
Alberto Villoldo era deja o legendă a psihologiei și antropologiei când un jurnalist de la New York Times l-a numit Indiana Jones al lumii spirituale. De atunci au trecut mai mult de 35 ani, iar Alberto, psiholog, antropolog și șaman, deși nu a agățat în cui pălăria lui Indiana Jones, a străbătut de atâtea ori infiniturile cunoașterii încât numele acesta i-a rămas mic.
Pentru lumea contemporană, Alberto Villoldo este figura care leagă spiritualitatea șamanică a popoarelor vechi andine de mintea omului occidental. Este omul care face corespondențe, paralele, care gândește științific, experimentează și validează, în același timp în care păstrează deschisă poarta către universul infinit în care ne situează gândirea popoarelor tradiționale.
Prin tot ceea ce el a făcut și face străbate spre noi o intenție pe care aș numi-o profund umanistă: aceea de a ne face să vedem lumea așa cum este ea, adică infinită, multidimensională și de a ne face să ne vedem pe noi la fel de nelimitați în posibilitățile noastre cum este lumea însăși. Neputințe, nimicnicii și limitări sunt numai puncte de vedere de care ne putem desprinde prin acțiunea noastră hotărâtă, iar decizia de a ne deschide spre lume și de a ni se deschide lumea ne aparține în exclusivitate.
Este un punct de vedere care strivește doar pe cel nepregătit și flatează numai pe cel complexat. Când depășim micimile noastre, ceea ce trăim drept neputință și/sau, după caz, meteahna dominației și controlului, atunci suntem gata să ne acceptăm cu simțul dreptei măsuri propria măreția și autonomie. Putem începe călătoria spre ceea ce suntem cu adevărat, adică spre infinit.
Meritul suprem al tuturor demersurilor pe care le-a întreprins și le întreprinde Alberto Villoldo – indiferent de limbajul folosit – șamanic, spiriual, energetic sau neuroștiințific – este acela de a ne stimula apetitul pentru a deschide poarta spre infinit pe care o avem fiecare în noi.
Acesta este mesajul profund umanist pe care Alberto Villoldo îl va transmite și la București pe 11 octombrie celor care vor alege să împărtășească cu el o zi memorabilă: https://editura-foryou.ro/pagini/regenereaza-ti-viata-workshop-cu-dr-alberto-villoldo
La invitația Editurii For You, Alberto Villoldo va susține un workshop, o lansare de carte și o sesiune de autografe, totul prefațat de un moment de interiorizare și călătorie pe note muzicale în infinit, asigurat de harpa Mirunei Nagy și violoncelul lui Radu Nagy. Despre puterea spirituală a muzicii lor am mai scris aici: https://palindrom.eu/repere-din-harta-sonora-a-sufletului-ecourile-tarzii-ale-unui-concert-cu-miruna-si-radu-nagy/

Miruna și Radu sunt la rândul lor fondatori ai Școlii Medicina Energetică Inca, bazată pe învățăturile alcătuite și predate de Alberto Villoldo. Citiți mai multe despre această școală aici: https://medicinaenergeticainca.ro/
Alberto Villoldo este un om-punte, care s-a născut într-o familie din Cuba pre-comunistă, a fost crescut de o doică pe jumătate afro-americană, pe jumătate indiană, apoi a urmat o educație științifică la o universitate americană și apoi, răspunzând chemării sufletului său, a explorat înțelepciunea străveche a continentului sud-american, pentru a o împărtăși minții carteziene occidentale astfel încât să poată fi, dacă nu înțeleasă – deoarece este cu neputință – măcar bănuită și accesată.
Figura lui Alberto Villoldo m-a frapat mereu ca un soi de portret în oglindă a lui Carlos Castaneda. Scrierile lui Carlos Castaneda m-au fermecat și m-au intrigat profund încă din anii 1990, când au fost traduse pe rând la noi, deschizându-ne poarta spre un univers spiritual care nu semăna cu nimic altceva.
Obișnuită cu harta tărâmurilor spirituale trasată de Istoria Credințelor și Ideilor Religioase a lui Mircea Eliade, priveam cu o curiozitate fără egal acest tip special de șamanism care nu era identic celui altaic studiat pe larg de Eliade. Însuși Castaneda și personajele sale îl numeau mai degrabă vrăjitorie, brujeria.
