Analia Selis – Volver 2026: O întoarcere la iubire

Alte articole

Analia Selis – Volver 2026: O întoarcere la iubire

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn
Foto: Adi Stoicoviciu
Foto: Adi Stoicoviciu

Când Analia Selis a anunțat titlul noului ei turneu, Volver, l-am legat desigur de întoarcere, dar în cea mai mare măsură l-am legat de întoarcerea din tango – acel moment în care partenera se îndepărtează, aproape ieșind din scenă, pentru ca apoi să revină prin 200 de piruete, să revină spectaculos și magic, atrăgând după sine priviri și multe întrebări.

Desigur poate că mi-am imaginat toate acestea din cauza filmului Volver al lui Almodovar – dar în cea mai mare măsură cred că mi le-am imaginat cunoscând-o pe Analia Selis de ceva vreme, practic din poeticul an 2019, când viața era inocentă și principala noastră preocupare era să ne hrănim vitalitatea și imaginația și nu să ne gestionăm fricile. 

Era sfârșit de iunie când am stat de vorbă, cu tangoul între noi. Articolul a aparut într-o revistă printată plină de imaginație și antren, Cărticica Practică, pe care o reinventasem cu mult entuziasm.

Iată câteva fragmente din conversația noastră de atunci, care cred că sunt valabile și acum, deși viețile noastre, și a mea și a Analiei și cred că și ale fiecăruia dintre cititorii noștri, s-au schimbat de atunci foarte mult. Sunt încă valabile cele scrise mai jos, Analia? Unde ai schimba acum răspunsul?

Buna draga Roxana, dragi cititori, înainte de a începe trebuie să știți că îmi voi răspunde azi, acum, la fiecare intrebare din 2019, să mă asigur că vă dau un răspuns valabil:)

Cine s-a apropiat mai mult de fenomen începe deja să bănuiască: tango-ul argentinian înseamnă mai mult decât un stil de muzică și un stil de dans, este un stil de viaţă. Cum l-ai defini?

Tango este un fenomen muzical unic. Un fenomen muzical cu o mare personalitate, inconfundabil la ureche şi`la suflet. Plin de trăiri diferite despre viaţa de zi cu zi povestit intr-o poezie demna de un limbaj cult.

Valabil clar! Aș mai adăuga, azi: Tango este, pentru mine, o călătorie cu o singură direcție: dus. Cu siguranță voi mai cânta și alte stiluri de muzică, dar drumul de tango nu este un drum în care există întoarcere.

Cine cântă cele mai frumoase tangouri din lume?

Ruben Juarez, Polaco Goyeneche, Carlos Gardel, Tita Merello, Libertad Lamarque, Nelly Omar, printre mulţi alţi.

Clar si valabil

Există o poezie a tangoului, fără îndoială. Există și o dramă, Există chiar şi un roman sau cel puţin o povestire. Spune-mi cele mai frumoase versuri din tango pè care le știi. Și ce ar fi tangoul fără limba spaniolă?

Versuri din ,Flor de lino” Mareados” ,, Volver’ ,,Naranjo en flor” etc. Mai degrabă decât ,limba spaniolă” întrebarea care se pune sună așa: ,,ce ar fi tangoul fără spaniola cu accentul din Buenos Aires?!” Când am fost la Buenos Aires să iau lecții de tango, una din profesoare mi-a spus: ,,ca să cânţi mai bine trebuie să vorbești aşa cum vorbim noi aici în Buenos Aires”

“La ultima curda”, “Corazon al sur”, “Desencuentro”, și atât de mult mai multe!

Valabil restul: ”ca să cânți bine un tango, trebuie să te gândești să vorbești spaniola ca un adevărat “porteño”

Care ţi se pare a fi cea mai mare realizare muzicală a ta? Dar personală?

Realizarea mea muzicală este drumul, tot drumul, poate în mod special ultima parte a drumului până azi, faptul că am reușit să mă dezvolt într-un mod fantastic ca o adevărată ,,cântăreaţă de tango”. Realizarea personală este calea mea de mamă, care te învaţă zi de zi cum să fii un om mai bun.

