Că măiestrie în muzică înseamnă mai mult decât virtuozitate, este neîndoielnic. Dar nu mai puțin adevărat este că ea se bazează pe virtuozitate – și am putut pe deplin să ne convingem de acest lucru de atâtea ori în cadrul Concursului Internațional George Enescu!
În seara de duminică 6 septembrie, la Concursul Enescu, am avut bucuria de a asista la un recital al maeștrilor: Mihaela Martin, președinta juriului de vioară, alături de Valentin Răduțiu, membru în juriul de violoncel, precum si de Miguel da Silva la viola si Enrico Pace la pian.
Un program cameral foarte dens și intens, pentru a vedea cu ochii noștri ce înseamnă măiestrie, practic pentru a simți direct cum tehnica desăvârșită creează și dă muzicii viața ei proprie.
Sala Ateneului plină-ochi, foarte mulți elevi, studenți, concurenți. Pe scenă niciodată mai mult de patru muzicieni – care au umplut spațiul cu o emoție fantastică, pornind de la admirație și mergând din ce în ce mai departe. O putere pe care numai muzica o are: aceea de a crea lucruri în spațiul mental. Mai mult decât simple conexiuni: prezențe. Sunetele devenind repere aproape solide, transformându-te.
Programul a fost ales anume parcă pentru asta: toate cele trei piese: de Grieg, Beethoven și Brahms, foarte complexe și pline de surprize, dinamice și puțin previzibile, fără îndoială foarte solicitante tehnic, de mare virtuozitate și în același timp extraordinar de încărcate emoțional. Dar într-un fel anume: dacă de multe ori emoția e elegie și se naște din prelungiri și pauze, emoția acestui romantism cu Sturm și Drang ales de muzicienii serii se naște din continuitate, din coexistența contrariilor, începând de la sufletul despre care cineva a spus că este „prea nordic” al lui Grieg până la complexitățile naturale ale lui Beethoven și cele mai strâns elaborate ale lui Brahms.
Pentru urechi de discipoli, muzicienii serii au demonstrat că fără tehnică nu poți transmite emoție. Pentru fiecare dintre cei prezenți, a fost creație – iar ecourile ei se simt și acum.
Mie muzicienii și magia muzicii de cameră mi-au amintit de frumoasele momente de la concertele SoNoRo, de care îmi este deja dor. Și mi-au făcut poftă și curiozitate să ascult cu atenție concurenții care vor urma în săptămânile următoare la Concursul Enescu.
Iată ce am putut afla despre program, chiar din notele de program semnate de Teodora Ion, muzicolog.
Sonata nr. 2 în sol major pentru vioară şi pian op. 13 de Edvard Grieg a fost compusă în vara anului 1867, în doar trei săptămâni, în timpul lunii de miere a compozitorului, şi este dedicată prietenului său, compozitorul şi violonistul Johan Svendsen. Grieg însuşi vorbea despre această sonată ca despre o lucrare „mai norvegiană” decât precedenta, ea îmbinând lirismul romantic cu ritmurile şi inflexiunile muzicii populare scandinave.
Trioul de coarde nr. 5 în do minor op. 9 nr. 3 aparţine perioadei timpurii de creație a lui Ludwig van Beethoven, fiind compus în anii 1797- 1798, înaintea primelor sale cvartete de coarde. Publicat în 1799 şi dedicat contelui Johann Georg von Browne, alături de celelalte două triouri ale opusului 9, el era considerat chiar de compozitor drept cea mai reuşită lucrare a sa de până atunci. Deşi se înscrie încă în tradiţia clasică a lui Haydn şi Mozart, trioul dezvăluie deja personalitatea inconfundabilă a lui Beethoven, atât prin intensitatea expresiei, cât şi prin tratarea echilibrată a celor trei instrumente.
Cvartetul cu pian nr. 1 în sol minor op. 25, compus între 1856 şi 1861, il plasează pe Johannes Brahms printre marile personalităţi ale noii generații de compozitori. Premiera a avut loc în 1861 la Hamburg, cu Clara Schumann la pian, iar prezentarea lucrării la Viena, în anul următor, i-a adus lui Brahms aprecierea entuziastă a violonistului Joseph Hellmesberger, care l-a numit „moştenitorul lui Beethoven”.
Lucrarea culminează cu celebrul Rondo alla Zingarese, inspirat de stilul verbunkos şi de muzica populară maghiară, o explozie de virtuozitate şi energie care a devenit una dintre cele mai spectaculoase şi îndrăgite pagini din întreaga literatură romantică de cameră.
Mihaela Martin
Violonista Mihaela Martin este una dintre cele mai importante artiste ale generației sale, evidențiindu-se printr-o versatilitate aparte a interpretării muzicale. Laureată a Concursului Ceaikovski şi a altor competiţii de prestigiu din Montréal, Sion şi Bruxelles, muziciana şi-a început cariera internațională în urma performanței de la Concursul Internaţional de Vioară din Indianapolis, unde a câştigat medalia de aur.