Totuși, noțiunile de bază le-am regăsit și în universul spiritual descris de Alberto Villoldo, cu care am făcut cunoștință ceva mai târziu.
Carlos Castaneda și Alberto Villoldo au pornit cu aproaximativ același background – Carlos născut în Peru și imigrant de copil in Statele Unite, Alberto născut în Cuba șl imigrant de copil în Statele Unite – și au urmat formări asemănătoare: ambii antropologi și psihologi, ambii au studiat practici spirituale ancestrale – Carlos cu indienii Yaqui din Mexic, Alberto cu indigeni din spațiul amazonian și andin.
Ambii înzestrați cu un talent literar comparabil – poate talentul lui Castaneda era chiar mai mare, fiind capabil să descrie și să creeze stări încă și mai stranii și mai variate.
Spre deosebire de ceea ce am întâlnit până acum la Alberto Villoldo, Castaneda începe să predea la un moment dat și tehnici magice de mișcare corporală, care nu se putea să nu-mi amintească de practica taiji, cu care eram deja familiarizată. El le numește pase magice.
Spre deosebire de Alberto însă, despre Carlos Castaneda nu se știe mare lucru și aproape că nu apărea în public. Știrile oficiale arată că a murit din 1998.
Dimpotrivă, Alberto Villoldo și-a cultiva imaginea de fondator de sistem și și-a asumat misiunea de a face cunoscute peste tot în lume practicile spirituale andine, ca parte a unei adevărate renașteri spirituale care se va împlini tocmai prin faptul că se răspândește.
Alberto Villoldo practic a redat lumii o bucată de cunoaștere pierdută sau aproape pierdută – acționând dintr-un mediu hippie care a însemnat pentru Occident deschiderea spre alte culturi și dorința de a le experimenta la prima mână.
Și Castaneda a făcut-o, dar a avut cu tot o altă traiectorie. Probabil că e și importantă motivația fiecăruia. Curiozitatea nu e ceva pur și general, ci vine dintr-o pulsiune internă. Întotdeauna ai o întrebare, care e o întrebare foarte specifică, care vine dintr-o chemare a ta proprie.
Pentru mine, traseul lui Carlos Castaneda încarnează ceea ce Lucian Blaga numea cunoaștere luciferică, în timp ce Alberto Villoldo reprezintă acel punct de vedere asupra cunoașterii pe care Lucian Blaga îl numea paradisiac.
Cu alte cuvinte, Alberto Villoldo ne predă o certitudine, care este certitudinea infinității lumii.
˝Educația mea știinţifică m-a învăţat că materia s-a născut din nimic,odată cu Big Bang-ul, și că viaţa este înaintarea, în întuneric și tăcere, către o moarte rece, la sfârşitul timpului. Mulți ani am crezut că explicaţia materialismului ştiinţific e adevărată. Dar, după propria mea inițiere și după ce am gustat din infinit, mi-am dat seama că prefer compania vizionarilor, a femeilor și bărbaţilor care ştiu că destinul nostru e de a visa viaţa întru materializare.˝ mărturisește el.
Până la cca 25 de ani, Alberto Villoldo devenise cel mai tânăr profesor de la Universitatea de Stat din San Francisco. El conducea Laboratorul de autoreglare biologică, investigând modul în care medicina energetică ar putea schimba chimia creierului. Într-o zi, în laboratorul său, Alberto și-a dat seama că cercetările sale nu se îndreptau în direcția potrivită: în loc să studieze cu microscopul unități de materie din ce în ce mai mici, ar fi trebuit să se uite la un context mult mai larg. Practic, ar fi trebuit să întoarcă invers microscopul.
Trebuia să găsească un sistem mai mare decât rețelele neuronale ale creierului. Mulți alții studiau deja hardware-ul – respectiv structura creierului – ceea ce dorea Alberto era să învețe să programeze mintea pentru a crea sănătate psihosomatică.
Știa deja legende despre oameni de pe tot globul care lucrau așa – s-a decis să viziteze pe cei câțiva „șamani” rămași în lumea modernă de astăzi.

Alberto a schimbat deci viața de laborator pentru o pereche de ghete de drumeție și un bilet către Amazon – hotărât să învețe de la cercetătorii a căror viziune nu fusese limitată la lentila unui microscop, de la oameni al căror corp de cunoștințe cuprindea mai mult decât lumea materială măsurabilă despre care el fusese învățat că era SINGURA realitate. A vrut să cunoască oamenii care au simțit spațiile dintre lucruri și au perceput firele luminoase care animă toată viața.
