După 5 ani de absență, Analia Selis a revenit pe scena Sălii Radio, într-un concert vibrant din turneul național Tango Autentico, care a marcat 20 de ani de carieră a solistei și 10 ani de când cântă tango.
Am anunțat concertul peste tot, m-am bucurat să merg, dar încă habar nu aveam cât mă va impresiona.
În seara respectivă, de 29 mai, care m-a nimerit într-o perioadă în care eram, inevitabil, vizitată de nostalgii din timpuri de mult apuse, pe care le-am cunoscut numai din poveștile părinților și bunicilor, ușor abătută și nu foarte pusă pe cântat, îmi grăbeam pașii spre Sala Radio, mai ales din dragoste și respect pentru Analia Selis.
O cunoscusem cu vreo 7 ani în urmă, când pusesem la cale un interviu și un pictorial frumos, vorbisem mult despre tango. Acum mă bucuram sincer să o revăd.
Mi-am amintit de ceea ce făceam acum 7 ani, în timp ce iuțeam pasul, venind dintre strada Popa Tatu și mergând aproape mașinal pe niște străzi pe care nu fusesem prea des. Am înregistrat în treacăt câteva case frumoase, a căror arhitectură interbelică rămăsese intactă, cu tot cu enigmaticele lor balcoane.
Și într-adevăr habar nu aveam eu că urmează să aud în acea seară chiar cîntecul Habar n-ai tu! Și o mulțime de romanțe pe care le știam din casa părinților, de pe discurile și chiar plăcile de patefon ale bunicilor. Romanțe aranjate ca tangouri de maestrul vrăjitor JULIÁN CAEIRO, pianist și aranjor invitat de Analia în spectacol, alături de artistul bandoneonului specific tangoului argentinian, DAMIÁN FORETIC. Spectacol care nu ar fi fost la fel de amplu și complet fără încadrarea perfectă asigurată de Orchestra de Cameră Radio dirijată de Daniel Manasi.
Detalii despre ei găsiți aici: https://palindrom.eu/analia-selis-revine-cu-tango-autentico-turneu-national-aniversar-20-de-ani-de-cariera-artistica-si-10-ani-de-tango/
Sarabanda romanțelor-tango care s-a declanșat încă de la începutul concertului a fost ca o extrem de dulce plonjare în amintiri pe care nici nu credeam că le mai aveam – și nu erau toate amintiri ale copilei care fusesem, ci chiar amintiri de femeie, ale mamei care crescuse cu astfel de cântece, care fuseseră ale mamei ei. Amintiri suprapuse în bună pace în cîntece pe care nu mai credeam să le țin minte.
Și realmente nu le țineam minte, chiar dacă desigur le mai auzisem, pentru că acum, aici, pe scena Sălii Radio, sunau altfel, sunau tango, animate de vocea dulce a Analiei, extrem de feminină, mai dulce, mai puternică și mai modulată ca niciodată.
Deveneam pentru câteva momente altcineva, unindu-mă cu amintirile mamei și mamaiei mele. Cu romanțele preferate ale lui tataie, cu amintirile prevăzute cu mănuși din dantelă sau piele de căprioară.
Tango nu se explică, se trăiește, a spus Analia la începutul concertului. Și a continuat: tango e un fenomen cultural, este o formă de poezie rustica si profunda.
Apoi a cântat Dacă nu te cunoșteam, a povestit cum a descoperit că una dintre romanțe se născuse chiar acolo, sub un balcon din Strada Popa Tau – și-am tresărit, da, era chiar cel pe lângă care trecusem.
Tulburătoare raporturi cu rădăcinile: tangourile argentiniencei Analia Selis mă aduceau mai aproape de o memorie care-mi fusese în același timp și străină și acasă. La fel ca și pentru ea, aceste cântece îmi erau și străine și acasă.
Și în fond, ce e acasă? Acasă e acolo unde sufletul tau vrea sa se aseze macar o clipa. Nu e un loc fix, paradoxal nu e nici locul de care te leagă nostalgii concrete. De orice te poti desprinde si in orice te poti aseza. De aceea Tangoul nu stie jalea, tangoul e un suflet calator.
M-am lăsat să aud tangourile cu urechi mai profunde decât ale mele, mai vechi și mai ale mele decât ale mele. Până la râs și până la lacrimi. Emoție pură. Împărtășită pe depllin și de prietena care m-a însoțit. Născută și crescută în Ucraina, ea nu avea nostalgii pentru nici unul din aceste cântece. Doar îi stârneau o enormă bucurie și tandrețe. Și ea un suflet călător.
Fiecare cântec recunoscut a fost o revelație. A libertății și adâncimii simțirii umane. Mi-a amintit că datorită muzicii și simțirii ei nimic nu se pierde din amintire. Multumesc, Analia Selis!
