puternice, prelungite˝. De fapt mi-aș dori să nu știe niciodată ce urme lasă acestea cu adevărat. Însă este un efect care merită consemnat: distanțarea de discurs, fundamentala neîncredere în ceea ce se spune de la o tribună cu aplauze puternice și prelungite. Un punct de critică mereu prezent în memorie – și cu acesta contribuim la istorie. Nu e mare lucru, dar unerori poate fi salvator.

Citiți mai multe despre expoziție aici: https://www.radioromaniacultural.ro/sectiuni-articole/muzica-dans-arte/doua-milenii-de-razboi-si-pace-in-arta-romaneasca-intr-o-noua-expozitie-la-art-safari-new-museum-incepand-cu-18-septembrie-id54658.html

Război și pace, expoziția curatoriată de Dragoș Vărșăndan cu sprijinul lui Cornel Ilie, este făcută pentru a ne trimite direct la textul lui Tolstoi. 

Nu este o simplă cronică în imagini și documente a succesiunii perioadelor de conflicte armate și perioadelor în care acestea lipsesc, ci un eseu vizual despre complementaritatea între plăcere și violență care există în fiecare epocă și în fiecare individ. 

Este despre pulsiunile cele mai intime ale indivizilor umani, în aceeași măsură în care este și despre constructele sociale care se numesc ˝război˝și ˝pace˝.

Citiți mai multe despre expoziția Război și pace  la Art Safari aici: https://palindrom.eu/art-safari-new-museum-in-sezonul-de-toamna-2026/

Detalii și bilete aici: https://www.artsafari.ro/expozitii-de-arta/