În aparență e simplu și aflăm chiar de la intrarea în expoziția de la Art Safari: Cecilia Cuțescu Storck a fost prima femeie care a activat în calitate de profesor de artă în Europa – respectiv la București, înre 1916 și 1941. Da, România deținea în perioada respectivă ș a deținut mul timp supremația unor astfel de premiere feministe. Deși profund patriarhală, România s-a putut lăuda mult timp cu elitele cele mai liberale și mai avangardiste din Europa și câteodată din lume.
Artista s-a născut în comuna Câineni, lângă Râmnicu Vâlcea. A fost adoptată de bunicii materni, Elena și Constantin, de la care a luat numele de familie Cuțescu.
După absolvirea Școlii Centrale de Fete de la București, la recomandarea pictorului polonez Tadeusz Ajdukiewicz – o personalitate la vremea aceea, care confirmă talentul Ceciliei –, aceasta pleacă în 1897 la München, unde studiază la Damenakademie cu profesorii Fehr și Schmidt, iar în 1899 se mută la Paris, unde studiază la Académie Julian cu Jean-Paul Laurens și cu Benjamin Constant, iar la École de Beaux-Arts cu profesorul Humbert. Se căsătorește cu violonistul francez Romulus Kunzer (tatăl primului copil al artistei – Romeo) și rămâne în Franța până în 1906. În timpul șederii în capitala franceză păstrează permanent legătura cu artiștii români aflați la studii în München sau la Paris, dar participă și la expozițiile organizate în România. Tot aici, în boemul oraș francez, expune la Salon d’Automne, la Champ de Mars, și deschide prima expoziție personală la Galeria Hesséle, din Rue Lafitte, în 1905.
În 1906, artista revine în țară definitiv și se stabilește la București, iar trei ani mai târziu se căsătorește cu sculptorul Frederic (Fritz) Storck. Împreună au două fiice: Gabriela Storck, devenită arhitect, și Cecilia (Lita) Botez, ceramistă.
Din 1916, participă frecvent la expozițiile organizate în țară și în străinătate, dar i se deschid și expoziții personale: în 1906 și în 1924 la Ateneul Român, în 1928 la Sala „Ileana”, în 1932 în propriul atelier și ampla retrospectivă de la Sala Dalles, din 1958. Are o activitate artistică intensă, răsplătită cu numeroase premii și distincții.
Alături de Olga Greceanu și Nina Arbore, Cecilia Cuțescu Storck a fondat Asociația Femeilor Pictore și Sculptore. Ulterior, Cecilia a fost aleasă președintă a Sindicatului Artelor Frumoase, în 1937 . Sub patronajul reginei Maria, care era o mare iubitoare și susținătoare a artelor, Cecilia a primit un sediu pentru sindicat în Bulevardul I.C. Brătianu, dar și un spațiu pentru congrese și expoziții. De asemenea, a obținut drepturi și privilegii pentru artiști: pensii, drepturi de autor, carnete de călătorii, reduceri de impozite.
Toate aceste realizări sunt încununate de cea mai importantă: meritul de a fi prima femeie din Europa care a reușit să predea într-o academie superioară de artă, la Catedra de Arte Decorative, începând cu anul 1916. Acceptarea sa ca profesor la Școala de Belle-Arte din București a fost sărbătorită cu fast la Paris, în atelierul pictoriței poloneze Olga Boznańska, cea care a realizat și un portret al artistei, prezent în această expoziție. Printre invitați s-au numărat Max Jacob, Chana Orloff, Fernand Léger, Constantin Brâncuși, Oskar Kokoschka. Cecilia Cuțescu-Storck a deținut această funcție până în 1941.
Deși lucrurile sunt aparent așa de limpezi, întrebarea mea s-a născut acum mai mulți ani, când am vizitat fabuloasa casă de pe strada Vasile Alecsandri din capitală unde Cecilia a locuit împreună cu soțul ei și care ulterior a devenit (parțial) muzeu.
O casă plină de artă, cu o arhitectură și o configurație specială, unde picturile murale ale Ceciliei dădeau tonul. Dominante, senzoriale fără a fi neapărat senzuale. Mai terestre decât sculpturile soțului ei, Frederic Cutescu Storck, alături de care construise această casă și alături de care locuise în ea.
Undeva în cezura între senzual și abstract, câteodată decorativ, pierdusem urma Ceciliei, deși arta ei era neîndoilelnic vie. Aveam impresia că ea însăși, misterul numit cine e cu adevărat Cecilia, se ascunde undeva acolo, între tușele de culoare sau poate în altă parte și nu vrea să fie găsită, că s-a înveșmântaat în arta ei ca într-o pelerină fermecată care a făcut-o nevăzută pe Cecilia în spatele prestigioasei și amnbițioasei artiste.
