BLACK SEA FISH FESTIVAL 2024 – o sărbătoare a peștelui românesc marca ACEEA

Alte articole

BLACK SEA FISH FESTIVAL 2024 – o sărbătoare a peștelui românesc marca ACEEA

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn

În perioada 14-15 septembrie 2024, la Pirates Resort Mamaia, va avea loc cea de-a zecea ediție a evenimentului ”BLACK SEA FISH FESTIVAL- FESTIVALUL PEȘTELUI DURABIL ROMÂNESC”, și a patra ediție desfășurată la Pirates Resort Mamaia, manifest al consumului de pește, al conștientizării risipei alimentare, al valorizării peștelui din Marea Neagră, Dunăre, dar și al celui din râurile României.

Organizatori ai evenimentului sunt Asociația Euro-Est Alternativ ACEEA și Euro-Toques România.

Bucătari emeriți din întreaga țară, alături de omologii lor din Grecia, Serbia, Turcia, Slovacia, Macedonia, Italia, Croația vor pregăti bucate alese din pește și fructe de mare pentru a evidenția dialogul intercultural, interprofesional și culinar dintre cei prezenți.

Sâmbătă, 14 septembrie, vom avea oportunitatea de a urmări măiestria distinselor Albarosa Zoffoli și Marinella Ferigo într-un master class dedicat preparării pastelor precum ravioli, tagliolini, strozzapreti, ”rosa ripiena a pesce”, fagottino, cappelo di San Marco, specifice spațiului cultural italienesc, folosind combinații ale făinurilor Castelana și Semola de la ȘAPTE SPICE. Chef Radu Zărnescu împreună cu echipa sa vor da ”viață” pastelor într-o multitudine de combinații de fructe de mare și sosuri special pregătite în fața privitorilor pentru o desfătare culinară deosebită.

Pentru că făinurile de la ȘAPTE SPICE sunt foarte generoase din perspectiva pe care o pot oferi unei game largi de preparate, Mircea Toderaș împreună cu Chef Radu Zărnescu vor prezenta mai multe tipuri de Pizza Gourmet într-un ”dialog” dintre un bucătar și un chef! Va fi, cu adevărat, ”altceva” față de ceea ce obișnuim să consumăm când vine vorba de pizza!

Distribuitorul Foodnova ne va pune la dispoziție o serie îmbelșugată de produse pentru pizza și paste, astfel încât să fim asigurați de experiența de înaltă calitate a propunerilor culinare realizate în live cooking show-urile, master class-urile evenimentului.

Bonduelle, ca în fiecare an, contribuie cu o diversitate de legume congelate pe care le descoperim surprinse în preparate delicioase, toate pregătite de bucătarii participanți pentru a completa, dar și pentru a augmenta trăirile senzoriale ale degustătorilor!

Dr Oetker ne va încânta cu dulciurile pe care ni le vor prezenta, ca o adăugare necesară la finalitatea multisenzorială a îmbelșugatelor mese!

Alka și-a asumat rolul de a bucura copiii prezenți cu produsele lor consacrate, asigurând acestora un plus de energie!

Zeca Florian, Executive Chef-ul de la Pirates Resort se va concentra pe interpretările unor rețete arhaice, dându-le o înfățișare contemporană, cum ar fi, de exemplu, untul cu raci!

Chef David Ioan de la Oscar din Iași va uimi publicul într-o prezentare de fructe de mare ”învelite” în tempura și panko produse în Polonia de către compania Delta-Mar, care urmează să pătrundă pe piața românească cu o viziune originală asupra celor două produse! Tempura și panko demonstrează, alături de alte produse, forța pe care o are globalizarea, respectiv aducerea mai aproape de consumatori a unor bijuterii culinare, care ne erau în urmă cu câțiva ani necunoscute, dar care se potrivesc și spațiului nostru culinar, dăruind o nouă înfățișare unor preparate lăsate în uitare!

Terasa cu Ancore din Eforie Nord este recunoscută prin unicitatea sa datorată muzeului pe care-l găzduiește, un spațiu cultural în care tainele adâncurilor se revelează în fața vizitatorilor prin exponate diverse, din diferite perioade, de la costume de scafandri, până la nebănuite lucruri ascunse de mare și aduse la lumină de scafandri experimentați.