Timp de mai bine de 10 ani, Alberto s-a antrenat cu medicii junglei. A vizitat o serie de înțelepți sau „Păstrători ai Pământului” care își aminteau de căile străvechi, și care se aflau atunci în mai multe locuri presărate de-a lungul Anzilor și Amazonului. Alberto a călătorit prin nenumărate sate și cătune și s-a întâlnit cu zeci de vraci, bărbați și femei. Lipsa unui corp scris de cunoștințe a însemnat că fiecare sat a adus propriul său stil practicilor de vindecare care încă supraviețuiau.
Se știe că orice vindecător are mai întâi sarcina să se vindece pe sine. Și invers, numai cel ce se vindecă pe sine are șansa de a deveni vindecător. Vindecându-și propriile răni sufletești, Alberto a învățat să transforme vechile sale dureri și furii în surse de putere și compasiune.
De pe Amazon, el a călătorit pe coasta peruviană, de pe platoul Nazca până la legendarele lagune Shimbe din nord, care găzduiesc cei mai renumiți șamani ai țării. Apoi, în jurul Lacul Titicaca – Marea de pe Vârful Lumii – Alberto a adunat poveștile și practicile de vindecare ale oamenilor din care, spun legendele, s-au născut Inca.
Asimilând toate aceste cunoștințe, Alberto a pus la punct un set de tehnologii care transformă corpul, vindecă sufletul și pot schimba modul în care trăim și modul în care murim.
El vorbește în primul rând despre un Câmp Energetic Luminos (LEF) care ne înconjoară și acționează ca o matrice sau un model care menține sănătatea și vitalitatea corpului fizic.
Alberto este fondatorul renumitei Societăți Four Winds și al Light Body School – https://thefourwinds.com/
Oferă numeroase cursuri și formări și alte autorul a numeroase volume – cca 20 – multe dintre ele (nouă) traduse și în limba română la Editura For You, alături de două seturi de carduri și ghidul lor de folosire.
Află mai multe despre cărți și despre evenimentul din 11 octombrie chiar de la Ana Maria Datcu, redactor-sef al editurii For You, aici: https://palindrom.eu/alberto-villoldo-la-bucuresti-este-un-eveniment/

Principalul merit al lui Alberto Villoldo este deci acela că a reușit să alcătuiască din toate învățăturile lor o structură foarte bine organizată, creată special pentru a fi înțeleasă de mintea vestică.
Persoanele educate și formate în stil vestic resimt, ca urmare a acestui stil de educație și de viață perpetuat de-a lungul a sute de ani, o mare nevoie să treacă prin filtrele intelectuale tot ce întâlnesc – deci inclusiv învățăturile șamanice. Astfel că Alberto Villoldo, educat și format în cultura occidentală, a alcătuit un mix de tradiții – de la munte și din junglă – pe care l-a organizat după structura străveche circulară a Roții Medicinei.
Mai mult decât atât, el a introdus elemente psihologice, freudiene, exerciții de respirație și de meditație care nu se regăsesc în medicina andină – pur și simplu pentru că oamenii de acolo nu au nevoie de ele. Cei care trăiesc în comunicare directă cu natura nu au aceleași frâne psihologice pe care le avem noi, oamenii născuți și educați în cultura occidentală. Ceea ce pentru ei vine de la sine, pentru noi trebuie să vină prin intermediari – iar acesta este rolul învățăturilor unui pionier cum este Alberto Villoldo.
La doar 20 de ani, Villoldo a fost cel mai tânăr profesor practicant de la Universitatea de Stat din San Francisco, unde a fondat Laboratorul Biologic de Autoreglare pentru a studia cum mintea creează sănătatea și bolile psihosomatice, investigând modul în care medicina energetică ar putea schimba chimia creierului.
Într-o zi, în laboratorul său, Alberto și-a dat seama că cercetările sale nu se îndreptau în direcția potrivită: în loc să studieze cu microscopul unități de materie din ce în ce mai mici, ar fi trebuit să se uite la un context mult mai larg. Practic, ar fi trebuit să întoarcă invers microscopul. Trebuia să găsească un sistem mai mare decât rețelele neuronale ale creierului. Mulți alții studiau deja hardware-ul – respectiv structura creierului – ceea ce dorea Alberto era să învețe să programeze mintea pentru a crea sănătate psihosomatică.