A concertat alături de orchestre renumite, precum Orchestra Simfonică BBC, Orchestra Filarmonică Regală din Londra, Orchestra Simfonică din Montréal, Orchestra Mozarteum din Salzburg şi Orchestra Gewandhaus din Leipzig. A colaborat cu dirijori precum Manfred Honeck, Andrew Davis, Andrew Litton, Gábor Takács-Nagy, Thierry Fischer, Thomas Sanderling, Constantine Orbelian, Nikolaus Harnoncourt, Charles Dutoit, Kurt Masur, Neeme Järvi şi Paavo Järvi.
Muzica de cameră ocupă un loc foarte important în viața sa artistică. Pe lângă participarea la numeroase festivaluri de muzică de cameră, este membru fondator al
Cvartetului Michelangelo, cu care a concertat la Carnegie Hall, Pierre Boulez Saal, Wigmore Hall, Library of Congress, Concertgebouw şi Théâtre des Champs-Élysées.
Din 2017 este director artistic al Festivalului de Muzică de Cameră Rolandseck/Bad Honnef şi colaborează frecvent cu muzicienii Daniel Barenboim, Sergei Babayan, Lera Auerbach, Kirill Gerstein, Denis Kozhukhin, Sharon Kam, Nobuko Imai şi Gábor Takács-Nagy.
Mihaela Martin este profesoară la Universitatea de Muzică şi Dans din Köln, la Academia Barenboim-Said din Berlin şi la Academia Kronberg. Susţine cursuri de măiestrie în întreaga lume şi este invitatǎ frecvent să facă parte din juriile unor importante concursuri internaționale, precum Concursul Regina Elisabeta, Concursul Internațional de Vioară de la Indianapolis, Concursul Muzical Internațional din Montréal, Concursul Internațional George Enescu şi Concursul Internațional Ceaikovski.
Mihaela Martin cântă la o vioară J. B. Guadagnini construită în 1748.
Valentin Răduţiu
Apreciat de Süddeutsche Zeitung pentru „sune- tul puternic, strălucitor, distinctiv şi impresionant” şi considerat unul dintre cei mai talentaţi violoncelişti ai zilelor noastre”, Valentin Răduţiu s-a născut la München şi a început studiul violoncelului sub îndrumarea tatălui său. Ulterior a studiat la Salzburg, Viena şi Berlin cu Clemens Hagen, Heinrich Schiff şi David Geringas.
Laureat al Concursului Internațional George Enescu (2011), Valentin Răduţiu se remarcă printr-o activitate artistică versatilă, cariera solistică prolifică fiind întregită de o prezenţă constantă în domeniul muzicii de cameră. Între 2019 şi 2025 a fost prim-violoncelist al Orchestrei Simfonice Germane din Berlin. Ca solist, a cola- borat cu Orchestra Filarmonică Cehă, Camerata Salzburg, Filarmonica de Cameră Germană din Bremen, Orchestra Filarmonicii George Enescu, Orchestra Națională Radio, Orchestra Simfonică din lerusalim, Hong Kong Sinfonietta şi SWR Symphonieorchester.
A concertat pe scene importante din Berlin (sala Filarmonicii, Konzerthaus), München (Herkulessaal), Viena (Konzerthaus), Bucureşti (Ateneul Român), Bruxelles (Palais des Beaux-Arts) şi Hong Kong (Hong Kong City Hall), colaborând cu dirijori de renume, printre care Alexandre Bloch, Lawrence Foster, Gustavo Gimeno, Pablo González, Stanislav Kochanovsky, Cristian Macelaru, Jérémie Rhorer şi Robin Ticciati. Printre partenerii săi de muzică de cameră se numără cvartetele Hagen, Miró şi Schumann, dar şi instrumentişti importanți, precum Evgeni Bozhanov, Boris Brovtsyn, José Gallardo, Diana Ketler, Alissa Margulis, Mihaela Martin, Igor Ozim, Jon Kimura Parker, Răzvan Popovici, Per Rundberg, Alexander Sitkovetsky şi Rolando Villazón.
Valentin Răduţiu este un pedagog reputat şi a fost numit în 2025 profesor de violoncel la Shepherd School of Music a Universităţii Rice din Houston, SUA. Anterior a ocupat postul de profesor de violoncel la Universitatea de Muzică Carl Maria von Weber din Dresda.
A susţinut cursuri de măiestrie la Universitatea Mozarteum din Salzburg, Universitatea Yonsei din Seul, Forum Musikae Madrid, precum şi la Festivalul de Muzică Aspen, Institutul Internațional de Violoncel din Minnesota şi Festivalul de Muzică Fredericksburg din Texas. Numeroase înregistrări discografice documen- tează activitatea artistică a violoncelistului.
Valentin Răduţiu cântă la un instrument Francesco Ruggieri, realizat la Cremona în anul 1686.