George Voicu este bucătarul pe care îl găsiți în spatele unor preparate inedite, interpretări mundane pe care le puteți și pe acestea descoperi la Terasa cu Ancore. Suntem cu toții privilegiați să ne bucurăm de un live cooking show realizat de George Voicu cu pești din Marea Neagră, o provocare la aprofundarea unor cunoștințe legate de colectare, păstrare și procesare a vietăților din mare, până ajung în farfuriile noastre!

Ilie Jeciu, reprezentantul Nemo Pro Diving, recunoscut scufundător, care se ocupă de pescuit comercial la Marea Neagră, de procesare și colectare de pește ne va împărtăși din experiențele sale, aprofundând dimensiunea cultural culinară a Mării Negre, mai mult decât atât, va oferi concurenților materiile prime necesare în competiție.

Prezentarea Insulei CHIOS- Giorgios Christakis, vice-primarul Insulei Chios, Grecia, însărcinat cu dezvoltarea antreprenoriatului, afacerilor maritime și turism va avea amabilitatea de a ne prezenta ”țara masticului”, elemente de turism și abordări ale gastronomiei specifice insulei Chios. Chef Evi Katsioni ne va încânta cu preparate tradiționale din Insula Chios.

Elena Pavel împreună cu Vlad Niculescu  vor prezenta o gamă de produse funcționale dedicate menținerii frumuseții pielii, părului și unghiilor, Sweeteria  – Sweeteria Chic – în care va fi folosit, pentru prima oară în România, colagenul din pui alături de colagenul din pește (până acum a fost exploatat doar colagenul bovin) în preparate de ciocolată.

Reprezentanții țărilor prezente în eveniment vor prezenta mese tradiționale specifice spațiului lor cultural, evidențiind astfel moștenirea culturală culinară a zonei, cei prezenți putând să se bucure de gusturile și savorile ”de peste mări și țări” într-o degustare liberă. 

Organizația Euro-Toques România cu sprijinul  Asociației Culturale Euro Est Alternativ în anul 2015 a demarat proiectul Culinariada, unicul Program Național de training-uri pentru elevii din învățământul de stat de specialitate, care vine în sprijinul profesorilor pentru a întări spiritul profesional ce trebuie indus noii generații de viitori profesioniști ai sectorului gastronomic și turistic.  Și anul acesta se va desfășura o competiție profesională pentru cei tineri, însoțiți de cadre didactice și traineri, competitori în cursa pentru Marele Trofeu al Mării Negre desfășurată pe data de 15 septembrie. Sub influența creativă a sloganului „The Power of The Blue Storm”, juniorii noștri se vor strădui să exceleze gătind exclusiv specii de viețuitoare care trăiesc în Dunăre, Delta Dunării, Marea Neagră și râurile din România. Câștigătorul trofeului va reprezenta România la o competiție internațională în Malaezia la sfârșitul acestui an, iar premianții locurilor 2, 3 și prima mențiune vor fi câștigătorii deplasării în Serbia, în cadrul Cupei în Gastronomie organizate la Nis în anul 2025.

Juriul acestei ediții a Culinariadei va fi compus din Jan Duda- Președintele Euro-toques Slovacia (Președintele Juriului), Momcilo Conic- profesor, Serbia, Chef Mirko Mitrovski- Macedonia, Lenuța Fotea- cadru universitar la Universitatea Șiințele Vieții ”Ion Ionescu de la Brad” din Iași, Chef Elena Pădurariu- proprietarul restaurantului ”Plopii fără Soț” din Iași, Emrah Koksal Sezgin- Președintele Asociației Bucătarilor din Turcia, Chef Albarosa Zoffoli- Italia, Chef Marinella Ferigo- Italia, Chef Șipoș Dorel- Târgu Mureș, Ilie Jeciu- Nemo Pro Diving, Georgiana Peruc- proprietarul brutăriei artizanale ”Pan Artisan”, Iași, Zeljko Neven Bremec- Președintele AKMER/SKMER, Croația, Miki Angelovski- Președintele Organizației Umanitare Angelcinja – Хуманитарна организација Ангелчиња – ХОА.