Știa deja legende despre oameni de pe tot globul care lucrau așa – s-a decis să viziteze pe cei câțiva „șamani” rămași în lumea modernă de astăzi. Așa că a închis laboratorul și și-a cumpărat un bilet – numai dus – spre Amazon. Un prieten bun i-a dăruit un cuțit ascuțit care să-l apere în junglă, dar mintea lui era și mai ascuțită și i-a fost și mai bun prieten în jungla învățăturilor care se întreie.
˝Toţi cei pe care îi cunoșteam, inclusiv familia, au crezut că sunt nebun să renunț la carieră academică promițătoare pentru a urma un vis nesăbuit de aventurier. Aveam și eu propriile îndoieli și rezerve, dar nu le-am împărtășit nimănui. Eram un băiat de oraș care nu pusese niciodată piciorul în junglă. Dar un lucru era sigur: în laborator nu aș fi găsit acele răspunsuri despre minte pe care le căutam. Mi-am petrecut următorul sfert de secol călătorind și studiind alături de cei mai renumiți înţelepți ai Americilor.˝ povestește Alberto Villoldo.
A vizitat o serie de înțelepți sau „Păstrători ai Pământului” care își aminteau de căile străvechi, și care se aflau atunci în mai multe locuri presărate de-a lungul Anzilor și Amazonului. A călătorit prin nenumărate sate și cătune și s-a întâlnit cu zeci de vraci, bărbați și femei, încercând să-și dea seama de existența unui fir roșu sau recompunând un puzzle al cunoașterii. Lipsa unui corp scris de cunoștințe a însemnat că fiecare sat a adus propriul său stil practicilor de vindecare care încă supraviețuiau.
În 1984, la cererea mentorilor săi, şamanii Q’ero, a creat Societatea celor Patru Vânturi (Four Winds Society) și Școala Corpului de Lumină, pentru a pregăti un nou val de şa- mani moderni., unde pregătește persoane din toată lumea în practica medicinii energetice și a recuperării sufletului – adică șamani ai lumii moderne. El are centre de pregătire în New England, California, Marea Britanie, Olanda și Park City, Utah.

Şamanul modern
Şamanismul reprezintă exercitarea puterii născute din cunoaștere îin scopul slujirii si compasiunii pentru întreaga creaţie. in zilele noastre, înţelepciunea şamani- că păstrată cu grijă timp de secole în cadrul societăţilor indigene este răspândită lumii receptive care are nevoie urgentă de ea. Find mai curând ○ tradiție spirituală decật ○ religie, se adaptează cu ușurinţă la prezent și, find o tradiție feminină, este sensibilă la nevoile celor defavorizați precum și ale celor puternici
˝Ca șamani moderni, avem scopul și provocarea de a face mai mult decât să imităm pur și simplu forma exterioară a tradiţiei. Este necesar, în schimb, să creăm noi paradigme care să încorporeze înţelepciunea ştiinței, atât cea străveche. cât și cea modernă, și care să se bazeze pe administrarea Pământului și pe sănätatea corpului și a comunității rurale. …
Cu ani în urmă, spre amuzamentul mentorului meu, Don Manuel Quispe, mă chinuiam să fac totul pe deplin ,corect*. De exemplu, când recitam o rugăciune, eram atât de prins în dorinţa mea de a respecta căile înţelepciunii, în- cât mă blocam în detalii şi reduceam semnificația ritualului la o formulă. Când rămânem prea mult în minte, nu mai simțim trecerea la un nou tip de percepție sacră, integratoa- re și incluzivă – scopul tuturor ceremoniilor.
Este important să onorăm $i să respectăm tradițiile din care învăţăm. asigurându-ne că apreciem $i înţelegem 1 n fára Să ne însuşim – practicile sacre ale oricărui popor indigen. Totodată este important să știi că experiența $i interpretarea ta sunt valoroase in mod natural. Pentru şa- man. autoritatea supremă este Spiritul, nu cuvintele din carti.˝
Călător pasionat, Alberto conduce și acum expediții anuale în zona Amazonului și în Anzi pentru a lucra cu înțelepții de pe continentele americane.