Aici răspunsul începe altfel acum: 

Realizarea mea muzicală cea mai mare este cea care urmează: Proiectul Cultural “Volver”

Realizarea mea personală cea mai mare sunt Noa și Tiago.

Între timp ai început să cânți mai mult decât tangouri, acum ai și alte zone majore de interes muzical. Cum ai alcătuit acest mix și până la urmă acest stil muzical care te definește?

Pas cu pas, în aproape 22 de ani de carieră în România. Am avut multe momente în care am vrut să bifez un stil anume și nu a mers. Muzica, până la urmă, ajunge la un artist la momentul potrivit – adică la momentul în care artistul este pregătit și simte o nevoie autentică să cânte ceva. Așa s-a construit stilul muzical pe care mă definește. Aș putea să îl numesc “tango și folclor latino-american” dar nu l-aș încadra doar în aceste două ghilimele, pentru că între timp am ajuns să cânt și muzica interbelică românească și să simt dorința de a cânta anumite piese pentru conținutul lor poetic, pentru mesajul transmis.

Ce înseamnă pentru tine acum să te întorci – la scenă, la public?

Este o întoarcere la iubire. Scena, acel loc sfânt unde mă desfășor simțindu-mă ceea ce sunt, 100%: un artist. Publicul, fără de care nu aș putea fi ceea ce sunt: un artist.

Ai acum o nouă imagine, mai neconvențională, mai curajoasă. Povestește-mi puțin despre schimbarea de look care punctează atât de frumos și grăitor felul în care ai ales să te întorci.

Multumesc! Mă aflu la o vârstă mai matură, sunt mai matură, mai.. “călită” (în sensul bun al cuvântului). În ultimii 6 ani s-au petrecut multe și am trecut prin multe momente în care nu am putut să mă gândesc la cum arăt sau cum vreau să arăt, plus, multe momente dificile în care nu m-am simțit bine cu mine însămi. În acest moment, mai echilibrat, mai așezat, simt o dorință de eleganță, de rafinament, de a mă simți bine cu mine, se pare că rezultatul este bun. 

De unde îți alimentezi puterea? 

Sunt trei surse de alimentare esențiale, fără de care motorul nu pornește:

– Noa și Tiago, la pachet și împreună cu “credința în Dumnezeu”, care a venit la mine într-un moment în care am avut nevoie, pentru că nu găseam o altă sursă de a avea încredere că ceva mă poate ajuta.

– Scena, singurul loc unde uit de tot – de probleme sau de lucruri bune – ca să mă conectez cu ceea ce am de oferit publicului.

– CrossFit de dimineață, în fiecare zi, cu o pauză în ziua de duminică. O dată Tiago, când era mai mic, m-a întrebat: “Mama, dacă vine cineva și îți spune: îți dau casa pe care atât de mult ți-o dorești, dar pentru asta ar trebui să renunți pe viață la CrossFit, ce ai alege?˝ Abia atunci am realizat: aș fi renunțat, evident, la casă!

Ce te vulnerabilizează frumos?

Ca artist, “emoția” pe scenă, uneori poate să te ducă la o lipsă de control, dar am dovedit că emoțiile trăite intens au un rezultat frumos la public. 

Nevoile lui Noa și Tiago – și responsabilitatea mea ca i-am adus pe lume. Ei doi sunt o prioritate in viața mea.

Ce te vulnerabilizează periculos?

Cerintele lui Noa și Tiago atunci când trebuie să le răspund “Nu”!

Anul trecut ai cutreierat toată România în turneu, anul acesta ai anunțat un traseu asemănător. Cum ai văzut acum țara și pe oamenii ei? Cum ai simțit comunicarea cu publicul în diferite orașe din România?