 Separat de competiția culinară, pe data de 15 septembrie, vor exista mai multe momente, dintre care:

Open Sessions

Smoking Fish. Afumarea și coacerea directă a peștelui în smoker

Tehnicile de pregătire a peştelui în smoker reprezintă un potenţial de aromatizare excelent pentru orice specie ce urmează a fi procesată în cadrul unei reţete. Avantajele gătirii peştelui în smoker sunt multiple: coacere tip slow cook, afumare directă sau indirectă, calitatea trunchiului de a rămâne întreg şi ferm, dimensiuni 3D clar definite, umiditate garantată…  

Caracteristicile culorii și a gustului în cazul afumării peștelui la cald măresc potenţialul de aromatizare fără a fi nevoie de o gamă largă de condimente.

Afumarea peștelui în butoi pe mai multe etaje

Afumarea indirectă a peștelui în Smoker Barrel artizanal cu deflector tip diafragmă, focar incorporat cu acces direct din exterior şi infuzie umedă asistată, este ideală pentru trunchiurile mari tip Peşete Spadă, Morun, Rechin… Această tehnică este bine venită în cazul reţetelor care prevăd gătirea bucăţilor mari din peşte pentru platourile de show destinate mai multor persoane.

Pizza Master Show cu diverse creme din peşte și pizza exotică cu salsa din peşte crud marinat

Când vine vorba despre Pizza cu pește, combinația dintre aluatul  frământat și maturat din făina românească Castelana de la ȘAPTE SPICE și diversele creme obţinute din pește sau icre, ne oferă senzaţia de gust suprem care se materializează imediat după prima muşcătură. Varietatea speciilor şi a reţetelor care stau la baza cremelor elaborate din peşte pot fi o bază trainică pentru bucătăriile unităţilor cu profil Fine Dining.    

Peştele crud marinat îşi păstrează foarte bine aspectul fizic, suculenţa texturii şi aromele care te trimit direct cu gândul la apa mării. În contact direct cu coca fierbinte a blatului de pizza el se perpeleşte exact cât trebuie să fie gătit fără a-şi pierde calităţile.  

Unul dintre cei mai mari specialiști din acest sector, Mircea Toderaș, multiplu medaliat în concursuri profesionale, ne va delectat nu doar cu gustul, dar și cu partea vizuală a acestui sortiment de mâncare arhaică din sudul Italiei, care s-a consacrat la nivel mondial. 

Fine Dining Sessions

Recunoscuți atât pe plan național, cât și internațional, colegii noștri David Ioan, Ciprian Savin, Răzvan Bloj, Zeca Florian, Bogdan Cruciug, Ardelean Vasile Bogdan, Vasile Bădilă vor demonstra că produsul local poate fi interpretat în manieră fine dining, preparatele fiind create chiar în fața publicului spectator în prezentări exclusiviste.

Fish Live Cooking Show / Prezentări

Colegii noştri din Euro-Toques România şi Asociaţia Culturală Euro Est Alternativ vor face  demonstrații de pregătire ale peștelui în mod tradițional, dându-le acestora o viziune contemporană. Szabi Lengyel va găti la ceaun „Halászlé”-adică ‘Supa pescarului’ rețeta maghiară, Edgar Otvos propune plachie de crap, tort de halibut, frigărui de creveți, Radu Gârba va pregăti ciorbă de pește, Dana Gârba ne va încânta cu dulciuri tradiționale, la fel și Marinel Dima, care aduce interpretarea sa asupra papanașilor, Cristian Păpușoiu va pregăti scoici, surprizele neoprindu-se aici! Maria Mitan, din Brașov, ne va prezenta o suită de startere din pește sub sloganul ”Marea de la munte”!

Reprezentanții țărilor prezente vor pregăti în fața publicului o diversitate de preparate specifice spațiului lor cultural: Macedonia, Serbia, Turcia, Slovacia, Grecia, Italia, Croația.