Am scris mai multe despre aceste tradiții aici: https://palindrom.eu/intalnire-cu-soarele-in-mijlocul-iernii-cu-jorge-luis-delgado-despre-a-deveni-neimblanzit-si-intelept/https://palindrom.eu/intalnire-cu-soarele-in-mijlocul-iernii-cu-jorge-luis-delgado-despre-a-deveni-neimblanzit-si-intelept/
În paralel, dr Alberto Villoldo a studiat aspectele medicale ale legăturii corpului cu mintea, precum și neurofiziologia vindecării. A scris aproape 20 de lucrări, traduse în numeroase limbi străine, răspândind astfel înţelepciunea și abilitățile şamanilor și predându-le prin cursuri și seminare tuturor celor care se simt chemați să aprofundeze această cunoaștere ancestrală, combinată cu practici de ultimă oră din domeniul nutriţiei, biologiei si neurostiintelor!
Învăţăturile Roţii Medicinii au existat în diferite forme în întreaga lume și au fost transmise de la începutul timpului prin intermediul multor generații. Această hartă sacră este o artă spirituală indigenă de vindecare prin conectarea cu Mama Pământ, cu energiile naturii şi cu cosmosul. Roata Medicinii este şi o Roată a Înţelepciunii, un instrument sau proces avansat de lucru pentru transformare personală și planetară.
Dacă suntem dispuși să acceptăm provocarea Roţii ne trezim maestrul lăuntric, potenţialul de a evolua, de a deveni păstrător al înţelepciunii, înțelept și vizionar.
Prima trecere prin ciclul Roții este o călătorie de vindecare a sinelui. Pe măsură ce avansezi mai adânc, dincolo de vindecarea traumelor şi de repararea corpului, îţi descoperi locul în jurul focului sacru și ocupi un loc care a fost ţinut pentru tine din timpuri străvechi; locul de şaman
Cele patru direcții ale Rotii Intelepciunii – Sud, Vest, Nord Şi Est -,se asociaza cu un animal arhetipal și cu o călătorie sacră.
Pe măsura parcurgerii acestei hărţi străvechi, vei începe să îți privești viaţa nu ca pe o bătălie continuă și stresantă, ci ca parte a unei povești extinse, mitice, împărtășite de oamenii de pe întregul Glob, o istorisire a Pământului și a locuitorilor săi. Te eliberezi din strânsoarea timpului și a cauzalității obișnuite. Intri în magia sincronicităţii şi începi să visezi un nou vis care îți remodelează destinul – inclusiv exprimarea ADN-ului tău. Aceasta îți permite să creezi starea de sănătate extraordinară și să trăiești și să mori diferit de cum au făcut-o părinții tăi.
Lucrarea profundă a Roții Înţelepciunii o reprezintă întâlnirea și implicarea în lecţiile fiecărei direcții (prin infruntarea provocărilor), astfel încât să le accesezi energiile puternice de vindecare. Fiecare provocare implică desprinderea de o soartă veche şi mohorâtă care îţi blo- chează realizarea destinului tău și participarea la evoluția către Homo luminous, specia umană nouă pregătită să trăiască în armonie cu Pământul si unii cu ceilalți.
Provocarea înţelepciunii Sudului, a șarpelui, este provocarea lepădării de soarta îmbătrânirii şi morţii care a fost prestabilită de genetica și stilul tău de viaţă, aşa cum șarpele işi leapãdă pielea.
Provocarea înţelepciunii Vestului, a Jaguarului este provocarea eliberării de soarta psihologică și emoțională care te face să acţionezi din frica primordialá. Dobândești înţelepciunea jaguarului și eşti capabil să depășesti frica de mortalitate și de pierderea identității și a amintirilor care te fac să fi cine eşti. Depăşești trădarea în dragoste și vechile tipare de tragedie și suferință in iubire.
Atunci, asemenea jaguarului, devii un explorator curajos. Descoperi posibilităţi care-ți erau ascunse când erai dominat de frică, iar relaţiile tale nu mai au parte de durere trădare, pierdere și conflict.
Provocarea înţelepciunii Nordului, a păsării colibri, a eliberării de a nu-ți confunda jobul cu munca sacră pe care ai venit să o efectuezi în această viaţă și cu înţelepciunea pe care cauţi să o dobândești La fel cum pasărea colibri parcurge o călătorie mitică, Şi tu ai puterea de a păși în destinul tău și de a contribui la armonia și pacea pe Pământ.