Sunt foarte fericită în fiecare oraș din România unde revin după mai mult timp. Știu că lucrurile în România nu se mișcă atât de repede ca în unele țări dar .. se mișca mult mai repede și mai bine decât în alte țări. Îmi place să privesc România cu ochi de străin, pentru că pot să fiu mai obiectivă. Comunicarea cu publicul este tot timpul autentică, mă bucur pentru să cunosc publicul din România,  că știu cum să vorbesc cu oamenii de aici, ce să le spun, ce să le ofer, și știu ce primesc înapoi atunci când nu mă prefac. 

Foto: Adi Stoicoviciu
Foto: Adi Stoicoviciu

Ce noutăți muzicale aduce turneul de anul acesta?

Turneul se va desfășura în perioada 2 februarie – 8 martie 2026, 16 concerte in 15 orase din Romania. Repertoriul ales cuprinde piese de tango și din folclorul latino-american, încărcate de emoție, rafinament și inspirație, cu texte puternice și mesaje esențiale, despre echilibru, frumusețe interioară și armonia, în acord cu sărbătorile lunilor februarie și martie: Ziua Îndrăgostiților, Dragobete, Mărțișorul și Ziua Femeii. 

Este un proiect care are si o latura sociala si o latura educationala și are cateva concerte foarte speciale cu mar fi:

De Ziua Îndrăgostiților, pe 14 februarie 2026, la Sala Capitol din Timișoara, vă așteaptă o seară dedicată iubirii, emoției și rafinamentului: recitalul în formula de trio, va fi însoțit de povești și texte care ating sufletul și transmit mesaje profunde.

Concertul de închidere al turneului va avea loc pe 8 martie 2026, de Ziua Femeii, la Ateneul Român din București, într-un eveniment de gală: un concert simfonic dirijat de cunoscutul dirijor Tiberiu Soare și prezentat de Andreea Marin.

În ambele concerte, toți spectatorii, indiferent de categoria de bilete, se vor bucura de o recepție festivă în foaierul sălilor, unde organizatorii au pregătit cadouri și surprize oferite de partenerii naționali ai turneului.

Povestește-ne puțin despre miza lui umanitară. Cât de important și cât de vital este să aduci bucurie oamenilor care nu au avut în ultima vreme prea multe motive să zâmbească?

Prin artă, prin cultură, poți ajuta foarte mult, nu doar prin mesajele pe care le transmiți. Fiind o persoană publică poți fi și un creator de opinii și poți contribui la o atitudine și o gândire colectivă mai sănătoasă. În plus poți să-ți materializezi ajutorul prin concerte sau proiecte prin care poți dărui și educa. Turneul „VOLVER” integrează o importantă dimensiune socială și educațională. Proiectul include un concert caritabil de Mărțișor la Institutul Clinic Fundeni, dedicat copiilor și pacienților internați, familiilor acestora, precum și personalului medical.

Pe parcursul turneului, în fiecare oraș vor fi amplasate urne de donații, în parteneriat cu Asociația Umanitară „Speranța pentru România”, publicul fiind invitat să contribuie, prin gesturi mici, la susținerea cazurilor medicale și sociale din întreaga țară.

Cine te va însoți în turneu? Cu ce muzicieni ai colaborat cel mai bine în ultima vreme?

Alături de mine vor fi chitaristul Julio Santillán, care va sosi din Argentina special pentru acest proiect, și pianistul Mariano Castro, artist argentinian stabilit în România, dublu nominalizat la Latin Grammy Awards. Julio și Mariano semnează și aranjamentele muzicale ale repertoriului interpretat atât în formula de trio, cât și în concertele simfonice. În concertele simfonice vom colabora cu diferite filarmonici din țara, dirijate de dirijori de mare valoare cum sunt Tiberiu Soare și Radu Popa.

Cu Mariano am o colaborare de lungă durată, mă înțeleg foarte bine cu el, atât pe scenă cat și în turneu. În general, mă înțeleg cu toți cei cu care aleg să cânt.

Ce cântece cânți când nu te aude nimeni?