De la paella cu fructe de mare, la icrele de pește din munții Făgăraș, la ciorba de pește din Delta Dunării, publicul spectator va face o incursiune în universul culinar românesc, dar și străin, bucurându-se de varietatea speciilor de pește gătite la fața locului, a diverselor tehnici de preparare, ale abordărilor dintre cele mai îndrăznețe, ale asocierilor neînchipuite cu băuturi și vinuri.

Preparatele dulci vor îmbogăți meniul propus, completând gama gusturilor.

Chocolate show

Boem Atelier și Sweeteria, ciocolatierul Vlad Niculescu și Elena Pavel vor prezenta într-un spectacol de excepție diverse abordări ale ciocolatei evidențiate prin tema marină a evenimentului. Va fi un spectacol de neratat!

Sugar Art

Șipoș Dorel va impresiona audiența cu o lucrare din zahăr!

Pan Artisan exhibition, Moara Veche, Vel Pitar

Pentru că nu există nicio masă fără pâine, diverse produse de brutărie vor fi prezentate de talentații Georgiana Peruc și Matei Florin în cadrul evenimentului, publicul fiind provocat să descopere minunate asocieri ale preparatelor din pește cu sortimente diverse de pâine. 

Sâmbătă, 14 septembrie, Matei Florin va face un master class de brutărie aducând în prim plan multiplele valențe ale făinii grifice Semola.

Vel Pitar va completa felurimea de produse de brutărie cu cele definitorii producției lor.

Wine Show

Sommelierul Andrei Orbeșteanu, reprezentantul Organizaței Somelierilor din România, va prezenta publicului spectator o gamă generoasă de vinuri de la mai multe crame partenere ale organizației, dar și cele de la Cricova, potrivite consumului preparatelor din pește. De la sosuri pregătite având ca bază spumantul, până la asocieri cu mâncăruri din pește dintre cele mai îndrăznețe, gamele de vinuri Cricova acoperă o varietate abundentă de arome și gusturi!

Invitații externi ai acestei ediții din Turcia sub bagheta lui Emrah Koksal Sezgin, președintele Asociației Bucătarilor din Turcia, din Slovacia conduși de Jan Duda, Președintele Euro-toques Slovacia, Chef Evi Kitsoni și Zoura Kocherashvili din Insula Chios, Grecia, echipa din Macedonia condusă de Mirko Mitrovski, Croația, reprezentată de Zeljko Neven Bremec, Președintele AKMER/SKMER, Italia reprezentată de Albarosa Zoffoli și Marinella Ferigo, precum și reprezentanții din Serbia conduși de Momcilo Conic ne vor încânta cu produsele lor locale interpretate în diverse abordări contemporane, astfel încât spațiul propus, al celei de-a treia culturi, va fi creat, înlesnind dialogul culturilor, valențele interculturale, diferențele și similitudinile bucătăriilor lumii.

Investiția făcută astăzi în educația gastronomică orientată în dublu sens, adică înspre prestatorii de servicii, dar și spre consumatori va avea rezultate simțitoare pe termen mediu și lung, iar efectele vor avea o bună înrurire pentru creatorii de servicii turistice și gastronomice, pentru consumatorii neofili, deopotrivă pentru cei neofobici, pentru că spiritul acestui tip de evenimente este capabil să satisfacă o gamă foarte largă de preferințe. 

Ne exprimăm convingerea că în contextul unei comunități a specialiștilor, în care sunt împărtășite aceleași valori, anii următori vor aduce strategii de dezvoltare turistică și gastronomică, iar tipul de manifestare propus va deveni un liant între specialiști și consumatori, astfel încât diferențele mbruee comunicare să fie echilibrate, dar și diversificate.

Mulțumim tuturor partenerilor noștri care au ales să susțină demersul nostru: Pirates Resort, ȘAPTE SPICE, Delta-Mar, Foodnova, Alka, Vel Pitar, Dr Oetker, Cricova, GoNext, CT News, Sweeteria, Pan Artisan, Bonduelle, Atelier Boem, Nemo Pro Diving, Kosarom, Organizația Somelierilor din România, Inspectoratul Județean Constanța reprezentat prin doamna Inspector Mariana Popa și domnul Inspector General Mihai Sorin.