Darul inţelepciunii păsării colibri este de a trăi liniștea in zbor, de a deveni perspicace $i înţelept și de a înceta să te epuizezi cu eforturi inutile. Precum întelepții antici, înveți să stăpânești timpul, căutând in viitor ca să aduci armonie în viaţa cotidianā din prezent, și să stăpâneşti invizibilitatea, practicând ayni, reciprocitatea cu natura şi strămoșii.
Provocarea înţelepciunii Estului, a vulturului este provocarea renunţării la credinţele dogmatice și la vechile constrângeri asupra naturii tale spirituale. Acest lucru îţi solicită să opui rezistenţă seducţiei de a evada inconștiența perceptibilă ca să eviţi munca de fiecare zi pe care ești chemat să o efectuezi, respingând în același timp ideile acuzatoare moștenite din religie, știință și cultură.
Înţelepciunea vulturului te eliberează ca să devii un vizionar, astfel încât să participi în mod conștient la evoluţia către Homo luminous, liber de ideile uzate solidificate ca învățături care nu trebuie puse niciodată la îndoială. Acest dar de înţelepciune îţi permite să-ti revendici instinctele naturale extraordinare şi destinul spiritual în calitate de creator al cosmosului, alaturi de alte fiinte ca si tine.
Aşa cum vulturul zboară pe cer suficient de sus pentru a percepe curbura Pământului, dar este capabil să observe un șoarece dedesubt şi coboară să se ocupe de treburile vieţii obișnuite, şi tu ești capabil să îmbini aspectele spirituale cu cele lumești.
Numarul sacru 4 este si numarul introspectiilot fundamentale:
Introspecția 1 duce spre Calea Eroului. Practicile eroului sunt nonjudecata, nonsuferinţa, nonataşamentul. frumusetea
Introspecția 2 deschide Calea Războinicului întru Lumină. Practicile războinicului întru lumină sunt: absenţa fricii, nonacțiunea, siguranța, non-angajamentul.
Introspecția 3 conduce la Calea Profetului, având drept practici tipice: mintea începătorului, trăirea corespunzătoare, transparenţa, integritatea
Introspecţia 4 este chiar Calea Înţeleptului Practic: a stăpâni timpul, a-şi însuși propriile proiecții, nongândirea, alchimia indigenă,.
Iată ce spune Alberto Villoldo depre sine și practica nonataşamentului
˝Pentru a practica nonataşamentul trebuie să renunțăm la rolurile in care ne-am angrenat și la etichetele pe care ni le-am pus noi înșine. Noile noastre povești pot fi mult mai interesante Şi productive decât erau cele vechi, iar telul nostru este să încetăm sa ne mai identificăm cu orice fel de poveste. Atunci devenim propriul nostru punct de referință, adică nu mai avem nevoie de legendă pentru a ne defini sau descoperi cine suntem.
Chiar poveștile arhetipale despre zei zeițe nu ni se mai aplică, pentru că, in cele din urmă, și legendele lor sunt tragice. Când ne lepădăm de toate poveștile noastre, cu rolurile lor limitante si identitățile lor restrictive devenim un mister pentru noi inşine, practicăm nonataşamentul.
Timp de mulți ani, identitatea mea în lume a fost .şaman-vindecător-antropolog” Acesta un mod convenabil de a fi perceput de către lume, dar nu este cine sunt eu – sunt mult mai vast ȘI mai cuprinzător decât atât. După cum a scris Walt Whitman odată: Foarte bine, atunci, mă contrazic pe mine însumi. (Sunt vast, conțin multitudini.)
Acum câțiva ani, m-am ataşat de o caracterizare a mea care apărea într-una dintre cărțile pe care le-am scris înainte, cea a exploratorului. Intr-o recenzie de carte, The New York Times s-a referit la mine ca la ,,Indiana Jones al antropologiei * M-am identificat într-atât cu acest perso- naj, încât a devenit foarte limitativ și unidimensional. Când am ajuns la 40 de ani, distribuirea în rolul de tânår antropolog a devenit ridicolă. iar aventurierul îmbătránit din mine era destul de istovit.