Miguel da Silva
Miguel da Silva şi-a început studiile muzicale la o vârstă fragedă la Conservatorul Naţional Regional din Reims, oraşul său natal, înainte de a fi admis la Conservatorul Național Superior de Muzică şi Dans din Paris, unde a studiat cu Serge Collot. În 1985 a câştigat Marele Premiu la Concursul Internațional de Muzică de Cameră de la Paris şi s-a alăturat orchestrei Operei din Paris. În 1987 a părăsit orchestra şi a fondat Cvartetul Ysaÿe împreună cu trei prieteni. S-a mutat apoi la Köln pentru a lucra alături de Cvartetul Amadeus.
În domeniul cameral, Miguel da Silva a colaborat cu artişti de renume, printre care Michel Portal, Leonidas Kavakos, Pierre Amoyal, Augustin Dumay, Henri Demarquette, Gary Hoffman, Pascal Rogé, Jean-François Heisser şi Christophe Coin. În plus, a concertat în calitate de solist invitat alături de Orchestra de Cameră din Paris, Orchestra din Auvergne, Orchestra de Cameră Franz Liszt din Budapesta şi Sinfonia Varsovia, sub bagheta unor dirijori precum Péter Csaba, Jean-Jacques Kantorow, Arie van Beek şi François-Xavier Roth.
În 1993, la Conservatorul Național Regional din Paris, a înfiinţat împreună cu colegii săi din Cvartetul Ysaÿe o clasă dedicată cvartetului de coarde. În paralel cu această clasă de cvartet, Miguel da Silva susține cursuri de măiestrie la academiile din Villecroze (Franţa), Banff (Canada), Savonlinna (Finlanda), Aldeburgh (Marea Britanie), la Academia Maurice Ravel din Saint-Jean-de-Luz şi la University of Southern California, Los Angeles. De asemenea, este consilier artistic la Academia de Muzică din Villecroze.
Din septembrie 2009 este profesor de violă la Şcoala Superioară de Muzică din Geneva şi predă în mod regulat în cadrul ECMA (Academia Europeană de Muzică de Cameră) şi la Academia de Vară a Universității de Muzică din Viena.
Miguel da Silva este maestru rezident al secțiunilor de violă şi muzică de cameră la Queen Elisabeth Music Chapel.
Enrico Pace
Enrico Pace s-a născut la Rimini. A studiat pianul cu Franco Scala la Conservatorul Rossini din Pesaro, unde a absolvit şi cursuri de dirijat şi compoziţie, iar ulterior la Academia Internațională de Pian Incontri con il Maestro” din Imola, cu Lazar Berman şi Boris Petrushansky. Printre mentorii ce au avut un impact semnificativ asupra parcursului său profesional s-a numărat şi Jacques de Tiège.
Câştigarea Concursului Internațional de Pian Franz Liszt de la Utrecht în 1989 a marcat începutul carierei sale internaționale. De atunci, Enrico Pace a susţinut numeroase turnee, concertând pe scene importante din Amsterdam (Concertgebouw), Milano (Sala Verdi şi Teatro alla Scala), Roma, Berlin, Londra (Wigmore Hall, Barbican Centre), Paris, Madrid, München, Salzburg, Praga, Coreea, Japonia şi în diverse oraşe din SUA şi America de Sud.
Prezență constantă în peisajul cameral, Enrico Pace a cântat alături de violoniştii Mihaela Martin, Roman Simovic, Liza Ferschtman şi Alexandra Conunova, violonceliştii Frans Helmerson, Daniel Müller-Schott, Julian Steckel şi clarinetiştii Sharon Kam şi Alessandro Carbonare.
Participă frecvent la festivaluri de muzică de cameră, până în prezent concertând pe scene din Delft, Moritzburg, Risør, Kuhmo, Stresa, Verbier, Lucerna, Rheingau şi Schleswig-Holstein. Enrico Pace se bucură de o colaborare de lungă durată cu violonistul Leonidas Kavakos, alături de care a înregistrat integrala sonatelor pentru pian şi vioară de Beethoven.
Împreună cu violonistul Frank Peter Zimmermann a înregistrat integrala sonatelor pentru vioară şi pian de Johann Sebastian Bach pentru Sony Classical. De asemenea, a înregistrat un CD solo cu lucrarea Ani de pelerinaj (Elveţia şi Italia) de Liszt. Predǎ cu regularitate la Academia de Pian din Imola şi la Academia de Muzică din Pinerolo.
Citiți aici despre un alt concert extraordinar desfășurat în cadrul acestei ediții a Concursului Internațional George Enescu: https://palindrom.eu/teoria-ondulatorie-a-memoriei-2026/
Aflați mai multe despre ceea ce se va întâmpla până la sfărșitul Concursului Internațional George Enescu de aici: https://festivalenescu.ro/ro/concursul-international-george-enescu/informatii-utile-pentru-concurenti/calendarul-concursului#
Foto: Cristina Tănase