Diverse, depinde de moment. În ultimul timp mult latino… și piese din repertoriul românesc, dar încă nu pot să vă spun de ce. Pot să vă spun numai că urmează ceva frumos!

Dacă ai putea să cânți pe aceeași scenă cu orice muzician, din toate timpurile, cu cine ți-ai dori să cânti și ce ați cânta?

Nu am o dorință anume sub acest aspect, sau poate nu îmi permit să am o dorință în acest aspect? Mă voi conecta cu întrebarea ta și poate, la urmîtorul interviu îți voi da un răspuns!

 

Foto: Adi Stoicoviciu
Foto: Adi Stoicoviciu

Acum inteligența artificială e pe buzele tuturor – iar unul dintre cele mai discutabile aspecte mi se pare faptul că apar tot felul de hituri care aparent au succes, intră în topuri – câteodată chiar dacă publicul știe foarte clar că sunt create în totalitate cu inteligența artificială. Simulacre de cântăreți cântă simulacre de melodii, și aparent oamenii fie nu sesizează, fie nu îi deranjează.

Uneori muzicienii sunt cei mai nelinișțiți, pentru că aceste fabrici de hituri AI sunt de fapt hrănite, alimentate, instruite cu creațiile muzicienilor care ajung – ironic – să concureze cu simulacrele. Cum vezi această situație? Crezi că așa ceva s-ar putea întâmpla și cu tangoul, cum știm deja că s-a întâmplat cu muzica country și chiar manelele, clonate cu succes de Ai? Crezi că este în muzica aceasta de tango ceva care nu ar putea fi copiat de inteligența artificială și care până la urmă ar putea face distincția între ceea ce a fost creat de un om și ceea ce a fost creat de mașină? Și de fapt, de ce ar interfera Ai cu activitățile creative?

Cred că AI vă putea “crea” orice, în curând. Cred cu aceeași fermitate că în ceea ce privește arta AI nu va putea egala niciodată creația făcută de om – iar cred că asta se vede și se ascultă în prezent. Problema gravă nu este ceea ce face AI, ci faptul că oamenii acceptă asta chiar și știind că este făcut de AI.

Pe de altă parte, în ceea ce privește meseria mea și a copiilor mei (care sunt muzicieni) cred că un robot AI nu va putea egala niciodată un concert live cântat de o persoană fizică! Această încredere mă liniștește și îmi dă o ambiție și mai mare să îmi îndeplinesc obiectivul meu pe scenă: să fac oamenii să simtă. Trăim într-un moment în care prea mult gândim și prea puțin simțim. Ținta mea e una ambițioasă: e sufletul oamenilor.

Acum vreo 7 ani, în 2019, te întrebam cum te vezi peste 5 ani și răspunsul mi-a plăcut extraordinar. ˝Nu mă văd. Mă văd azi, aici si acum. Nu îmi place să gândesc la viitor, îmi place să trăiesc prezentul, să fiu cất mai prezentă pot. Viata este o cutie plină de surprize, aștept să surprindă!˝acesta era răspunsul. E valabil și acum, după ce au trecut mai mult de 5 ani și te-ai întors?

Da, clar și autentic, da. Viața mi-a dovedit că este o cutie plină de surprize și că trebuie să trăim prezentul în cel mai frumos și demn mod posibil. Când Noa sau Tiago sunt supărați, le spus așa: gândește-te că în acest moment în care eu îți spun asta, a trecut deja, și este în trecut! Viața este scurtă și poate să fie și mai scurtă. Dacă ne ducem mâine, cu ce ne ducem?

 

Despre noul turneu al Analiei aflați mai multe de aici: https://palindrom.eu/analia-selis-lanseaza-turneul-national-volver/

Sau direct pe site-ul Analiei: https://www.analiaselis.com/

Iar aici citiți despre un memorabil concert al Analiei la care am asistat acum vreo 2 ani: https://palindrom.eu/analia-selis-s-a-intors-pe-scena-ca-sa-cante-despre-tango-ca-un-suflet-calator/