Respingând această definitie a sinelui meu, am reuşit să mă deschid spre alte laturi ale persoanei care eram. Am descoperit că, de exemplu, deși voi învăta întotdeauna, sunt și profesor, iar acum îi pregătesc pe alții pe calea medicinii.
Aventurile pe care le am astăzi sunt ale spiritului și nu se mai petrec departe, în Amazon. Cu toții avem etichete pe care lumea ni le ataşeazá pentru a descrie cum suntem percepuți în afară: mamả, fotbalist, lucrător social, alcoolic pe cale de vindecare, vicepreședinte, asistent și așa mai departe,
Problemele încep când credem că eticheta conține tot ceea ce suntem noi şi ne dictează cum trebuie să fim. Credem că trebuie sá avem un anumit set de interese, credinţe și comportamente, dacă e să fim Indiana Jones; și devenim confuzi, jenați sau frustrați când ne trezim gândind, simţind și acţionánd într-un mod complet diferit.
În multe tradiţii spirituale, pentru a deveni călugăr sau călugăriţă trebuie să te lepezi de hainele tale frumoase, să te razi în cap și să te îmbraci cu o robă simplă și ieftină, ca să nu fii perceput de nimeni ca o persoană importantă. Ești forţat să-ți găsești punctul de referinţă în interior, in loc de exterior. Te lepezi de ataşamentul de material – și chiar și de spiritual, dacă-i erai cu adevărat devotat unei dogme -, iar punctul tău de referință nu mai este Egoul, ci Divinitatea ta.
Practicarea conceptului de frumusețe înseamnă să percepem frumuseţea chiar și atunci când există urâțenie.
Este important să treci dincolo de simpla înţelegere a introspecţilor și să le practici efectiv,
La un moment dat, Alberto povesteste ca inca se simtea strain in lumea invataturilor samanice cand un indian bắtrân care-i devenise mentor, i-a explicat: este pentru că Dumnezeul tău se pogoară din Ceruri, la răstimpuri, pentru a ajunge la noi, cei de pe Pământ; în vreme ce divinitatea noasträ este ascendentă, se ridică din Pämânt, precum porumbul auriu, Si săläşluiește printre noi. Forta noastră creatoare este numită Pachamama, Mama Divină.”
Înțelepții credeau că noi inșine suntem această energie divină, inclusă în materie, cam la fel cum razele de soare se incolăcesc în jurul trunchiurilor copacilor şi apoi işi eliberează lumina atunci când punem un buștean pe foc. Ei pretindeau ca pot să vadă emanaţii ale acestei energii în jurul corpului unei persoane, sub forma unei matrice luminoase. Petele intunecate din matrice indicau prezenţa unei boli, spuneau ei, chiar dacă boala nu se exprimase, încă, în corpul fizic.
“După mulți ani, am învățat și eu să percep acest câmp luminos și să ințeleg concepția șamanilor despre interconectarea intregii vieţi prin fire luminoase. La început, mintea mea științifică a încercat să înțeleagă această noțiune explicându-mi că noi mâncăm animale, care mănâncă ierburi, care se hrănesc cu lumina soarelui.
Mi-am reamintit despre clorofilă că transformă lumina în carbohidrați, ca in cazul grâului sau al altor cereale, iar noi transformăm carbohidraţii înapoi în lumină, în interiorul celulelor noastre, pentru a obține energie, intr-un proces cunoscut sub numele de ,,ciclul Krebs”.
Treptat, creierul meu logic a mai slăbit strânsoarea din jurul conștienţei mele si am putut sa percep mai direct trama luminoasă a întregii Creaţii. Cu timpul, am învățat că traumele lasă o semnătură aproape de neșters, pe care un vindecător o poate percepe în câmpul luminos al pacientului său. Vindecătorii cred că aceasta marchează experienţa de sănătate sau de boală a unei persoane pentru intreaga cruce pe care fiecare dintre noi o poartă pe umeri.
Un şaman poate să-i ajute pe oameni să-şi ușureze încărcătura si, eventual, chiar să înţeleagă învăţămintele pe care trebuia Sã le tragă din traumele iniţiale pe care le-au trăit; dar depinde de fiecare persoană sả aleagă dacă îşi poartă crucea cu uşurințā dacă se lasă împovărată ori copleșită de greutate. Potrivit şamanilor, metoda de a le înlắtura este să ne vindecăm emoţiile toxice prin medicina energetică.
