Nimic din ce face sau i se face trupului nu rămâne fără ecou asupra sufletului. Mai mult decât atât, între ele există o continuitate și o corespondență perfectă, așa cum este firesc să fie de vreme ce am ajuns aici în această formă umană din carne și sânge. Nu, nici o ˝eroare˝nu încape aici – nu avem de ce să ne supărăm sau să ne despărțim vreodată de trupul nostru, el ne este ghid, vehicul, profesor, câteodată doar teren de joacă. În cel mai înalt grad, suntem trupurile noastre cel puțin în măsură egală în care suntem și sufletele noastre.
Scriu acestea acum, la ceva mai mult de un an după ce într-o zi de primăvară hiper-aglomerată de tot felul de programări, teme de lucru etc, am alergat la Centrul SPA de masaj EliSara (www.elisara.ro) de pe strada Luigi Cazzavillan nr 9. Părea un soi de nebunie: când totul fierbea în jurul meu, numai urgențe peste urgențe, dramatice și semi-dramatice, am fugit după-amiaza devreme la un ritual de masaj!
Veneam la invitația prietenei mele Ioana Marian, fondator desprespa.ro și președintele Asociației SPA România, pe care de când o știu, de niște ani buni, o auzisem spunând că de SPA beneficiezi cel mai bine atunci când ești în cea mai intensă stare de stres.
Eram într-o stare intensă de stres, dar mai ales eram nedumerită de ceea ce mi se întâmpla de câteva săptămâni. Mă dureau articulațiile, mai precis șoldul drept și descoperisem un soi de pungă de țesut moale (bănuiam limfă) adunată undeva pe șold. Mi-am zis că am nevoie urgentă de un drenaj limfatic, și chiar aveam un soi de ciudă pe faptul că în ultima vreme avusesem un stil de viață complet dezordonat, lucram noaptea și mă hidratam cu cafea. Așa că m-am programat în toiul zilei la un masaj de drenaj limfatic la Elisara.
Casă veche, frumoasă, salonul minunat, penumbră, mă întâmpină terapeuta mea Ileana. Vorbim, povestim, dar nu prea mult, începe ritualul. Începe și muzica.
Aceasta (și dacă vrei să înțelegi cu adevărat de ce am scris articolul, accesează muzica):
Levon Minassian & Armand Amar – Songs From a World Apart – am aflat mult mai târziu ce muzică era, mi-am dorit foarte mult să o regăsesc. Este o muzică exact așa cum se descrie – o muzică din cealaltă lume, o simți cu fiorul, cu frecvențele joase ale spiritului.
Alesesem bine ritualul – mi-am zis, nu aș fi putut suporta atunci nici manevre dure și nici o terapeută excesiv de vorbăreață. Ileana, dimpotrivă, vorbea puțin și spunea esențialul. Iar ceea ce făcea m-a adus la matricea a ceea ce făcusem și știam că-mi face bine: pântecele se golea și se reumplea cu un soi de aer plin de curenți turbionari. Făceam asta la yoga taoistă și la bellydance, făceam câtedată și la taiji – Ileana vorbea despre ea că despre pompa centrală (în cazul de față se referea la limfă, dar nu numai).
I-am povestit despre perna de lichid – Ileana mi-a spus că de fapt toată tulburarea nu e de la stilul de viață ci de la modul în care mi-am maltratat articulația. Drept să zic nu știam să-mi fi maltratat articulația. Doar că la câteva zile de când observasem asta, mama se prăbușise, pe șoldul drept. Brusc, perna mi-a apărut că o manevră anticipatorie și delirantă de amortizare. Atât de delirantă încât nu am zăbovit asupra ei.
Nici nu aveam cum, deoarece muzica lucra mai departe, lucra odată cu Ileana. Am intenționat să transfer mișcările acestea asupra mamei, care era acasă și nu se mai putea mișca. Mă gândeam că e doar un tunel sentimental, dar transferam mai departe. Cine ar fi crezut că de fapt e desprinderea ei?