„Voi rămâne până la sfârșit o ființă care năzuie spre culmi, spre construirea edificiului sublim al efortului omenesc în mijlocul acestui minunat univers.” așa o citează curatoarea Ana Maria Măciucă-Pufu, muzeograf – Pinacoteca Muzeului Municipiului București.
Să muncești,. să muncești și iar să muncești – aceasta era deviza Ceciliei, așa cum a povestit Ioana Ciocan, președintele Art Safari, chiar la deschiderea acestui sezon. Cecilia a muncit continuu, nu foarte ușor, deoarece pictura monumentală cere și abilități fizice. Și a construit o viață în care a avut parte de carieră, onoruri, satisfacții, copii… și mereu întrebări.
Întrebarea mea rămâne totuși în picioare: unde e Cecilia în toate astea? Cu întrebarea în spatele ochilor am pășit în expoziția de la Art Safari, sperând să aflu acolo mai mult decât aflasem din casa frumoasă, dar rămasă misterioasă, a soților Storck.
O parte din piese le-am rccunoscut cu bucurie, erau expuse în casa din Vasile Alecsandri atunci când am vizitat-o, alte piese erau noi pentru mine.
Muzeul de Artă Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck a fost deschis 1951 în casa familiei de sculptori și pictori Storck, care în acel an adăpostea atelierele de lucru ale soților Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck. Clădirea care adăpostește muzeul, de pe Str. Vasile Alecsandri, nr. 16, București, a fost construită între anii 1911-1913 de către arhitectul Alexandru Clavel, care s-a inspirat din arhitectura de factură germanică.
Frederic Storck a conceput și a amplasat personal elementele decorative de pe fațada casei. Pe fațada dinspre stradă a aplicat două basoreliefuri de inspirație romanică. Sub cornișă, deasupra terasei mici, o friză conține profilul lui Frederic, plasat central, flancat de lei înaripați și personaje feminine înlănțuite. În anul 1948, colecția a fost declarată de utilitate publică, iar din anul 1951 spațiul de lucru al celor doi artiști a fost deschis permanent pentru vizitatori ca Muzeu de Artă, familia păstrând pentru folosința proprie spațiul de locuit.
Operele de artă care sunt în patrimoniul muzeului au fost, în cea mai mare parte, donate de Cecilia Cuțescu Storck și de fiicele sale, Gabriela Storck și Cecilia (Lita) Storck Botez.
Am contemplat la Art Safari sala cu picturi unde se adăposteau primii oameni și mai multe portrete feminine.
Mi-au atras atenția țigăncile, de o expresivitate aparte, un soi de prototipuri ale feminității senzoriale. Un concret inaccesibil, deși atât de aproape.
Ca să suspend suspansul însuși, am dat de urma Ceciliei. Pașii mi s-au sincronizat însă cu ai ei pe când rătăceam prin sala marină, cu imagini de la Balcic și diorama mării. Poate datorită nisipului auntentic adus de scenograful Cosmin Florea, poate pur și simplu condusă de minunatele marine ale Ceciliei, am găsit-o printre dunele de nisip, intrigată de propria senzorialitate, atrasă de pământ ca de buzele âigăncilor, dar simțind totul prin nisipul viselor.
,,Când Gabriela avea doar câteva luni, ne-am mutat în casa nouă din str. Vasile Alecsandri, imobil spaţios, cu un interior primitor, frumos prin armonia proporţiilor şi prin decoraţie. Soțul meu a executat sculptura decorativă în exterior, iar eu am împodobit-o în interior cu picturi murale. Îmi amintesc fervoarea cu care am început studile pentru pictura holului. Am lucrat mai bine de un an la aceste picturi. Studiile pentru vegetație le-am făcut în serele de plante de la șosea. Ce aspect comic trebuie să fi avut pornind în fiece zi încărcată cu suluri de hârtie de câte 3-4 metri, cu cărbune de desen și hârtie de calc, întovărășită de Salomeea (femeia ce-mi ajuta cu căruciorul fetiței). Odată ajunsă la șosea, mă instalam la lucru. Improvizam un șevalet lângă fântâna al cărei murmur îmi plăcea să-l ascult. În bazin erau ghivece pline cu ○ broderie verde de plante delicate ce se clătinau sub broboanele de apă. Salomeea așeza căruțul lângă mine, iar când sosea ora alăptatului, murdară de cărbune pe mâini, îi ceream să-mi așeze copilița la sân și, în timp ce sugea, o priveam ou mulţumirea oricărei mame.”
(extras din O viaţă dăruită artei)
Aflați mai mult despre expoziția de la Art Safari aici: https://www.artsafari.ro/project/cecilia-cutescu-storck/ sau aici: https://palindrom.eu/femei-la-art-safari-din-6-septembrie/
Despre muzeul Storck din strada Vasile Alecsandri aflați aici: https://muzeulbucurestiului.ro/muzeul-storck.html