Am învățat practicile medicinii energetice in timpul petrecut cu şamanii, iar acum le predau studenţilor din Statele Unite și Europa. Absolvenții noștri învață să folosească tehnici străvechi de vindecare pentru a-și ajuta prietenii, membrii familiei și pacienții. Ca șamani moderni, noi știm și că, dacă o persoană vrea să fie vindecată de boală și să fie cu adevărat liberă si iluminat este important să-şi întărească forţă de viaţă feminină.
Acest lucru necesită post, rugăciune și meditaţie, combinate cu folosirea ierburilor și a plantelor vindecătoare În timpul anilor în care am studiat cu șamanii, am invatat despre credinţa lor în Mama Divină, pe care fiecare dintre noi an potențialul de a o descoperi în natură.
Am ajuns sặ ințeleg că viziunea noastră occidentalã despre divinitate este, probabil, o versiune masculină a acestei forte vitale care ne påtrunde in fiecare celulă din corp, care animã toate vietăţile care alimentează chiar Şi stelele. Şamanii m-au ajutat să-mi construiesc o relaţie originală și plină de satisfacții cu Pachamamei.”
În 2006, într-una dintre expediţiile mele anuale in Anzi, Alberto Villoldo il întâlneste pe dr David Perlmutter, specialist in neurostiinte.
“Am fost încântat sẵ aflu că era interesat şi de practicile de vindecare indigene. În timp ce vorbeam, in acea primă zi a întâlnirii noastre, i-am menționat teoria șamanilor despre importanţa restabilirii forței de viață feminine și faţa i s-a luminat dintr-odată. ,,Da” a spus el, este vorba despre mitocondrii”. Auzind aceasta, am înlemnit: iată legătura dintre vechile practici șamanice și neuroștiinţa modernă!
Mi-am amintit că mitocondriile sunt moștenite doar pe linie maternă. Aici se afla sursa forței vitale feminine despre care vorbesc înțelepții, in fiecare celulă a fiecărei fiinţe vii! M-am entuziasmat și mai mult când a precizat că aceste fabrici de energie par să cedeze sub presiunea continuă a stresului cauzat de vieţile noastre accelerate si de toxinele biochimice, care includ mercurul, pesticidele, precum și poluarea apei și a aerului.
David a lăsat să se înţeleagă că vechile printre care rugăciunea, postul și meditația, practici şamanice, precum și suplimentarea dietei cu diferite ierburi speciale – ajută la restabilirea funcţiei mitocondriale.
Ce-ar fi dacă am pune laolaltă aceste metodologii pentru a ne ajuta studenții și pacienţii să-și vindece creierul, să-și recapete sănătatea și să experimenteze eliberarea de emoțiile distructive, precum furia şi frica?”
Asa a luat fiinta ideea Neurostiintei iluminarii.
În limbajul neuroștiinței, iluminarea este starea funcționării optime a mitocondriilor și a creierului, care ne permite să experimentăm atât starea de bine şi sentimentul de pace interioară, cât şi impulsul de a crea și de a inova.
Mitocondriile sunt acele fabrici de energie care lucrează în interiorul celulelor noastre. Ele ne influenţează starea de spirit, vitalitatea, procesul de îmbătrânire şi chiar felul în care murim. Dar au și sarcina de a înlătura celulele bătrâne si de a le inlocui cu celule noi, o funcţie care se desfășoară, în mod automat, fără ca noi să fim conștienţi de ea.
Mitocondriile sunt influentate de alimentele pe care le consumăm, de cantitatea de calorii pe care le ingerăm, de masura care facem exerciții fizice și de includerea in alimentație a unor nutrimente specifice.
Regenerarea creierului
În lumea modernă, în peisajul ei plin de pericole pentru starea de bine neurologică, creierul este sub asediu de la toxinele din mediul înconjurător și ameninţările metabolice ale omniprezentelor alimente procesate și ultraprocesate până la stresul ritmului rapid al vieții și intruziunea perfidă a tehnologiei în fiecare aspect al existenței.
În cea mai nouă carte a sa, scrisă împreună cu dr David Perlmutter, Alberto Villoldo propune soluții nu numai pentru protejarea și regenerarea creierului, ci mai ales pentru cultivarea funcției sale esențiale: de a ne deschide conștiința către infinit!
Despre Alberto Villoldo puteți citi mai multe aici: https://thefourwinds.com/