La plecare am uitat să o întreb pe Ileana despre mișcările kinetoterapeutice de mobilizare pe care urma să le aplic începând cu 12 mai cu mama. Am savurat efectul de curgere a energiei asemănător unei sesiuni de taiji bun. Totuși durerea a revenit vag pe șold, iar mama a plecat după numai 3 zile, pe 12 mai.
De atunci vreau să scriu această poveste despre durere și vindecare, despre ce are corpul a ne spune și ce avem noi a-i spune. Niciodată ceea ce cerem pentru trupul nostru nu este numai pentru trup. De altfel trupul nici nu există ca atare (ce noimă are un conglomerat de celule?), ci numai în percepția noastră, care este o percepție a sufletului. Care poate fi acceptare, negare, voluptate, plăcere, putere, durere.
Ceea ce aș fi vrut să descarc eu nu era vreun conglomerat de limfă oarecare – care totuși nu era mai puțin real – erau urmele durerii aflării veștii. Mama avea să plece. O aflasem înainte de a fi evident. Ea o aflase precis înaintea mea. Mă feream de asta. Aș fi vrut să o scot din sistem, să mă vindec de asta, vindecând-o și pe ea.
Corpul însă mi-a spus altceva: a lăsat durerea să circule peste tot, pregătindu-mi și pregătindu-i corpul pentru plecare. Cântecul lui Levon Minassian, dintr-o altă lume, mi-a sunat și atunci, și acum când îl reascult, exact ca acele cântece care se cântau la îmbălsămarea trupului la egipteni. Căci la egipteni toate acestea nu aveau rostul de a prezerva un trup pe pământ, ci a pregăti trupul pe pământ pentru călătoria în lumea de dincolo. Așa cum feșele magice împachetau trupul pe liniile meridianelor energetice, la fel liniile de drenaj refăceau legăturile pierdute în încordările durerii. Circulând și armonizând toate durerile, corpul avea să se despindă mai ușor.
Știam asta și atunci, când alergasem în mijlocul orașului, în cea mai aglomerată zi, ca să deschid poarta dintre lumi. De fapt mă grăbeam pentru că venea timpul și eu trebuia să o eliberez pe mama și de ignoranța mea și de frica mea. Ignoram că ea era deja liberă. Îmi doream să ignor asta, ca să mai rămână. Ceea ce era cu neputință. Am făcut tot ce-a trebuit și ea a plecat că un fluture mare și colorat și liber.
Abia peste un an am ascultat muzica, am găsit trandafirii plînși de ploaie pe care-o fotografiasem atunci în curte la Elisara, am plâns și am scris. Am scris ca să povestesc ce poate afla sufletul de la trupul său, dar cu o singură condiție: să întâlnească mișcările, manevrele potrivite pentru că toate canalele și meridianele lui (cărora li se spune energetice în lipsă de un termen mai precis) să se alinieze în postura de comunicare, respectiv să se alinieze cu sufletul. Este ceea ce face un masaj de maestru – și aici se face diferența între răsfățul automatizat și interacțiunea cu un terapeut maestru care vede dincolo de mișcare, vede ceea ce o cheamă.
Sunt multe proceduri în SPA care se cheamă ˝ritual˝. Din punctul meu de vedere ritualul apare numai atunci când se petrece această aliniere a sufletului cu trupul. Am mai scris despre un frumos ritual, de data asta de la Ensana Sovata, aici: https://palindrom.eu/ensana-vacanta-alba-ca-zapada-pretioasa-ca-area/
Oricât ar părea de subiectiv de apreciat, această aliniere a sufletului cu trupul este de altfel și un criteriu cât se poate de practic, deoarece numai așa apare transformarea pe termen lung. De aceea menționez că desigur niciodată de atunci nu am mai suferit de acumulări de limfă și articulații dureroase, nici la șold și nici în altă parte.
Am scris din recunoștință pentru acele ceasuri pline de învățăminte. Mulțumesc, Elisara!
